Misandra…

 0f0c11fe3cd4b4a7aacebdb6b5eea220         Încet, încet, mă transform într-o misandră… de ce? Că mă enervează bărbații! De ce mă enervează? Pentru că bărbatul nu este altceva decât o grijă în plus. Sunt sensibili, nu rezistă la durere, nu-s în stare să-și încălzească o farfurie de mâncare, nu-și pregătesc baia, nu-și strâng hainele, nu-și pun șosetele murdare la coș, nu se trezesc de unii singuri, nu-și fac pachetul pentru job, nu-și iau medicamentele neîntrebați și nu-și fac treburile până nu-i pisezi bine de tot la cap.

       Adevărat că mai sunt și bărbați buni care-și țin nevestele pe palme… dar sunt atât de rari, încât sunt pe cale de dispariție. Eu una, prefer să nu mă mărit decât să îmi iau un bărbat de care să am grijă ca de un copil. În afară că aduce bani în casă și își face ”treaba” conjugală la timp sau la nevoie, în rest, nu sunt buni de nimic. Să mă ierte Dumnezeu, dar pentru o partidă de amor chiar nu este nevoie să-i spăl hainele, să-i calc rufele, să-i gătesc și să-l scarpin pe „spinare”. Chiar nu-i nevoie să mă sacrific atât. Mai bine stau cu cracii în sus în pat, mănânc mâncare de văduve (cartifi prăjiți și salată), mă duc din când în când „la om” și în rest nu am nicio bătaie de cap.

        Dacă mă întrebați pe mine ce fel de bărbat mi-aș dori… ați rămâne cruciți… cred că un astfel de bărbat nu există, nu s-a născut sau specia lui a apus de mult. Îmi plac bărbații puternici, capabili, rezistenți, grijulii, protectori, implicați și mereu dornici să-și ajute jumătatea. Îmi plac bărbații care nu se sfiesc să spele vasele, care își ajută femeile la gătit, care își întreabă consoartele ce fac, cum se simt, ce supărări au; îmi plac bărbații care știu să umble la o mașină de spălat, care schimbă scutecele bebelușilor și care nu strâmbă din nas când este nevoie să facă o treabă care nu le face plăcere. Îmi plac bărbații bărbați… care înfruntă orice obstacol cu curaj, care sunt în stare să ia asupra lor orice grijă și care se aruncă în mijlocul problemele fără să se întrebe „de ce mie?”.

        Așa că… prefer să nu mă mărit, prefer să rămân singură, dar liniștită. Și chiar dacă este o dovadă de lașitate din partea mea, chiar nu am puterea necesară de a reeduca un bărbat, de a încerca să îi schimb comportamentul haotic și de a-l îmbărbăta. Nu vreau să fac reeducare acolo unde mamele lor au dat greș. Sunt băieți/bărbați care toată viața lor au stat după fustele mamelor lor, care au fost protejați de acestea și de cea mai mică urmă de durere. Nu vreau să am de-a face cu „băiatul mamei”, bărbatul acela răsfățat care îi va spune mamei ce țâță a supt și ce așternut a mai rupt. N-am chef să-mi bat capul și NU vreau să cresc un bărbat ca și cum ar fi copil. Greșesc? Nu-i nimic, mă descurc și singură! 🙂

Ce frumos era înainte…

Să ne aducem aminte,

Ce frumos era înainte.

Când lucrurile erau mai simple,

Când viața își urma cursul firesc,

Când zâmbetul era cel mai de preț dar,

Când mângâierea încălzea inimi,

Când sărutarea se dădea cu sfială,

Când îmbrățișarea era sinceră,

Când dăruirea era totală,

Când căsnicia ținea o viață,

Când sărăcia nu era o problemă,

Când bogăția nu era un țel,

Când inteligența era esențială,

Când feminitatea însemna naturalețe,

Când bărbații erau gentilomi,

Când femeile erau cucerite,

Când poeziile aveau muze,

Când muzica era pentru suflet,

Când scrierea era o plăcere,

Când frații erau frați,

Și părinții erau părinți.

Să ne aducem aminte,

Ce frumos era înainte.

Înainte ca banul să strice sufletele,

Înainte să ne invadeze comercialul,

Înainte să ne acrim sufletele,

Înainte să ne lăsăm duși de val,

Înainte să ne vindem celui ce dă mai mult.

Pe vremea când umblam cu cheia la gât,

Pe vremea când bunica era cel mai dulce chip,

Pe vremea când nu știam de necazuri,

Pe vremea când nevoile erau numai spirituale,

Pe vremea când cartofii prăjiți

Erau mai râvniți decât fructele de mare.

Pe vremea când eram simpli,

Pe vremea când trăiam

Fără să ne pese de mâine.

Pe vremea când simțeam,

Fără să ne temem de suferință.

Pe vremea când iubeam,

Fără să ne temem de singurătate.

Ce frumos era înainte…