Are și bunătatea limitele ei…

61508a3aea821cf9e6ccbd00a5d7e030

În general eu nu mă cert, dar are și bunătatea limitele ei. Nu îmi place să mă cert și nu ajung aproape niciodată în acel punct în care să mă cert cu cineva. Îmi este greu, simt că îmi calc pe inimă. Dar știți de ce? Pentru că certurile apar, în general, între oamenii care au sau au avut ceva de împărțit, între oamenii care cândva au ținut unii la alții. Iar eu… dacă am ținut la un om, nu mă pot certa și nu îl pot jigni. Nu sunt genul care să jignească pe cineva voit și nu îmi place să o fac. Dacă am ceva de spus, spun. Însă o fac cu tact, fără să ajung în acea ipostază nesuferită în care să-i distrug omului stima de sine sau să-l fac să se îndoiască de el însuși.

Și totuși sunt situații în care oricât aș evita o ceartă, sunt nevoită să trec prin ea. Însă au și certurile partea lor bună. Mă eliberează. Dacă sunt jignită, atunci pot și eu, în sfârșit, să încetez să mai fiu drăguță. Sunt o tipă care dacă este „lovită”, întoarce și celălalt obraz. Îmi cer scuze cu ușurință dacă consider că am greșit. Las de la mine cât pot de mult. Până într-o zi. Când ziua aceea vine, atunci pot și eu să mă dezlănțui. Nu sunt vreo zână bună. În mine am și răul și binele și întunericul și lumina. Doar că rareori dau voie răutăților să iasă la iveală. Încerc să înăbuș în mine tot ce înseamnă negură. Însă dacă sunt provocată… ajung să simt o plăcere nebună atunci când dezlănțui pe gură răutățile pe care sunt capabilă să le spun.

Dacă trebuie, atunci pot fi și rea. Pe moment mă simt bine, simt o plăcere aproape perversă, însă după, ajung să îmi pară rău. Și chiar dacă îmi pare rău, unii oameni merită să-i beștelești oleacă. Dacă i-am lăsa pe toți în banii lor, atunci am ajunge să fim călcați în picioare de toată lumea. Dar evit… evit pe cât posibil să fiu rea. Am fost cândva rea și nu mi-a adus nimic bun. Însă… are și bunătatea limitele ei. Ar trebui să învăț să fiu mai selectivă. Încă nu mi-am învățat lecția, dar o voi face. O să-mi stăpânesc bunătatea la fel cum reușesc să-mi stăpânesc și răutatea. Trebuie.

Sa traiesti, fetita

        De ce oamenii bătrâni și bolnavi au aceeași privire? De ce acești oameni au o blândețe și o profunzime în privire, de parcă ar reuși să vadă până în adâncul sufletului?!

4865fd7f9c322477c8805eabae584b30În fiecare bătrân bolnav, îl văd pe bunicul meu! Ochii lor, sunt ochii lui. Neputința lor, e neputința lui. Chinul lor, e chinul lui. Ajutorul pe care îl acord lor, este de fapt ajutorul pe care am încercat să i-l dau bunicului meu, dar care nu i-a fost de niciun folos. N-am reușit să-mi vindec propriul bunic, dar măcar i-am alinat, pe cât posibil, suferința. A fost bolnav și a murit, iar acum, eu am rămas în urma lui, încercând să-l decopăr în fiecare bătrân pe care îl văd. Am rămas cu o sensibilitate aparte față de bătrânii bolnavi. Dar deși n-ar trebui, bărbații bătrâni mă impresionează mai mult decât femeile bătrâne. Nu știu de ce, probabil pentru că în fiecare bătrân îl văd pe el. Ei, bărbații, sunt mai blânzi, mai liniștiți, mai resemnați în fața bolilor, mai împăcați cu moartea, mai puțin revoltați și mai puțin mânioși. Pe când femeile, ele sunt gălăgioase, își plâng de milă și caută vinovați. Nu, nu am făcut o statistică, spun ce-am văzut în jur. Deși femeile sunt mai rezistente la durere, la bătrânețe, femeile sunt mai speriate de moarte decât bărbații. Probabil că e firesc.

 Întâmplarea a făcut ca ieri să ajut un bătrân foarte bolnav. Să fi avut vreo 70 de ani, lucid, capabil să meargă, dar aproape incapabil să își folosească mâinile. Nu știu cum și-a dus viața, ce fel de om a fost, nici măcar nu știu cum îl cheamă sau dacă are sau nu familie, dar l-am ajutat. Eram la terapie, îmi făceam propriile exerciții de kineto, iar el era așezat pe un pat de spital, aștepta kinetoterapeuta ca să-l ajute să-și facă exercițiile. Fiind o întreagă harababură în jur, cadrele medicale fiind ocupate până peste cap, văzându-l captiv în lumea lui și cu privirea pierdută, în așteptarea kinetoterapeutei, m-am apropiat de el. I-am dat o minge din cauciuc, minge micuță, de strâns în pumn, și l-am întrebat dacă vrea să facă câteva exerciții cu ea. Mi-a spus că vrea, dar că nu reușește s-o apuce singur cu mâna. I-am pus-o în palmă, i-am așezat toate degetele pe minge și i-am spus să strângă mingea de câte 10 ori, cu pauză de două secunde la 5. Prima serie de 5 a făcut-o cu mine, palma mea era deasupra palmei lui și-l îndruma să strângă. Ceea ce m-a uimit, a fost privirea lui. Nu îmi spunea nimic, numai mă privea și zâmbea. Nu a făcut exercițiul de prea multe ori, a obosit repede, dar îi făcea plăcere să stau lângă el, să îi vorbesc și să-l ajut. Mă privea cu blândețe, cu bunătate și cu o uimire nemaipomenită, de parcă nimeni nu fusese răbdător vreodată cu el. Iar când veni kinetoterapeuta, îmi mulțumi cu următoarea replică: „Să trăiești fetiță, ești tare bună!”

        Am fost impresionată, recunosc, nimeni nu mi-a spus vreodată că sunt bună. Deși și bunicul meu îmi pupa mâinile și-mi mulțumea zicându-mi „sărut mâna” de fiecare dată când îi dădeam pastilele, o cană cu apă sau câteva îmbucături cu mâncare, nu mi-a spus niciodată că sunt bună. Blândețea bătrânului de ieri m-a uns la suflet. Am simțit că mulțumirea este de la tataia, am simțit că îl ajut din nou pe tataia și nu vă spun, toată ziua de ieri am fost copleșită. Deși mi-a înseninat ziua teribil de mult, am fost cuprinsă de o nostalgie imensă.

        Mi-ar plăcea să-l văd din nou mâine pe acel bunic… e și el bunicul cuiva. 🙂

Omul ochilor…

Crezi tu?!

Ești sigur de asta?!

Chiar crezi că frumusețea e totul?!

Frumusețea…

Toată lumea o are.

Într-o mică sau mare măsură.

Dar bunătatea…

N-o au toți.

Și chiar dacă o au…

Nu toți o scot la iveală.

Te îndrăgostești de chipul frumos,

E posibil.

Dar ce te faci când frumusețea fizică,

Nu suplinește bunătatea

Și inteligența?!

Oare nu pleci?!

Oare nu ești dezamăgit?!

Fii mai atent la ochi,

Și nu la chip.

Ochii sunt oglinda sufletului…

Ce-ți spun ei?!

Întunecați ca negura,

Dar buni ca pâinea caldă.

Albaștrii ca cerul senin,

Dar prefăcuți, până-n măduva oaselor.

Verzi ca un câmp înverzit,

Și sinceri ca o lăcrămioară.

Căprui ca o cireașă coaptă,

Dar răutăcioși și plini de venin.

Ochii trădează firea,

Ochi dezvăluie secretele.

Nu culoarea,

Ci imaginea lor,

Felul cum privesc,

Strălucirea lor,

Felul cum își spun povestea.

Zâmbetul înșeală,

Obrajii rumeni ispitesc,

Nasul în vânt seduce,

Însă ochii îți spun viitorul.

Viitorul tău, alături de el sau de ea.

Felul cum te va iubi,

Cât te va iubi,

Ce-și dorește,

Ce simte,

Ce așteptări are,

Dar mai ales,

Ce frământări are,

Ce supărări sau bucurii,

Mistuie omul acelor ochii.

Știi, nu omul se naște,

Ci ochii se nasc,

Și-n jurul lor,

Ia formă omul.

Așa cum sufletul e înaintea cărnii,

Așa și ochii sunt înaintea oricărui atuu.

Vorbele mint,

Atingerile pot fi prefăcute,

Dar ochii și sprâncenele

Îți vor pune înainte adevărul,

Crud sau dulce.

Acel adevăr, pe care nici chiar omul ochilor,

Nu-și dă seama de el.

Lasă chipul frumos,

Caută ochii cei mai grăitori

Și mai sinceri.

Ei îți vor dărui dragostea împărtășită…

Coversație despre singurătate

–          Ce te îngrijorează?!

–          Singurătatea…

–          De ce?

–          Mi-e frică de ea…

–          Păi de ce?

–          Așa… nu știu… mă tem…

–          Dar în singurătatea nu îți poate face nimeni rău. Nu e nimeni pe lângă tine care să îți pericliteze liniștea.

–          Tocmai… mă tem că nu va fi nimeni lângă mine, mă tem că mă va înghiți liniștea. Mă tem că tăcerea îmi va striga în urechi înfiorător.

–          Nu știi să trăiești în tăcere?

–          Nu știu să trăiesc singură, nu sunt făcută pentru o viață solitară.

–          Și totuși te temi de singurătate. Iubești atât de mult oamenii?

–          Tocmai… nu prea. Le găsesc adesea defecte… n-aș vrea, dar sunt prea selectivă.

–          Înseamnă că te iubești prea mult pe tine.

–          Probabil.

–          Iubindu-te prea mult pe tine, uiți să-i mai iubești pe ceilalți. Uiți să îi prețuiești, să le oferi timp, afecțiune și atenție. Tu doar aștepți atenția altora, nu o și oferi.

–          Cam așa este… aș vrea să mă schimb.

–          Iubindu-te doar pe tine, îi îndepărtezi pe ceilalți și astfel singurătatea te îmbrățișează. Cum poți detesta singurătatea, când nu prețiuești oamenii?!

–          Nu știu… probabil într-o altă viață am fost prințesă.

–          Și totuși și prințesele cunoșteau adorația și respectul… dincolo de servitori, erau și oameni.

–          Mi-e greu…

–          Schimbă-te, fă ceva cu tine! Ești egoistă!

–          Știu…

–          Singurătatea nu alege după statutul social, ci după sufletul și comportamentul oamenilor. Dacă vrei să fii iubită – iubește! Dacă vrei să fii apreciată – apreciază! Dacă vrei să primești afecțiune – oferă afecțiune! Dacă vrei să fii înconjurată de oameni buni – înconjoară oamenii cu bunătatea ta! Dacă vrei să primești – dăruiește! Dacă vrei să fii respectată – respectă. Asta este viața… o viață frumoasă… Altfel te vei pierde pe drum și-i vei pierde și pe cei la care ții…

www.ortodoxia.md

Ești frumusețe nemărginită

viseeeee.bule.ro

Ai nestemate în priviri,

Și cât de bine îți mai stă.

Smaraldul ochilor tăi,

Se potrivesc perfect buclelor aurii.

Dacă n-aș ști că-s smaralde,

Aș crede că ai diamante-n loc de ochii,

Atât de tare-ți strălucesc,

Și-atât de mult te luminează,

Încât orice privire-ai arunca,

Îmi pare parcă de ai scânteia

Văpăi întregi și pasionale de iubire.

Ai sufletul cald de-atâta sinceritate,

Obraji-ți sunt plini de afecțiune.

Ești de o frumusețe nemărginită,

Orice splendoare piere în preajma ta.

Și nicio lacrimă n-ar trebui să-ți pângărească fața,

Orice durere ar fi prea mult pentru ființa ta.

Doar pentru că ești bunătatea-ntruchipată

Și n-ai în tine nicio urmă de urât.

Virtuțile îți sunt veșminte,

Calitățile îți sunt podoabe,

Faptele tale bune stau mărturie.

Ai viața veșnică-nainte,

Ai nemurirea la picioare,

Căci niciun om atât de bun ca tine

Nu moare, nici nu ofilește-n viață.

Lasă-mă să-ți ating obrazul,

Să simt dumnezeirea,

Nu te divinizez, ci doar te văd așa cum ești,

O ființă perfectă, desăvârșită,

Plămădită din mâinile lui Dumnezeu!

Cadouri de Crăciun – Tombola de Crăciun iLUX

Crăciunul mai că că ne bate la ușă, este atât de aproape încât mă cuprinde o emoție inimaginabilă. Decembrie este luna mea mult iubită, luna cadourilor; o lună în care pot da frâu liber iubirii mele, luna în care ofer cadouri speciale oamenior dragi din viața mea. Sărbătorile de iarnă ne transformă, scoat la suprafață acea bunătate neîntinată, altruismul, dăruirea și dărnicia. Crăciunul este cel mai bun prilej din an în care chiar putem să arătăm lumii lumina din noi, divinitatea din care am fost plămădiți, bunătatea și frumosul care ne caracterizează pe toți. Așadar dragii mei, vă invit să fiți și voi mai buni și să vă gândiți încă de pe acum la niște cadouri de Crăciun care să vă facă cinste atât vouă, cât și celor care le vor primi. Vă instig să oferiți din suflet, să vă materializați dragostea prin niște cadouri care să dăinuiască peste ani, care să ofere atât emoție, dar și iubire și utilitate, bineînțeles. Gândiți cadoul ca pe ceva personalizat, care să se potrivească întocmai personalității celui drag, nevoilor sale, dar care să dezvălui și toată afecțiune pe care o purtați acelui om desăvârșit.

Decembrie este luna cadourilor, dar mai ales femeile sunt răsfățate cu atenții și daruri prețioase; dar vă propun, dragele mele doamne și domnișoare, să ne îndreptăm atenția către frumoasele Cadouri de Crăciun pentru Bărbați. Trebuie să le arătăm domnilor noștri cât sunt de importanți pentru noi, cât îi iubim și cât îi prețuim. Să le dovedim astfel că sunt sufletele noastre pereche, completarea și prelungirea noastră, a femeilor. Bărbații sunt de-a dreptul speciali, au nevoie de un cadou care să le inspire emoție, masculinitate, utilitate, calitate și dacă se poate, să fie și distractiv. Un cadou perfect pentru un bărbat, trebuie să cuprindă toate aceste calități, altfel este posibil să nu fie întru totul mulțumit și fascinat de cadou. Se spune că cele mai apreciate cadouri de Crăciun de către domni, sunt cele care le rezolvă o problemă, cele care impun respect prin calitate și cele care îi intrigă, le atrage atenția și îi fascinează. Pe cât sunt de puternici, valoarea sentimentală pe care domnii o atribuie unui cadou special, este de-a dreptul surprinzătoare. De cele mai multe ori, un cadou care i-a impresionat și bucurat, va deveni ca un talisman norocos pentru ei, un lucru de care nu s-ar lipsi nici în ruptul capului.

Amintirile sunt prețioase, cadourile sunt și mai importante, așa că ar fi bine să nu lăsăm să treacă pe lângă noi această sărbătoare minunată, să arătăm apropiaților cât de mult îi iubim prin niște cadouri venite din suflet. Indiferent că ești femeie sau bărbat, Crăciunul este o necesitate, o ocazie care ne aduce aminte că nu trăim numai pentru noi înșine, căci fericirea se naște când mai mulți oameni se unesc, se iubesc și petrec împreună momente de neuitat.

Tombola_720x325

Acum avem de două ori mai multe motive să fim buni și darnici, nu doar pentru a răsfăța oamenii iubiți, dar și pentru că iLUX a organizat o maaaare Tombolă de Crăciun pentru toți clienții magazinului. iLUX a înțeles foarte bine conceptul „după faptă și răsplată”și a pornit pe un drum frumos, prin care încurajează faptele bune și îi recompensează pe toți cei care au intrat în spiritul Crăciunul și se gândesc mai întâi la ceilalți și abia apoi la ei.

Cum poți participa la marea Tombolă de Crăciun iLUX?! Simplu! Achiziționezi un cadou de pe iLUX.ro în perioada 1-20 decembrie, indiferent de valoarea acestuia, și intri automat la extragerile care încep din data de 9 decembrie: 10 zile, 10 extrageri, 10 premii, cu o valoare totală de peste 4000 de lei. Câștigătorii vor fi anunțați pe pagina Tombolei de Crăciun de pe iLUX.ro, dar și prin email, cât și telefonic, așadar n-ai nicio șansă să-ți ratezi premiul. Cu cât cumperi mai multe cadouri, cu atât ai șanse mai multe la marea extragere!

Ce poți câștiga?!

  • 9 Decembrie – Boutique – Mini cutie de bijuterii – 115 lei – o cutie de bijuterii micuță, sofisticată și elegantă din piele ecologică, perfectă pentru a fi dăruită doamnelor și domnișoarelor care vor să își păstreze în ea cele mai delicate bijuterii;
  • 10 Decembrie – Etui piele pentru bijuterii – 170 de lei – un cadou special pentru femeile de afaceri, mereu pe picior de plecare, dar atente la imaginea lor. O imagine care contează și care le oferă acel plus de eleganță și de frumusețe;
  • 11 Decembrie – Mini-portfard piele, Anuschka – 174 de lei – un adevărat cadou rafinat și elegant, din piele, pictat manual în culorile vesele ale verii, special pentru doamnele și domnișoarele mereu fardate și puse la punct;
  • 12 Decembrie – Boutique – Cutie de bijuterii cu fundiță – 180 de lei – o cutie de bijuterii foarte frumoasă, de un roz cald și distins, cu o fundiță marca Boutique; un cadou delicat, care se remarcă printr-o feminitate desăvârșită;
  • 13 Decembrie – Set accesorii birou Vicci – 220 de lei – setul de accesorii pentru birou Vicci este un cadou business vintage, care va surprinde până și pe cel mai pretențios bărbat. Cu suporturi din piele și inox pentru post-it, pentru pix și un pix deosebit de modă veche;
  • 16 Decembrie – Joc Darts – 290 de lei – Darts, o poveste demnă de Vestul Sălbatic, care evocă fix acea atmosferă prin porțile sale de lemn cu design sugestiv. Un cadou ce poate deveni jocul preferat al întregi familii;
  •  17 Decembrie – Cureaua din Piele Dalvey-Maro – 308 lei – curea bărbătească din piele fină italiană, din cea mai bună calitate, ambalată într-o elegantă cutie de cadou. Un cadou masculin, pentru bărbații puternici și impunători;
  • 18 Decembrie – Portofel maro bifold din piele, Anuschka – 374 de lei – portofel cu dimensiuni generoase care poate fi folosit atât ca portofel, cât și ca poșetă plic. Pictat viu, în culori feminine, confecționat din materiale de calitate, care îl recomandă ca un clutch care să completeze cu mândrie orice ținută de seară;
  • 19 Decembrie – Glob de birou – 480 de lei – un glob pământesc elegant ce poate fi oferit cadou tuturor iubitorilor de călătorii, pentru cei cu spiritul aventurier și liber. Se potrivește atât adulților, cât și adolescenților.
  • 20 Decembrie – Glob mini-bar cu bibliotecă – 1780 de lei – un glob pământesc care va surprinde prin multiplele funcționalități pe care le are: piesă de decor, compartiment intern pentru băuturi, mini-bar și bibliotecă. Un cadou cu adevărat extraordinar care întrece orice imaginație. Un cadou pentru casă, pentru o sufragerie sau un birou care să aibe o notă de lux, nemaipomenită.

1glob_tip_bar_biblioteca

Așadar cu iLUX este mai ușor ca niciodată să fii bun, să dăruiești și să primești. Cu iLUX Crăciunul prinde un contur magic, plin de emoție și de lumină. iLUX răsplătește altruismul, iLUX premiază oamenii iubitori, iLUX dăruiește tuturor! Tu cui ai de gând să faci cadouri speciale?

logo

Halloween

halloween_by_sandara-d2c6p0w

Este noaptea de Halloween,

Noaptea în care spiritele malefice

Ies la suprafață și-și fac de cap

Devorând din noi cele mai aprige frici.

Noi în ce ne vom costuma ca să păcălim

Demonii cu care ne confruntăm zilnic?!

Eu spun ca aceasta să fie singura noapte

Din an în care ne lepădăm de costumații,

De măști și de machiajul care ne conferă

Acea siguranță de care avem nevoie.

Haideți să ne îmbrăcăm cu bunătate,

Să ne punem pe față un zâmbet larg

Și să ne creionăm ochii în fericire.

Să luăm pe noi toate bucuriile noastre,

Toate mulțumirile și toate împlinirile.

Să ne lăsăm mângâiați de speranță

Și să ne întărim spiritul cu rugăciuni.

În loc să împărțim bomboane,

Mai bine să împărțim fapte bune,

În loc să oferim mere caramelizate,

Haideți să dăm mângâieri.

Ne îmbrăcăm zilnic în fel și chip,

Unii în oameni de succes,

Alții în tristețile lor, unele în vampe,

Altele în gospodine, unii în muncitorii,

Alții în patroni… ce-ar fi să luăm pe noi

Haina egalități, acel veșmânt alb

Care să ne facă pe toți la fel,

Să ne transforme în oameni, în ființe vii,

Ființe darnice și iubitoare,

Frați în fața divinității.

Mie noaptea de Halloween nu îmi spune nimic,

Nu e sărbătoarea noastră, a românilor,

Dar mi-ar plăcea să o reinterpretăm noi,

Ca o națiune ingenioasă ce suntem

Și să facem din această noapte

Un moment de a celebra egalitatea,

Dragostea neîntinată și bunătatea.

Așa vom realiza o sărbătoare fără precedent.

Să sărbătorim, zic, dacă avem ce…

Nu da drumul…

Nu da drumul din mână inocenţei tale,

 păstrează parte din sufletul de copil.

 Nu da drumul din mână sincerităţii tale,

 nimic nu aduce mai multă lumină decât Adevărul.

 Nu da drumul din mână iubirii ímpărtăşite,

 când o-ntâlneşti o dată, greu o regăsești.

 Nu da drumul din mâna ta magiei,

 fără un strop speranţă şi de vis… viaţa e amară!

 Nu da drumul din mână fericirii,

 păstreaz-o, sporeşte-o, îngrijeşte-o.

 Nu da drumul din mână succesului tău,

 fii vizionar, tu poţi.

 Nu da drumul din mâna ta poeziei,

 fără sensibilitate, ce rămâne?!

 Nu uita, nu te lepăda de bucurie şi de muzică,

 zâmbeşte, cântă, simte, trăieşte.

 Nu da drumul vieţii tale, din mână,

 fii propriul tău stăpân.

 Nu da drumul din mână iertării,

 dacă nu vei ştii să ierţi, nu vei fii cruţat din căile destinului.

 Nu da drumul din mâna ta dreptăţii,

 fii just cu tine însuţi dar şi cu aproapele tău.

 Nu da drumul virtuţilor,

 ai grijă, şi păcatul şi virtutea sunt feţele aceleiaşi monede.

 Nu da drumul din mănă bunătăţii,

 este-atât de rară şi nepreţuită.

 Nu te lepăda de omeniei,

 fără ea eşti doar o brută!

 Fii om, spirit, divinitate, artă şi natură!

 Fii universul tot!

maini

Vers liber scris de Gheorghe Alina

Tu simți sărbătorile?!

    A Cozy Christmas     

      A trecut și Sfântul Nicolae… copii cred că s-au bucurat cel mai tare… în fond ei simt cu adevărat spiritul sărbătorilor, ei sunt norocoșii. Pe unii dintre noi Moș Nicolae ne-a uitat, pe alții ne-a sărit, pe unii ne-a dezamăgit, pe unii i-a mulțumit… i-a bucurat și fericit. Anul acesta n-am simțit, ca în alți ani, că este sărbătoare, că vine Moșul… și mă uitam și eu la știri aseară, ca tot omul și după ce că eram supărată de-ale mele că maică-mea este în spital… a început Esca să mă înnebunească cu stocurile magazinelor de jucării care au fost epuizate de părinții disperați. Apoi a fost știrea în care un copil foarte sărac a primit acum ceva timp un laptop, iar de Moș Nicolae a mai primit unul… însă știind cum este să nu ai laptop dar să îți dorești din tot sufletul unul, i l-a dăruit altui copil sărac din satul său. M-a impresionat foarte tare, mai rar așa ceva. Alți părinți săraci nu i-ar fi dat voie să îl dăruiască, ar fi putut să îl vândă și cu acei bani să mănânce două luni, sau să își cumpere alte lucruri trebuincioase și importante… Câtă noblețe într-un singur copil, cât de multă bunătate și cu ce puritate a făcut cadou acel laptop prietenului său. Am zărit în ochii acelui copil adevărata bunătate divină și inocența neîntinată care este atât de neprețuit. Și-am ajuns la concluzia că mare dreptate are mama când spune că, dar din dar se face Rai. Fiți siguri de asta, orice oferi din suflet îți va fi răsplătit înzecit. Chiar de îți dai ultimul leu din buzunar unui nevoiaș, unui bolnav, Dumnezeu îți va trimite bani neașteptați, soluții neașteptate… în fine.

        Și când mă simțeam și eu bine și impresionată de știrea cu copilul darnic, hop altă știre care m-a tulburat fantastic. Au dat la știri despre familii sărace cu copii mulți care au primit și ei cadouri de la oameni de bine, fructe, dulciuri, câteva jucării. Copii mai mici nici nu recunoșteau bananele, nu știau ce sunt… dintre copilașii mai mari nu îndrăzneau să se apropie de cadouri, erau rușinați, nu știau ce înseamnă să primească ceva… nu știau să reacționeze, să se bucure. Mi s-a pus un nod greu în gât și parcă mă sufocam… mi-a fost tare milă de ei. Apoi au arătat niște copii la un orfelinat care au primit doar fructe… ce mult se bucurau acei copii la vederea merelor, bananelor și portocalelor. Alți copii care au de toate nu îi poți convinge să mănânce un fruct, în schimb bieții orfani s-au bucurat de parcă le fuseseră aduse cele mai de preț delicatese.

       M-am întristat foarte tare, mă durea inima la propriu… și eu în copilăria mea am avut perioade când nu primeam mare lucru de Craciun sau Sfântul Nicolae, mama îmi lua tot ceva care să îmi fie de folos… țin minte de un Crăciun, eu îmi doream tare mult o păpușă și am primit un penar și o portocală. Am fost tare dezamăgită… atunci n-am înțeles că mama nu putea mai mult… că nu avea posibilități de mai mult. Dar cu toate astea m-am arătat încântată ca să nu o întristez pe ea. N-am avut de fiecare dată brad, n-am avut de fiecare dată nu știu câte feluri de dulciuri… dar nu mi-a lipsit niciodată afecțiunea mamei mele. 

      Și stăteam și mă gândeam aseară, cât de mulți copii săraci sunt, cât de mulți copii triști care nici măcar nu îndrăznesc să viseze la venirea Moșului. Și dacă au ceva bun de mâncat de Craciun probabil că este tot ce contează. Sunt atât de mulți copii orfani care nu se pot bucura de căldura unei familii, care nu știu ce înseamnă mângâierea unei mame, care nu cunosc protecția și siguranța unui cămin stabil, care nu știu ce înseamnă o masă îmbelșugată, care n-au avut niciodată un brad de Craciun. Cât de mulți copii sunt pe străzi abandonați, în frig își duc traiul, mănăncă te-mir-ce, nu cunosc noțiunea timpului după sărbători ci după anotimpuri, copii singuri, triști, bătuți de oameni și de soartă. Și nu sunt doar copii, sunt mulți oameni nevoiași, fără case, săraci lipiți pământului… Și ce să mai vorbim de copii bolnavi, cu afecțiuni incurabile care tot ce își doresc este să fie sănătoși, să trăiască… să se poată bucura de copilăria lor, de viață… Trist… 😦

      Oare câți dintre noi conștientizăm partea aceasta crudă a vieții?!

      Scopul articolului meu nu este să vă indispun sau să vă întristez… deși sunt conștientă că oarecum vă ”ating”… nu vă fac morală, nu vă îndemn să mergeți la orfelinate, aziluri sau pe străzi ca să împărțiți hrană, dulciuri, fructe sau haine… vă cer însă să învățați să vă bucurați de sărbători, de adevăratul spirit al Crăciunului, să vedeți frumosul din lucrurile mărunte, să vă bucurați de părinții voștrii, de frații voștrii, de prietenii voștrii. Să fiți recunoscători că puteți merge, că vedeți, că auziți, că puteți vorbi, că puteți munci, că aveți ce pune pe masă, că aveți unde dormi, că aveți căldură, confort, că atâta lume vă iubește… fiți recunoscători pentru tot ce aveți, mult sau puțin… alții nu au deloc. Conștientizați-le munca părinților voștrii, apreciați-le sacrificiile, iubiți-i mult… inspirați magia sărbătorilor de iarnă.

      Sunt prea multe suflete care nu au nimic, Tu ai, ești binecuvântat!! Fii recunoscător pentru bunicii tăi, pentru mama ta, pentru tatăl tău, pentru frații tăi, pentru sănătatea ta și alor tăi, pentru bunurile tale materiale, pentru toată iubirea de care ai parte.

      Simte sărbătorile de iarnă dincolo de cadourile minunate pe care le aștepți, fii fericit că ești cu familia ta… ai ceea ce unii dintre noi nu îndrăznesc să viseze. Și dacă din puținul tău dai și nevoiașului de la colț de stradă înseamnă că ești un om cu adevărat și valoros, că ai înțeles spiritul sărbătorilor, că ai înțeles că nașterea Domnului înseamnă iubire și dăruire pentru aproape.

      Cu tristețe în suflet vă spun că nu mai simt Craciunul ca altă dată, ca atunci când aveam 10 ani și lemnele mocneau în sobă, sarmalele fierbeau de zor, cozonacii creșteau minunați în cuptor și mă bucuram atât de mult că am și eu brad și știam cu siguranță că va veni Moș Craciun. Ai mei făceau niște sacrificii pentru bradul și dulciurile mele, dar tare mai era frumos, minunat mirosea în casă… a lemne, a cetină de brad, a sarmale și cozonaci… nu mai simt ca atunci… pentru că mi-am pierdut inocența, însă tot iubesc Craciunul și încerc să profit de orice moment cu familia mea.

          Tu simți sărbătorile?!

 

Despre viață și moarte…

 

Acum câțiva ani am citit Divina Comedie a lui Dante Alighieri, o operă de mare valoare, defapt cea mai semnificativă operă a lui Dante. Acțiunea se petrece în primăvara anului 1300, înainte de Paște, iar autorul întreprinde o călătorie prin Infern, Purgatoriu și Paradis, unde îl așteptă iubirea vieții lui. Drumul prin cele trei stadii ale lumii de dincolo este bineînțeles doar o reveerie, însă genialitatea cu care autorul descrie întreaga călătorie este cu adevărat extraordinară. Merită să o citiți.

          Pornind de la această operă ani de-alungul m-au obsedat acele imagini din Infern, am început să mă gândesc mai mult la păcate, la moarte. Până să citesc această operă, moartea îmi era destul de străină, nu prea eram conștientă de tot ce implică acest fenomen. Cu toții ne gândim la moarte ca fiind un lucru firesc… a murit, a fost îngropat și cam atât. Însă când vine vorba de noi înșine, de persoanele dragi, lucrurile se schimbă și începem să privim altfel lucrurile. Începem să aprofundăm, să medităm, să suferim, ne temem, vrem motive bine întemeiate și explicații plauzibile. Dar nimeni nu poate știi când i se va împlini vremea să treacă dincolo. Cred că pe toți ne obsedează gândul morții, mai ales când în familie a existat un episod tragic în care cineva a murit fulgerător.

Religia creștin-ortodoxă oferă siguranța unui Rai și al unui Iad, Purgatoriul fiind doar o zonă temporară de poposire a sufletului. Hindușii promovează reîncarnarea, în care sufletul omului, care moare, merge în trupul unui bebeluș care abia se naște. Mă încântă reîncarnarea mai mult decât noțiunea de Rai și Iad. Adevărul nu îl știe nimeni, până la urmă nu știm cu siguranță ce se întâmplă cu noi când trecem în neființă. Sigur că avem atâtea mărturii scrise cum că Raiul și Iadul sunt reale, preoții se îngrijesc tot timpul să ne amintească de ele. Să ne dea speranță cu frumusețea Raiului și să ne sperie cu ororile din Iad.

          O certitudine este că nimic nu rămâne neplătit, nici de legea omului și nici de legea divină. Orice faptă bună este răsplătită, așa cum toate răutățile se răsfrâng asupra noastră mai devreme sau mai târziu. Nimeni nu este invincibil sau de neatins, nu știi niciodată ce te poate aștepta. Astăzi ești sus, prosper, sănătos, frumos și mâine te poți trezi bolnav, sărac, urât, mutilat; astăzi ești viu, mâine poate nu mai ești deloc. Avem cu toții o singură certitudine ne naștem și murim, un filozof celebru spunea că ne nștem ca să murim. Eu nu prea sunt de acord cu această afirmație, avem mult mai multe lucruri bune de făcut și de oferit decât trecerea această în neființă. Avem o menire, un scop în viață care trebuie îndeplinit înainte de moarte. Moartea este încheierea vieții materiale, însă sufletul trăiește mai departe, el continuă să existe.

           Din punct de vedere științific în momentul morții, când inima încetează să mai bată, când plămânii nu mai sintetizează, când toate funcțiile organelor se opresc, creierul este cel care moare treptat, nu moare dintr-o dată. El se stinge asemenea unor beculețe legate în serie, iar partea creierului responsabilă cu vederea și auzul este cea care moare ultima. Așadar deși funcțiile tuturor organelor s-au oprit, deși omul intră în moarte cerebrală, acesta continuă să audă și să vadă câteva minute după. Dacă acest fapt este dovedit științific eu una sunt îngrozită. Mi-e frică foarte tare că atunci când voi muri, voi auzi și voi vedea tot ce se întâmplă lângă mine. Să aud toată durerea celor din jur, să o simt. Plus că din bătrâni se afirmă că sufletul omului care moare  agonizează în casa în care a stat timp de trei zile. Ce oroare să nu știi ce-i cu tine, să vorbești, să țipi și nimeni să nu te audă. Să vezi cum zaci în coșciug și să nu îți poți ridica corpul de acolo. Mă gândesc cu groază la momentul când coșciugul este coborăt în pământ, dacă eu aș fi acolo captivă m-aș simți ca și cum aș fi îngropată de vie… Îngrozitor! Sper să nu fie adevărat, iar sufletul să treacă unde îi este locul, dintr-o dată, fără să mai vadă durerea din urma lui, fără să mai audă, fără să simtă.

              Dar mai tare decât moartea mea mă îngrozește moartea celor pe care îi iubesc, să nu pot să îi ajut, să nu știu ce se întâmplă cu ei… să mă tem pentru sufletul lor. Să cred că ar vrea să îmi vorbească și totuși să nu poată. Dureros. Nu știu dacă ați văzut vreodată vreo persoană decedată… vă spun eu cum arată… ca o carcasă goală. Este doar un trup ce pare gol pe dinăuntru. Un trup greu, rece ce pare făcut din pământ, dar gol. În momentul când persoana a murit nu mai rămâne decât o umbră materială din ceea ce a fost cândva. Adevărat se spune omului care plânge la căpătâiul cuiva mort, să nu mai plângă, pentru că el nu mai este acolo. Chiar nu mai este, este doar o carcasă. Știu că sună dur, dar este realitatea. Apropo de asta, n-am să înțeleg niciodată de ce apropiații unei persoane decedate, într-un accident, moarte cerebrală, sau alte cauze, nu dau voie să le fie luate organele bune pentru a salva alte viați. Chiar nu înțeleg cu ce îi mai sunt de folos dacă oricum nu va mai trăi. Nobil ar fi dintr-o viață pierdută să ajutăm să trăiască alți oameni, așa moartea fulgerătoare nu va mai fi doar o moarte și durere… ar însemna șansa unei noi vieți. Ar fi bine ca toți dintre noi să devenim donatori de organe, dacă ceva neașteptat ne curmă viața. De ce să ajungem hrană la viermi, întregi, când putem da a doua șansă altcuiva care chiar ar avea toate șansele să trăiască. Am văzut de curând la știri o româncă care lucra în Italia, care a murit într-un accident și care era donatoare de organe. Din moartea ei și din trupul ei s-au salvat alte cinci vieți. Ce poate fi mai înălțător decât gândul că datorită ție, alții trăiesc. Cu ce îți mai sunt de folos ție organele dacă oricum sufletul tău și-a luat zborul pe alte meleaguri. E o prostie să vrei să păstrezi un trup complet pentru că oricum pământul, umiditatea și timpul te vor descompune până ce vor rămâne doar oasele. Hai să facem din viața noastră o modalitate de a salva alte vieți, crede-mă nimeni nu îți garantează ziua de mâine.

          Gândește-te dacă mama ta, sau tatăl tău, sau sora, fratele, copilul, soțul, iubitul sau oricine îndrăgiți voi, ar avea nevoie de un transplant de inimă, sau de rinichi, sau de ficat; să îl vezi cum se chinuie, cum suferă din cauza organului său bolnav și tu să nu îl poți ajuta. Să știi că este pe lista cu transplanturi de nu știu câte luni, sau ani și totuși să nu existe o inimă și pentru el/ea. Oamenii bolnavi așteaptă cu anii și poate nu se realizează niciodată transplantul, tocmai din cauza oamenilor egoiști sau poate doar ignoranți care nu devin donatori de organe. Nu uita, moartea ta poate să însemne mai mult decât o moarte, poate să însemne viață.

             În vâltoarea scrierii am divagat de la subiect, vroiam să scriu despre viață și despre moarte în general, dar mi-am amintit cu gândul la moarte cât de importantă este viața. Nu știu câți dintre voi conștientizați venirea morții, fericiți cei care n-o faceți, însă dintre cei care vă gândiți și poate vă și temeți, pentru că este omenește să îți fie frică, ar trebui să trăim cu toții frumos, responsabil și cu doza de nebunie admisă de propriul set de valori. Noi oamenii nu suntem făcuți pentru clipă, să trăim clipa… religia ortodoxă spune că suntem făcuți pentru veșnicie, iar viața nu înseamnă decât pregatirea pentru împărăția lui Dumnezeu. Eu aș spune că este bine să îți trăiești viața așa cum îți place atâta timp cât nu-i îngrădești pe ceilalți, atâta timp cât nu îți construiești fericirea pe nefericirea altora. Spun că din iubire pentru noi si pentru respectul de sine este bine să trăiești pentru tine, dar ajutându-i și pe ceilalți. În egoismul propriei trăiri ar fi bine să ne facem timp și pentru fapte bune, pentru aproapele nostru. Într-o lume în care toți ne plângem de răutatea celorlalți, de egoismul lor, hai să fim noi primii care devenim schimbarea în bine. Să știi că niciodată nu vei fi ținut minte ca fiind omul care a creat pentru sine, vor fi amintiți doar cei care au adus un folos întregii omeniri. Egoiștii sunt repede uitați și abandonați.  Fă din viața ta și din moartea ta un motiv de sărbătoare, alege să îți găsești rostul în viață, menirea petru care ai fost născut. Dar fii sigur că menirea ta are legătură cu ceilalți, cum singur nu poți trăi, nici faptele bune nu le faci doar pentru tine. Ateu să fii, să nu crezi în nimic și tot simți în interiorul tău când faci ceva bun sau rău. Tot simți în interiorul tău pulsând și dospind ceea ce tu trebuie să fii pe durata vieții tale. Nimeni nu s-a născut să facă umbră pământului degeaba, dar dacă totuși alegi să trăiești în van, nici moartea ta nu va însemna nimic.

           Sper din tot sufletul că moartea, în genere, să însemne trecerea către divinitatea, această trecere să fie ca o completare a ceea ce noi toți am realizat pe durata vieții.

Abia atunci să devenim întregi sau din contră să ne risipim de tot. Și când talerul va atârna mai greu spre răutăți… atunci te poți considera pierdut, poți considera că ai trăit degeaba…

                           Articol scris de Gheorghe Alina