Doi ani…

         Azi este 23 februarie, mâine este 24 februarie. Mâine sărbătorim și Dragobetele, se lasă cu fete pupate, cu flori oferite, cu cadouri dăruite și poate și cu fuste ridicate. Dar mâine mai este un prilej de sărbătoare pentru mine, blogulețul acesta micuuuț, face 2 anișori. Mdaaa și spuneam că schimb tema, că-mi fac banner, că fac pe naiba. Până la urmă nu fac nimic. N-am găsit nicio temă, gratuită, care să-mi placă. Nici aceasta nu-mi mai place, dar nici cu celelalte „nu mi-e rușine”.

Birthday Cake for Two Year Old

 

         Aș fi vrut să sărbătoresc într-un fel împlinirea acestor 2 ani, dar nu știu cum, n-am nicio idee. Cred că până la urmă voi lăsa să treacă această zi, nesărbătorită, cum îmi stă mie în fire de obicei. Așa fac și cu ziua mea de naștere. Până să sosească mă laud că o să fac și că o să dreg, spun că abia aștept, că nu mai pot și etc. Și când vine ziua cu pricine, m-aș ascunde în șifonier și aș lăsa să treacă ziua neobservată.

         Cam așa simt și acum… dar mărturisesc că sunt mândră de ce am realizat în acești doi ani. Sunt mândră că am ajuns până aici și că încă mai continui să mă surprind, pe mine în primul rând. Sunt surprinsă că încă evoluez din toate punctele de vedere, și ca om și ca blogger. Deși de la un timp simt că mă învârt în jurul acelorași idei și cuvinte, când mintea mi-e trează și mi se aprind beculețele geniale, încă mai pot să scrie câte ceva frumos. „Câte ceva”, sunt conștientă. 🙂 

          Mâine… mâine mi-aș lua o zi de respiro de pe blog, m-aș odihni, aș dormi, dar trebuie să recunosc, sunt în urmă cu câteva articole „normale”, pe care trebuia să le scriu de vreo săptămână. Dar mâine ajung la zi. Voi sărbători prin muncă. O să beau vin, chiar m-aș îmbăta, sincer; o să mănânc o prăjitură și o să-mi pup blogul prin laptop. Pentru că blogul mi-a făcut laptopul, nu invers, știu eu ce spun. 🙂 

          Ce-mi doresc pentru viitorii 2 ani de blogging. Nu știu, să ajung celebră, să-mi fac alte 2 bloguri pe domenii proprii, să le transfer pe-acestea de pe wordpress, să am PR-e de 5-6, mi-aș dori o mașină superbă. Vrabia mălai visează, știu. Dar eu la multe am visat și până la urmă le-am realizat. Blogul m-a adus mai aproape de îndeplinirea viselor mele. Poate pentru unii pare curios, dar vă spun adevărul, multe satisfacții mi-au adus blogurile. Oameni frumoși, daruri frumoase, amintiri neprețuite, reușite nesperate…

        Așa că dragii mei, felicitați-mă, o dată fac „Literele Stacojii” doi anișori. Am început să merg copăcel. 🙂  Vă pup!

500 de articole pe Litere Stacojii

        shopping.flu.ro  
        Tocmai m-a anunțat blogul că am împlinit venerabilul număr de 500 de articole. Fain… nici nu știu când a trecut timpul. În curând voi împlini 2 ani de când fac blogging, de Dragobete. Mă întreb și acum ce-o fi fost în capul meu de mi-am făcut blog tocmai de ziua îndrăgostiților la români. Pe semne că la vremea aceea nu eram îndrăgostită, de fapt știu sigur că nu eram îndrăgostită. Și de mâhnire că nu a venit nimeni la mine cu pernuțe în formă de inimioară și cu bomboane de ciocolată, am decis să îmi fac blog. Asta ca să îmi plâng singurătatea și adevărul este că blogul chiar mi-a umplut timpul colosal de mult. Ba chiar în prezent nu mai am timp deloc, nu mai am când să mă plictisesc și nu mă mai simt nici singură. Frumos, nu?! Ba chiar n-am timp nici să mă satur de somn. Se cunoaște că bloggingul mi-a umplut viața, a scos din mine, ca printr-o terapie magică, orice urmă de neîmplinire. Chiar mă simt utilă și auzită. Balivernele pe care le scriu eu aici nu sunt în van, n-am îmbătrânit cu PR 2, am evoluat și am din ce în ce am mai mulți cititori, cărora vreau să vă mulțumesc că aveți atâta răbdare cu mine, printre atâtea advertoriale. Care știu că nu vă plac, dar care sunt necesare, cel puțin pentru mine.
         Așaaaa, și ca să nu mă abat de la subiect, dacă tot se împlinesc 2 ani și am deja și 500 de articole, ar fi Dumnezeule cazul să schimb hăinuțele blogului, pentru că tema asta deja am ajuns să o urăsc. Deși e foarte practică și este foarte permisivă, mi s-a acrit de ea cu spume. Trebuie să îmi fac timp, până-n 24 februarie, să schimb tema. Bineînțeles, cu una mai frumoasă, dar la fel de practică. Sincer, nu prea mă pricep, dar sper să găsesc una plăcută și care să mi se potrivească, din cele gratuite oferite de wordpress. Sper să găsesc ceva… chiar sper. Dacă nu, cred că voi ruga un prieten, pe cineva, care să mă ajute și care să mă fericească cu o temă superbă. 🙂
        În rest voi sunteți bine, sănătoși?! Cu dragostea cum stați?! 🙂