Căi…

         Scriu… dar cărui fapt îi datorez această plăcere?! Când eram la școală, nimic nu uram mai tare decât scrisul, eseurile, rezumatele, cititul… logica, filosofia, psihologia… toate mi se păreau plictisitoare. Astăzi, iubesc exact ce uram atunci. De ce?! Nu știu… nebănuite sunt căile Domnului, dar mai ales, nebănuite sunt căile talentului.

         Acum ceva timp am fost obligată să trec printr-o schimbare majoră. Nu aveam ce face… nu aveam nimic mai bun de făcut decât să citesc. Apoi m-am întrebat… oare aș putea să scriu și eu?! Oare mi-aș putea așterne gândurile, cumva?! Într-o manieră cât de neînsemnată ar fi ea?! Am reușit… dar ce-a ieșit… primul text… părea compunere de clasa a 4 a, atât era de slab și de neînsemnat. Nu m-a satisfăcut. Cu toate acestea m-am străduit la el încă vreo săptămână. L-am modificat, am șters, am adăugat… până ce am reușit să zâmbesc. Am simțit că-mi place. Primul meu text a fost despre sentimentele mele. Despre ce simțeam în acel moment. Despre mine, despre trăirile mele, despre ofurile mele. L-am păstrat în calculator până astăzi. L-am șters. De ce?! Pentru că nu mai sunt cea de-atunci. Nu mai sunt atât de tristă, de goală, de singură…

         Cuvintele îmi dau viață, fiecare literă umple câte un gol în inima mea. Într-un timp inima mea arăta ca o sită. Și când nu scriu, mă simt ca și cum am rămas fără energie. Fără energie, fără poftă, fără chef, fără viață, fără simțire. Nici eu nu mă înțeleg uneori. Dar scriu și-n scris mă văd așa cum sunt. Pentru că am învățat să scriu dezinhibat. Poate nu pentru publicul larg. Dar când scriu pentru mine, texte pe care le citesc doar eu, sunt scrise liber… sunt liberă ca pasărea cerului. Așa mă analizez. Așa văd ce-mi lipsește, ce trebuie să fac, unde trebuie să schimb ca să-mi fie bine, ca să-mi pot recâștiga liniștea. Pentru mine liniștea sufletească este cea mai importantă. Am trăit atât de mult timp în stres, cu frica în sân, încât acum, orice mic punct de stres mă deconcentrează total. N-am în cap decât rezolvarea problemei, pe care trebuie să o aplic în acel moment. Altfel n-am somn sau nu pot face nimic. „Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi”, adevărat proverb, îl aplic de fiecare dată când vine vorba de liniștea mea.

         Dar astăzi mulțumesc lui Dumnezeu sunt liniștită, mi-am descoperit pasiunea, o fructific și trag speranța că într-o zi va deveni vocație. Scriu… pentru cine scriu?! În primul rând pentru mine, dar și pentru cei care rezonează cu mine. Așa îmi vindec sufletul…

         Voi cum vă vindecați sufletul, cum vă purificați spiritul?! 

Apocalipsa…

       60596006

         Să scriu și eu despre apocalipsă?! Voi scrie și eu, mă voi alătura omenirii și-mi voi spune și eu părerea despre sfârșitul lumii. Eu personal nu cred că va veni apocalipsa pe 21.12.2012 conform calendarului mayaș. Nu cred, sper să nu dezamăgesc pe nimeni și îmi pare rău pentru cei care și-au cheltuit economiile sau chiar întreaga agoniseala de o viață pe confecționarea unor buncăre de supraviețuire. Mulți au dat bani pe tot felul de truse ingenioase care sunt capabile să ne salveze de la pieire… în China, parcă, arătau oamenii isterizați după lumânări… de parcă mai contează dacă ai sau nu lumină când ești în mijlocul nimicului. Ideea este următoarea, dacă tot este sfârșitul lumii… atunci niciun buncăr, nicio trusă, nicio unealtă sau metodă de supraviețuire nu ne vor ajuta. Așa că am face bine să așteptăm calmi, oricum nu ne putem pune cu forța naturii. Totul va fi de prisos când divinitatea va hotărâ că firul vieții noastre se încheie. 

         Chiar nu înțeleg logica acelor oameni care cumpără vrute și nevrute și cred cu toată tăria că vor supraviețui. Și în plus, la ce îți folosește să supraviețuiești dacă rămâi singur?! Eu una aș prefera să mor decât să fiu unica supraviețuitoare… și cât crezi că te vor ajuta rezervele de apă și mâncare să trăiești?! Câteva luni… și-apoi?! În fine… Dacă e să fie te ia și din mâna popii.

          Nu neg că ar putea fii o trecere anul acesta, un soi de schimbare, dar pe care noi o vom vedea clar peste 50 de ani să spunem… schimbările se văd dacă te uiți în urmă pe carțile de istorie, de filozofie și știintă. Însă noi nu o vom resimți imediat, greu se fac schimbări bruște. Sau poate fi un soi de Apocalipsă nevăzută, în care omul pică într-un declin… dar noi oricum ne degradăm, trupul îmbătrânește iar sufletul se strică în funcție de greșelile, plăcerile și viciile noastre care ne usucă de cele mai multe ori în interior.

         Dar nu va fi sfârșitul lumii materiale, stați liniștiți… așa simt eu, așa cred. Catastrofe au fost de când lumea și pământul dar totodată au fost și supraviețuitori. Și dacă e să o luăm pe dogma religiei… dacă e să citim Biblia… știm că Dumnezeu ne iubește prea mult și nu cred eu că va secera totul… nu cred că vom muri cu toții. În cel mai rău caz va separa grâul de neghină. Va fi traumatizant, da… dar omenirea nu se va încheia aici.

        Și-apoi lumea nu există de ieri de azi, nu există de 2000 de ani, omenirea există de sute de mii de ani… de ce tocmai acum?! Că așa au spus mayașii?! Păi și sfârșitul lor de ce nu l-au prevăzut?!

 apocalipsa   

        În Apocalipsa evanghelistului Ioan este descris sfârșitul lumii foarte detaliat, îngrozitor chiar, înfricoșător. În primul rând s-ar declanșa toate catastrofele naturale posibile… cutremure, erupții vulcanice, tsunami, uragane, toate forțele naturii se vor înfuria… iar oamenii de știință au demonstrat, conform studiilor lor, că este puțin probabil să se declanșeze toate calamitățile naturale deodată. Este imposibil. Apoi omul, omul va porni războaie, peste tot, se vor omorâ cu toții între ei… boala și putrefacția va fi la tot pasul… lucru care încă nu s-a deslănțuit. Da, da știu că se comit crime, dar n-am luat-o încă toți razna să ne omorâm între noi. Mai sunt și oameni lucizi. Sunt și mulți oameni bolnavi cu trupul, dar tot mai mulți sănătoși sunt. Cei patru cai și călăreții lor vor deslănțui pe pământ toate ororile posibile. Dar de asemenea vor fi selectați cei buni, puri, cu frică de Dumnezeu, care au trăit conform cuvântului lui Dumnezeu. Da, știu că pare un scenariu de film, dar așa este prezentată realitatea după Apocalipsa lui Ioan. Nu spun că profețiile nu pot fi reale, dar sunt fără tăgadă interpretabile.

 Apocalipsa-4-cai-4-calareti            

          Sfatul meu ar fi, nu să vă cheltuiți banii pe toate tâmpeniile care oricum vor fii inutile… esența Apocalipsei este ca omul, de frica lui Dumnezeu și pentru binele lui sufletesc și liniștea conștiinței sale, să se îngrijească mai mult de lucrurile cu adevărat importante. Și anume să trăiască în armonie, să nu se lase mânat de răutatea generală, să învețe să iubească sincer, să trăiască în adevăr și pace, să se îngrijească de liniștea sufletească și mai puțin de bunurile lumești și materiale. Să adopte o creștere spirituală… pentru că totul în viață este trecător, în urma noastră rămân faptele, sentimentele și creația noastră. Creația divină sub forma copiilor noștrii, sub forma învățăturilor și înțelepciunii pe care o răspândim, sub forma binelui pe care îl îmbrățisăm zi de zi. 

      Nu spun să ne transformăm în niște sfinți, ar fi tare greu mai ales trăind într-o lume așa egoistă cu moravuri atât de îndoielnice în care efectul de turmă este mai puternic decât propriile principii. Dar măcar să încercăm să dăm glas binelui din noi.

      Asta este esența Apocalipsei, să îndemne omul la un trai mai bun, mai drept și mai responsabil. Nu se va termina lumea, în schimb în timp se vor termina sentimentele și lumina interioară…

      Să sperăm cu toții la o schimbare în bine de pe 21 încolo, în care banul să nu mai fie atât de important, în care puterea să nu mai fie o necesitate a egoului, în care diferențele sociale să nu se mai simtă, în care discrminările să nu își mai aibă rostul și în care armonia și binele să domine. În care să nu mai existe sărăcie ori boală… Fără violență, fără maltratări… fără durere…

       O astfel de Apocalipă aș vrea eu!

       Totul stă în puterea noastră!

Articol scris de Gheorghe Alina