Gura ta…

Gura ta…

Patima mea…

Vindecarea mea…

Începutul meu…

Sfârșitul meu…

Supărarea mea…

Fericirea mea…

Cu mâinile tremurânde,

Mi-am așternut în taină palmele

Peste obrajii tăi

Împânziți de fire de păr aspre

Și îți priveam adesea buzele,

În timp ce tu dormeai.

Mereu m-am întrebat cum oare

Poți să spui atâtea vorbe grele

Și totuși să iubești cu atâta pasiune

Cu aceeași gură.

Buzele tale…

Focul inimii mele…

Apa sufletului meu…

Luna nopților mele…

Soarele zilelor mele pline de îngheț.

Mă alinți și mă reduci la tăcere

c76157603505a01221efa5523e6dbe9fCu buzele-ți flămânde.

Ești nemilos,

Te folosești de gura ta

Ca de cea mai de preț armă.

Poartă în ea parfumul căpșunelor

Și ascunde veninul iubirilor neîmpărtășite.

Mi-ai îmbolnăvit sufletul

Cu buzele tale…

Ele mă cheamă…

Ele mă izgonesc…

Mă amăgești

Și mă iubești.

Când să te cred?!

Când ești tu cel adevărat?!

Pe care din voi să iubesc

Și pe care să urăsc?!

Îți privesc buzele…

În egală măsură mă cerți,

În egală măsură mă împaci

Cu ele…

E aceiași gură care m-a sărutat prima oară

Cu cea care m-a făcut să sufăr întâia oară?!

Mi-e greu să cred…

Parcă ar fi două entități diferite…

Și totuși iubesc să te sărut,

Ador să mă las mistuită

De focul buzelor tale dulci și amare.

De fiecare dată când mă supăr,

Ar trebui să îți acopăr gura cu o floare,

În felul acesta n-aș mai fi tentată să cedez,

Aș pleca fără să mă mai uit în urmă,

Fără să mă mai las condusă

De foame pentru săruturile tale!

Gura ta…

Patima mea…

Greșeala mea…

Defectul meu…

Virtutea mea…

Colț uitat de suflet

tplzdntv.weblog.ro

Stăteai bine acolo unde erai,

Într-un colț uitat de suflet…

A trebuit să reapari aducând după tine,

Toată durerea feroce a neîmpliniri.

Nu-mi place și nici nu-mi face bine,

Pleacă, ieși afară din mintea mea,

Te izgonesc cu toată forța

Și cu toată violența de care sunt capabilă.

Nu vreau să te văd în fața ochilor,

Îmi afectezi vederea, mă dor ochii.

Nici vocea nu vreau să ți-o mai aud,

Îmi zgârii timpanele, îmi sângerează.

Nici nu vreau să mă gândesc la tine,

Simpla amintire îmi dă o senzație de nervi.

Ce rost mai are să îmi bat capul?!

Oare de ce am starea necesară,

Să mă complic cu aceste rânduri?!

Nu le meriți, ar trebui să le presar cu ură,

Nu te urăsc, dar nici nu pot să mi te amintesc

Cu zâmbetul gingaș pe buze.

În singurătatea mea, sunt mai lucidă ca niciodată,

Și-abia acum eu înțeleg ce bine-mi este singură,

Ce fericită sunt și cât de liniștită.

Așa c-ai face bine, să nu mai reapari în veci,

Să dăm uitării tot trecutul

Și să privim încrezători spre viitor.

Iubire bolnavă

www.trilulilu.ro 1

Nu mă mai strânge, mă doare,

Mi-ai înroșit încheieturile cu-a ta strânsoare.

M-ai mușcat de obraji, mi-ai învinețit buzele,

Inima mi-ai prins-o ca într-o menghină.

Dar astăzi mă eliberez din lanțuri,

Nu mai sunt prinsă, nu te mai las să mă ții captivă.

Nu încerca să mă oprești,

Nu o să poți!

Îmi recapăt libertatea, vreau și pot,

Nu mai ai niciun cuvânt de spus.

Astăzi drumurile noastre se despart definitiv,

Vor deveni paralele și niciodată, cu niciun chip

Nu mă voi mai întoarce și nu voi mai privi înapoi.

N-am niciun regret, las forțele naturii

Să se reverse asupra ta cu violență.

Tu nu ai avut milă de mine, nici de sufletul meu,

Așa că voi ruga cel mai ascuțit fulger

Să te străpungă chiar în frunte.

Acolo unde, în căpușorul tău,

Ai crezut că sunt ușor de rănit și de doborât.

Dar nu e așa, astăzi sunt liberă,

N-are rost să mă răzbun cu mâinile mele,

Universul va ști să te pedepsească.

Te-am îmbrăcat în negru cu înjurăturile mele,

Sper ca hainele să te sufoace.

Așa vei înțelege cât rău mi-a făcut mie

Iubirea aceasta, bolnavă, a ta.

Am tăcut prea mult, am îndurat de ajuns,

A venit vremea să nu mai tac și să plec.

Îți fac cu mâna în numele vremurilor de mult apuse,

Cu bine străine, îți doresc să rămâi singur!

 

Îți mai amintești?

1236784_731554803526496_1266580162_n

Îți mai amintești iubitul mea ce iz avea iubirea mea în palma ta?

Mai știi cumva a ce îți mirosea?

Mai știi cu câtă dragostea îmi așezam obrazul meu pe ceafa ta?

Și cât de tare tremuram și cât de mult îmi mai doream să îmi aștern buzele pe fruntea ta?

Mi se scăldau ochii în lacrimi știind că toată afecțiunea ce ți-o port, pe tine ea te sufoca.

Și toate micile dovezi de-amor ți se păreau otrăvurile cele mai amare.

Credeai că poți trăi cu a mea otravă, credeai că o poți tolera… dar nu a fost să fie așa.

Atât de tare te-necai cu ea, atât de mult ea te ardea și-atât de tare te durea

Încât ai început să fugi și nu te-ai mai uitat în urma ta.

M-ai alungat din viața ta și m-ai lasat acum, pe mine, să mor scăldată în propriul venin.

Acum am înțeles și eu că dragostea nu este dragoste decât dacă este împărtășită.

Și când nu este împărtășită, ea din iubire se transformă în moarte sigură și lentă.

Minunea vieții

geisha-buze-inima-th

Îmi folosesc sufletul să simt și să iubesc oameni frumoși…

Îmi folosesc ochii pentru a vedea creația desăvârșită a Domnului,

Să văd minunea, să mă bucur și să plâng când…

Sufletul mi-e mult prea plin.

Și nasul meu îl folosesc s-adulmec arome mult iubite,

Să inhalez parfum de fericire, cu mosc și ambră și migdală…

Și gura mea o folosesc degrabă, e vocea conștiinței mele,

Și buzele-mi fierbinți de dor și de visare…

Sărută acum prezentul și amintirile trecute.

Urechile-mi aud bătăi de inimă plăpânde,

Și sufletu-mi tresală când tot aud acorduri triste în timpan,

Viori ce cântă întocmai de sublim.

Cu mâinile ating iubirea,

dezmierd și mângâi și alin o poezie masculină…

Picioarele mă duc către-nălțare, mă duc acolo sus în nori,

Pe piscuri tot înalte să mă poarte,

Și mă petrec spre laurii succesului.

Iar mintea mea deși e încărcată la tot pasul de…

Aroganță, de trufie sau invidii,

Încă mai poate judeca corect și drept după bunul inimii.

Sunt un ocean de Rai și Iad și Purgatoriu, dar nu mă las,

Și nu m-nchin în fața relelor ce m-nconjoară…

Eu vreau să simt cu tot ce sunt, minunea vieții prea frumoase!

Sărutări…

Sărutările sunt felurite…

 

Sărutări dulci de buze aromate,

Împroșcate de visare, îmbibate de speranță.

   

Sărutările amare de buze iertătoare,

Presărate cu-amăgire, piperate cu trădare.

 

Sărutări părintești din buze sfinte,

Mistuite de îngrijorare, copleșite de iubire.

 

Sărutări prietenești de buze devotate,

Izgonitoare de griji, aducătoare de alinare.

 

Sărutări pasionale de buze fierbinți,

Pline de iubire, nebune de dorință.

 

Sărutări joviale de buze ardente.

Dornice de răzbunare, înghesuite de-ngâmfare.

 

Sărutări furate de buze căutate,

Parfumate și-aromate, delicioase, colorate.

 

Sărutări cumpărate de buze idioate,

Nesincere și obligate, neplăcute și uitate.

 

Sărutări dorite de buze implorate,

Intense și lungi, toate prelungi.

 

Sărutări și sentimente,

Toate pecetluiesc argumente.

Le primim ori le dăm,

Impasibili nu stăm!

 

Și-avem nevoie de buzele vrute,

Veșnic să ne sărute,

Poate pe frunte, poate oriunde!

Articol scris de Gheorghe Alina

Minte-mă frumos…

Măcar dacă minţi, minte-mă frumos…

Minte-mă să nu-mi dau seama…

Minte-mă să nu sufăr şi minte-mă cu rost…

Nu mă minţi gratuit, degeaba, în van…

Doar ca să-mi spui ceva, aşa aiurea…

Şi când mă minţi fă să nu văd înşelarea…

Să nu citesc pe faţa ta trădarea…

Ochii să nu-ţi clipească minciuna…

Pe buze să nu citesc contrariul vorbelor tale mincinoase…

Paradoxul grăirii tale goale…

Mimica te trădează… nu îmi place.

Nu ştii să minţi sau te cunosc prea bine…?

Şi mă doare când sunt minţită, dar ce mai contează?!

Nu mă minţi să-mi dai speranţe deşarte…

Nu mă minţi ca să-mi ascunzi realitatea ta…

Iar dacă mă fac că nu văd… nu înseamnă că sunt oarbă…

Prefer să las lacrima să curgă în secret decât să…

Minte-mă când n-ai scăpare…

Minte-mă din dragoste…

Minte-mă să nu mă pierzi…

Minte-mă să mă protejezi…

Dar nu mă minţi drept batjocoră…

Nu mă minţi să ai cu cine te juca…

Nu mă minţi degeaba…

Minte-mă cu rost şi minte-mă frumos…

Minciuna are picioare scurte… la fel şi adevărul meu…

E scurt, chiar dacă minţi eu tot îmi dau parte din suflet…

Parte din suflet care să te însoţească…

Iubesc omul şi dacă îl iubesc ştiu să iert…

Aşa că minte-mă frumos…

 

( tribut adus adevărului şi minciunii pentru protecţie!!)

Articol scris de Gheorghe Alina

Rigor Mortis…

Atunci când plămânii nu vor mai sintetiza, 
Atunci când trupul va fi secătuit de viaţă şi de vlagă… 
Atunci când inima nu va mai pulsa sânge şi iubire… 
Atunci când viermii se vor înfrupta din el… 
Şi-mi vor mânca fiecare vis neîmplinit,
Fiecare speranţă şi bucurie apusă…
Cei ce mă iubesc mă vor aranja frumos,
În giulgiu-mi de om obişnuit…
Şi mă vor aşeza în cutia mea din lemn de stejar,
Şi voi auzi fiecare lacrimă, fiecare bocet,
Şi voi simţi fiecare mângâiere pe obraz,
Iar oamenii vor emana durere şi iubire,
Şi-mi vor şopti regretele, poate chiar mă vor certa.

Abia atunci voi realiza că am lăsat o dâră-n urmă…
Din pământ mă trag, în pământ mă voi întoarce.
Iar pământul ăsta îmi va fi pentru un timp loc de veci,
În starea mea letargică voi aştepta să mă topesc.
Cândva trupul meu era cald şi parfumat,
Fin şi dulce, suav şi lasciv,
Acum e tare, rece, vitreg şi greu, trage a pământ.
Până şi mirosul lui devine înecăcios şi dur…
Întâi vor dispărea ploapele care mi-au învelit ochii,
Ochii care au radiat de bucurie,
Şi au privit atâtea lucruri şi oameni frumoşi…
Şi-odată dezveliţi, ei vor dezvălui privirea goală ca de sticlă,
Lipsiţi de emoţie şi de sclipire vor dispărea şi ei…
Apoi se vor evapora şi buzele,
Buzele mele care au rostit atâtor persoane Te iubesc,
Şi-au grăit cuvinte mari, uneori chiar dureroase,
Au fost şi rele, nimicitoare, dar acum îşi primesc răsplata.
Iar pielea mea va dispărea de la degete,
Degetele lungi şi slabe vor deveni numai os,
Obrajii cândva de culoarea piersicii acum se vor putrezi,
Vor prinde o culoare pală, verde, seacă, de măr rânced,
Se vor usca încet, încet cu toatele,
Şi vor lăsa în urmă doar un morman de oase albe,
Albe şi murdare şi nişte viermi sătui de carnea mea stricată,
Care vor aştepta alt trup din care să se sature.
Abia atunci existenţa mea fadă va înceta,
Dar mă aşteaptă o nouă lume, sper din tot sufletul.
Sper ca Edenul să mă cuprindă, iar eu să îl îmbrăţişez,
Într-o îmbrăţişare caldă şi prietenoasă,
Şi-acolo fericită să-mi amintesc c-am existat cândva.