Chiar daca…

Chiar dacă și soarele apune,

Până și luna de argint ne luminează.

Chiar dacă florile se ofilesc,

Covorul de frunze arămii ne călăuzește spre fericire.

Chiar dacă și fericirea se stinge,

Rămâne liniștea împăciuitoare.

Chiar dacă și omul se mai supără,

A învățat de mult să ierte.

Chiar dacă ne mai despărțim,

Mereu vor exista alți oameni cu care să ne unim.

Chiar dacă plouă uneori prea des,

Apare curcubeul reflectat într-o băltoacă pe stradă.

Chiar dacă viața-i presărată cu necazuri,

Mereu va exista și bucuria.

Chiar dacă nu știm să trăim frumos,

Mereu va exista o cale dreaptă.

Chiar dacă oamenii se duc și mor,

Se nasc copii, binecuvântarea lumii.

Chiar dacă femeile îmbătrânesc,

Sunt mame, mamele noastre.

Chiar dacă bărbații se mai gârbovesc,

Ei sunt bunici, bunicii noștrii.

Chiar dacă ne pierdem adesea puterea,

Avem speranța care moare ultima.

Chiar dacă suntem încercați din toate părțile,

Înseamnă că ne este pregătit ceva frumos.

Chiar dacă ne-am săturat de-atâta amar și urâțenie,

Este de-ajuns să privești în ochii unui copil

Și să-nțelegi că viața merită trăită.

Chiar dacă pierdem multe,

Mult mai multe câștigăm.

Chiar dacă ne e greu și dură-i existența,

Mereu va exista salvarea.

Chiar dacă timpul trece,

Ne rămân clipele, ne rămân amintirile.

Chiar dacă nu vedem frumosul,

Avem arta care ne bucură inimile.

Chiar dacă… în ciuda a orice,

Mereu se va ivi și rezolvarea,

Cu cerul ei senin,

Și soare blând, de martie!

Suflete pe moarte…

        Pro TV a inițiat de curând o campanie numită „Tu știi ce mai fac părinții tăi?” în care se urmărește determinarea autorităților de a se îngriji de acei bătrâni care mor cu zile singuri în casă. Bătrâni care au fost abandonați de copiii și nepoții lor. Copii și nepoți care au plecat în străinătate și și-au lăsat bătrânii în urmă, ai nimănui. Înțeleg că nu sunt bani, înțeleg că toată lumea își dorește să trăiască mai bine. Dar în vreme ce ei îngrijesc bătrânii străinilor, ai lor sunt lăsați să moară în mizerie și neputință. PRO TV-ul a făcut multe lucruri bune și sper ca Statul să ia atitudine, ori să ofere soluții pentru îngrijirea acestor bătrâni la domiciliu, care se presupune a fi mai ieftină decât plata unui azil de bătrâni; ori să asigure locuri de muncă bine plătite pentru cei care au decis să plece în lumea largă, în lupta pentru bani.

          Eu nu spun că Statul este nevinovat, însă și acei adulți care și-au lăsat în urmă părinții nu sunt lipsiți de vină. Știu că viața este grea și costisitoare. Însă oamenii care pleacă în străinătate câștigă lunar, în medie, un salariu de 1000 de euro. Și mă întreb, dintr-o mie de euro, oare n-ar putea să rupă 200 de euro cu care să plătească o femeie, ceva, care să aibe grijă de părinții bătrâni de acasă? Oare chiar așa trebuiesc lăsați să moară de foame, de singurătate, în mizerie și-n durere?! Oare nu este și vina lor? A copiilor care sunt extrem de dezinteresați? Nu spun că toți sunt dezinteresați, dar marea lor majoritate ajung să nu le mai pese. Mulți cred că la barza chioară îi face Dumnezeu cuib, dar nu este chiar așa. Nu știu cum îi lasă inima să plece și să nu se mai întoarcă. Nu știu cum pot pune noaptea capul pe pernă, nu știu cum pot dormi, știind că părinții sunt bătrâni, bolnavi și singuri.

         Uneori cerem Statului, iar noi suntem primii care fug, care nu-și asumă responsabilitatea, suntem primii care nu ne interesează și nu ne dăm absolut deloc silința. Eu știu că bătrânețea este tristă și urâtă, dar acei oameni măcinați de timp și boli, sunt aceiași oameni care ne-au dat naștere, care ne-au crescut, care ne-au îngrijit, care ne-au ocrotit și care au făcut numeroase sacrificii. Acei bătrâni oricât de buni sau de răi au fost, în felul lor ne-au iubit și ne-au vrut binele. Este de DATORIA noastră să îngrijim acești bătrâni până se vor stinge. Dacă nu putem de aproape, măcar de la distanță. De la distanță, cu bani, cu banii necesari pentru a le asigura îngrijirea. Nu mi se pare normal să-i lăsăm să moară în singurătate. Cu toții facem greșeli, nimeni nu este fără de păcat pe această lume. Și deși poate acei bătrâni ne-au greșit și ne-au impus diverse lucruri, sunt ai noștri. Sunt părinții noștri, sunt bunici noștri și le suntem datori să îi îngrijim.

         Nu vreau să vă fac morală, mă bucură mult inițiativa celor de la PRO TV, dar să nu aruncăm toată vina în cârca autorităților. Până la autorități, noi suntem responsabili. Până la autorități, este datoria noastră. Eu nu sunt cu nimic mai bună decât alți oameni, însă nu aș putea niciodată să plec și să îmi las în urmă familia, să-i știu bătrâni, bolnavi și singuri. Eu una nu aș putea. Sunt nebună?! Nu cred!

        În primul rând schimbarea trebuie să pornească de la noi, de la noi oamenii simpli, de la noi ca copii, de la noi ca nepoți. Și-abia după ce noi ne vom implica, abia atunci să tragem de mânecă Statul și autoritățile. Nu găsesc scuze Statului, dar… ar trebui să fim și noi mai implicați. Am văzut o scurtă filmare cu bătrâni aceia singuri și mi s-a rupt inima. Plângeau! Singurătatea îi durea mai mult decât bătrânețea și neputința.

      Haideți să fim noi schimbarea de care avem nevoie. Să începem totul de la noi!