Pe loc…

88c0d3fbc450740f045bb2b7bf369f21

Câteodată am impresia că bat pasul pe loc,

Mi-e teamă că las timpul să treacă pe lângă mine,

Dar ce să fac?

Sunt atât de confuză încât uneori nici nu mai știu cine sunt,

De unde vin și încotro mă îndrept.

Am senzația că întregul Univers mi-e potrivnic.

Nu sunt nici tristă,

Dar nici fericită.

Îmi lipsește împlinirea,

Îmi lipsește EL,

Un EL,

Nu un anume EL.

Cine o fi El?

Îl tot aștept de ceva timp,

Când o să vină?

Oare cum îi miroase pielea?

Ce culoare au ochii lui?

Cum zâmbește?

Oare îl voi recunoaște?

Mă va iubi așa cum îmi doresc?

Mă va dezamăgi

Sau îmi va întrece așteptările?

Mă amăgesc!

Știu!

Dar cine mă poate învinovăți?

Cine mă poate judeca?

Oare nu a sperat nimeni niciodată?

Eu sper și voi continua să o fac!

Îl iubesc de acum,

Chiar dacă nu îl cunosc.

Mi-aș da viața pentru el

Deși încă nu îl știu.

Sunt a lui chiar dacă el nu mă are încă.

Când luminile se sting

Întotdeauna mi-l imaginez

Așa frumos și falnic.

Este puțin mândru,

E dulce și puternic,

Este EL,

Al meu!

Niciodata in trecut

10384456_695450387191343_805781341112098893_n

         Nici dacă m-ar obliga cineva nu m-aș mai întoace în trecut. 

        Nici dacă m-ar bate cineva nu m-aș mai întorce în trecut.

        În trecut nu mă așteaptă nimic bun.

Uneori mă rușinez cu el,

Alteori mă gândesc la el cu jind.

Dar sigur nu m-aș întoarce.

Dacă ar fi să o iau de la capăt,

Aș comite aceleași fapte,

Poate că aș îndrepta anumite greșeli,

Dar să îmi dea șansa Dumnezeu să mă întorc,

Niciodată.

Pentru că n-ar mai fi la fel,

Pentru că el nu m-ar mai iubi la fel

Și pentru că nici eu nu l-aș mai iubi la fel.

Pentru că mi-ar reproșa și i-aș reproșa multe,

Pentru că aș sta tot timpul cu frica în sân,

Pentru că aș fi suspicioasă,

Pentru că m-aș chinui

Și pentru că nu are rost.

Merg înainte,

Trecutul îl las în urmă,

A fost frumos,

A FOST, 

Dar nu mai este.

Și gata,

Dar startul unui nou început,

Cu altcineva,

Așa este mai bine.

Lui îi doresc fericirea,

Dar nu alături de mine.

N-am putut să îl fac fericit atunci,

Sigur nu aș putea să îl fac fericit nici acum,

Și nici el pe mine.

A fost frumos cât a fost,

Acum ne-au rămas amintirile

Și zâmbetele

Și chipurile senine când ne gândim la „atunci”…

Să vină viitorul,

Cu toată iubirea lui.

Substitui dragostea cu ciocolata…

image

       Mananc ciocolata, multa, felurita, de toate aromele si toate texturile. Mi-e o foame de dragoste, de-mi tremura amintirile in suflet. Nu stiu ce e cu mine… parca sunt posedata, de parca noaptea ma viziteaza „Zburatorul” si-mi fura somnul, si-mi fura linistea. Incerc sa substitui dragostea cu ciocolata… imi iese si nu-mi iese… ciocolata e dulce, e fina, e voluptoasa ca iubirea… imi hraneste trupul, imi amorteste dorinta… dar in acelasi timp, nu va putea vreodata sa inlocuiasca niste ochi negri care ma privesc cu drag.
      Incerc sa-mi umplu dorul de El… un el, care mi-a facut candva viata mai senina. Asociez aroma ciocolatei cu cafea, cu saruturile lui tari si moi, deopotriva. Nu incercati sa ma intelegeti, stiu eu ce spun. El mirosea tot timpul a ciocolata, o ciocolata invaluita in piele si tabac… straniu parfum, dar nici acum nu mi-a iesit din carne. Daca-mi miros incheietura mainii, inca ii simt prezenta. Sunt nebuna? Probabil… nebuna de dorul lui.
     Si gustul catifelat al ciocolatei imi aminteste de el, de palmele lui. Avea maini magice. Stia sa ofere tandrete, protectie si in acelasi timp barbatie. Mangaierile lui erau unice, de neuitat… posibil sa le fi uitat pe unele dintre ele, altele au ramas marcate pe piele, ca niste tatuaje pline de semnificatie. Ciocolata, multa ciocolata… alina-mi cu dulceata ta, pofta nebuna de el. Sterge-mi din minte amintirile, smulge-mi din suflet simtirile si reda-mi libertatea… reda-mi nebunia, reda-mi dezinvoltura… reda-mi exuberanta…
      M-am prostit… asa face dragostea, prosteste. As fi putut sa beau, m-as fi imbatat, m-as fi culcat si-as fi uitat… pana a doua zi… dar prefer sa ma droghez cu ciocolata… dac-as putea, mi-as injecta-o in vene, asa poate i-as simti din nou prezenta. Intr-un fel ciocolata mi-l alunga, dar il si apropie… ma face sa-l uit si ma face sa mi-l reamintesc de fiecare data… parca mai viu ca niciodata.
     Ciocolata… imi substituie dragostea, dar nu si prezenta lui. Ce fac? Simt ca-s la un pas de nebunie. Se moare din supradoza de ciocolata?!

Universul meu…

    Universul meu nu este controlat de un barbat… destinul meu nu depinde de un EL, asa cum viata mea nu se invarte in jurul unui barbat. Sunt prea batrana sau poate mult prea mult trecuta prin viata si nu vad rostul unui barbat… sunt exigenta, asteptarile mele au crescut cu fiecare an adaugat varstei mele. Fluturii nu ma mai incanta ca alta data si obisnuiesc sa nu ma mai leg la cap fara sa ma doara. Evit sa ma mai avant in relatii, nu ma simt singura si nici nu sunt. Astept… probabil ca astept persoana potrivita. Am gresit de prea multe ori si acum nu vreau sa mai repet aceleasi greseli.
     Am dat totul pana n-a mai ramas nimic de oferit. N-am facut bine, nu mi-am pastrat nici macar o farama de suflet pentru mine. Mi-am neglijat fiinta si l-am lasat pe EL sa hotarasca in locul meu. L-am facut pe EL centrul universului meu si-am uitat ca eu sunt de fapt centrul vietii mele… asa se intampla cand oferi totul, nu mai ramane nimic pentru tine, te pierzi in propria daruire si simti ca ti-ai pierdut identitatea.
      Eu am reusit sa ma regasesc, de cand m-am regasit am jurat ca nu voi mai lasa vreodata vreun barbat sa imi ghideze universul. Nu mai vreau sa fiu dependenta de nimeni, nu mai vreau sa simt ca mi-e dor, ca n-am aer fara el si nici nu mai vreau sa astept cate o zi intreaga un semn. Vreau sa fiu libera si stapana pe mine… decat sa ma pierd cu firea de fiecare data cand sunt sarutata, decat sa ma topesc la fiecare mangaiere, decat sa oftez la fiecare vorba dulce, decat sa mai cred in sperante desarte… mai bine cred in mine, in fortele mele si-n capacitatea mea de a-mi face viata frumoasa. Nu voi mai lasa magicieni sa ma vrajeasca… nu ma voi mai lasa vreodata impresionata de un zambet strengaresc, asa cum nu voi mai pica vreodata in plasa unor ochi intunecati, aproape dracesti. Nu voi mai vrea sa dezleg mistere, asa cum nu voi mai vrea sa cunosc enigma din spatele unui barbat tacut… prefer sa stau in patratica mea…
    Astept omul potrivit… omul cu care sa ma simt intr-adevar iubita si apreciata, omul cu care sa ma simt in siguranta si omul care sa ma ajute si sa vrea sa-mi implinesc visele, acela care va simti ca fericirea mea este si a lui. Dar nici chiar pe acela nu il voi lasa sa imi ghideze universul… pe viata mea sunt singura mea stapana!

wpid-00842_hd.jpg

 

A fost o dată…

         Aseară am avut un vis ciudat care m-a bulversat și m-a dat peste cap. M-am trezit cu un gust amar. Nu, nu a fost un coșmar. A fost un vis frumos, prea frumos ca să fie adevărat. Tocmai ideea că fusese numai un vis m-a făcut să mă simt atât de dezamăgită când m-am trezit. Mi-aș fi dorit ca totul să fi fost real, o realitate dulce din care n-aș mai fi vrut să mă trezesc.

        Afară era vară, eram acasă, într-o casă care fusese a mea cu mult timp în urmă. Stăteam la masă cu mai multă lume, nu le distingeam fețele, singura prezență inconfundabilă era a lui. Un EL pe care nu l-am mai văzut de 8 ani, cred, un EL cu care am avut o relație, drăguță, și care s-a terminat urât și extrem de neplăcut. În vis era iertat, era din nou lângă mine. Și deși simțeam tensiunea supărărilor trecute, el făcea totul pentru a mă împăca. Îi simțeam mirosul, un miros inconfundabil care și acum îmi face pielea ca de găină. El era lângă mine, tot încerca să mă „îndulcească”, părea că nu vreau să îi dau atenție, dar inima mi se topea din cea în ce mai mult, iar în mine simțeam din nou pulsând iubirea pentru el. Simțeam fericirea și dorul care mă apăsase, dar care o dată cu întoarcerea lui se risipise.

       Simțeam privirile răutăcioase ale celor din jur, eram invidiată de câteva fete. Curios pentru mine, pentru că nu mă simțisem niciodată invidiată din cauza unui bărbat. El era acolo, nedezlipit de mine, îmi șoptea la ureche tot felul de scuze și-și mângâia obrazul de al meu. Eu nu spuneam nimic, nu-i răspundeam, nu-l încurajam. Dar când încercă să mă sărute, pur și simplu m-am abandonat buzelor lui.

        Atunci m-am trezit, când era totul mai frumos, când mă hotărâsem să o iau de la zero, m-am trezit. Acum, încă mă simt dată peste cap, un mic dor mă încearcă din nou. Dar dacă ar fi ca totul să se întâmple și în realitate, cred că aș fugi mâncând pământul. Nu sunt omul care să se întoarcă din drum. Nu accept firimituri și nici nu mă înham să sper în ceva care n-a funcționat de la bun început. Cu toate acestea a fost frumos să visez… subconștientul meu este dornic să ierte, spiritul mi-e înfometat de iubire, însă rațiunea preferă să mă țină în siguranță… a fost o dată…