Nu pot să scriu despre sinucidere…

bucatica_cu_bucatica

Eu nu pot să scriu despre sinucidere! Nu aș putea să-mi dau cu părerea despre acest subiect la modă și despre această acțiune care în ultimul timp a luat amploare în rândul omenirii. Nu o să înțeleg niciodată. Mi-e greu să înțeleg! Sunt prea mică și prea neînsemnată ca să înțeleg ceva atât de puternic și de tranșant.

Nu pot să scriu despre sinucidere, dar pot să scriu despre crimă. Bine, crimă este mult spus, pentru că acei oameni nu omoară alte ființe, ci le nimicește spiritul. Sunt oameni capabili să ne descompună bucățică cu bucățică, oameni care ne asamblează și ne dezasamblează de parcă am fi niște piese într-un puzzle vechi. Oameni pe care deși ne-am dori să îi ținem departe, ne atrag de parcă ar fi niște magicieni din vremuri de mult apuse. Pe mine mă atrage întunericul, dar pe tine ce te atrage? Tu cum ești? Ce vrei de la viață? Eu nu aștept nimic de la viață. Doar trăiesc momentul. Mă bucur de aici și acum. Ai întâlnit vreodată un om care să te poată influența în asemenea hal încât să nu mai știi cine ești, de unde vii și încotro te îndrepți? Sunt sigură că da! Cu toții am avut parte în viețile noastre de un astfel de criminal. Este frumos ca înfățișare, cu ochii luminoși sau întunecați, probabil zâmbitor și carismatic, dar cu o putere fenomenală de manipulare.

Nu aș putea să îți dau vreun sfat… nu sunt în măsură. Pot doar să-ți spun să-l iubești în doze mici și să nu te lași prea mult pradă farmecelor lui. Pot doar să îți sugerez să nu te lași cu totul în mâinile lui, ar fi păcat să îți pierzi sinele pentru ca mai apoi să rămâi a nimănui. Ai grijă de tine, tu ești cea mai de preț comoară a vieții tale. Nu el, nu ei, nu cei care reușesc să te asambeleze și să te dezasambleze după bunul lor plac. Ar fi bine să treci prin filtrul rațiunii toate informațiile pe care ei ți le dau. Gândește și fă în așa fel încât inima să simtă mai puțin. Lasă-te pradă cu jumătăți de măsură!

A fi sau a nu fi prostituata…

       În general nu am nimic cu prostituatele, nu mă interesează cum aleg să își câștige existența. Și dacă vor să își vândă trupul, este alegerea lor. Eu am o răfuială cu prostia lor, că aleg să se vândă în străinătate, o fac la marginea șoselelor și nu se îngrijesc de protecția lor. Nu agreez nici Peștii care deși aparent le protejează, le iau o grămadă de bani. Nu știu ce soluție mai bună ar fi… chiar nu știu. Cred că cea mai inteligentă opțiune ar fi să se legalizeze prostituția, să existe bordeluri special amenajate și astfel fetele să își desfășoare activitatea în siguranță.

      În Amsterdam, în Cartierul Roșu, fetele stau la vitrină și sunt alese după gustul fiecăruia. Deși și în Amsterdam se face trafic cu carne vie, măcar acolo sunt mai în siguranță. Peste tot în Europa se practică prostituția, uneori legal, însă de cele mai multe ori ilegal. Prostituția la colț de stradă este extrem de periculoasă, aproape întotdeauna fetele ajung rău, sunt violate și uneori chiar omorâte. Sunt exploatate și nu ajung vreodată să strângă un ban pentru a face ceva ACASĂ. Eu aș vrea să se legalizeze prostituția, astfel statul ar încasa impozit, fetele și-ar desfășura activitatea în siguranță, ar fi cu analizele la zi și astfel cred că am fi cu toții mai liniștiți. În acest mod fetele nu vor mai fi omorâte, nici batjocorite și nu s-ar mai îmbolnăvi nimeni de numeroasele boli cu transmitere sexuală. Bineînțeles că nu toate fetele vor să lucreze „pentru stat”, nimeni nu vrea să dea acel impozit la stat. Dar decât să dai 50% proxenetului care îți asigură spatele, mai bine dai țării un impozit pe an și ești în siguranță, așa nimeni nu ar mai putea avea contact cu tine fără un act de identitate, fără o dovadă, fără să fii sigură că e un om ok.

  cruzime     Pe mine m-a șocat de-a dreptul cazul româncei din Italia, crucificată de un bărbat în vârstă de 55 de ani. Fata respecivă, în vârstă de 25 de ani, a murit în chinuri groaznice, a fost violată, bătută, torturată, i-a scos dinții și în final a crucificat-o, lăsând-o să moară ca pe un câine, într-un loc obscur, sub un pod. Tipa era în Italia cu soțul ei și practica prostituția pentru a-și întreține cei doi copii pe care îi avea în țară. Ea ca ea… poate n-avea școală, poate n-avea nicio șansă să își crească copiii, dar EL? Soțul? El de ce o lăsa? Aș tinde să cred că el o trimitea la produs, altfel nu îmi explic. Și chiar dacă o trimitea, de ce nu era pe lângă ea, de ce nu o proteja și o lăsa singură pe mâna tuturor nebunilor? Tipul, de etnie romă, deși la TV se arăta foarte afectat, eu nu-i găsesc scuze. Cum este posibil ca într-o căsnicie să îți lași soția să se prostitueze pentru bani? Obligația acelui tâmpit nu era să o întrețină, pe ea și pe cei doi copii ai lor? Acum bieții copii au rămas cu un tată inutil și orfani de mamă. Va fi vai și amar de soarta lor. Dar el își va găsi altă proastă pe care să o ducă la produs în Europa, mai mult ca sigur.

  Criminalul, italianul de 55 de ani, cică ar fi impotent și nu este deloc la prima faptă. Este cunoscut de prostituate ca fiind violent și periculos, dar nimeni nu l-a denunțat până acum. Cristina, românca pe care a crucificat-o, mai avusese divergență cu el, o mai bătuse și altă dată, dar cu toate acestea tot s-a dus cu el. Criminalul a fost arestat în această dimineață și și-a mărturisit fapta spunând: „S-a terminat, s-a terminat, am făcut o prostie.” Și întrebarea mea este, numai o prostie? Alte câteva fete au murit din mâna lui și numai una singură a reușit să scape cu viață, tot de sub același pod. După ce a lăsat-o, locuitorii din împrejurimi au auzit gemetele ei și au chemat salvarea. Mă întreb totuși de ce nu a fost arestat de atunci? De ce poliția din Italia nu a reușit să-l prindă deși victima a reușit să scape cu viață și le-ar fi putut da mii de date despre autorul fără milă? În vreme ce unii spun că Poliția Română este incompetentă, uite că Poliția Italiană este și mai incompetentă. Au mai așteptat să moară o femeie ca să prindă criminalul. Rușine să le fie!

       Și am încheiat subiectul cu românca crucificată, dar sigur nu va fi ultima prostituată omorâtă. Până nu se va legaliza prostituția și până când fetele nu vor înțelege că banii nu se fac la colț de stradă, bărbații se vor simți liberi să le execute după bunul lor plac. Păcat, Dumnezeu să le ierte și să le odihnească, mie îmi pare rău de ele, prostituate sau femei cinstite, toate sunt ființe umane ce merită să își trăiască viața. Și dacă tot v-am amintit mai sus de Cartierul Roșu din Amsterdam, trebuie să vă arat un clip care este de fapt un manifest împotriva traficului de ființe umane. Urmăriți-l cu atenție, se petrece acolo, în inima prostituției din Amsterdam!

Sursă info: mediafax.ro

Feederism-ul, un fetiș mortal

       Săptămâna trecut am văzut pe National Geographic o emisiune numită Tabu care m-a șocat de-a dreptul. Emisiune a prezentat două povești de viață, două destine diferite măcinate de aceeași boală. Ceea ce am văzut eu clar este boală, depășește cu mult limita unui fetiș. Sunt îngrozită de-a dreptul. În fine…

1531633_feederism_epsicuaitwlfo42x7yedw6mpvtncurxrbvj6lwuht2ya6mzmafma_610x343

        Tema emisiune era Feederism-ul. Femeia din imagine are 325 de kilograme, da ați citit bine, dar cum credeți că a ajuns în asemenea hal?! Evident din dragoste, ce nu face o femeie pentru iubire, ba chiar își sacrifică și viața. A cunoscut la un moment dat un tip care din plinuță a transformat-o într-un maldăr de carne aproape incapabilă să se miște. Iubitul ei are un fetiș mai mult decât nebun. Fetișismul lui se manifestă prin atracția sexuală puternică pentru grăsime. Satisfacția sexuală este obținută prin procesul de hrănire al persoanei „iubite” din care rezultă acea grăsime corporală care pe el îl fericește. Feederism-ul presupune să îndopi persoana respectivă, ea să se îngrașe și el să fie satisfăcut că a mai adăugat la maldărul de carne alte câteva kilograme și alți câțiva zeci de centimetrii la măsurătorile respectivei persoane.

       Problema este că acest fetiș aparent nevinovat distruge viața celui îndopat, îi distruge sănătatea iremediabil. Nu este posibil să accepți o astfel de relație doar pentru a-ți satisface partenerul. Și mă întreb ce plăcere e asta, când oricum de activitate sexuală nu se pune problema, nici să vrea și n-ar putea să se culce cu ea. Femeia respectivă la 325 de kilograme ale ei abia mai ajungea la baie, abia se mai mișca, nu putea să facă nimic și toată viața și-o petrecea stând în pat și mâncând ceea ce el îi gătea. Ziua întreagă ea mânca. Și nu mânca din farfurii, ci din castroane destul de mari. El devenise pentru ea ca un îngrijitor, un îngrijitor-călău, pentru că într-adevăr o îngrijea, dar îi dădea să mănânce din ce în ce mai mult. Mai devreme sau mai târziu femeia oricum va muri… n-ai cum să trăiești la nesfârșit cu sute de kilograme, intervin boli grave care vor curma viața acelei femei. Și stau și mă gândesc el nu este un criminal și ea o sinucigașă?! Ba da, deși ea a acceptat de bună voie și nesilită de nimeni acest „tratament” și aparent părea fericită și spunea că se simte bine în pielea ei, că este împlinită și că acest trai o satisface… sunt sigură că în spatele acelei măști de fericire se află o mare frică. Omul ăla i-a spălat creierul și o omoară puțin câte puțin. Și după ce ea nu va mai fi, va găsi altă femeie pe care să o îndoape și căreia să îi curme destinul.

        Ea chiar dacă ar lua într-o zi decizia să înceteze acest stil de viață, să slăbești 200 de kilograme este aproape imposibil. Și în mod clar când va spune STOP, în secunda doi el va pleca și o va lăsa singură, bolnavă și neputincioasă. De ce ar mai rămâne cu ea, dacă ea nu ar mai vrea să îi satisfacă fetișul bolnav?! Această femeie a luat-o pe un drum fără întoarcere. Stau și mă gândesc ce viață e asta în care numai mănânci și stai?! Fără să ieși afară, fără plimbări, fără micile plăceri ale vieții. Oare și când o va șterge la fund va fi la fel de satisfăcut sexual ca atunci când o îndoapă?! Nu cred.

       Șocant că există astfel de relații, îngrijorător este faptul că unii își sacrifică viața pentru o relație care numai iubire nu reprezintă… Trist dar adevărat!!! Dacă anorexicii își distrug viața singuri, fără să fie influențați în mod direct, feederismul este o crimă, o crimă săvârșită de un bolnav mintal asupra cuiva foarte sărac cu duhul…  

Hannibal Rising

    2007_hannibal_rising_box_art_2d    

          Acum vreo două săptămâni am văzut un film absolut senzațional, deși filmul este din 2007, eu abia acum, după 6 ani, l-am văzut. Mă refer la filmul Hannibal Rising, dar nu cu Anthony Hopkins, ci cu Gaspard Ulliel. Pentru cine nu știe Gaspard Ulliel este actor francez și model de succes în vârstă de 29 de ani. Hannibal Rising este primul său rol într-un film american.

          Cel mai cunoscut canibal și criminal din istoria marelui ecran, Hannibal Lecter, revine într-o poveste și mai captivantă. Aceasta defapt este povestea anilor de formare a monstrului Hannibal Lecter, din copilărie și până la maturitate când el devine un criminal căruia îi face plăcere să ucidă. În acest episod, să-i spunem, vom înțelege de ce Hannibal ajunge un canibal psihopat, unde s-a declanșat trauma lui și ce l-a determinat să se transforme atât de radical. El, spre deosebire de alți criminali, nu s-a născut așa, ci în urma unei fapte atroce practic toată inocența și umanitatea lui Hannibal Lecter mor în urma acelui eveniment.

           Acțiunea filmlui începe în Lituania, în timpul celui de-al doilea război mondial, când micul Hannibal este supus unor acte pe care puțin dintre noi le-ar fi putut suporta. Familia sa este ucisă în timpul unui atac nazist, rămân în viață Hannibal și micuța sa soră Misha. Aflați în mijlocul pustietății, într-o cabană micuță, pe timpul unei ierni necruțătoare, câțiva naziști înfometați, rupți de grupul lor, se refugiază la cabana celor mici. Înfometați peste măsură și disperați că vor muri în mijlocul pustietății, aceștia recurg la un gest mai mult decât crud. În lupta pentru supraviețuire naziștii se hotărăsc să o sacrifice pe micuța Misha, care avea trei anișori, pentru a o mânca. Totul se petrece sub ochii înnebuniți de durere ai lui Hannibal, care avea nu mai mult de opt ani. Ritualul sacrificării surorii l-au marcat într-atât de mult încât Hannibal este practic ucis spiritual, mai ales că și el este nevoit să mănânce din supa cu trupușorul propriei surori. Acesta a fost factorul declanșator care l-a transformat pe Hannibal iremediabil.

 gaspard-ulliel-in-2007-hannibal-rising-wallpaper_422_21489

 

             Hannibal supraviețuiește acelor orori și crește într-un orfelinat sovietic, adăpost care cu ceva timp în urma fusese casa lui. El provenea dintr-o familie bună, foarte înstărită, cu putere financiară și cu gusturi rafinate. Practic de aici se trage și rafinamentul exagerat al lui Hannibal pentru artă și bun gust. În adolescență el fuge la Paris în căutarea singurului său unchi rămas în viață, acolo este întâmpinat de văduva acestuia, o japoneză superbă, Muraski, pe numele ei real Li Gong. În casa mătușii sale el ajunge să iubească învățătura, dar aceasta îi arată și cum să se apere, ea fiind cunoscătoare iscusită a artelor marțiale. Își găsește o mică alinare și linișteîn casa acesteia, devine cel mai tânăr student admis la Facultatea de Medicină din Paris, unde dovedește un deosebit talent. Dar dobândirea abilităților medicale le va folosi numai în scopul răzbunării. Dorința sa de răzbunare este atât de puternică încât hotărăște să îi caute și să îi pedepsească pe cei care îi sacrificase micuța soră. Îi caută, îi găsește și îi pedepsește într-un mod foarte brutal, ajutat în anumite momente și de ”mătușa” sa de care se îndrăgostește, dar fără să se finalizeze cumva această iubire. Muraski, deși știe adevărata personalitate a lui Hannibal simte pentru el o afecțiune copleșitoare și parcă îi înțelege suferința. Însă tot această latură a lui o face să nu trăiască cu el o idilă așa cum poate și-ar fi dorit amândoi. Ajuns să prindă gustul omuciderilor, practic Hannibal devine cu toată ființa sa un crimnal, ajunge să iubească acest stil de viață și dezvoltă noi obsesii. Este absolut fascinat de obraji și ajunge să îi consume uneori chiar în timp ce victima este încă în viață. Surioara lui era ceva mai plinuță decât el, decizia de a o sacrifica pe ea a fost luată pentru că ea avea obrăjorii mai grăsuți. Și cu toate că firul răzbunării se sfârșește, știm bine din celelalte serii că Hannibal nu se oprește pentru tot restul vieții.

           Filmul este de-a dreptul captivant, deosebit și palpitant. Este unul din acele filme pe care merită să le vezi și de două sau trei ori. Vă recomand cu mare drag acest film, sunt sigură că o să vă placă.

Hannibal-Rising-gaspard-ulliel-618751_1772_1177