Previziunile Babei Vanga

baba_vanga_54186100

Astăzi am citit o știre pe Realitatea.net care m-a amuzat teribil… m-am și amuzat, dar m-am și gândit, dacă o fi adevărat și totul se va împlini?! O renumită babă din Bulgaria, Baba Vanga, (amuzant numele; în zona mea, vanga înseamnă ceva intim și rușinos 🙂 ) a făcut o serie de predicții care mai de care mai aberante. Conform spuselor ei, cică numeroase evenimente catastrofale se vor produce pentru ca în cele din urmă, omenirea să ajungă să comunice cu Dumnezeu, pentru ca mai apoi să dispară definitiv din univers. Hmmm, posibil… dar parcă m-aș mira… cumva omenirea va avea continuitate…

Ia uitați și voi care sunt previziunile Babei Vanga, care nu-mi inspiră deloc încredere, fața ei denotă puțină nebunie, pare genul acela de bătrână care trăiește cu drobul de sare deasupra capului… parcă nu m-aș încrede în ce spune ea.

  • 2014 – Majoritatea oamenilor de pe pământ vor avea cancer de piele – Mă mai miră?! De ceva timp oamenii mor numai de cancer… că e de piele, de ficat, plămâni, oase și-așa mai departe… tot cancer este; ideea asta e tare previzibilă, nu tre să fii ghicitor ca să îți dai seama…
  • 2018 – China va deveni noua putere mondială – nici asta nu mă miră având în vedere că sunt cei mai numeroși și au ei ascunse destule arme nucleare pentru a deveni noua putere a lumii. Dar sunt sigură că nici America și nici Rusia nu vor sta cu mâinile în sân. Va fi o luptă strânsă, dar să nu ne alarmăm… o să trăim și o să vedem…
  • 2023 – Orbita Terrei se va schimba ușor – oameni buni, nu sunt om de știință, dar de milioane de ani planetele sunt într-o continuă schimbare… ba se îndepărtează, ba se apropie de soare… acum dacă și-o schimba și mișcarea de rotație… vom vedea… nimic nu-i imposibil.
  • 2025 – Europa va fi pustiită – dar de ce?! Care o fi faza?! Vreun fenomen natural, război, cutremur? Dar chiar așa toată?! Nu prea cred… prea puțin timp are la dispoziție ca să se transforme totul în pustiu și deșert; și având în vedere că avem toate formele de relief posibile și pământuri fertile, nu prea cred că se va întâmpla. Doar dacă n-o cădea vreun meteorit, altfel nu cred că Europa va deveni pustie și stearpă.
  • 2028 – Se va dezvolta o nouă sursă de energie. Foametea nu va mai fi o problemă – păi stai așa, Europa dispare și la 3 ani se va descoperi o nouă sursă de energie și foametea nici nu mai e o problemă?! Cum vine asta? Ori murim pe bandă rulantă și din 7 miliarde de oameni, rămân numai vreun miliard, și aia numai deștepți, că doar n-o descoperi vreun prost o nouă sursă de energie… ori nu știu ce să mai cred… Dubioase previziuni.
  • 2033 – Gheața de la Poli se va topi. Nivelul Oceanului Planetar va fi în continuă creștere – previziunea asta chiar m-a șocat (râd). Păi nu se întâmplă asta de enșpe ani? Nu peste tot se vorbește de încălzirea globară, subțierea stratului de ozon, topirea ghețarilor și de moarte urșilor polari?! Mda, interesantă previziune, ce vizionară dom’le!
  • 2046 – Clonarea va fi foarte accesibilă – adică?! Deja știu că s-a clonat oița Dolly și nu m-ar mira ca în secret să se fi născut și vreun om prin clonare. Însă… dacă va fi atât de accesibilă și omului de rând, înseamnă că în sfârșit vom combate cancerul cu ajutorul clonării. Sper să se cloneze organe sănătoase pentru a le înlocui pe cele bolnave… dar să poată face asta și omul sărac și omul bogat. Dar mă gândesc… clonând organe, oare vom ajunge să atingem nemurirea? Sau să trăim ca pe vremea lui Adam și Eva sute de ani? Interesant… dar iarăși curios să se întâmple…
  • 2076 – Lumea va fi din nou condusă de comuniști – previziunea asta am mai auzit-o, cică și la noi după Băsescu va veni un extremist care ne va pune pielea în băț. Mă întreb dacă și America va nimeri vreun comunist foooarte strict… Oare vom fi conduși de comuniști clonați?! Ce curioasă sunt!!! 🙂
  • 2084 – Va avea loc renașterea naturii – Hmmm, deci stați așa, să recapitulăm, în 2025 Europa va fi pustiită, în 2028 foametea nu va mai fi o problemă, deci natura este bogată și roditoare… iar în 2084 natura va renaște. Păi de ce nu ne anunță și când moare natura?! Ca să știm când murim de foame, nu de alta… să apucăm să ne îndestulăm de-acum. Dar stai așa, că noi n-avem șanse să prindem 2084… poate doar nepoții noștri clonați. 🙂
  • 2088 – O nouă boală va lovi planeta. Oamenii vor îmbătrâni în câteva secunde – păi de, așa le trebuie dacă s-au jucat de-a Dumnezeu cu eprubetele clonării. Și-au încurcat substanțele și-n loc de viață, vor crea moarte… hmmm, interesant… aveți grijă, voi ăștia din viitor pe cine lăsați să se ocupe de chestiile astea științific-medicale.
  • 2097 – Această boală va fi vindecată – hai că asta-i culmea, dacă în 2088 oamenii mor în câteva secunde, cum Dumnezeu mai reușesc să vindece boala?! N-au murit cu toții?! Iar s-au salvat ăia deștepții? Nu-i drept…
  • 2100 – Soarele făcut de mâna omului va lumina partea întunecată a Planetei – asta chiar e aberație crasă. Hai să spune că fac un soi de felinar gigantic, dar nu mai avem nevoie și de noapte? Nu mai dormim? Ne face un al doilea soare ca să muncim tot timpul?! Ce bine că nu mai apuc eu 2100… că mie îmi place somnul pe întuneric. 🙂

Și aberațiile continuă până în 3797, dar chiar nu mai am putere să mai analizez nimic… m-am plictisit și nici nu pot să cred nimic din păcate. Ce-o fi o fi… Dumnezeu cu mila. Și-așa a băgat frica în mine Mariana Cojocaru, renumita astrologă, că intrăm în Anul Șarpelui, și tot în anul Șarpelui am fost și-n 1977 când a fost marele cutremur, și cică chiar prevede un cutremur maaare, de vreo 7,7 grade pe scara Richter la noi în țară pentru 2014. Și-a mai venit și o nebună la Acces Direct acum ceva timp, când eu fost cutremurele alea multe în Izvoarele, care a prevăzut un cutremur devastator la noi în țară, într-un moment cu frig și multă zăpadă… așa vedea ea de sus, din cerul conștiinței. Și parcă mi-e și frică să ningă. Nu mă interesează ce va fi peste 1000 de ani, eu nu vreau niciun cutremur mare cât trăiesc eu. 🙂 Nu vreau s-o las pe Mariana Cojocaru fără pâine, dar de data aceasta sper să nu i se îndeplinească previziunea.

       Căutați și voi pe net și veți găsi întreaga listă de previziuni făcută de Baba Vanga…

        P.S. Urâtă babă, Baba Vanga!

Lacrimi și durere

 Descopera.ro        

          Ce e durerea în fond și de unde vine ea…? Suferim din diverse motive în viață, întemeiate sau nu, în funcție de propria sensibilitate. Lacrimile sunt umoarea durerii, nu a ochiului, ochiul nu este decât un mijloc prin care durerea iese la suprafață. Aparent banale, lacrimile sunt de fapt diamante. Atât de prețioase încât nu ar trebui să le vărsăm doar în momente de maximă intensitate, din motive întemeiate și dintr-o durere puternică… nicidecum la primul of sau piedică apărută.

          Adevărata durere vine din boală și din moarte. Boala strică trupul, îl face neputincios, și o dată cu el atrofiază și sufletul, făcându-l mai dureros ca niciodată. Atunci da, durerea este întemeiată, dar până și acea durere poate fi transforată în forță. O forță care să te facă să lupți și să răzbești. Până și granițele neputinței pot fi depășită cu multă voință. Apoi moartea, iarăși naște durere nemărginită și lacrimi. Greu te poți recupera după decesul cuiva drag, lacrimile curg și parcă tot nu reușesc să ușureze sufletul. Dar cu timpul, se așterne obișnuința, te împaci cu ideea, nu doare mai puțin, dar e mai ușor de suportat. Te resemnezi cu vreerea lui Dumnezeu, înveți să trăiești cu golul rămas și din când în când îi mai dai voie să se ivească, plângându-ți amarul.

         În rest, neîmplinirile, eșecurile, iubirile pierdute… aduc numai o brumă de durere ce se topește la prima rază de soare caldă de mai. Nu merită să suferi, nici să plângi, pentru o piedică sau o neîmplinire… n-a fost să fie, nu ți-a fost scris… de ce să-ți amărăști viața?! De ce să trăiești cu negura în suflet?! Când de fapt te poți reorienta către ceva sau cineva, care să ți se potrivească și să te merite.

          Viața nu-i numai lapte și miere, dar nu-i nici numai durere seacă. Iluzii sunt în jur, iluzii amoroase, iluziile unei dureri, lacrimi nefondate, zbuciumuri închipuite… durerea adevărată nu o întâlnește oricine. Nu oricine-i privilegiat să simtă durerea, doar cei frumoși la suflet, capabili să iubească, căci durerea și iubirea sunt fețele aceleiași monede, așa cum lacrima și zâmbetul se regăsesc și ele în aceeași monedă.   

           Așa că nu uita, doar boala și moartea naște durerea întemeiată, în rest… totul trece! 🙂

           Descoperă luminița de la capătul tunelului…

Să înghețăm în timp…

fructe_inghetate_1218536362

Ce-ar fi să înghețăm realitatea de azi,

Prezentul să fie și azi și mâine și poimâine,

Să nu mai existe viitor, iar trecutul să rămână

O amintire, ca și până acum.

Să rămânem cum suntem astăzi,

Tineri, frumoși și plini de viață.

Să ne trăim prezentul de-a pururi.

Ce frumos ar fi pentru cei care sunt îndrăgostiți azi

Să rămână așa mereu și nimeni și nimic

Să nu le poată dezlega iubirea.

Să nu mai existe putrezăciune,

Nici moarte, nici boală, nici eșec,

Numai succesul și sănătatea de astăzi.

Să rămânem așa înghețați în prezent,

Ca niște privilegiați ai naturii.

Dar toate își au rostul lor,

Și unii dintre noi nu suntem cei mai fericiți,

Pe unii ne mistuie dorul, pe alții durerea,

Unii se luptă cu boala,

Alții nu-și găsesc liniștea.

Ar fi bine să înghețăm în timp

Doar când atingem fericirea,

Atunci vremea să stea în loc,

Afară să fie doar primăvară,

Cerul senin, pământul cu flori,

Iarba să fie verde și păsările să ciripească.

Atunci da, Raiul ar fi pe pământ…

Mă întreb dacă ne-am pierde omenia,

Pierzându-ne și moartea.

Mă întreb dacă am mai fructifica bunătatea,

Știind că nimeni nu ne poate atinge…

Dacă am mai ierta sau dacă ar mai exista răutate.

Dar până la urmă de ce să îngheț în timp?

Eu mă tem de schimbare și fericirea asta

Poate fi un cuțit cu două tăișuri.

Vreau să îmi trăiesc viața cu toate etapele ei,

Cu bune și rele, după legea naturii.

Îmi place noutatea și n-aș putea fi mulțumită

Știind că fiecare zi va fi la fel.

Mintea mea e prea întortocheată,

Îmi închipui lucruri care nu există,

Și nu vor exista vreodată…

De dragul artei, de dragul cugetării,

De dragul minții mele alambicate…

Poate că dincolo de…

820570_6645

Poate că dincolo de tristețele mele se află o lume fericită,

Poate că dincolo de prostia mea se află minți sclipitoare în jur,

Poate că dincolo de urâțenia mea se află oameni frumoși,

Poate că dincolo de păcatele mele se află virtuți nebănuite,

Poate că dincolo de răutatea mea se află o lume bună,

Poate că dincolo de complexele mele mai sunt și oameni siguri,

Poate că dincolo de lenea mea se află oameni harnici,

Poate că dincolo de metehnele mele se află bucurii fără de-asemănare,

Poate că dincolo de mine mai sunt și alții pe pământul astă,

Poate că din dincolo de boala mea se află și oameni sănătoși,

Poate că dincolo de ochii mei se află zări mult mai frumoase,

Poate că dincolo de inima mea se află alte inimi mai suave,

Poate că dincolo de iubirea mea se află iubiri mult mai mari,

Poate că dincolo de pierderile mele se află mai multe câștiguri,

Poate că dincolo de dezamăgirile mele se află numai împliniri,

Poate că dincolo de întunericul meu se află numai lumină,

Poate că dincolo de superficialitatea mea se află oameni profunzi,

Poate că dincolo de necredința mea se află numai încredere,

Poate că dincolo de amăreala mea se află numai dulcegării,

Poate că dincolo de singurătatea mea se află numai cupluri trainice,

Poate că dincolo de temerile mele se află siguranță și speranță,

Poate că dincolo de tot și de toate se află plinul, prea plinul vieții…

Optimism

Optimism

Și dacă m-aș arunca în cea mai mare nesiguranță,

Tot aș reuși să răzbesc.

Și dacă aș fi de o mie de ori lovită,

Tot aș reuși să mă lupt.

Și dacă s-ar ține de mine toate ghinioanele lumii,

Tot aș reuși să îmi descopăr norocul.

Si dacă aș rămâne singură, fără iubire,

Tot aș reuși să descopăr dragostea.

Și dacă aș fi părăsită, ce dacă?!

Tot aș reuși să descopăr o iubire împărtășită.

Și dacă timpul s-ar scurge mai repede,

Tot aș reuși să-l fructific.

Și dacă moartea s-ar ține de mine,

Tot aș reuși să o păcălesc.

Și dacă boala s-ar atinge de mine și m-ar silui,

Tot aș reuși să mă vindec.

Și dacă toată lumea mi-ar fi împotrivă,

Tot aș reuși să-i îmbunez.

Și dacă aș fi cea mai urâtă ființă,

Tot aș reuși să mă fac plăcută.

Și dacă aș fi singură pe lume,

Tot aș reuși să câștig un prieten.

Și dacă răul mi-ar vrea sufletul,

Tot aș reuși să cred, să sper.

Și dacă lumea s-ar sfârși pentru mine,

Tot n-aș fi supărată, am trăit,

Am iubit, este tot ce contează.

Boala, o încarcerare…

 

                  M-am tot lovit de acest fenomen numit boală, m-a molipsit pe mine, mi-a infestat şi apropiaţii. Deşi am trecut printr-un iad, prefer să trec eu prin chinul unei boli decât cineva apropiat mie… eu m-am călit, eu rezist!!

     Indiferent că mi-a suprimat trupul, mintea sau sufletul… acest virus drăcesc m-a afectat şi m-a încătuşat în aşa hal încât aproape că mă anulase definitiv.

         Nimic nu distruge mai tare un om decât o boală. Întotdeauna starea sufletească se răsfrânge asupra sănătaţii fizice… dacă ai o supărare, o durere, o suferinţă de natură spirituală, uşor… uşor începe să te invadeze până ce îţi îmbolnăveşte mintea apoi trupul. Nu degeaba a fost grăit proverbul latin, minte sănătoasă într-un corp sănătos. Dacă sufletul şi mintea sunt sănătoase şi în aliniament, la fel şi trupul îşi va menţine sănătatea. Orice zbucium interior se vede pe corp… orice durere a inimii se răzbună pe trupul tău.  Acestea două merg mână în mână, sau trupul îmbolnăveşte mintea, sau mintea îmbolnăveşte corpul… sufletul suferă şi într-un caz şi în altul.

         La mine totul a început invers, cu o suferinţă fizică care m-a măcinat timp de trei ani… mă simţeam ca şi cum un demon îmi fusese aruncat în spate şi nu reuşeam să mă descotorosesc de el. Mă ţinea strâns în braţele-i vitrege şi reci şi mă chinuia prin dureri fizice şi gânduri negre… m-a bântuit aşa nopţi şi zile. Ajunsese să îmi fure toată liniştea, toată demnitatea, toate speranţele… începuse să mă dezumanizeze puţin câte puţin, aproape că mă adusese în stare vegetativă… aproape că nu mai gândeam. Îmi doream ca durerea să înceteze sau îmi doream ca eu să încetez să mai exist. Ajunsesem să nu mai am lacrimi…

       Când o boală te ţintuieşte la pat, nu doar că te macină fizic şi se hrăneşte cu carnea ta, însă îţi îmbolnăveşte şi spiritul… te face paranoic, îţi dă halucinaţii… îţi răpeşte visele… crezi că totul este în zadar, crezi că lupta s-a sfârşit, crezi că eşti doar o piedică în calea destinului sau o povară grea pe umerii cuiva.

         Mă aflam într-un hău, simţeam că sunt în cea mai adâncă prăpastie şi că nu este cu putinţă să ies de acolo… credeam că orice sforţare este în zadar. Îmi păstram puţinele puteri doar ca să fac faţă durerii. Abia mai putea să duc mâinile la gură, întregul corp nu mai îmi mai aparţinea, parcă eram o păpuşă mânuită de o forţă supranaturală care îşi dorea să mă împietrească, să mă termine. De parcă se amuza pe seama mea… 

     Îmi amintesc că mă simţeam o glumă a naturii, oricât încercam să îmi dau seama, în nopţiile de nesomn şi chin, nu reuşeam să înţeleg de ce îmi este dat să trec prin aşa ceva… mă gândeam de ce eu?! De ce aşa?! De ce atât de dur?! Cui i-am greşit?! Cui mă pot adresa să îmi răscumpăr viaţa?! Şi oricât îmi toceam creierul nu reuşeam să înţeleg.

    Sunt absolut convinsă că orice greutate a vieţii se poate trece, chiar şi unele boli se pot depăşi, însă sunt anumite suferinţe şi boli care efectiv te reduc la zero. Care te usucă şi te macină, care îţi sug toată vitalitatea şi toată lumina. Oricât ai încerca să îţi păstrezi măcar mintea lucidă, nu poţi… şi-ajungi să-ţi plângi de milă, ajungi să ceri ajutor… niciun om nu cred că ar vrea să moară aşa din senin. Toţi au un motiv, întemeiat sau nu, fiecare crede că drama proprie este cea mai grea, mai dură şi de netrecut şi-ajungi să vrei să mori. Însă moartea în sine, nu este un act de curaj, este o certitudine, iubind viaţa nu poţi ajunge să îţi iei viaţa… aş fi încercat să o fac, dar mi-a fost prea frică, m-am gândit câtă suferinţă aş fi provocat… şi cu ultimul dram de luciditate am ales să vreau să văd până unde duce acest chin. Mă va consuma sau va decide să se îndepărteze după ce îşi va face suma?! Este crunt ca un suflet cu dorinţe şi mai ales cu gândire să fie captiv într-un corp nefolositor. În asemenea stări obiectivitatea te părăseşte… uneori ajungi să te întrebi dacă tot ce trăieşti este real sau nu…

    Am răbdat… nu vă imaginaţi cât de greu îi poate fi unei fiinţe să se vadă neputinciosă, să se simtă inutilă, nefolositoare şi uneori chiar dată la o parte. Şi n-aveţi idee cât de greu le poate fi celor dragi să vă vadă într-o aşa stare. La vreme de boală şi de durere, unii prieteni se risipesc, cea mai mare parte dintre ei de fapt… familia însă rămâne acolo să te susţină, să te îngrijească. Mai apar şi oameni curajoşi care vor să te tragă din negura în care eşti îngropat, iar unii aproape că reuşesc… pentru că cel mai important pentru un om aflat într-o asemenea stare este să fie susţinut moral. Atunci când medicina nu mai poate face nimic, sau trebuie să îţi aştepţi rândul la tratament, cei ce te iubesc îţi menţin inima curată, îţi menţin speranţa vie, alimentează lumina binelui din spiritul tău. Îi crezi cu greu şi pe ei, însă te laşi convinsă de dragul lor… îi laşi să îţi insufle posibilitatea reuşitei…

     Şi mi-a fost greu, foarte greu să accept tot ce mi se întâmpla, să trec prin tot, dar de dragul alor mei… am rezistat cu stoicism şi aproape când capitulasem, corpul meu începu să dea semne că îşi revine… începu uşor uşor să mă ajute, să mă accepte din nou, să mă asculte. Şi încet, încet am reînceput să fiu eu, eu ca o fiinţă reală, nu eu într-o stare vegetativă.

    Am înţeles pe parcursul vindecării că îmi fusese dat să trec prin toată durerea în primul rând să schimb ce era greşit în mine… totul era o renaştere şi orice renaştere înseamnă să treci prin foc ca să te bucuri de ape dulci şi liniştite. Am avut trei ani în care am putut să mă gândesc la tot ce vreau, la tot ce îmi este dat să fiu, la toate greşelile, la toate defectele mele, la tot ce însemn eu şi ce aş putea fi. Acum aveam posibilitatea să îmi schimb viaţa în bine. M-am schimbat iremediabil, dacă înainte eram doar un om, acum sunt un om profund.

Boala te purifică, te curăţă, îţi arată realitatea prin halucinaţiile care îţi vin în minte. Pe moment par fanasme, dar sunt părţi din trecut care te plesnesc peste ochi cu răul făcut, cu greşelile făcute. Şi ai tot timpul din lume să revii asupra ideilor, să le întorci pe toate părţile, să le schimbi sensul şi să le găseşti adevărata însemnătatea.

    Degradarea umană îmbolnăveşte trupul. Suferinţa îmbolnăveşte trupul. Atunci când mintea o ia razna, corpul cedează şi el puţin câte puţin.

     Omul în general trece prin bune şi prin rele, prin boli şi stări de perfectă sănătate, prin încercări grele şi prin reuşite, are eşecuri şi succese, însă totul stă în puterea noastră, schimbarea se face numai prin mâinile noastre. Poţi să lupţi bolii sau poţi să capitulezi, poţi să trăieşti sau poţi să mori… nu este uşor, dar finalul merită…

     Chiar dacă te simţi nenorocit şi nefericit din cauza unei boli, chiar dacă te doare, chiar dacă simţi că nu mai suporţi… nu te lăsa, să renuţi nu este o soluţie, totul ne este dat cu un scop… răsplata te aşteaptă dacă vei şti să ţi-o câştigi.

     Ceea ce nu te face fericit acum, nu te va face niciodată; nu te încăpăţâna în false plăceri, nu te încânta la iluzii… toate aceste falsuri duc la pieirea ta ca fiinţă valoroasă…

     Boala şi suferinţa te marchează… 

 

 

 

 

 

 

 

 

            Articol scris de Gheorghe Alina