Nu ești un om slab

Nu ești un om slab!

Nu ești diferit în sensul rău!

Depresia nu te face mai slab decât ceilalți!

Anxietatea nu te transformă într-un ciudat!

Atacurile de panică nu te definesc!

Tristețea nu-ți umbrește frumusețea!

1fed1e14ee1d9a3dfdb6d379646305f1Toate acestea demonstrează că ai rezistat mai mult timp decât pot duce alți oameni!

Nu îți mai duce supărările de unul singur!

Nu te mai ascunde!

Nu lăsa tăcerea să te amuțească!

Vorbește cu cei din jurul tău!

Vorbește cu familia ta, cu prietenii tăi, cu apropiații tăi!

Nu lăsa întunericul să te acapareze!

Nu lăsa problemele să te distrugă!

Cere ajutor!

Cere-mi ajutorul!

Lasă-ne să-ți fim alături și împreună te vom ajuta să te vindeci!

Dacă nu mai faci față situației, nu înseamnă că ești slab!

Ești un suflet frumos și sensibil!

Lasă-ne să ți-l păstrăm pur!

Ajută-ne să te ajutăm!

Recuperează-ți veselia!

Recuperează-ți viața!

Hai să ducem poverile împreună!

Adio…

image

      N-am mai vorbit… oare de cat timp? Sa tot fie vreo cativa ani! Nici nu mai stiu exact… parca a trecut o vesnicie. Desi nu ne mai bagam in seama, nu am mai vorbit si nu ma intrebi niciodata nici macar daca mai traiesc, sa stii ca sunt bine. N-as fi crezut vreodata, dar sunt mai bine decat atunci cand ma vedeam cu tine. Da, ai avut si partea ta buna, m-ai ajutat, m-ai sustinut, m-ai indragostit poate fara sa vrei si sigur fara sa vrei, m-ai facut si sa sufar. Dar nu mai conteaza, a trecut, astazi sunt cu capul sus.
        Cred ca daca ne-am revedea si-am sta din nou la povesti, ca alta data, ai ramane uimit cat m-am schimbat. S-a dus… Alina cea de-atunci s-a stins de mult. Nu mai sunt fricoasa, nu mai sunt nesigura, nu mai sunt pesimista si nici in haul depresiei. M-am vindecat, din toate punctele de vedere. Ai fi uimit sa vezi ce puternica sunt astazi. Ai fi uimit sa-mi citesti pe chip veselia. Probabil ca de data aceasta stralucirea ochilor mei te-ar orbi.
       Tu, esti bine? Sper ca da. Intr-un fel iti traiesti visul si ma bucur pentru tine. Sper doar ca visul n-a venit la pachet cu si mai multe greutati. Dar sincer, nu ma intereseaza problemele tale. Acum vorbesc in sfarsit despre mine. Sunt centrul universului meu, n-ai fi crezut vreodata ca nesiguranta mea se va transforma in putere. Uiti ca-s berbec, noi berbecii ne nastem din cenusa, suntem deschizatori de drumuri si oricat ar fi viata de a naibii, tot o biruim.
       Si daca tot veni momentul adevarului… vrei sa stii daca te-am iubit? Nu stiu, nu cred. M-am indragostit, dar ai fost un capriciu. Eram perfect constienta de diferente, dar cu toate astea m-am agatat de tine ca de o linie de plutire. Tu stii cat bine mi-ai facut, mereu ti-am spus-o. Totusi nu mi-a placut felul in care am rupt legatura. Mi-ar fi placut sa ramanem prieteni, dar nu s-a putut. Imi stiu greselile, stiu ca am dat-o in bara, asa a fost sa fie. Da-mi Doamne mintea de-apoi. Dar timpul nu se mai intoarce. Eu insa iti marturisesc ca n-am resentimente, ma bucur ca te-am cunoscut, datorita tie sunt astazi cine sunt si scriu acest articol… frumos sau nu… te-am pretuit, sa stii.
        Asa ca da… sunt bine si-ti spun in cel mai cordial mod, Adio!

Despre sinuciderea din dragoste…

       Acest subiect, sinuciderea, s-a dezbătut peste tot, în reviste, ziare, bloguri, terapii și câte și mai câte. Îmi spun și eu părerea, din nou probabil. M-am hotărât să scriu acest articol din pricina lui Marius, tânărul de 27 de ani care s-a sinucis la metrou, pentru că avea probleme financiare, dar mai ales din dragoste. Și uite așa, am mai scăpat de-un fraier. Știu că sună urât ceea ce spun, Dumnezeu să-l ierte, dar fapta lui mi se pare incalificabilă. Nu găsesc nimic eroic în a te omorî din dragoste, nici măcar nu-mi stârnește milă. Poate că sunt rea, poate că sunt cum vreți voi, DAR orice suferință ai avea, nimic nu justifică un asemenea gest. Sunt revoltată la gândul că cineva și-ar putea lua viața. Să mă ferească Dumnezeu de o astfel de întâmplare la mine în familie, pentru că pe lângă durerea imensă, ar sădi în mine și o revoltă și o supărare colosală.

      Dumnezeu ne-a dat viață prin părinții noștri, iar noi, cu bune sau cu rele trebuie să ne ducem zilele până la capăt. Dar să te omori din dragoste mi se pare cea mai proastă și josnică decizie. S-au terminat femeile? S-au terminat bărbații? S-a terminat dragostea la un singur om? Deloc! N-a fost să fie. Poate că o iubire nouă stă să apară. Poate că acolo la un colț de stradă vei întâlni sufletul pereche. Dar dacă n-ai răbdare… asta este altă poveste, încununată de prostie pe măsură. Nimeni n-a murit din dragoste! Decât dacă a ales el ca prostul să moară. Și suferința asta din iubire se trece cu timpul, se așterne uitare, te resemnezi și înveți să trăiești fără EL sau fără EA.

       Dar știți care-i cea mai mare tâmpenie și de ce s-a ajuns la atâtea sinucideri?! Din cauza mass-mediei. Poate că se omora lumea și în trecut, dar nu se făcea atâta tam-tam, nu se discuta atât, nu se dispica atât firul în patru. Murea și nu știa nimeni de ce. De când cu Mădălina Manole și Mălina Olinescu, au început să se omoare oameni într-una. Au fost atâtea tentative printre persoanele publice încât mi s-a urât să mă mai uit la televizor. Dacă și vedetele care s-au sinucis, au ajuns să fie un exemplu, și sunt promovate pe toate căile, atunci chiar am luat-o razna. Din această cauză n-ar trebui să ne mai mirăm de ce se omoară atât de multă lume. Dacă Mădălina a putut, pot și eu. Dacă Oana Zăvoranu a încercat, încerc și eu. Este cea mai mare prostie să luăm drept exemplu aceste ființe publice, care au încercat și au și reușit să își ia viața. Le-am respectat și eu, atât pe Mădălina Manole, cât și pe Mălina Olinescu. Însă degeaba au fost niște artiste desăvârșite, dacă și-au încheiat socotelile cu viața într-un mod atât de urât. Tot ce-ai făcut bun până în momentul sinuciderii, se anulează. Sinuciderea nu este privită ca act de curaj, ci ca pe un gest de capitulare. Renunți la viața și la toate posibilitățile ei, înainte de vreme. Dacă peste ceva timp, acolo undeva se afla salvarea ta, tu îi retezi din start orice șansă.

        Marea problemă a zilelor noastre nu este cancerul, ci depresia. Depresia îmbolăvește până și cele mai iscusite minți. Înțeleg că bolnavul de depresie este bolnav și nu se vede, nu vede cât de multe probleme are, dar cei din jur, apropiații, familia, prietenii, nu văd că persoana respectivă este tristă, apatică, fără chef și fără poftă de viață? Oare chiar așa de ascunsă este nenorocita asta de depresie?! Dacă omul în cauză nu se simte sau nu recunoaște, luați voi atitudine, duceți-l la psiholog, la psihiatru. Îl poate salva. Dacă așteptați crezând că într-o zi se va trezi vesel și plin de viață, veți aștepta în zadar, nu veți face altceva decât să așteptați moartea aceluia. Depresia este întotdeauna însoțită de gânduri suicidale și de tentative suicidale. Dacă voi nu sunteți atenți la cei din jurul vostru, îi veți pierde printre degete. Nu spun că sunteți voi vinovați, dar cred că vedeți și este păcat să nu acționați înainte de a fi prea târziu.

      Unii și-ar dori să trăiască, să aibe o viață lungă și frumoasă, dar nu pot pentru că sunt bolnavi, mor prematur în accidente sau din cauza unor boli necruțătoare. Și alții se omoară dinainte de a gusta toată frumusețea vieții. Mi-ar plăcea să nu se mai promoveze cazurile de sinucidere, să nu mai discutăm despre ele și să nu mai citim despre ele. Poate așa le va ieși din minte această opțiune celor care vor să-și încheie socotelile cu viața.

     Orice problemă poate fi trecută pe lumea această, orice necaz, orice încercare, orice suferință, nu trebuie decât să vrei și să te lași ajutat. Iar salvarea va veni de la sine…