Dacă o ușă se închide, aceeași se deschide

8af90f0ce3cfddd69efc9ce30c8b8ec9

Asta e o idee tâmpită – dacă s-a închis o ușă, se deschide o fereastră. Exact ca-n poza asta, dacă s-a închis o ușă, aceeași ușă se deschide, doar că trebuie să învăți să o deschizi altfel. Dacă prima dată ai trântit-o și-ai blocat-o, chemă un lăcătuș să o dezblocheaze; însă data viitoare știi că nu trebuie să o mai trântești, pentru că se duce naibii yala și n-ai să mai reușești să intri pe ea, decât dacă o înlocuiești complet.

Cam așa e și în viață. Dacă ceva nu mai merge, „mare dramă și prăpastie” în sufletul tău. Dar poate că mai ai o șansă la acel ceva. Și nu, nu mă refer la dragoste. Dragostea oricum e complicată și nu merge cu de-a sila oricât ai insista. Ci mă refer la șanse. Dacă ai irosit o șansă, nu-i nimic, o să apară alta. Dar data viitoare, când cea de-a doua șansă o să apară, fii pregătit. Învață din greșeli, încearcă să muncești și să dobândești experiență.

În nasul tău vor fi trântite multe uși. O să te lovești și o să plângi de o să te tăvălești pe jos, mai ales dacă te-a bușit sângele pe nas și ți-a fost „spartă” piramida nazală. Ai două opțiuni – să renunți și să pleci de lângă ușă definitiv sau să te vindeci și să încerci să o deschizi iarăși, însă altfel. Poate că dacă o deschizi cu mai mult avânt și mai multă încredere în tine, poate că vei izbuti. Dar că nu este de ajuns doar să deschizi ușa, ci și să treci de pragul ei. Odată ce-ai trecut de prag, va trebui să demonstrezi că ai meritat să intri. Nu toată lumea își deschide ușile și ferestrele pentru tine. Însă acelora care își deschid ușile pentru tine, ar fi cazul să le arați că au luat cea mai bună decizie.

Miezul noptii…

Intunericul s-a lasat de mult, este trecut de miezul noptii… nicio soapta nu-mi incanta auzul. Este o bezna perfecta, parca si luna refuza sa mai priveasca spre fereastra mea. N-am nici somn, nici liniste… nu traiesc si nici nu mor. Mi-ar placea sa dorm, mi-ar placea sa visez, orice, de bine sau de rau… dar nu pot… geamul inlacrimat al camerei mele imi aduce aminte de trecut. L-as sparge si i-as ingropa cioburile in pamant. Inainte reflecta luminite colorate, acum e mat, parca e mort. Refuza sa mai straluceasca, refuza sa mai lase vreo raza de soare sa-mi mangaie chipul dimineata. De parca ar avea vointa proprie, nemernicul.
Incerc sa-mi ignor fereastra, ma intorc cu spatele la ea… dar n-are taine, parca ma striga, parca ma obliga sa m-apropii. Ma ridic din pat, ii fac pe plac… imi pun palma pe geamul aburit, las sa se imprime forma mainii mele stangi. E cald in casa, sufocant, si tare rece afara, de parca o lume apriga se afla dincolo de el. Iau mana si privesc urma… se scurge apa vietii pe urma mea si-mi aduce aminte de el. De urmele palmelor lui pe trupul meu. Cu aceleasi palme cu care m-a iubit, m-a si lovit. Cum poate oare un om sa fie si bun si rau?! Cum pot oare doua maini, aceleasi maini, sa ofere si tandrete si durere. De neinteles… de necrezut cate am putut accepta.
Sunt invaluita de sentimente contradictorii, sunt confuza, parca intreaga lume mi-e potrivnica de cand l-am alungat. L-am parasit, l-am izgonit, cand a incetat sa-mi mai ofere protectie. Era brutal, n-as fi crezut… nu stiu din ce cauza… gelozie, frustrare, nesiguranta… sau poate firea mea rebela il dadea peste cap. N-am stiut niciodata sa fiu supusa, iar el voia sa ma domine in intregime. Nu m-am lasat anulata si-a ales sa ma faca sa sufar.
Am suferit, dar nu pot sa uit cate a privit fereastra asta… si noptile de amor si pe mine chircita de dor. Si momentele de tandrete si pe mine plesnita in pat. L-as fi urat, l-as fi stricat asa cum incerca el sa ma strice pe mine… asa cum el incerca sa ma dezansambleze, bucatica cu bucatica. In mainile lui eram ca un cub Rubik… asa de mult ce il iubeam, incat am sperat ca intr-o zi se va schimba.
Pana m-am schimbat eu… definitiv, irevocabil. I-am aruncat hainele pe geam, de la aceeasi fereastea, am schimbat yala si i-am spus de sus, adio. N-a prea inteles… a incercat sa ma intimideze, a incercat sa ma recucereasca… nu i-am mai dat voie. Si-acum, numai fereastra imi mai aminteste de el. O sparg sau o zidesc… m-am saturat de ea, imi fura linistea.

wpid-01858_hd.jpg

Liniște și confort de la Aplast

Liniște și pace în casă. Ce bine, ce frumos. Nimic nu-mi poate periclita starea de bine, nici măcar forțele naturii, nici măcar impertinența vecinilor. Am niște ferestre demne de o femeie care iubește liniștea și intimitatea așa cum sunt eu. Nici măcar soarele orbitor, în apogeul strălucirii lui nu-mi poate penetra casa, dacă eu nu vreau. Nici măcar ploaia, oricât ar fi ea de violentă, nu-mi poate atinge fereastra dacă eu nu vreau. Nici măcar vântul, oricât ar fi el de nervos, nu-i aud șuierul dacă eu nu vreau. Nici măcar în cele mai geroase nopți de iarnă, la fereastră nu mi se fac flori de gheață dacă eu nu vreau. Și oricât ar fi de cald afară, în casă îmi păstrez răcoarea. Și oricât ar fi de frig afară, în casă îmi păstrez căldura. Sunt fericită, protejată, acoperită, în siguranță și într-o intimitate deplină.

Screen-Shot-2012-09-21-at-8.50.49-AM1-e1348206816761

Și știți de ce?! Știți care sunt secretele mele? Două denumiri și am confort deplin, ferestre aluminiu și rulouri aluminiu. Ferestrele din aluminiu de la Aplast sunt absolut senzaționale, sunt vopsite în câmp electrostatic, au culori de până la 50 de nuanțe din imitație din lemn, au garnituri EPDM pentru etanșare, toc și cercevea cu aceleași adâncimi de 45 mm și îmbinări cu colțari mecanici, multiple posibilități de deschidere: batante, glisante și armonice; cu feronerie solidă de înaltă calitate, ce oferă o funcționare ușoară, siguranță sporită, izolare și rezistență. Iar rulorile din aluminiu de la Aplast asigură umbrire și control asupra nivelului de lumina care pătrunde în casă, protecție împotriva condițiilor meteo dificile, reduce consumul de energie necesar sistemelor de aer condiționat, reduce semnificativ costurile de încălzire în perioada rece a anului, protejează împotriva zgomotului și contribuie la procesul natural de ventilație.

rulou-suprapus-1-e1346965677678

Doar cu Aplast te poți bucura de asemenea protecție și confort, doar ferestrele și rulourile de la ei ne pot asigura liniștea pe care o iubim atât de mult. Eu una urăsc să aud gălăgia copiilor de afară, nu-mi place soarele prea strălucitor, am momente când nici ploaia nu vreau să o aud bătându-mi în geam. Îmi place să dorm în liniște și întuneric deplin și dacă vreau, las soarele să intre în casă, dacă nu, nu.

Fereastra, unealta liniștii și confortului meu!

Caietul de amintiri

563099_762584940423482_2022870903_n

Stau la măsuța de la fereastra mea mare,

Privesc pomii dezgoliți de frunze de afară,

Cum ploaia le mângâie durerea.

Ceașca de ceai din flori de tei, parfumate,

Emană un miros plăcut și o căldură aburindă.

Mângâi caietul meu de amintiri cu paginile

Sale îngălbenite de vreme și de lacrimi,

A strâns atâtea amintiri frumoase, unele pustii,

Încât mai are libere numai câteva file.

Mă simt de parcă aș fi la sfârșitul vieții,

Îmi răsună în urechi acordurile unei viori,

Și mi-e frică parcă să-mi trec creionul

Pe vreo pagină aurită de gândurile mele.

Mi-e teamă să sfârșesc caietul

Și eu să mor sau să mă ofilesc cu el.

Cu un ultim gest de curaj prind creionul

Între degete și mă las purtată de șoaptele inimii.

Creionez doi ochi întunecați și frumoși,

Memoria mea nu i-a uitat, sunt încruntați

De la ultima revedere, cu gene lungi,

Întoarse, dese și negre ca tăciunea.

Surprind sclipirea din ei și parcă îmi clipesc,

Îmi pare c-au prins viață și mă privesc adânc

În sufletul meu încercat de dorul lor.

Pe colțul aceleiași file prinde contur

Un nume masculin și românesc, cu forță,

Puternic și just la fel ca firea ochilor.

Ștefan stă scris negru pe alb,

Rostesc cu jind, mi-e dor Ștefan de tine.

Dar ochii lui nu îmi răspund, doar mă privesc

Străin și rece printre gene.

Mai măzgălesc cu ultimele mele sforțări,

Te chem Ștefan, te chem aievea. Hai vino acum la mine,

Căci te aștept cu brațele deschise, cu corpul tremurând

Șoptind în aer dulcele tău nume.

Te iubesc și-acum, după un deceniu de așteptare,

Te voi iubi și mâine, chiar mai mult

După acest ultim moment încântător de visare.

Și pagina îngălbenită am umplut-o cu rânduri negre,

Mă trezesc din reeverie, ploaia a încetat,

Ceaiul s-a răcit de-atâta așteptat,

Soarele a răsărit, iar eu zâmbesc amar,

Și-nchid caietul, sărutându-l…

Fereastra, oglinda sufletului meu

         Iubesc lumina, iubesc primele raze de soare care îmi mângâie fața în diminețile însorite de primăvară. Ce poate fi mai frumos decât să te trezești dimineața și să privești cerul, să simți căldura soarelui, să simți cum îți pătrunde printre genele încă grele și să zâmbești știind că te așteaptă o nouă zi, o zi fericită pe care o începi cu optimism și pozitivitate… Cât de frumos îmi cântă ploaia la fereastră cu stropii ei naivi și puri ce-mi bat pic, pic pe sticla sclipitoare… și cât de fain se poate observa când fulgii mari de nea se scutură din cer și se așează pe pământ… Cât de romantic poate fi să adorm privind la lună, să-ncerc să număr stele și luceferi în nopțile senine… și ce superbă-i liniștea singurătății când sunt doar eu cu mine, privind la ce-i frumos afară printr-o fereastră magică. 

        Nu știu ce m-aș fi făcut dacă n-ar fi existat ferestre, probabil aș fi fost ruptă de realitate, aș fi pierdut niște momente de maximă intensitate… nimic nu poate fi mai frumos decât să stai să meditezi privind la realitatea de afară. Până și cărțile au alt mister când le citesc lângă fereastră… Îmi place să privesc cerul mai mult decât orice, îmi plac norii, îmi plac tunetele, fulgere, îmi plac stelele, luna, soarele și dacă vreodată aș fi forțată să nu le mai privesc asta mi-ar aduce cea mai mare tristețe în suflet. Iubesc micile detalii ale vieții, mă bucur de cel mai mărunt gest al naturii… nopți senine mi-au fost mărturie sentimentelor mele, trăirilor mele, suferințelor mele…

         Fereastra este oglinda sufletului meu, prin sticla ferestrei mele văd tot universul, văd tot ceea ce este mai important… respir, privesc, adulmec… este tot ce contează.

Camera mea, aflată la mansardă se bucură de cea mai bună lumină pentru că am cele mai faine ferestre de mansardă existente. Lumea mea este mult mai frumoasă, îmi încep fiecare zi privind cerul și stejarii imenși pe care îi am în curte, păsărelele îmi ciripesc la geam cel mai dulce cânt.

 366_92_art_FAKRO_16

 

       Mansarda mea este locul creației mele, este refugiul meu și căminul meu… aici reușesc să scriu cele mai desăvârșite povești, cele mai melodioase poezii, aici pictez, aici trăiesc și simt. Mi-am cumpărat ferestre Velux și am ținut neapărat să locuiesc într-o mansardă pentru a putea fi eu, pentru a fi mai aproape de cer, așa mă simt aproape chiar și de divinitate… înălțimea îmi dă aripi, mă inspiră și mă simt împlinită. Ferestrele sunt ochii camerei, datorită loc încăperea prinde culoare, prinde viață și dau suflet locului.

      În cele mai triste momente mă așez pe pervazul ferestrei, privesc soarele și norii cum se mișcă și parcă sufletul meu se umple de fericire, mintea mi se limpezește și încep să realizez cât de frumoasă este viața și cât de privilegiată sunt că trăiesc și pot vedea.

      Ce poate fi mai idilic decât o seară romantică cu persoana iubită sub clar de lună, sentimentele cresc, trăirile se intensifică și faci părtaș întregul univers la povestea ta… doar o fereastră adevărată îți poate oferi aceste tainice simțiri. Și doar un om ce înțelege viață, natura și iubirea va știi să aprecieze importanța unei ferestre autentice.

327_109_art_GGU 

      Îmi place să visez cu ochii deschiși, să mă imaginez pe lună, să cred că acolo undeva la distanță de-o fereastră se află un suflet aidoma celui care mă însuflețește pe mine… îmi place să cred că pământul nu este singurul tărâm ce asigură viața și că acolo undeva mai este o Alina care să fie oglindirea mea, printr-o fereastră…

Ce poate fi mai frumos decât șuieratul vântului în miez de toamnă, ce poate fi mai plăcut decât să întinzi palmele și să te lași simțită de stropii reci ai ploii… suntem părți de natură, suntem rupți din ea… iar fereastra este cea care ne conectează cel mai des cu natura.

     Nu aș putea trăi fără ferestrele Velux așa cum nu aș putea trăi fără aer, de mică dădeam o mare importanță ferestrelor, acum le idealizez, le consider cea mai divină invenție posibilă, cea mai dragă și mai deosebită.

      Sunt meteo dependentă și simt în funcție de ceea ce văd afară… fără ferestrele mele dragi, fără porțile mele de Rai nu aș putea trăi. Recomand oricărui suflet boem, oricărui iubitor de lumină ferestrele Velux de mansardă. Sunt cu adevărat speciale, sunt originale, calitatea lor este dusă la cel mai înalt nivel, sunt cele mai durabile… vei îmbătrâni și vei deveni mai înțelept împreună cu ferestrele tale.

 

Fii mai romantic, mai poetic și mai boem cu Ferestrele Velux!