Oamenii-hiene

      citate

      Cea mai mare greșeală a omului care vrea să facă ceva în viață este să îi asculte pe ceilalți, să le ceară părerea și să se lase influențat de ei. Deși sunt de părere că oamenii sunt frumoși, în realitate printre oameni sunt și multe hiene care nu fac altceva decât să se hrănească cu stârvurile celor slabi. Ce fac hienele? Influențează, jignesc, desconsideră și caută tot timpul să anuleze voința celuilalt.

         De la hiene n-o să primești vreodată vreo vorbă bună, nu te va încuraja și nici nu te va lăuda. Ea va căuta tot timpul să-ți arate cât de plin de defecte ești, cât de incapabil și cât de puțină putere ai. În general o fac din răutate, însă de cele mai multe ori invidia le înveninează sufletul. Hiena nu se bucură pentru nimeni, nu se va mândri cu nimeni și nici nu va ajuta pe nimeni. Hiena este cârcotașul care contestă tot, care vede urâtul și care nu va da doi lei pe ceva frumos sau bun.

        Oamenii-hiene contaminează pe oricine în jur și vor face orice om să se îndoiască de el însuși. Mare greșeală. Dacă te lași influențat de vorbele unei hiene, vei ajunge să îți pierzi întreaga încredere în tine și-ți va fi teamă să îți continui planurile sau drumul în viață. Hienele sunt manipulatoare și au răspuns pentru tot. Ca să fiu sinceră, detest oamenii-hiene. Mi se pare că sunt degeaba. Mi se pare că nu au altă treabă de făcut decât să îi critice și să îi descurajeze pe alții. În spatele criticilor nu este numai o răutate imensă și o invidie pe măsură, ci și o sumedenie de frustrări și neputințe. Chiar dacă hienele sunt oameni capabil, cu cunoștințe și cu potențial, în final nu realizează mai nimic. De ce? Pentru că sunt prea preocupați de ce fac alții. Sunt prea orbiți de capra vecinului ca să-și mai vadă de propriile treburi. Nu, nu le ajungi vreodată cu prăjina la nas. Hienele sunt cele mai cele, somități în orice domeniu, dar dacă tragi linia, nu există niciun rezultat.

        Întreaga lor viața și-o vor consuma criticându-i pe alții. Hienele se cred justițiare, cred că menirea lor este să scape lumea de proști, de inutili și așa mai departe. Cred că vor schimba lumea, că o vor purifica, dar de fapt uită că oamenii sunt diferiți. Suntem diferiți, nu putem fi toți la fel, nu putem fi toți deștepți, inteligenți, frumoși, normali și-așa mai departe. Suntem altfel și fiecare dintre noi avem calități și defecte. Și chiar dacă suntem proști cu aspirații, toți merităm o șansă, merităm să încercăm, merităm să reușim. Dacă putem sau nu, nu este treaba nimănui să ne spună ce putem și ce nu. Dar hienele o fac. Hiena îți va spune mereu: „ești prost, ești praf, nu poți, n-ai cum, n-ai șanse, nu meriți… etc.”

        Problema noastră este când ne lăsăm influențați de hiene. Când ne lăsăm duși de nas și când ajungem să ne îndoim de noi. Nu e bine!!! Nimeni nu este în măsură să spună cuiva ce poate și ce nu! Nimeni nu este în măsură să judece pe altcineva! Nimeni nu este în măsură să „îngroape” pe nimeni! Și nimeni nu este în măsură să batjocorească pe nimeni. Până la urmă timpul le va cerne pe toate. Timpul va decide de ce suntem sau nu capabili. Și nu vă temeți să mergeți înainte doar pentru că hiena X v-a spus că nu puteți. Încercați! Încercarea moarte n-are! Nu ascultați de vorbele răutăcioase și indiferent ce vi se va spune, mergeți pe drumul vostru. Dacă faceți bine sau rău, vă veți convingeți singuri.

         Viața voastră este numai a voastră și trebuie să v-o hotărâți singuri, fără să vă lăsați influențați de alții. Mulți vor spune „nu poți”, în loc să clacați, mai bine deveniți și mai motivați și astfel să demonstrați cine sunteți cu adevărat. Arătați lumii întregi de ce sunteți în stare! Se poate!

Despre modestia mea…

        Am auzit de câteva ori zicala: „modest ești, modest rămâi”, practic are în ea și un sâmbure de adevăr, însă una este să ai un comportament modest și cu totul altceva este să rămâi mediocru o viață întreagă. Eu fac parte din categoria modeștilor… dar cum sunt eu modestă?! Nu îmi place să mă laud, nu îmi place să spun despre mine că o să fac și o să dreg înainte de a fi sigură și nu îmi place să îi înjosesc pe alții lăudându-mă pe mine. Prefer să fiu mâța blândă care zgârie rău, cea care nu arată dar care este capabilă să facă multe. Prefer să țin pentru mine ceea ce îmi doresc și dacă reușesc, atunci am tot timpul din lume să FIU lăudată. Prefer să îi las pe ceilalți să-mi observe calitățile. Decât să par plină de mine sau infatuată, mai bine stau în pătrățica mea.

downloadDar dacă sunt modestă, asta nu înseamnă că sunt mediocră. Ba deloc, am țeluri, am vise, am aspirații și mă zbat pentru ele. Fac orice îmi stă în putere ca să ajung unde îmi doresc. Nu știu dacă ambiția merge mână în mână cu modestia, însă sunt ambițioasă și modestă. În general mi-e urât de oamenii care se laudă înainte de a face ceva. Mi-e urât de cei care dacă au reușit un lucru, nu le mai ajungi cu prăjina la nas. Le recunosc meritele, îi laud eu dacă consider că am de ce, dar nu îmi place să o facă ei. N-am agreat niciodată omul narcisist sau egocentrist. Cu toate acestea unii sunt simpatici, alții de-a dreptul enervanți. Este ok să crezi despre tine că ești bun în ceea ce faci, este ok să-ți cunoști calitățile, este ok să-ți știi capacitatea, dar de aici până la a te considera centrul universului, este cale lungă.

      Deși superstiția este religia omului slab, am senzația că dacă spun dinainte că vreau să fac ceva, că sunt sigură că voi reuși x lucru, că pot și că nu-mi stă nimeni în cale, nu-mi iese. Am senzația că ceva se va întâmpla și nu voi reuși. Mai mult decât a mă lăuda, urăsc să mă fac de rușine. Nu îmi place să promit ceva și să nu reușesc. Prefer să spun încerc, sper sau mi-ar plăcea și să dau totul pentru a reuși, decât să spun fac, pot, reușesc și de fapt să nu nu-mi iasă nimic. Poate că mentalitatea mea este greșită, poate că eu greșesc luând această atitudine, știu că spunându-ți de o mie de ori pot, pot, pot, vei reuși într-un final să poți. Dar una este să îmi spun mie însămi că pot și cu totul altceva este să strig în gura mea, tuturor celor care mă înconjoară.

        Recunosc că prietenilor mei sau familiei mele le mai spun din dorințele mele, din reușitele mele, însă nu sub formă de laudă, ci pentru că uneori sunt atât de fericită încât simt nevoia să împărtășesc și altora motivul meu de fericire. Și uite așa, recitind acest articol, îmi dau seama că este departe de a fi un articol modest. Off, am dat greș, de fapt m-am lăudat. Damn!!! 🙂

Săraci cu duhul – săraci cu sufletul…

  Viața mi se pare uneori mult prea complicată. Știi, ai crede că oamenii săraci cu duhul sunt mai calzi și mai iubitori decât cei cu o inteligență mai aparte. Dar nu întotdeauna este așa. Uneori sărăcia duhului este însoțită de prostie, egoism, ifose, așteptări mult prea înalte și pretenții peste măsură. De cele mai multe ori prostia este strâns însoțită de sărăcia sufletului.

         În prostia lor, acești oameni se simt invincibili, cred că lumea le stă la picioare, că merită tot ceea ce este mai bun. Și-ajung la un moment dat în viața lor, să umilească, să înjosească și să facă lucruri necugetate, doar pentru că lor li se cuvine tot. Negândind, fac rău. Uneori voit, alteori fără să își dea seama. Lipsurile materiale fac omul să fie mult prea egoist, îl determină să-și atingă scopul, chiar dacă asta înseamnă să destrame fericirea altcuiva.

         Nu sunt genul care să pună preț pe lucrurile materiale, însă… am senzația că acești oameni care au avut o viață grea, sunt prefăcuți, caută să prostească și să păcălească pe oricine. Bineînțeles că nu bag toți oamenii în aceeași oală. Dar cred că vi s-a întâmplat și vouă să cunoașteți oameni amărăți, care v-au inspirat milă și compasiune și care la un moment dat și-au dat arama pe față, încercând să profite. Căutând numai confortul și banii, acești oameni își atrofiază și sufletele. Ei știu prea bine că dragostea nu ține de foame, de aceea o dau uitării, crezând că viața e o luptă pe care trebuie să o câștige cu orice preț. Sunt atât de mulți oameni care cerșesc pe la colțuri și seara merg în cazinouri. Atât de mulți care încearcă numai să păcălească și să profite. Atât de mulți care dacă nu le dai, te batjocoresc sau te lovesc, doar pentru a se răzbuna.

           Dar nu aceștia sunt cei mai periculoși. Măcar ei acționează la primul impuls. Dar sunt mult mai mulți oameni care se infiltrează în inimile noastre, ne fac să-i îndrăgim, să-i iubim. Se bagă în viața noastră cu multă delicatețe, par cei mai buni oameni. Și când simt că sunt iubiți, încep să stoarcă. Storc viața, banii, sentimentele, tot ce pot, pentru a te deposeda de tot. Ei sunt adevărații periculoși, de ei trebuie să ne ferim.

         Nu spun, am cunoscut și oameni simplii și cu un suflet mare. Dar sunt atât de puțini… atât de puțini încât când îi cunosc mi se par de-a dreptul niște bijuterii. Oamenii sunt în fel și chip… deștepți, frumoși, săraci, bogați, prefăcuți, darnici, iubitori… fiecare dintre noi suntem un amestec din calitățile și defectele. Ideea este să nu lăsăm defectele să ne domine… să nu lăsăm defectele să ne distrugă sufletele și viața… Nu banii sunt motorul vieții… ci dragostea, loialitatea, cinstea, munca…