De ce barbatii au o slabiciune pentru virgine?

        DSC00385

         Niciodată n-am înțeles DE CE BĂRBAȚII AU O SLĂBICIUNE PENTRU VIRGINE. Îi înțeleg pe cei care vor să se căsătorească cu o fecioară, dar pe cei care vânează „fete mari”, nu-i înțeleg.

        Fecioarele sunt prețuite tocmai pentru că nu au fost atinse de alți bărbați. Sunt curate, pure și demne de a fi iubite. Bărbatul care își ia de soție o virgină, este lăudabil. De ce? Pentru că prețuiește femeia respectivă și fecioria ei. Mereu am spus că virginitatea este cel mai de preț atuu pe care o femeie îl poate avea. Sunt de părere că fecioria trebuie să o dăruiești numai unui bărbat special, care merită un asemenea dar. Cu toate acestea, nu toți bărbații prețuiesc virginitatea unei femei. Da, vor să fie primii, dar nu întotdeauna vor să se căsătorească cu fata respectivă.

        Prima data este super importantă. Dacă se întâmplă cu un tip pasager, care doar te-a avut și-a tulit-o, e de rău. Destinul fetei respective poate lua o întorsătură urâtă. Poate pica în depresie, stima de sine va scădea considerabil și este posibil să ajungă să se dăruiască oricui. Și dacă nu oricui, măcar celor care știu să vrăjească mai bine… mai ales fetele foarte tinere.

        Virginele nu sunt experimentate! Nu prea știu cu ce se mănâncă sexul. Și deși totul vine de la sine, instictual, unii n-au răbdare să învețe o virgină tainele amorului. Virgina este ca un diamant neșlefuit. Dacă ai răbdare cu ea, dacă știi să o modelezi, vei face din ea o femeie nu doar experimentată, dar va fi și numai a ta. Unii n-au răbdarea asta. Nu vor să-și bată capul cu o tipă virgină. Vor să fie primii, dar să nu se lege la cap. Ei, de bărbații ăștia mi-e cam scârbă și sunt de părere că nu sunt cine știe ce în pat. Virgina nu știe cum trebuie să fie actul sexual. Are idee, dar nu știe EXACT cum trebuie să se comporte tipul. Ia totul ca atare. Și prin urmare, tipul se poate comporta ca un „iepuraș”, poate suferi de ejaculare precoce, ea nu-și va da seama, ea crede că așa trebuie să fie.

       Dar nu-i așa, tipul trebuie să fie afectuos, răbdător și pe cât posibil, să lungească preludiul cât de mult poate. Dacă nu se comportă așa, înseamnă că și el este praf sau n-are gânduri serioase. Altfel nu-mi explic. Dar stau și mă întreb, ăștia care vânează virgine, de ce le vor? De ce le vor dacă totuși nu au de gând să rămână lângă ele? Din orgoliu, ca să-și demonstreze că pot, pentru supremație, pentru a-și demonstra autoritatea sau pentru a mai trece un nume pe carnețel? Mă întreb unde e plăcerea? Oricum prima data pentru o fată nu e niciodată wow. Plăcerea vine cu timpul în cazul fetelor, nicidecum din prima. Care-i faza? De ce vor o virgină când e atât de dureros să deflorezi una. Cine crede că deflorarea unei fecioare este floare la ureche, se înșeală amarnic. Este dureros pentru amândoi. Și deși din durerea bărbaților se naște plăcere până la urmă, tot nu-i așa un act de vis. În afară de ideea că ai o femeie pe care n-a mai atins-o nimeni, nu cred că există altă parte pozitivă.

         Cică bărbații care vor numai fete virgine sunt de fapt niște frustrați care se tem că nu se pot ridica la înălțimea așteptărilor unei femei experimentate, stima lor de sine este scăzută, suferă de ejaculare precoce, au o înclinație pentru sadism (din cauza sângelui) sau sunt perverși. Așa o fi? Una e să vânezi virgine și cu totul altceva este să nimerești o tipă virgină de care ești îndrăgostit și pe care mori de nerăbdare să o atingi…

          Oh, tamjă grea cu fecioarele și vânătorii de virgine. În concluzie cred că trebuie să fim responsabili și asumați, fie femeie sau bărbat. Dacă facem totul ca să fie sau în batjocură, mai bine lipsă.

Monștrii

           Își închipuia că făcuse cea mai mare ispravă din viața ei… stătea pe un fotoliu aproape de cel ce îi fusese cu ceva timp în urmă iubit și amant. Acum nu era decât un trup… lipsit de vlagă, lipsit de viață, lipsit de suflare și lipsit de culoare. Era vânăt, rece, tare și inert. Din piept i se scursese viața, sângele și trecutul. Fuma și-l privea cu atâta admirație de parcă avea în fața ochilor o operă de artă.
          Ea nu știa ce înseamnă să iubești, nu știa să simtă, dar era empatică, intuia și se prefăcea foarte bine. Avusese o copilărie grea, fusese molestată și abuzată de tatăl ei vitreg ani de-a rândul. Își pierduse fecioria când abia împlinise doisprezece ani, acesta fu cadoul aniversar făcut de cel ce se numea cu mândrie tatăl ei adoptiv. La început se simțea confuză, nu știa ce i se întâmplă, încerca să se apere, însă tatăl ei, bărbat în toată firea, o amăgea făcând-o să creadă că este ceva normal, că atingerile și sărutările lui sunt dovada iubirii lui. Cu timpul deveni femeie și începu să îi placă, ba chiar căuta cu ardoare atenția tatălui său vitreg… începu să simtă gelozie pentru mama sa și încerca din răsputeri să o îndepărteze de cel ce îi devenise amant peste noapte, pe neașteptate. La numai cincisprezece ani mama îi surprinse în intimitate, într-o pasiune ce o făcu să facă infarct și să moară pe loc. Pentru prima dată se simțea ușurată, acum îl avea numai pentru ea. Vecinii și restul familiei îi vedeau ca și cum ei doi chiar erau tată și fiică, dar când luminile se închideau, demonii se dezlănțuiau din ei. Realiza că ceea ce fac este greșit, realiza perversitatea acelui om ce-i curmase copilăria, inocența și sufletul. Conștientiza că se transformase într-o ființă demnă de dispreț. Dar nu îi păsa, ea nu avea sentimente și nu era cu nimic mai diferită de animalul ce o transformase într-o creatură nefirească. Își trăiau dragostea bolnavă departe de ochii lumii, amândoi erau făcuți unul pentru altul, cu ceva timp în urmă el îi spuse: „am văzut în tine ceea ce ești și de aceea te-am făcut a mea, te-am căutat o viață„. Pentru mulți declarația ar fi părut cea mai diavolească mărturisire, dar ei îi suna ca o declarație de dragoste. Nu era bolnavă, nu avea creierul spălat, știa că întreaga lor existență este greșită, dar nu vroia să facă nimic să schimbe lucrurile. Asta era, așa se născuse probabil. Nici nu își mai amintea vremea copilăriei ei, de parcă fusese dintotdeauna femeie… femeia lui, ființa monstrului.
        Împlinise douăzeci și cinci de ani și mentalitatea i se schimbă. Vroia să fie liberă, fără el… acum i se părea bătrân, nu îi mai satisfăcea nici poftele, nici capriciile, nu îi mai alimenta nici nebunia. O dată cu vârsta se schimbă și el, începu să se retragă, începu să aibe remușcări, uneori îi era frică de ea. Vedea răutatea ei ca nimeni altcineva. Și se condamna pentru transformarea ei… nu că ar fi avut vreo importanță, dar ea nu era numai o ființă sexuală perversă, ci și foarte violentă, cu gânduri macabre, de parcă ar fi fost în stare să comită o crimă fără să îi pese, de parcă ar lua viața unui țânțar. Nu de puține ori îi propusese să seducă împreună o tânără, să-și facă poftele cu ea și apoi să îi ia viața. Să experimenteze împreună senzații dincolo de orice limită. Dar el refuză, iar asta îi schimbă pe amândoi. De atunci el luă decizia să o părăsească, iar ea se gândea deja să termine existența acestui mizerabil laș.
          După o ceartă aprigă ea luă un cuțit din bucătărie și-l înfipse în pieptul lui doborându-l. Apoi încă o dată și încă o dată, de zeci de ori. Îl omorâ și acum îl privea, savurând țigara cu plăcere… nu simțea nimic, nici tristețe, nici durere… doar mândrie și satisfacție…

 cutit-crima

Acesta a fost un scenariu macabru, știu, dar istoria criminalilor este plină de astfel de povești…