Smart mami cumpara smart trici

       – Mami du-mă la plimbare, mami! Și-atunci femeia puse copilul de vreo trei anișori și ceva în cărucior și plecă cu el în parc.

          Să-mi spun părerea despre acest fapt? Femeia n-ar fi trebuit să ducă copilul în cărucior, nu ar fi trebuit să-l care în brațe în fața blocului. Copilul era mai plinuț decât un copilaș de vârsta lui și cu toate acestea, mama nu îl punea deloc să facă mișcare. Sinceră să fiu, i-aș fi spus vreo două mamei, i-aș fi deschis ochii, i-aș fi spus că mișcarea este foarte importantă în dezvoltarea armonioasă a copilului. Dar am preferat să tac și să merg în urma lor spre parc. Copilul ceru în parc, dar adormi pe drum. Ea se așeză pe o canapea și încetă să mai miște copilul în căruț. Atunci el se trezi și începu să urle, voia să îl miște cu căruțul în continuare. Pesemne copilului îi plăcea să doarmă în timp ce era legănat. Dar nu îmi plăcu atitudinea mamei, nu avea pic de autoritate în fața copilului. Dacă voia să doarmă, trebuia să o facă acasă. Dacă îl duse în parc, trebuia să îl pună să facă mișcare, să-l lase pe jos sau să-i cumpere o tricicletă. Dar femeia nu făcu nimic din toate acestea.

111-albastru

        Eu eram pe o canapea alăturată, îi priveam. Ea mișca copilul în căruț, iar el dormea dus. Cred că o durea mâna de cât îl dădu înainte și-napoi, dar așa dormea copilul bine. Eu încercam să citesc o carte, dar femeia cu copilul îmi atrăgea atenția mai presus de orice. Deși voiam să îi ignor, nu puteam. Ea îl legăna și privea în gol. Nu știu ce mari supărări avea femeia, însă felul cum își creștea copilul nu îmi plăcu deloc. N-ar fi trebuit să fie problema mea, însă m-am dus lângă ea și am inițiat o discuție, constructivă zic eu.

– Bună, numele meu este Alina și sunt psihopedagog. Mi-a atras atenția băiețelul tău, câți ani are?

– Bună, eu sunt Cristina și copilul meu are 3 ani și 5 luni.

– Să-ți trăiască, să fie sănătos.

– Mulțumesc, Alina.

– Te rog să nu te superi pe mine, dar sunt foarte curioasă DE CE îl mai aduci în parc cu căruțul?

– Dar cu ce să îl aduc pe Rareș? Stăm destul de departe și piciorușele lui nu suportă un așa drum lung. Să-l țin în brațe, este destul de greu.

– Nu spun să vii cu el pe jos sau să-l duci în brațe, dar te-ai gândit vreodată la o alternativă?

– O alternativă? Întrebă Cristina mirată.

– Da, în locul căruciorului să iei un alt mijloc de „transport”.

– Să-l aduc cu taxiul? Nu ne permitem.

– Nu draga mea, nu cu taxiul, te-ai gândit la o tricicletă?

– M-am gândit Alina, însă lui Rareș nu-i place mișcarea și nu-l pot obliga să facă mișcare, nu vreau să-l traumatizez fizic, psihic sau emoțional.

– Cristina, să-ți pui copilul să facă mișcare nu înseamnă că îl persecuți sau că îl traumatizezi. Ba din contră îl ajuți să fie sănătos, să se dezvolte armonios. Îl ajuți să crească mare și frumos, fără să aibă pe umerii lui povara obezității.

– Încă nu e obez. Și femeia se încruntă.

– Adevărat, încă nu este obez, dar e plinuț. Te rog să nu mi-o iei în nume de rău. Exact cum m-am prezentat, sunt psihopedagog, lucrez cu copiii bolnăviori. La mine vin părinți ai căror copii nu pot să vorbească sau au diverse probleme de gândire. Copilul tău e vioi, este sănătos, dar l-ai protejat mult prea mult. Dacă continui să fii o mamă exagerat de protectivă, băiatul tău va deveni mult prea mămos, incapabil să lege prietenii și poate chiar un inadaptat al societății. Bănuiesc că nu vrei un copil care nu este în stare să se descurce singur. Iar mișcarea este foarte importantă pentru ca copilul să devină independent, neînfricat și sănătos, atât fizic, cât și psihic și emoțional.

– Și dacă plânge când îl voi pune în tricicletă? Întrebă mama.

– M-aș mira să plângă. Tricicletele din ziua de astăzi nu mai sunt așa cum erau odată. Pe vremea noastră triciletele erau din tablă, fier și lemn. Astăzi triciletele sunt moderne, au mânere detașabile, parasolare detașabile și reglabile, au centure de siguranță, sunt echipate cu coșuri pentru jucării și pentru gentuțele mamelor, au roțile din cauciuc de cea mai bună calitate și suporturi pentru picioare reglabile, asta pentru cazul în care vrei să îl împingi tu. Trotinetele sunt atât de frumoase și de colorate, încât niciun copil nu le poate rezista. Prezintă-i tricicleta ca pe o jucărie prețioasă, pune-l în ea și lasă-l să se miște. Sunt sigură că o va îndrăgi.

– Dar găsesc o tricicletă așa mică pentru el? Întrebă Cristina.

– Sigur că da, tricicletele sunt pentru copii cu vârste între 3 și 6 ani. Când va face 6 ani îi poți lua o biciletă. Ascultă-mă, pitește căruțul, fă-l cadou cuiva și lasă-i ca fiind singura opțiune tricicleta.

– Dar lui îi place să doarmă în parc în căruț.

– Schimbă-i obiceiul, parcul este pentru joacă și mișcare, acasă poate dormi cât vrea. De tine depinde să ai un copil sănătos. Ce zici, vei impune această schimbare?

– O să încerc! De fapt, trebuie să o fac. Și soțul meu mă ceartă că îl protejez prea mult.

– Mă bucur!

      Și-atunci i-am strâns mâna și am plecat. Dacă avea să-i cumpere lui Rareș o tricicletă sau nu, nu știu. Nu i-am mai văzut de atunci. Dar probabil că îi cumpără una, altfel aș fi găsit-o tot pe canapea, împingând la căruț, așa cum o văzusem înainte, săptămâni de-a rândul.

Untitled

Cu acest articol particip la concursul Smart-baby.ro premiază cei mai inspirați bloggeri. Dacă ești blogger participă și câștigă!

Degetele

Vă răpesc 5 minute din viața voastră pentru a vă vorbi despre acest clip publicitar care m-a impresionat și mi-a făcut pielea de găină. Un clip care aparent nici nu este publicitate. De fapt, ca și în advertoriale, exact reclamele care nu par reclame sunt și cele mai frumoase. Nici acum nu știu sub semnătura cărei firme este, am o vagă bănuială că aparține companiei Orange, dar nu sunt sigură. Cert este un lucru, este cea mai bună reclamă pe care am văzut-o în ultimii ani. De fapt, ca să fiu sinceră, nici nu știu dacă mi-a plăcut vreodată o reclamă din tot sufletul. A, ba da, mi-a plăcut cea cu Salam Săsesc, cu Luiza, dar în rest… niciuna. De ce? Pentru că prea mult preț se pune pe reclamă și mai puțin pe mesaj.

Ei bine, acest clip le întrece pe toate. De obicei publicitatea românească este proastă, atât de proastă încât pare complet negândită, de aceea din ce în ce mai mulți români evită să se mai uite la TV, tocmai din cauza reclamelor. Dar cu acest spot lucrurile se schimbă, aș lăsa această reclamă pe replay, atât îmi este de dragă. Este atât de bine gândită și atât de frumoasă, încât mă emoționeaz aproape până la lacrimi. Transmite emoție și adevăr. Eu asta simt. Are esența. Poate că am eu o slăbiciune pentru bunici, pentru că mi-am iubit bunicul mult și nu-l mai am lângă mine, dar contrastul acesta… dintre omul bătrân și puiul de om, este fenomenal.

Bunicul este frumos și bine ales, copilul este și mai frumos, ce degețele, ce pernuțe are la mâini… o frumusețe rară. Și mesajul clipului, replicile cu degețelele… fără cuvinte sunt. Nu știu cine a scris replicile, nu știu cine a gândit această reclamă, dar este senzațională. Genul acela de spot care impresionează și-ți rămâne în minte mult timp. Mi-ar plăcea să știu cine a scris textul acestui clip, sunt extrem de curioasă.

Și-acum vă întreb, se compară această reclamă cu cele de la Catena? Cu femeile alea cu negi în barbă și cu vopsitul de Adrian Enache? Se compară Stela Popescu cu părul ei roșu care-mi arde ochii, cu frumusețea naturală a acestui bătrân? Nu vreau să denigrez pe nimeni… știu că Stela, Adrian și Nico și-au jucat rolurile, dar proaste reclame… proaste, până-n măduva oaselor… Farmacia inimii Catena… o imbecilitate. Să se înțeleagă, nu fac antireclamă produselor Catena, spun doar că nu-mi plac reclamele care rulează la TV, atâta tot.

Și gata, nu vă mai bat la cap, urmăriți clipul „Degețele”. 🙂

Rasfat pentru mame…

Cred că este tare frumos să fii însărcinată. Îmi imaginez 9 luni de răsfăț din toate punctele de vedere. În acele nouă luni de sarcină femeia trebuie să fie centrul universului, atât pentru familie, dar mai ales pentru soț sau iubit, după caz. Mi-ar plăcea să rămân însărcinată tocmai pentru privilegiul de a fi tratată ca o regină. Să fiu mamă încă nu sunt pregătită, dar mă gândesc că o sarcină naște instinctul matern și acel sentiment care m-ar face să mă simt pregătită. Dar până să devin mamă aș avea timp berechet să fiu pretențioasă, să mi se satisfacă poftele la orice oră din zi și din noapte, să fiu alintată… că de, și eu sunt o mică răsfățată și aș profita la maxim de acest lucru. Știu, urât, dar ce să fac?! Nu m-aș putea abține de la un masaj făcut de soțul sau iubitul meu.

Deja îmi imaginez: ulei masaj mama bebelus, o atmosferă intimă, un pat moale, lumânări parfumate, un soț iubitor și mâinile lui magice. Cum să refuzi așa ceva? Cum să spui nu? Probabil că de la luna a 6 a aș avea dureri de spate, de umeri, de picioare și nu mi-ar plăcea nici să rămân cu vergeturi pe burtă după naștere. Așa că mi-aș ruga iubitul să îmi facă masaj în fiecare seară, cu un ulei special, făcut aparte pentru mămici și bebeluși. Un astfel de ulei cred că ar fi un remediu natural perfect, atât pentru pielea delicată de pe burtică, cât și pentru pielea deosebit de firavă a bebelușilor.

Bebe

Darul de a fi mamă este cea mai mare minune a lumii. Această treabă nu o pot face și bărbații, așa că dacă tot nu se chinuie, ca noi, cu grețuri, kilograme în plus, dureri de spate, dureri de picioare, sâni lăsați, amețeli și vergeturi pe burtă, de ce n-aș profita?! Ba da, aș profita din plin de situație. Probabil că m-aș plânge mai mult decât ar fi cazul, doar pentru a-i scoate peri albi, așa, ca să se învețe și el de timpuriu cu responsabilitățile și greutățile vieții. Și nici după naștere tatăl nu se va speti prea mult cu copilul. Probabil că îl va legăna, îl va adormi, îl va săruta de noapte bună și restul sarcinilor ar cădea tot pe umerii mei. Că de, eu aș rămâne acasă cu copilașul, iar el s-ar duce la muncă. Și deși nici el n-ar fi prea odihnit, tot greul ar pica pe umerii mei.

Și să revenim la perioada sarcinii, mi-aș ruga soțul să-mi aducă în miez de noapte cireșe, l-aș pune să-mi pregătească clătite, l-aș trimite după un anumit tip de șervețele și sigur n-ar scăpa să-mi facă masaj în fiecare seară. Of, Doamne, ce viață. Dacă nu mi-ar fi rău în timpul sarcinii, mi-ar fi plăcut să purtăm bebelușul în burtică nu știu câte luni, câte doi ani ca elefanții. 🙂 

Da, știu, sunt foarte vitează în scris, dar când o să mă văd în fața faptului împlinit, cred că n-o să mai îmi ardă de pofte, hormonii cred că m-ar face să-mi fie mai multă milă decât trebuie de iubitul meu. Sunt femeie, dragostea mă sensibilizează, dar hormonii cred că m-ar înmuia de tot. Dar mi-aș dori să fiu așa „bărbată” și să-i fac și lui puțin viața amară. Dar oricât aș fi de sensibilă, de masaj tot nu va scăpa! Promit! Îi promit de-acum!! 🙂 

Micuța indiancă

1530397_588419507903866_229403176_n

        Ați văzut voi vreodată un copil mai frumos de atât?! Eu nu, mi se pare de-a dreptul fantastică. Mă întreb, o fi editată fotografia?! Parcă e prea perfectă, deși mai există și copii de-a dreptul perfecți, frumoși, niște oameni-îngerași. Mă întreb cum o fi să trăiești zi de zi cu o asemenea fetiță minunată. Eu cred că m-aș topi în fiecare dimineață văzând-o somnoroasă, plângăcioasă, ciufulită și poate puțin nervoasă într-un mod inocent. Iar părinții lor, oare își mai încap în piele de atâta mândrie?! Cum să nu fii mândru ca părinte când știi că din trupul tău și al lui, din dragostea voastră, ați zămislit o asemenea mogâldeață minunată. Și hai, frumusețea ca frumusețea, dar cât este de micuță se vede că este și inteligentă. Ochișorii ei emană nu doar inocența aceea neîntinată, ci și o inteligență aparte. Un astfel de copil, educat cum trebuie, va deveni la maturitate un exemplu de frumusețe, o frumusețe completă, atât la trup, cât și la suflet și minte.

        Mă uit acum la ea, este atât de dulce și gingașă și parcă mă apucă groază gândindu-mă că pe la 20 de ani își va dori silicoane, botox în buze, sprâncene arcuite, gene false, straturi infinite de machiaj, extensii de păr, unghii false și câte și mai câte „înfrumusețări” care nu vor face altceva decât să o urâțească. Dacă cumva își va dori să fie „fotomodel” în România în Bamboo, dacă cumva își va dori un iubit fotbalist sau manelist, va fi cu adevărat tragic. Rog părinții acestei fetițe să nu o lase să se prostească la adolescență, să îi dea o educație zdravănă și să înțeleagă că frumusețea cea mai de preț este cea care vine din interior, formând afară o simplitate elegantă.

        P.S. Frumos copil. 🙂

Mama și copilul

   nicolae-grigorescu-mama-si-copil     
        Mama și copilul. Ce poate fi mai frumos pe această lume decât o mamă care își strânge la piept copilul pentru întâia oară?! Nimic pe acest pământ nu inspiră mai multă duioșie decât o mamă care își alăptează copilașul cu atâta dragoste în gesturi, sau când îl îngrijește și-l sărută cu o iubire pe care numai o mămică o poate simți. Aș privi o viață întreagă o mamă care se joacă cu puiul ei. Ce zâmbet cald și ce sclipire în priviri au mamele, sunt frumoase tocmai prin calitatea lor de mame, cele mai frumoase, cele mai blânde și cele mai bune ființe omenești. Îmi amintesc de mâna caldă a mamei în vremurile copilăriei când eu eram bolnavă și cum stătea la căpătâiul meu și-mi mângâia fruntea, îmi săruta obrajii și-mi asculta respirația cu multă atenție. Ochii ei îngrijorați aveau cea mai speriată privire, cum își mușca ea buzele de teamă că m-aș putea îmbolnăvi mai tare. Sau vremurile când mă aștepta în poartă ca eu să vin de la școală, cu mâinile în șolduri, parcă o văd și-acum în ochi, și mă întâmpina cu-n zâmbet și-mi lua ghiozdanul greu din spate. Ce vremuri, ce bucurii, ce mulțumire simplă și senină. Sau dulciurile făcute în casă, plăcinta cu mere sau tarta cu vișine, preferata mea, erau dovada vie a iubirii ei.
      Până și palmele la fund primite de la mamă sunt dulci, nu degeaba se spune „unde dă mama crește”, orice palmă este o mare sperietură pentru ea și o lecție de viață pentru copil. Ce gingășie se află în mâinile mamelor când își piaptănă fetițele, le fac codițe împletite pe care le prind cu fundițe colorate. Mama este cea mai importantă femeie din viața unui om și rămâne cea mai importantă chiar dacă devenim la rândul nostru părinți. Ne iubim copii, dar nu uităm niciodată de mama și continuăm să-i purtăm de grijă până la sfârșitul vieții. Și când ea se stinge, ce pustiire se abate peste sufletul nostru, ce durere și ce gol rămâne acolo în adâncul nostru.
     Mama-i mamă chiar și pentru copilul ei de 50 de ani, ea tot s-ar sacrifica și ar face totul pentru ca noi copii, chiar de suntem oameni mari, să ne fie bine, să fim feriți de suferințe, de dureri, de lipsuri și neplăceri. Mama-i mamă și nu avem decât una, la fel ca viața noastră, ea trebuie iubită și prețuită…

Eliberare

eliberare-baloane-heliu

Se apropie momentul adevărului,

Momentul de maximă intensitate.

Perioada de foc și pară,

Dar știu că după acest cumul de simțiri,

Se va instala liniștea și curcubeul pe cer.

Triumful mult așteptat, eliberarea…

Abia aștept să simt îmbrățișarea caldă a păcii,

Să simt cum îmi va curge prin vene

Morfina fericirii și a mântuirii.

Să mă îmbăt cu elixirul vinecării sufletești,

Să respir din nou, să trăiesc, să simt,

Să mă simt ușurată, neîngrădită de nimic,

Neînchistată de griji și temeri.

Să mă descătușez de tot și toate,

Să mă dezlănțui, să fiu eu.

Să mă simt la fel de liberă ca pasărea cerului,

Să am pe obraz senzația sărutului lui Dumnezeu.

M-am săturat de alb și negru,

Vreau iar culori nebune în casa mea.

Te aștept liniște, te aștept eliberare,

Abia rezist până când voi veți reveni în viața mea.

Vă aștept cu sufletul la gură,

Cu nerăbdarea unui copil aproape fericit.

 

Despre copilași…

       femeie-gravida

            Maternitatea cred că este cea mai frumoasă perioadă din viața unei femei… sunt privilegiate și binecuvântate că pot purta în pântecul lor un pui de om, parte din ele, parte din bărbatul iubit și parte din toată istoria neamului. Acel copil reprezintă o minune vie, cine spune că nu mai există minuni ar trebui să privească mai în profunzime evenimentul unei sarcini. Copilul este cel mai frumos dar divin și întregește familia. O familie nu este familie fără un copil. Binecuvântate sunt femeile care pot da naștere și mare tristețe pentru cei care nu pot avea un bebeluș. Dar puteți adopta, încurajez familiile care nu pot avea copii, să adopte, este cea mai fenomenală alegere. Veți face un bine atât pentru voi cât și pentru copilaș.

           Femeile care le fac rău copiilor lor sunt ori bolnave psihice, ori crunt de ignorante, ori nu sunt femei, ci criminale. Acestea merită cel mai teribil destin. Scurt!!

           Despre femeile care dau naștere copiilor dar nu îi păstrează eu nu le-aș condamna, multe sunt prea tinere pentru a crește un copil, altele sunt prea sărmane pentru a asigura copilașului cele necesare de-alungul vieții. Cheltuielile de întreținere sunt foarte mari, adevărat că nicio femeie nu a murit cu un copil de gât, dar ca să aibe un viitor frumos, investițiile sunt foarte mari. Alte femei sunt bolnave și nu pot condamna copilul la restricții și greutăți. Este greu să ai grijă de propria mamă bolnavă, în timpul copilăriei, și cea mai bună soluție este adopția. Mi-ar plăcea ca adopțiile să fie mai frecvente în România. Păcat că mulți copii rămân în centrele de plasament până la vârsta majoratului. Dar decât să îndure frigul și foamea, măcar la un orfelinat au un pat călduț și o masă cât de cât decentă. Mi se pare sfâșietoare decizia de a renunța la propriul copil, dar se întâmplă.

          Dintre fericiții care își păstrează copii și îi cresc frumos și responsabil, sunt părinți foarte mulți care aleg să dea naștere unui singur copil. Dacă pe vremea regimului comunist femeile aveau voie să facă întrerupere de sarcină abia după ce au dat naștere la patru copii, astăzi datorită metodelor contraceptive, foarte mulți părinți aleg să facă un singur copilaș. Unele familii din cauze financiare; dar cei mai mulți, mai ales cei înstăriți, o fac pentru că ei cred că nu vor putea iubi cel de-al doilea copil la fel de mult cum îl iubesc pe primul. Sinceră să fiu din același motiv nici mama mea nu mi-a mai daruit un frate. Dacă nu sunt motive financiare, cei mai mulți cred că nu-și vor putea iubi la fel de mult micuțul nou născut. În acest caz cred că se subestimează, nu ai cum să nu iubești nou-venitul în familie. După ce îl porți în burtică 9 luni, după ce îți faci o mulțime de vise, după ce îi alegi numele, după ce îi cumperi primele hăinuțe, îi amenajezi camera, îți faci planuri și speranțe, nu cred că ai cum să nu-l iubești. Ba din contră, cel mic, fiind atât de micuț și de neajutorat îți va inspira și mai multă iubire. Adevărații părinți își iubesc în mod egal copii, nu ai cum să faci diferență când ambii sunt parte din sângele tău și din sufletul tău. Dragii mei, nu există părinte care să nu își iubescă toți copii, așa că nu vă mai faceți astfel de griji. Cum ați învățat să îl iubiți pe primul, la fel îi veți iubi și pe ceilalți. Asta fără doar și poate.

           Oamenii cu posibilități fac de cele mai multe ori un singur copil și pe acela la o vârstă destul de înaintată și pentru că se gândesc prea mult la ceea ce urmează. Ideea este că niciodată nu te simți pregătit să fii părinte, dar o dată ce copilașul este pe cale să vină, sentimentul de părinte se instalează pentru totdeauna. Responsabilii se gândesc prea mult și uneori nu devin niciodată părinți, iar inconștienții îi fac fără să se gândească la nimic și îi condamnă la sărăcie și la chin… balanța ar trebui inversată.  

          Adevărul este că ai noștri copii ne completează viețile, ei sunt cei care ne împlinesc, alături de ei ne găsim locul, fericirea, liniștea și iubirea dezinteresată. Nicăieri nu vei descoperi un loc mai cald decât cel pe care îl găsești la sânul propriul copil. Nu există îmbrățisări mai sincere, sărutări mai dulci, vorbe mai duioase, zâmbete mai strălucitoare decât cele oferite de propriul copil. Copii nu sunt greutăți, nici piedici, adevărat că înseamnă responsabilitate, dar toate lucrurile frumoase trăite cu copilaș tău sunt neprețuite și orice sacrificiu merită de o mie de ori.

          Eu fac parte dintre cele care nu se vor putea bucura vreodată de prezența unui copilaș propriu, de aceea mi-ar plăcea să cred că înaintea unei întreruperi de sarcină, înainte de a da spre adopție sau în centrul de plasament copilașul, să vă gândiți de mai multe ori. Un copil este cea mai mare bucurie și binecuvântare a omului.  

        Să fii mamă este cel mai deosebit privilegiu!

 hamilek

Articol scris de Gheorghe Alina

Lumea dansului cu DansuriCopii.info

        _vyrn_46IMG_6323

        Iubim copii, nu-i așa?! Dar ce ne facem pentru că trăim într-o perioadă în care cei mici nu mai fac mișcare, nu se mai joacă afară cu aceeași plăcere pe care o regăseam noi în copilăriile noastre… ei nu simt plăcerea nebună pe care o descopeream noi în spatele blocului sau pe strada din fața porții. Jocurile de-a v-ați ascuns, rațele și vânătorii, hoții și vardiștii sau elasticul nu prea mai sunt întâlnite la copiii acestei generații. Ei sunt extrem de atrași de gadget-uri, jocurile și activitățile statice. Sunt nespus de entuziasmați de jocurile pe calculator, iar bătutul mingei afară deja nu mai este o atracție pentru ei. De aceea avem nevoie să integrăm copii în activități extra-școlare care să îi pună puțin în mișcare, care să îi formeze ca oameni, care să îi învețe ce este aceea socializarea, dar și să le construiască un trup frumos și elegant. Dar pentru a atrage atenția și plăcerea unui copil trebuie să îl înscriem în activități care să îi placă și să îl intereseze. Și cum copii cel mai mult pe lumea aceasta iubesc muzica, cred că cel mai potrivit ar fi să ducem copii la cursurile de dans. Cea mai bună modalitate de a face un exercițiu fizic este dansul. Încurajez toți părinții care au acasă copilași să îi călăuzească spre lumea dansului, beneficiile sunt nenumărate și de-a dreptul spectaculoase. Dacă te interesează să îți dai copilul la un curs de dans, îți recomand să urmărești site-ul DansuriCopii.info.

         Tot ceea ce vrei să știi despre dans, cursurile de dans, școlile de dans și beneficiile numeroase pe care dansul le atrag după sine, le găsești pe DansuriCopii.info. Haideți acum, dacă tot v-am captat atenția, să vă enumăr câteva din multitudinea de aporturi benefice pe care dansul le aduce în viața copiilor noștri.

·         în primul rând evită eventualul risc de obezitate;

·         va fi mult mai sănătos;

·         copilul se dezvoltă fizic armonios;

·         va învăța să fie disciplinat, se va supune regulilor și își va păstra bunul simț atât de necesar în ziua de astăzi;

·         va iubi arta și nu doar dansul;

·         va învăța să fie echilibrat;

·         i se va dezvolta personalitatea frumos;

·         va fi mai vesel, mai senin, mai fericit;

·         se va împrieteni cu mulți alți copii și astfel socializarea nu va fi o problemă pentru el;

·         va învăța să comunice și să se exprime cu mai multă iscusință;

·         va învăța să lupte pentru ceea ce își dorește și va cunoaște succesul; succes care îl va motiva să îl dobândească în orice activitate care îi place;

·         va învăța ceea ce înseamnă să îți dorești și să reușești;

·         va învăța să fie puternic și ambițios;

·         va învăța să se exprime prin limbajul trupului;

·         va învăța să piardă cu demnitate; știu că toți ne dorim ca copii noștri să aibă numai reușite, însă în viață se întâmplă și să pierzi, este important să știi să pierzi pentru a avea o viață armonioasă.

·         participând la competiții va avea șansa să vadă multe locuri frumoase;

·         va învăța să își poarte de grijă și să se mențină departe de anturajele nefaste;

·         dansul va deveni o plăcere și poate chiar o vocație;

·         poate deveni campion;

·         va avea cea mai frumoasă activitate care să îl relaxeze și să îl distragă de la eventualele tristeți sau neliniști;

Dansul este și va fi modalitatea cea mai frumoasă și mai artistică de a modela un copil în cel mai bun și mai elegant mod. Toți ne dorim copii exemplu, dansul te ajută să îți educi copilul mai bine decât crezi.

        Urmărește și tu site-ul DansuriCopii.info și du-ți copilul în lumea de poveste a dansului!

 25_dans_copii

Articol scris de Gheorghe Alina

Tu simți sărbătorile?!

    A Cozy Christmas     

      A trecut și Sfântul Nicolae… copii cred că s-au bucurat cel mai tare… în fond ei simt cu adevărat spiritul sărbătorilor, ei sunt norocoșii. Pe unii dintre noi Moș Nicolae ne-a uitat, pe alții ne-a sărit, pe unii ne-a dezamăgit, pe unii i-a mulțumit… i-a bucurat și fericit. Anul acesta n-am simțit, ca în alți ani, că este sărbătoare, că vine Moșul… și mă uitam și eu la știri aseară, ca tot omul și după ce că eram supărată de-ale mele că maică-mea este în spital… a început Esca să mă înnebunească cu stocurile magazinelor de jucării care au fost epuizate de părinții disperați. Apoi a fost știrea în care un copil foarte sărac a primit acum ceva timp un laptop, iar de Moș Nicolae a mai primit unul… însă știind cum este să nu ai laptop dar să îți dorești din tot sufletul unul, i l-a dăruit altui copil sărac din satul său. M-a impresionat foarte tare, mai rar așa ceva. Alți părinți săraci nu i-ar fi dat voie să îl dăruiască, ar fi putut să îl vândă și cu acei bani să mănânce două luni, sau să își cumpere alte lucruri trebuincioase și importante… Câtă noblețe într-un singur copil, cât de multă bunătate și cu ce puritate a făcut cadou acel laptop prietenului său. Am zărit în ochii acelui copil adevărata bunătate divină și inocența neîntinată care este atât de neprețuit. Și-am ajuns la concluzia că mare dreptate are mama când spune că, dar din dar se face Rai. Fiți siguri de asta, orice oferi din suflet îți va fi răsplătit înzecit. Chiar de îți dai ultimul leu din buzunar unui nevoiaș, unui bolnav, Dumnezeu îți va trimite bani neașteptați, soluții neașteptate… în fine.

        Și când mă simțeam și eu bine și impresionată de știrea cu copilul darnic, hop altă știre care m-a tulburat fantastic. Au dat la știri despre familii sărace cu copii mulți care au primit și ei cadouri de la oameni de bine, fructe, dulciuri, câteva jucării. Copii mai mici nici nu recunoșteau bananele, nu știau ce sunt… dintre copilașii mai mari nu îndrăzneau să se apropie de cadouri, erau rușinați, nu știau ce înseamnă să primească ceva… nu știau să reacționeze, să se bucure. Mi s-a pus un nod greu în gât și parcă mă sufocam… mi-a fost tare milă de ei. Apoi au arătat niște copii la un orfelinat care au primit doar fructe… ce mult se bucurau acei copii la vederea merelor, bananelor și portocalelor. Alți copii care au de toate nu îi poți convinge să mănânce un fruct, în schimb bieții orfani s-au bucurat de parcă le fuseseră aduse cele mai de preț delicatese.

       M-am întristat foarte tare, mă durea inima la propriu… și eu în copilăria mea am avut perioade când nu primeam mare lucru de Craciun sau Sfântul Nicolae, mama îmi lua tot ceva care să îmi fie de folos… țin minte de un Crăciun, eu îmi doream tare mult o păpușă și am primit un penar și o portocală. Am fost tare dezamăgită… atunci n-am înțeles că mama nu putea mai mult… că nu avea posibilități de mai mult. Dar cu toate astea m-am arătat încântată ca să nu o întristez pe ea. N-am avut de fiecare dată brad, n-am avut de fiecare dată nu știu câte feluri de dulciuri… dar nu mi-a lipsit niciodată afecțiunea mamei mele. 

      Și stăteam și mă gândeam aseară, cât de mulți copii săraci sunt, cât de mulți copii triști care nici măcar nu îndrăznesc să viseze la venirea Moșului. Și dacă au ceva bun de mâncat de Craciun probabil că este tot ce contează. Sunt atât de mulți copii orfani care nu se pot bucura de căldura unei familii, care nu știu ce înseamnă mângâierea unei mame, care nu cunosc protecția și siguranța unui cămin stabil, care nu știu ce înseamnă o masă îmbelșugată, care n-au avut niciodată un brad de Craciun. Cât de mulți copii sunt pe străzi abandonați, în frig își duc traiul, mănăncă te-mir-ce, nu cunosc noțiunea timpului după sărbători ci după anotimpuri, copii singuri, triști, bătuți de oameni și de soartă. Și nu sunt doar copii, sunt mulți oameni nevoiași, fără case, săraci lipiți pământului… Și ce să mai vorbim de copii bolnavi, cu afecțiuni incurabile care tot ce își doresc este să fie sănătoși, să trăiască… să se poată bucura de copilăria lor, de viață… Trist… 😦

      Oare câți dintre noi conștientizăm partea aceasta crudă a vieții?!

      Scopul articolului meu nu este să vă indispun sau să vă întristez… deși sunt conștientă că oarecum vă ”ating”… nu vă fac morală, nu vă îndemn să mergeți la orfelinate, aziluri sau pe străzi ca să împărțiți hrană, dulciuri, fructe sau haine… vă cer însă să învățați să vă bucurați de sărbători, de adevăratul spirit al Crăciunului, să vedeți frumosul din lucrurile mărunte, să vă bucurați de părinții voștrii, de frații voștrii, de prietenii voștrii. Să fiți recunoscători că puteți merge, că vedeți, că auziți, că puteți vorbi, că puteți munci, că aveți ce pune pe masă, că aveți unde dormi, că aveți căldură, confort, că atâta lume vă iubește… fiți recunoscători pentru tot ce aveți, mult sau puțin… alții nu au deloc. Conștientizați-le munca părinților voștrii, apreciați-le sacrificiile, iubiți-i mult… inspirați magia sărbătorilor de iarnă.

      Sunt prea multe suflete care nu au nimic, Tu ai, ești binecuvântat!! Fii recunoscător pentru bunicii tăi, pentru mama ta, pentru tatăl tău, pentru frații tăi, pentru sănătatea ta și alor tăi, pentru bunurile tale materiale, pentru toată iubirea de care ai parte.

      Simte sărbătorile de iarnă dincolo de cadourile minunate pe care le aștepți, fii fericit că ești cu familia ta… ai ceea ce unii dintre noi nu îndrăznesc să viseze. Și dacă din puținul tău dai și nevoiașului de la colț de stradă înseamnă că ești un om cu adevărat și valoros, că ai înțeles spiritul sărbătorilor, că ai înțeles că nașterea Domnului înseamnă iubire și dăruire pentru aproape.

      Cu tristețe în suflet vă spun că nu mai simt Craciunul ca altă dată, ca atunci când aveam 10 ani și lemnele mocneau în sobă, sarmalele fierbeau de zor, cozonacii creșteau minunați în cuptor și mă bucuram atât de mult că am și eu brad și știam cu siguranță că va veni Moș Craciun. Ai mei făceau niște sacrificii pentru bradul și dulciurile mele, dar tare mai era frumos, minunat mirosea în casă… a lemne, a cetină de brad, a sarmale și cozonaci… nu mai simt ca atunci… pentru că mi-am pierdut inocența, însă tot iubesc Craciunul și încerc să profit de orice moment cu familia mea.

          Tu simți sărbătorile?!

 

Părinţii, adolescenţii şi prietenii…

Image

            De când lumea şi pământul au existat neplăceri între părinţii copilului şi prietenii acestuia. Aproape de fiecare dată părinţii nu sunt mulţumiţi de prietenii copilului şi consideră anturajul acestuia ca fiind unul nepotrivit şi lipsit de productivitate; părintele găseşte defecte şi diferenţe majore între propriul copil şi prietenii acestuia. Foarte rar prietenii sunt consideraţi de nivelul copilului lor… aproape toţi părinţii sunt de părere că odreasla lor este cu mult superioară peste ceilalţi copii. Ştiţi proverbul, fiecare cioară îşi laudă puiul.
         Însă toate acestea nu pentru că părinţii ar fi oameni răi sau egoişti, ci din dorinţa de a-şi proteja copilul de toate relele din lume; părintele preferă de multe ori să îndepărteze copilul de ceea ce i-ar putea face rău. Că au sau nu dreptate în acţiunile pe care le întreprind părinţii pentru a-şi proteja copii, trebuie să înţelegă toţi tinerii că tot ce fac, fac din protecţie şi pentru binele lor. Niciun părinte normal nu se gândeşte la binele lui, pune copilul ca proritate supremă.
           Aşadar tinere eliberează-ţi mintea de tot ce gândeşti negativ despre proprii tăi părinţi şi ascultă-mi şi mie argumentele, apoi decizi singur dacă ai tăi te-au rănit intenţionat sau au făcut ceea ce credeau ei că este mai bine pentru tine.
           De la vârsta de 12-13 ani începe lupta pentru independenţă a copilului, este vârsta preadolescenţei. Copilul vrea din ce în ce mai multă libertate, leagă prietenii durabile, încep cererile şi se va îndepărta din ce în ce mai mult de părinţi. Apar diferenţele şi neînţelegerile. Acum punctul de atracţie şi de interes sunt prietenii. În timp ce copii luptă pentru independenţă şi intimitate, părintele pierde din autonomie. Copilul va deveni secretos, va deveni interesat de propriul corp şi propria persoană, îşi va canaliza întreg interesul asupra prietenilor săi. În societate încă de mici, copii sunt învăţaţi să relaţioneze şi să lege prietenii sau sa fie, poate, doar parteneri de joacă. Şi o dată cu vârsta, prietenii devin la fel de importanţi ca cei din familie. Copilul descoperă o lume neştuită care îl fascinează, părintele se va simţi pierdut. Este foarte greu pentru un părinte când are loc trecerea de la copil la preadolescent sau adolescent. Din copilaşul mamei devine brusc un pui de bărbat sau de femeie. Ca părinte, cel mai bine ar fi să discuţi cu copilul tău, să îi prezinţi pericolele care se află afară. Să îi explici şi partea bună a vieţii şi părţile riscante. Oricum toate trebuiesc discutate şi explicate conform vârstei. Trebuie să îi arăţi preadolescentului că ai încredere în el, să îl asculţi… deşi poate sunteţi obosiţi; să îl înveţi că adevărul este cel mai valoros, că fie ce-o fi vă poate spune totul. Ştiu că este greu ca părinte să te obişnuieşti cu schimbările din viaţa copilului tău, să îi respecţi prietenii şi intimitatea, dar trebuie. Altfel copilul se va îndepărta şi vă veţi pierde din încredere.
           De la 14 ani atât fetele cât şi baieţii încep să fie conştienţi de sexualitatea lor, vor dori sa aibe iubiţi/iubite, vor dori şi mai multă libertate, iar părintele se teme şi mai mult. Din ce creşti problemele tale ca şi copil se măresc. Atât cu băieţii cât şi cu fetele unul din părinţi ar trebui să discute despre sex, despre bolile venerice, despre tot ce implică sexul în general. Ca părinte trebuie să îţi învingi teama şi ruşinea şi să fii pregătit pentru orice tip de întrebare; foarte important este să îi răspunzi cu adevărul. Copilul va afla oricum mai devreme sau mai târziu şi nu cred că ţi-ar plăcea să afle că îl minţi. Este de asemenea foarte dificil să existe acest dialog între părinte şi copil, dar este foarte necesar, o simplă discuţie poate schimba un destin.
         Ceea ce trebuie să înţelegi tu, adolescentule, este că mama şi tatăl tău nu îţi vor răul. Dacă te pedepsesc este pentru că vor să îţi dea timp de gândire la ceea ce ai făcut greşit, dacă îţi pun restricţii înseamnă că se tem pentru siguranţa ta, dacă îţi interzic să te vezi cu anumiţi tineri este pentru că ei văd sau simt ceva în neregulă cu acei adolescenţi şi că asocierea cu ei nu te avantajează sau te duc la distrugere. Este greu ca părinte să oferi stabilitate, iubire, înţelegere dar în acelaşi timp să mai fi şi radical, inflexibil sau dur ca să schimbi ceva neplăcut în copilul tău. Crede-mă vei conştientiza mai târziu cât bine ţi-a făcut mama când te-a pus sa faci teme suplimentare, sau când te-a certat că ai minţit, sau că ţi-a luat banii de buzunar pentru o săptămână din cauza unei note proaste, sau ţi-a interzis să te mai vezi cu anumiţi prieteni care ulterior se devodesc a fi nepotriviţi pentru tine. Crede-mă orice decizie luată cu fermitate din partea părintelui, ţie îţi poate schimba soarta. Fără un set de valori şi principii implementat de părinţii tăi, fără restricţiile sau ajutorul lor, fără pedepsele şi fără controlul lor nu am deveni oameni de bine. Părinţii ne pregătesc să devenim oameni puternici, responsabili, muncitori, nişte oameni de toată isprava. Educaţia de acasă şi mediul familial contează foarte mult. Cu ajutorul familiei şi al studiilor poţi fi orice îţi doreşti să fii, poţi practica la maturitate orice meserie, te poţi bucura de confortul creat, vei avea  propria familie la care visezi… toate se trag din copilărie. Devenim ceea ce vrem să fim, însă neghidaţi de părinţi foarte puţini copii sunt studioşi şi responsabili din propria iniţiativă.
            Uneori părinţii şi prietenii nu sunt pe aceeaşi lungime de undă şi de multe ori părinţii au mereu ceva de obiectat în ceea ce îi priveşte, dar gândeşte-te câtâ teamă îndură mama ta când lipseşti noaptea de acasă, la ce simte tatăl tău când vii acasă băut sau duhnind a tutun, la ce simt ai tăi când ai relaţii sexuale înainte ca maturizarea ta să fie completă. Gândeşte-te tinere că părinţii tăi se tem de accidente, de violuri, se tem că vei intra în găşti nefaste, că vei consuma droguri sau că poţi deveni un delincvent. Părinţii tăi nu te-au făcut ca să te piardă pe parcurs, te-au făcut ca să se mândrească cu tine, ţi-au dat viaţă din iubire şi vor ca tu să duci un trai sigur şi fericit.
           Adevărat că uneori sunt prea stricţi sau prea exigenţi însă tu ca adolescent trebuie să discuţi cu ei, să le explici că eşti un tânăr responsabil şi că pot avea încredere în tine, că tu nu o vei lua pe un făgaş greşit. O relaţie sănătoasă între părinţi şi copii este bazată pe încredere şi comunicare.
        Tinere, indiferent ce problemă ai avea, indiferent ce prostie ai făcut, indiferent de gravitate trebuie să înţelegi că nimeni nu te va ajuta mai bine şi mai sigur decât părinţii tăi. Trebuie să îţi învingi teama şi să le spui ce ai făcut, deşi poate te vor certa şi mustra, te vor ajuta negreşit, nu te vor lăsa la greu, nici nu te vor face de ruşine. Vor face doar ce este în avantajul tău. Prietenii se tem şi ei de părinţii lor, poate nu au putere să te ajute, poate nu vor sau poate, mai rău, te vor face de ruşine sau vor amplifica problema, însă părintele tău nu va mişca un deget împotriva ta. Ai încredere şi vei vedea cât de înţelegători pot fi părinţii tăi.

            Dacă te simţi neînţeles de ai tăi, nebăgat în seamă, dacă te simţi singur în propria familie, spune-le părinţilor tăi. Gândeşte-te că există o diferenţă de generaţii între voi şi părinţii voştrii, că poate copilăria lor n-a fost prea fericită, dar ca să te înţeleagă trebuie să vorbeşti cu ei.
        Cât despre prieteni… prietenii care te instigă împotriva părinţilor tăi, care te învaţă la rele, care te supun unor teste de teribilism ca să le demonstrezi loialitatea… aceştia nu sunt prieteni. Aceştia sunt oameni pe care efectiv trebuie să nu îi iei în seamă. Un prieten bun nu te pune să fumezi pentru că aşa e la modă, un prieten nu îţi va da sa bei ca să vezi ce „tare” e, un prieten nu îţi va da droguri, un prieten nu te învaţă să furi, să minţi, să îţi nesocoteşti părinţii. Într-un cuvânt într-o prietenie acei oameni au pasiuni comune, au hobby-uri comune, se plac aşa cum sunt, se completeză, se susţin dar niciodată nu-şi fac rău. Prieten înseamnă să îi arăţi celuilalt unde greşeşte fără să îl jigneşti sau să faci haz de defectele lui.
         Nu este o ruşine să ai oră de intrat în casă, nu este o ruşine să nu ţi se dea voie să lipseşti noaptea de acasa, nu este o ruşine să fii virgin pe durata adolescenţei, nu este o ruşine să refuzi să fumezi, să refuzi să bei, să refuzi drogurile. Nu este o ruşine să spui NU când ceva nu este în acord cu ceea ce vrei şi propriile principii. Prietenii te vor înţelege şi nu te vor judeca. Să poţi să spui NU înseamnă să fii matur, să fii puternic, să fii deştept. Dacă vei fi atras de efectul de turmă şi vei face tot ce fac şi ceilalţi tineri fără să îţi pui întrebarea dacă este bine sau rău, înseamnă că nu vrei să fii unic, nu vrei să fii puternic şi deştept.
         Respectă-ţi părinţii şi încearcă să le înţelegi temerile, explică-la ce te nemulţumeşte la ei şi încercaţi să aveţi o relaţie bună, nimic nu se compară cu un cămin în care să te simţi iubit, în siguranţă şi înţeles.
        Aşa că dragi părinţi ascultaţi-vă copii şi înţelegeţi-le motivele acţiunilor lor, sfătuiţi-i şi iubiţi-i necondiţionat. Iar voi tinerilor, respectaţi-vă părinţii şi ascultaţi-i cu acelaşi respect şi înţelegere cu care aţi vrea să fiţi trataţi.

Nu uitaţi, comunicare şi respect!

 

 

 

 

Daca totusi nu ai un copil adolescent si urmeaza sa fii parinte iti recomand aceste decoratiuni pentru camera copilului si aceste frumoase hainute pentru botez.