Din greșeli nu se învață!

greseli

Din greșeli nu se învață! Am zis!

Dar ce învăț eu vreodată din greșelile mele?! Sunt eu capabilă de așa ceva?! Sigur că nu! Parcă aș fi tâmpită, parcă aș fi o moară stricată, un disc dispus să repete mereu aceleași melodii. Nu sunt deloc în stare să mă învăț minte! Parcă aș fi nebună! De fiecare dată dau din șanț în gard și mă împotmolesc de aceleași defecte sufocante pe care le am.

Ei și ce?! Asta înseamnă că sunt mai puțin om?! Nu! Asta înseamnă că sunt masochistă! Și până când nu o să-mi ajungă cuțitul la os, o să repet aceleași greșeli. Eu sunt pe genul ăla – regret fapta și mă gândesc la alta. Sunt cam nebună, știu. Dar ce să-i faci?! Asta sunt! Deocamdată sunt fericită! Când oi ajunge să fiu nefericită, când o să fiu tristă și nemulțumită de mine, probabil că o să mă schimb. Într-un fel cred că am făcut din greșelile pe care le repet un fel de mecanism de apărare. Când cineva o să fie în stare să le tolereze și să le accepte, probabil că voi înceta să le mai tot repet.

Greșelile pe care le tot repet sunt – gelozia manifestată, posesivitatea exercitată și paranoia răsfrântă asupra cui nu trebuie.

Tu ce greșeli repeți la infinit? 

Lasa trecutul in urma…

f18b3aeaafe51e815ee9f63daf72b0b9

În ultimul timp dau numai de oameni captivi în trecut. Nu știu ce se întâmplă cu ei! Mi se pare puțin cam trist! Sunt prinși în iubiri de mult apuse și acest lucru s-a așternut nu doar pe chipul lor, ci și asupra psihicului lor. Știu că este extrem de greu să te rupi de trecut, știu că nu poți uita o istorie cu cineva; dar nici nu îți sugerez să uiți, ceea ce te rog, este să încerci să lași în urmă trecutul. Și să înveți din el. Neapărat să înveți din greșelile trecutului. Dacă nu vei învața nimic din iubirile apuse, dacă nu vei fi capabil să smulgi esența despărțirii și să încerci să îndrepți în tine acele lucruri care omoară și cele mai trainice iubiri, atunci este greu să mai fi fericit vreodată cu cineva.

Ce-ar fi să arunci privirea spre viitor?! Ce-ar fi să te gândești la o nouă iubire?! Ce-ar fi să cazi puțin în interiorul tău, să realizezi cele mai tainice defecte și să muncești pentru a le îndrepta. S-ar putea să te cutremuri, mai mult ca sigur nu o să îți placă ce vei descoperi. Dar dacă vei reuși să rezolvi cu tine acele lucruri, dacă vei învăța să te ierți și să-ți promiți că nu vei mai fi așa, s-ar putea ca la orizont să zărești curcubeul unui nou început. Dacă la începutul perioadei de singurătate ești furios pe fostul/fosta, după un timp, după ce se așterne liniștea, tot ce simți este furia îndreptată asupra propriei persoane. În acel moment trebuie să pui STOP. Gândește-te că ai făcut tot ce ai putut, gândește-te că acele greșeli nimicitoare au fost făcute de amândoi, realizează că iubirile mai și mor, apoi dă-ți un restart. Permite-ți să nu mai suferi.

Știu că suferința te face să te simți viu/vie… dar oare nu ești mai viu când iubești și ești iubit?! Balta are atât de mult pește încât este aproape imposibil să rămâi singur/ă pentru toată viața. Orice sac are peticul său și orice floare are umbra ei. Înfruntă-ți demonii și move on! Mergi mai departe! Lasă trecutul în urmă și alege să începi un nou capitol al vieții tale. Nu este musai să te îndrăgostești de prima persoană care-ți iese în cale, cu adevărat important este să înveți să trăiești din nou, să te bucuri și să te iubești. Dacă tu te vei iubi, atunci toți oamenii din jurul tău o vor face.

Privește puțin către viitor, trecutul nu mai poate fi readus în prezent. Și oricum, ciorba reîncălzită nu mai are același gust, așa că nu te mai încăpățâna să speri în ceva ce nu o să mai fie!

Oamenii-hiene

      citate

      Cea mai mare greșeală a omului care vrea să facă ceva în viață este să îi asculte pe ceilalți, să le ceară părerea și să se lase influențat de ei. Deși sunt de părere că oamenii sunt frumoși, în realitate printre oameni sunt și multe hiene care nu fac altceva decât să se hrănească cu stârvurile celor slabi. Ce fac hienele? Influențează, jignesc, desconsideră și caută tot timpul să anuleze voința celuilalt.

         De la hiene n-o să primești vreodată vreo vorbă bună, nu te va încuraja și nici nu te va lăuda. Ea va căuta tot timpul să-ți arate cât de plin de defecte ești, cât de incapabil și cât de puțină putere ai. În general o fac din răutate, însă de cele mai multe ori invidia le înveninează sufletul. Hiena nu se bucură pentru nimeni, nu se va mândri cu nimeni și nici nu va ajuta pe nimeni. Hiena este cârcotașul care contestă tot, care vede urâtul și care nu va da doi lei pe ceva frumos sau bun.

        Oamenii-hiene contaminează pe oricine în jur și vor face orice om să se îndoiască de el însuși. Mare greșeală. Dacă te lași influențat de vorbele unei hiene, vei ajunge să îți pierzi întreaga încredere în tine și-ți va fi teamă să îți continui planurile sau drumul în viață. Hienele sunt manipulatoare și au răspuns pentru tot. Ca să fiu sinceră, detest oamenii-hiene. Mi se pare că sunt degeaba. Mi se pare că nu au altă treabă de făcut decât să îi critice și să îi descurajeze pe alții. În spatele criticilor nu este numai o răutate imensă și o invidie pe măsură, ci și o sumedenie de frustrări și neputințe. Chiar dacă hienele sunt oameni capabil, cu cunoștințe și cu potențial, în final nu realizează mai nimic. De ce? Pentru că sunt prea preocupați de ce fac alții. Sunt prea orbiți de capra vecinului ca să-și mai vadă de propriile treburi. Nu, nu le ajungi vreodată cu prăjina la nas. Hienele sunt cele mai cele, somități în orice domeniu, dar dacă tragi linia, nu există niciun rezultat.

        Întreaga lor viața și-o vor consuma criticându-i pe alții. Hienele se cred justițiare, cred că menirea lor este să scape lumea de proști, de inutili și așa mai departe. Cred că vor schimba lumea, că o vor purifica, dar de fapt uită că oamenii sunt diferiți. Suntem diferiți, nu putem fi toți la fel, nu putem fi toți deștepți, inteligenți, frumoși, normali și-așa mai departe. Suntem altfel și fiecare dintre noi avem calități și defecte. Și chiar dacă suntem proști cu aspirații, toți merităm o șansă, merităm să încercăm, merităm să reușim. Dacă putem sau nu, nu este treaba nimănui să ne spună ce putem și ce nu. Dar hienele o fac. Hiena îți va spune mereu: „ești prost, ești praf, nu poți, n-ai cum, n-ai șanse, nu meriți… etc.”

        Problema noastră este când ne lăsăm influențați de hiene. Când ne lăsăm duși de nas și când ajungem să ne îndoim de noi. Nu e bine!!! Nimeni nu este în măsură să spună cuiva ce poate și ce nu! Nimeni nu este în măsură să judece pe altcineva! Nimeni nu este în măsură să „îngroape” pe nimeni! Și nimeni nu este în măsură să batjocorească pe nimeni. Până la urmă timpul le va cerne pe toate. Timpul va decide de ce suntem sau nu capabili. Și nu vă temeți să mergeți înainte doar pentru că hiena X v-a spus că nu puteți. Încercați! Încercarea moarte n-are! Nu ascultați de vorbele răutăcioase și indiferent ce vi se va spune, mergeți pe drumul vostru. Dacă faceți bine sau rău, vă veți convingeți singuri.

         Viața voastră este numai a voastră și trebuie să v-o hotărâți singuri, fără să vă lăsați influențați de alții. Mulți vor spune „nu poți”, în loc să clacați, mai bine deveniți și mai motivați și astfel să demonstrați cine sunteți cu adevărat. Arătați lumii întregi de ce sunteți în stare! Se poate!

Barbatii scai

        Nu știu de ce, dar weekend-ul acesta am avut așa o pornire răutăcioasă pe bărbați, dar nu pe toți, numai pe unii. Curios, căci mie îmi plac bărbații, dar recunosc, ăia adevărați, nu bărbații-scai. Daaa, aceasta este o nouă denumire pentru bărbați, unii sunt homosexuali, alții metrosexuali, unii sunt macho, alții sunt bărbați-scai sau ciulin, dacă vreți voi.

 400_F_13391862_IMG0wfw3eHPHe3if4IdMwdRNh7xTppjx_PXP      Nu vă dați seama cum arată un bărbat scai? O să vă explic acum. Ați văzut voi cum se lipesc ciulinii de șosete sau de pantaloni și cât trebuie să te chinui ca să-i dai jos? E, exact așa se întâmplă și cu bărbații scai. Că vreți să le spuneți scai, ciulini sau lipitori, oricare din calificative se potrivește perfect. În general bărbații scai au câte un defect major, câte o meteahnă, câte o chestie majoră care face ca orice relație să nu treacă de primele întâlniri. În general bărbații scai au multe defecte, unele fizice, altele emoționale, altele comportamentale. Sunt genul acela de bărbați dominatori care nu-ți lasă nicio portiță de ieșire. Genul acela care se poartă grețos de frumos, dar care știe să se și impună. Dar culmea… deși caută să fie zân și zmeu deopotrivă, sunt mai nesiguri și mai falși decât vă puteți închipui.

         Ei bine, mie nu-mi plac bărbații scai. Ei se îndrăgostesc ușor și se agață de femeia respectivă, ca de firul vieții lor. Încearcă prin orice metodă să cucerească fata respectivă și să o impresioneze, deși de cele mai multe ori, nu-i nimic de capul lui. Este genul acela de bărbat afectuos, care vrea să te strângă tot timpul în brațe, care vrea să te sărute non-stop, care-ți mărturisește iubirea prematur și care de multe ori nu-ți lasă nicio scăpare. Și culmea, deși este urât, neîngrijit sau mai știu eu cum, se crede Făt-Frumos și mai este și pretențios, pune ochii pe femei frumoase. Niciodată nu se va uita la o femeie de nivelul lui, ci va ținti întotdeauna sus. Mai sus decât poate ajunge. Bărbatul-scai nu se resemnează ușor, nu renunță ușor și va folosi orice tertip pentru a convinge femeia pe care o place, să-l accepte.

         Bărbații scai sunt de obicei bărbați în toată firea, trecuți de 30 de ani, neînsurați și fără niciun căpătâi. Bărbații scai vizează întotdeauna femei mult mai tinere decât ei. În primul rând pentru că sunt frumoase și în al doilea rând, pentru că au impresia că fetele tinere sunt mai ușor de cucerit și prin urmare mai ușor de păcălit. Se înșeală, fetele nu mai sunt cum erau odată, acum sunt mult mai deștepte și mai curajoase.

       Ideea este că pe bărbatul-scai este greu îl refuzi. Dacă ești o fire mai sensibilă, prea educată, prea cu bun simț sau prea rușinoasă, te va juca pe degete. Poți ajunge să faci lucruri pe care nu-ți dorești să le faci. Poți ajunge să îți calci mândria, îți poți încălca principiile și poți ajunge să faci lucruri pe care le vei regreta. Trebuie să iei taurul de coarne și să îi spui în față că nu îl placi, că nu îl vrei alături și să nu mai insiste, DELOC. Dar ai nevoie de puțin curaj și de multă tărie de caracter. În acele momente trebuie să treci și peste rușinea ta și peste rușinea lui și peste tot. Până la urmă dragoste cu sila nu se poate și decât să faci ceva împotriva voinței tale, mai bine îi spui omului de la bun început, ca să nu-și mai facă speranțe.

        Spuneți NU și e mai bine! Oricum bărbatul-scai își va găsi rapid o altă femeie de care să se lipească… uneori ca râia de omul sănătos!

Săraci cu duhul – săraci cu sufletul…

  Viața mi se pare uneori mult prea complicată. Știi, ai crede că oamenii săraci cu duhul sunt mai calzi și mai iubitori decât cei cu o inteligență mai aparte. Dar nu întotdeauna este așa. Uneori sărăcia duhului este însoțită de prostie, egoism, ifose, așteptări mult prea înalte și pretenții peste măsură. De cele mai multe ori prostia este strâns însoțită de sărăcia sufletului.

         În prostia lor, acești oameni se simt invincibili, cred că lumea le stă la picioare, că merită tot ceea ce este mai bun. Și-ajung la un moment dat în viața lor, să umilească, să înjosească și să facă lucruri necugetate, doar pentru că lor li se cuvine tot. Negândind, fac rău. Uneori voit, alteori fără să își dea seama. Lipsurile materiale fac omul să fie mult prea egoist, îl determină să-și atingă scopul, chiar dacă asta înseamnă să destrame fericirea altcuiva.

         Nu sunt genul care să pună preț pe lucrurile materiale, însă… am senzația că acești oameni care au avut o viață grea, sunt prefăcuți, caută să prostească și să păcălească pe oricine. Bineînțeles că nu bag toți oamenii în aceeași oală. Dar cred că vi s-a întâmplat și vouă să cunoașteți oameni amărăți, care v-au inspirat milă și compasiune și care la un moment dat și-au dat arama pe față, încercând să profite. Căutând numai confortul și banii, acești oameni își atrofiază și sufletele. Ei știu prea bine că dragostea nu ține de foame, de aceea o dau uitării, crezând că viața e o luptă pe care trebuie să o câștige cu orice preț. Sunt atât de mulți oameni care cerșesc pe la colțuri și seara merg în cazinouri. Atât de mulți care încearcă numai să păcălească și să profite. Atât de mulți care dacă nu le dai, te batjocoresc sau te lovesc, doar pentru a se răzbuna.

           Dar nu aceștia sunt cei mai periculoși. Măcar ei acționează la primul impuls. Dar sunt mult mai mulți oameni care se infiltrează în inimile noastre, ne fac să-i îndrăgim, să-i iubim. Se bagă în viața noastră cu multă delicatețe, par cei mai buni oameni. Și când simt că sunt iubiți, încep să stoarcă. Storc viața, banii, sentimentele, tot ce pot, pentru a te deposeda de tot. Ei sunt adevărații periculoși, de ei trebuie să ne ferim.

         Nu spun, am cunoscut și oameni simplii și cu un suflet mare. Dar sunt atât de puțini… atât de puțini încât când îi cunosc mi se par de-a dreptul niște bijuterii. Oamenii sunt în fel și chip… deștepți, frumoși, săraci, bogați, prefăcuți, darnici, iubitori… fiecare dintre noi suntem un amestec din calitățile și defectele. Ideea este să nu lăsăm defectele să ne domine… să nu lăsăm defectele să ne distrugă sufletele și viața… Nu banii sunt motorul vieții… ci dragostea, loialitatea, cinstea, munca…

Visez marea…

          fata-marea

            De câteva nopți tot visez marea… și mă întreb de ce marea și nu altceva…?! Am căutat pe internet câteva explicații plauzibile dar nimic nu pare să mi se potrivească. Și-acum stau și mă gândesc, cu ce asociez eu marea?! În primul rând marea este dragostea materializată, asemănările dintre dragoste și mare sunt nenumărate. Marea pe cât de frumoasă pe atât de periculoasă poate fi, este mângâiere dar și distrugere, este infinită și nebănuită, este plină de substraturi necunoscute, este viață și moarte deopotrivă. La fel și dragostea este infinită, frumoasă, înălțătoare, minunată și sublimă, dar poate însemna și eșec, nefericire, tristețe și chiar moarte.

              Iubesc marea, am iubit-o dintotdeauna… și de fiecare dată mă visez pe o plajă pustie, cu tălpile pe nisipul rece și umed, bate vântul, iar marea cristalină cu valuri învolburate mă vrăjește întocmai ca și cântul unei sirene. Și stau înmărmurită la poalele ei, las valurile să îmi bată gleznele tremurânde, mă las pângărită; dar nu simt frică, sunt doar amorțită și simt o tristețe și o neputință imensă în suflet. De unde vine acest vis?! Din ce nemplinire?! Poate din foamea acută de iubire pe care o simt… poate că neputința de a mă îndrăgosti mă face să mă simt amorțită și lividă… mai simt marea și ca pe o forță puternică, o forță căreia nu i-aș face față, același sentiment îl am acum și față de dragoste. Nu o cred pentru mine, a ajuns să îmi fie vitregă, dar nu pentru că aș fi nefericita căreia să nu i se dea o șansă, ci pentru că nu mai pot, simt că nu mai sunt sentimente. Izvorul iubirii a secat în mine… și oare așteaptă un nou motiv să curgă iarăși?! Posibil… însă viața m-a făcut pretențioasă, neîncrezătoare și mereu în defensivă. Iar când știi prea multe și ai trecut prin prea multe în existența ta, toate aceste cunoștințe ne condamnă la singurătate. Când ți-ai pierdut încrederea în propriile simțiri dar și în bravii care te înconjoară, atunci iubirea pare să fie la distanță de un ocean.

          Marea este viața omului, cu bune, cu rele, cu virtuți merituoase și defecte continuu persistente, este erotism, uitare, tristeșe, eșec, visare și înțelepciune. Este magie și lirism, este viață și moarte. Marea este exuberantă și înșelătoare deopotrivă, marea este duală și are multiple fețe, într-un cuvânt marea este dragoste eternă.

Articol scris de Gheorghe Alina