Dacă o ușă se închide, aceeași se deschide

8af90f0ce3cfddd69efc9ce30c8b8ec9

Asta e o idee tâmpită – dacă s-a închis o ușă, se deschide o fereastră. Exact ca-n poza asta, dacă s-a închis o ușă, aceeași ușă se deschide, doar că trebuie să învăți să o deschizi altfel. Dacă prima dată ai trântit-o și-ai blocat-o, chemă un lăcătuș să o dezblocheaze; însă data viitoare știi că nu trebuie să o mai trântești, pentru că se duce naibii yala și n-ai să mai reușești să intri pe ea, decât dacă o înlocuiești complet.

Cam așa e și în viață. Dacă ceva nu mai merge, „mare dramă și prăpastie” în sufletul tău. Dar poate că mai ai o șansă la acel ceva. Și nu, nu mă refer la dragoste. Dragostea oricum e complicată și nu merge cu de-a sila oricât ai insista. Ci mă refer la șanse. Dacă ai irosit o șansă, nu-i nimic, o să apară alta. Dar data viitoare, când cea de-a doua șansă o să apară, fii pregătit. Învață din greșeli, încearcă să muncești și să dobândești experiență.

În nasul tău vor fi trântite multe uși. O să te lovești și o să plângi de o să te tăvălești pe jos, mai ales dacă te-a bușit sângele pe nas și ți-a fost „spartă” piramida nazală. Ai două opțiuni – să renunți și să pleci de lângă ușă definitiv sau să te vindeci și să încerci să o deschizi iarăși, însă altfel. Poate că dacă o deschizi cu mai mult avânt și mai multă încredere în tine, poate că vei izbuti. Dar că nu este de ajuns doar să deschizi ușa, ci și să treci de pragul ei. Odată ce-ai trecut de prag, va trebui să demonstrezi că ai meritat să intri. Nu toată lumea își deschide ușile și ferestrele pentru tine. Însă acelora care își deschid ușile pentru tine, ar fi cazul să le arați că au luat cea mai bună decizie.

Atârnă…

trandafiri-pe-perete

Pe perna mea astăzi atârnă florile dorului,

Nu știu cine le-a pus acolo,

Cert este că-mi dau fiori.

Miros a dragoste și speranță

Și totuși îmi macină sufletul la interior.

Florile dorului sunt înșelătoare,

Par frumoase, gingașe,

Ca oricare alte flori,

Însă înăuntrul lor se ascund lacrimi de sânge,

Păreri de rău… cuvinte grele,

Toate visurile spulberate de el…

De mine… de noi,

Nu mai există noi!

Scutur perna de dorul cu parfum de rouă

Și o arunc nervoasă înapoi în pat.

Am plecat de lângă ea,

Îmi aduce aminte de el.

Până și pernei mele îi e dor de el,

De mult nu și-a mai pus obrazul pe noi,

De mult nu i-am mai simțit parfumul dulce de tabac și mosc.

Buzele lui nu ne-au mai căutat

Și vocea nu ne-a mai alintat.

Ne iubea în egală măsură,

Perna îl odihnea,

Alina îl înnebunea.

Unde ești TU…?!

Ai plecat și ne-ai lăsat în urmă!

Dar nu-i nimic,

În curând voi găsi un alt stăpân pernei și inimii mele.

Arunc florile dorului etern

Și le înlocuiesc cu gândurile bune.

Speranța mă caută prin așternuturi,

Ar fi cazul să o las să mă găsească!

Acum!

Cine Ea?

2b0d30dc081f22cf45211fe1a6563417

Cine e EA?

Mereu s-a întrebat! Cine e Ea? Nu s-a născut din dragoste! Nu-și știe originea paternă. Nu a cunoscut niciodată afecțiunea unui tată devotat. Nu a venit pe lume din dragoste, ci a luat naștere din dorință, din pasiune, din poftă. Nu inocența a procreat-o, nu legătura dintre două suflete, ci legătura dintre două trupuri. Nu a cerut să se nască, nu a cerut să trăiască și totuși a făcut-o. Cum a luat prima gură de aer, s-a agățat de viață cu dinții. A devenit alinarea și pedeapsa celor din jur. A devenit ancora mamei ei, fericirea bunicului, veselia prietenilor, exemplul cunoscuților și otrava iubiților. Era un copil, habar n-avea că viața avea să-i dea de toate – bucurii, dezamăgiri, probleme, greutăți, lecții, dar și experiențe minunate, pe care le păstrează cu sfințenie în suflet. Le-a strâns pe toate, le-a adunat, le-a clasificat, pe unele le-a păstrat, pe altele le-a aruncat și totuși… astăzi se întreabă cine ea?!

Cine e Ea? De unde vine și încotro se îndreaptă? La ce visează? Ce-și dorește? Ce urmărește? Cum e ea? E bună? E rea? E frumoasă? E urâtă? E deșteaptă? E proastă? Cum e? A cui e? Își aparține sau le aparține. În fața ei sunt o grămadă de drumuri. Unele întunecate, altele luminoase! O atrage greul, o atrag enigmele, o atrag provocările și se aruncă în mijlocul lor bucuroasă. Niciodată n-a ales calea ușoară și niciodată n-a făcut așa cum ar face toată lumea. A fugit de când se știe de turmă! Nu se regăsește în ea! Mulțimea o sperie! Întotdeauna a ridicat capul mai sus decât ceilalți și a țintit mai sus decât au încurajat-o alții. Este o încăpățânată, nu ascultă pe nimeni și acolo unde este marea mai tulbure, se aruncă în valurile ei! Îi place să încerce pericolul, să îl testeze, să se joace cu el și își asumă fiecare daună pe care singură și-o aduce sufletului său plămădit din bine și rău. Binele nu o impresionează prea mult. Frumosul o plictisește. Ușorul nu o interesează. Nu știe să trăiască lin și nici nu vrea.

Și totuși cine este Ea? Urmează să descopere! Încă mai are de trăit, încă mai are de iubit, încă mai are de experimentat, încă mai are de testat, încă mai vrea să se joacă, încă se mai are pe sine. Când nu o să-și mai aparțină, probabil că din afară o să observe mai bine cine este ea. Oricum, nici nu este disperată să afle. Se lasă purtată de viață și are de gând să meargă înainte, până-n pânzele albe. Căci pânzele albe o vor învălui cu răcoarea lor și o vor face să-și dea seama că viața ei nu a fost o irosire de sine. Atât timp cât va continua să dăruiască, viața ei va avea întotdeauna sens… cel puțin pentru alții, dacă nu pentru Ea.

În bucăți…

4f8d396fb244b847a8a678fa44a605a1Crezi că te-a rupt în bucăți. Crezi că te-a fărâmat. Crezi că a reușit să zdrobească în tine tot ce era bun și frumos. L-ai iubit cândva. Sau ai iubit-o. Te cred! Sunt convinsă că a fost sufletul tău și ți l-a furat atunci când a plecat. Te-a părăsit dintr-un motiv sau altul. Că a fost el de vină, că ai fost tu de vină, ce mai contează?! S-a terminat și nimic nu va mai aduce în prezent relația trecută. S-a dus, a apus. Nimeni și nimic nu o să ți-l mai poată aduce înapoi.

Dar va veni o zi când te vei reîntrupa, când toate suferințele din trecut se vor vindeca odată pentru totdeauna. O să te îndrăgostești din nou. O să iubești din nou. O să îți oferi sufletul sfărâmat, pe tavă, altcuiva. Și-atunci viața ta o să prindă din nou sens. Simpla lui îmbrățișare, strânsă, și va reuși să îți pună la loc fiecare bucățică sfărâmată de inimă.

Nu mă crezi? Ar trebui s-o faci! Ai încredere că acolo undeva se află un om gata să te iubească așa cum ești, cu bune și cu rele. Dar deschide ochii! Fă-o astfel încât să VEZI. Vezi pe cine ai în jur și dă o șansă omului care se străduiește să fie cu tine. Nu-ți fie teamă de suferință. Nu te teme că vei fi din nou părăsit/ă. Dăruiește-te dacă simți că merită și nu lăsa durerea să preia frâiele vieții tale.

Dă-ți șansa la dragoste, poate fi mai ușor decât îți imaginezi. Vrei să iubești? Vrei să fii iubit? Fă-o pur și simplu, nu te mai gândi la repercursiuni! Trăiește în prezent!

 

Lasa trecutul in urma…

f18b3aeaafe51e815ee9f63daf72b0b9

În ultimul timp dau numai de oameni captivi în trecut. Nu știu ce se întâmplă cu ei! Mi se pare puțin cam trist! Sunt prinși în iubiri de mult apuse și acest lucru s-a așternut nu doar pe chipul lor, ci și asupra psihicului lor. Știu că este extrem de greu să te rupi de trecut, știu că nu poți uita o istorie cu cineva; dar nici nu îți sugerez să uiți, ceea ce te rog, este să încerci să lași în urmă trecutul. Și să înveți din el. Neapărat să înveți din greșelile trecutului. Dacă nu vei învața nimic din iubirile apuse, dacă nu vei fi capabil să smulgi esența despărțirii și să încerci să îndrepți în tine acele lucruri care omoară și cele mai trainice iubiri, atunci este greu să mai fi fericit vreodată cu cineva.

Ce-ar fi să arunci privirea spre viitor?! Ce-ar fi să te gândești la o nouă iubire?! Ce-ar fi să cazi puțin în interiorul tău, să realizezi cele mai tainice defecte și să muncești pentru a le îndrepta. S-ar putea să te cutremuri, mai mult ca sigur nu o să îți placă ce vei descoperi. Dar dacă vei reuși să rezolvi cu tine acele lucruri, dacă vei învăța să te ierți și să-ți promiți că nu vei mai fi așa, s-ar putea ca la orizont să zărești curcubeul unui nou început. Dacă la începutul perioadei de singurătate ești furios pe fostul/fosta, după un timp, după ce se așterne liniștea, tot ce simți este furia îndreptată asupra propriei persoane. În acel moment trebuie să pui STOP. Gândește-te că ai făcut tot ce ai putut, gândește-te că acele greșeli nimicitoare au fost făcute de amândoi, realizează că iubirile mai și mor, apoi dă-ți un restart. Permite-ți să nu mai suferi.

Știu că suferința te face să te simți viu/vie… dar oare nu ești mai viu când iubești și ești iubit?! Balta are atât de mult pește încât este aproape imposibil să rămâi singur/ă pentru toată viața. Orice sac are peticul său și orice floare are umbra ei. Înfruntă-ți demonii și move on! Mergi mai departe! Lasă trecutul în urmă și alege să începi un nou capitol al vieții tale. Nu este musai să te îndrăgostești de prima persoană care-ți iese în cale, cu adevărat important este să înveți să trăiești din nou, să te bucuri și să te iubești. Dacă tu te vei iubi, atunci toți oamenii din jurul tău o vor face.

Privește puțin către viitor, trecutul nu mai poate fi readus în prezent. Și oricum, ciorba reîncălzită nu mai are același gust, așa că nu te mai încăpățâna să speri în ceva ce nu o să mai fie!

Optiune / Alegere

3af4a8a068586463a4524d5a8b5c9ec1

Mi se pare firesc! Și este echitabil așa! Dacă tu mă tratezi ca pe o ultimă opțiune, pentru că nu ai alta mai bună… atunci te-ai lins pe bot, este alegerea mea să te las în urmă. Păi cum altfel?! De ce mi-aș pierde vremea cu tine? De ce aș insita? De ce să-mi bat capul? De ce să mă omor? De ce să sufăr? De ce să aștept? De ce să n-am liniște? De ce să mă agit? De ce să sper? Pot să trăiesc foarte bine, în liniște și pace, doar eu cu mine, fără tine, cel care îmi dai bătăi de cap. Nu-mi place să-mi complic viața. Este ultimul lucru pe care mi-l doresc. Dragostea intră și nu intră în planurile mele. Dacă vine de la sine, bine. Dacă nu, iarăși bine. Nu țin pe nimeni lângă mine cu cuțitul la gât și nici nu mă străduiesc să fac din mine principala ta opțiune. Sunt principala opțiune pentru mine și aleg să te trimit de unde ai venit dacă nu ești capabil să mă prețuiești. Te pup din mers cât ai clipi! Este atât de simplu!

Imi apartin

singuratate-1

De azi îmi aparțin,

Sunt din nou a mea,

Stăpână pe mine,

Pe ceea ce simt,

Pe propria-mi minte.

De astăzi pot din nou să respir ușurată,

Dar a fost cât pe ce să mă sufoc,

Am fentat moartea încă o dată,

Fug de dragoste ca dracul de tămâie,

Nu știu cum le face altora bine,

Nu știu cum alții îi fac față,

Mie îmi complică viața

Și mă face să mă simt neputincioasă.

Mă înrobește iubirea,

Îmi fură rațiunea,

Mă face să comit greșeli,

Mă umilesc

Și uit că-mi aparțin.

Sunt a mea,

Sunt numai a mea

Deși alții m-au vrut

Și poate m-au avut,

În fond am rămas tot eu cu mine,

Așa mi-e cel mai bine.

Oare mi-e bine

Sau mă mint că mi-e bine?!

Atâta „bine” într-o singură propoziție,

Sigur nu-i de bine

Sau poate că este…?!

Nici nu știu unde să mă duc

Și încotro să o apuc.

Trebuie să mă arunc în interiorul meu,

Trebuie să mă redescopăr

Acum că sunt din nou a mea.

Dar oare ce a mai rămas în mine?

Mai am suflet

Sau doar frânturi de inimă?

Rămâne să văd,

Rămâne să aflu,

Acum nu pot decât să zâmbesc

Amar și dulce în același timp

Și să sper la mai bine.

Care bine?

Mai bine!