#pebarbata

       Cu acest articol particip la concursul #pebarbata. Pentru că în această vară, Philips lansează provocarea „Fii pe barba ta!”, prin gama de produse Click & Style, două modele de aparate de îngrijire versatile, pentru orice stil. Mai multe detalii găsiţi pe site şi pe Facebook.

banner-campanie-pe-barba-ta

        #pebarbamea, #pebarbata, #pebarbalui, #pebarbanoastră, #pebarbavoastră, dar câți sunt #pebarbalor?! Chiar așa, câți oameni sunt pe lumea asta pe barba lor? Câți sunt independenți din toate punctele de vedere? Câți își urmează visele și le împlinesc? Câți au puterea să se desprindă de norme și câți au curajul să-și trăiască viața așa cum își doresc? Puțini… mulți… habar n-am! Cert este că viața asta e făcută să o trăim din plin, să ne bucurăm de fiecare clipă, dar pentru asta trebuie să NU depindem de nimeni, nici emoțional, nici psihic, nici fizic și cu atât mai puțin financiar. Dar e greu, nu, să-ți iei viața în propriile mâini?! E greu să te întreții, să-ți asumi responsabilități, să iei frâiele vieții în mâini și să spui: „GATA, de azi sunt pe barba mea! Fie ce-o fi, îmi asum totul și trăiesc totul ca și cum ar fi ultima zi a vieții mele”! E greu, dar rezultatul este fabulos! E greu mai ales când te gândești la ceilalți, la familie, la prieteni, la apropiații pe care nu vrei să-i dezamăgești, dar nici să-i rănești. Frica de eșec o simțim cu toții, dar dacă nu riști, nu câștigi. Și până la urmă frica de eșec trebuie să fie motorul tuturor acțiunilor tale, motorul care să te transforme într-un om și mai puternic, și mai perseverent, și mai determinat, și mai motivat, și mai ambițios! Frica de eșec trebuie să fie scânteia care îți alimentează visul, nu piedica care să te paralizeze.

         Și ca să fim sinceri până la capăt, banii n-aduc fericirea, dar o întrețin. Și fără bani, nu prea ai cum să fii pe barba ta. Mda, poți duce o existență boemă, însă… ce vise mai poți îndeplini dacă n-ai bani?! Aproape niciunul, asta dacă nu visezi să trăiești de pe azi pe mâine, fără să te intereseze de nimic, dar n-ai mai fi un exemplu de viață, ci un om care își duce zilele fără să trăiască cu adevărat. Căci de-aia viața e viață, ca s-o trăiești, să te bucuri de ea, să lași o dâră în urmă, să te faci remarcat, să te faci auzit și chiar să revoluționezi lumea în care trăiești, dacă se poate. Iar banii… mișcă munții din loc, aduc fericirea, dar numai dacă banii sunt rodul muncii tale. Dacă banii sunt rezultatul visului tău împlinit, atunci da, poți fi mândru de tine, fericit, mulțumit, și poți considera că ești pe barba ta! Banii sunt un mijloc de a-ți înlesni drumul către materializarea visului tău, nu un scop în viață. Banii deschid drumurile, dar niciodată nu vor cumpăra viața, fericirea, iubirea sau sănătatea. Banii sunt numai o valută de schimb, dar niciodată o filosofie de viață. Și deși banii sunt asociați cu puterea, niciodată nu vor însemna valoarea unui om.

         Fii pe barba ta, îndeplinește-ți visele, fă bani, dar nu-ți uita omenia, fii corect, fii liber, fii independent, fii de succes. Și odată ajuns sus, pe barba ta, nu uita de ceilalți oameni, nu uita să-i ajuți și nu uita să le fii un exemplu demn de urmat! Fii pe barba ta, fii omul care iese din mulțime, fii cel pe care toți îl privesc cu admirație, fii omul care a avut curajul să fie pe cont propriu și să răzbească în ciuda tuturor piedicilor! Privește dincolo de ce poți vedea cu ochiul liber, fii vizionar, fii pe barba ta și astfel vei ajunge să fii schimbarea pe care toți o așteptam.

        #pebarbata!

10325393_854746987870533_7726766768853542228_n

Am devenit mai buna

10353716_478126255624174_548110836873946283_n

        Se pare că mie îmi schimbă viața numai bărbații. Curios, dar de fiecare dată când mă îndrăgostesc, o fac de un bărbat special, care deși nu este sufletul meu pereche, îmi schimbă viața. Într-adevăr nici eu nu cred în coincidențe și sunt de părere că tot ce ni se întâmplă în viață, ni se întâmplă cu un motiv. La fel cred că oamenii noi apăruți în viețile noastre, sunt meniți să ne schimbe viețile sau să ne ofere lecții prețioase de viață.

        Of, de câte ori am repetat cuvântul „viață”, dar nici nu contează, nu suntem la ora de română, ci la cea de filosofie. 🙂 Oricum, mărturisesc just și cu mâna pe inimă că după fiecare îndrăgostire, am devenit mai bună. Deși la vremea respectivă nu mi-am dat seama, fiecare tip a schimbat în mine câte ceva, m-a făcut să îmi doresc să devin mai bună, atât ca ființă spirituală, cât și ca om inteligent. Deși la „finish” întotdeauna am fost revoltată și spumoasă și chiar am blestemat ziua când i-am cunoscut pe respectivii, oricare au fost ei, când s-au liniștit apele, am realizat că am mai învățat câte ceva, că nu mai sunt aceeași din trecut.

        Probabil că nu veți crede, dar dragostea face minuni. Un om niciodată nu se schimbă de bunăvoie, o face numai din dragoste. Sunt ceea ce sunt astăzi datorită unor bărbați care m-au marcat. Deși nu-i mai iubesc, pe niciunul dintre ei, recunosc că au fost oameni buni și mi-au vrut binele. Deși soarta ne-a separat, sunt sigură că ei au poposit cu un scop în viața mea. Cineva m-a învățat să mă iubesc, să mă apreciez și să mă apropii de lectură și de studiu. Aveam numai 16 ani, iar el era mult mai mare decât mine, avea 24 de ani. Deși a fost o iubire mai mult platonică, datorită lui am dat la facultatea de Psihologie și tot datorită lui iubesc Filosofia. Un altul m-a învățat să lupt, să fiu ambițioasă, să mă respect mai mult și să îmi folosesc într-un scop constructiv și productiv toate cunoștințele pe care le am. Datorită lui m-am apucat de blogging. Da, din păcate sau din fericire, numai doi oameni mi-au marcat viața. Deși par puțini, nu sunt, oamenii ăștia m-au ajutat mai mult decât vă puteți imagina. Și le mulțumesc că au oprit și-n viața mea pentru o perioadă de timp.

         Acum stau și mă întreb, oare eu am schimbat viața cuiva? Oare eu am contribuit la alegerea unei căi în viața cuiva?!

         Abia aștept să îl cunosc pe următorul care îmi va schimba viața! 🙂

End of story

    2a75e442033bd8c4e34e0afeee4db206Chiar sunt curioasă! Chiar aș vrea să știu dacă cineva mă poate iubi, atât de mult și-atât de intens, încât să mi se oprească inima. Oare e posibil așa ceva?! Nu cred până nu văd! Doar să fiu bolnavă de inimă și să mi se oprească de la vreo emoție wow! Sau și mai rău, să fiu violată, Doamne ferește! Dar aia n-ar mai fi iubire…

„Love me til my heart stops…” baliverne, nu cred că există așa ceva. Este doar un mod de a hiperboliza dragostea. Dar știți, m-am săturat de-atâta iubire în jur. Cu toții scriem despre ea, cu toții ne-am dori-o în viața noastră, dar puțini au parte de ea. Cu toate acestea, viața nu-i numai roz și iubire. Viața nu te răsplătește numai cu iubire, îți mai dă și câte un șut în fund, de te ustură ani de zile. Mi s-a acrit de-atâta iubire în jur. Toți se raportează numai la ea și toți scriu numai despre ea. Adevărat că este motorul vieții, dar… oare existând atât de multe texte cu și despre iubire, oare nu s-a cam fumat subiectul? Cât ar fi el de inepuizabil, m-am săturat să citesc despre sentimentele altora, așa cum mi s-a acrit de propriile mele sentimente proaste.

Sunt frustrată, neiubită? Ei și ce dacă! Îmi spun părerea. Nu suntem niște poeți și nici nu inspirăm pe nimeni cu textele noastre despre dragoste. Dacă ne citesc alții articolele despre iubire, asta nu înseamnă că îi vom impulsiona să caute iubirea sau să se dăruiască ei. Unii ne citesc din lipsă de ocupație, alții numai pentru a vedea ce alte inepții am mai scos, unii o fac pentru că le place stilul nostru, dar niciunul pentru că le-am devenit EXEMPLE demne de urmat. Să fim serioși, puțini sunt exemple de viață, cu atât mai puțin de iubire.

      Azi sunt rea, se pare. Dar o să vărs dacă mai văd multe declarații de dragoste pe rețelele de socializare și pe bloguri. „Mulțumesc că exiști, te iubesc, te ador… etc”, oare în particular declarația e mai lipsită de valoare? Oare chestiile astea se expun pe toți pereții? Părerea mea, mai bine scrii despre crime, decât să expui așa sufletul tău și relația ta, tuturor. Eu zic să mai tăiem din filosofia asta a sentimentelor, s-o lăsăm deoparte, să mai scriem și despre altceva, nu numai despre iubirea dintre un bărbat și o femeie. Se iubesc?! Ok, end of story! Peste câțiva ani vor ajunge să se înșele și probabil că vor sfârși despărțiți! Mare brânză! S-au iubit… până la un moment dat! Happy end! 🙂

Motivațional…

       Și uite așa constat că lumea s-a săturat de filosofie, de idei motivaționale și de sfaturi constructive. Adevărul este că la dat sfaturi suntem ași, dar la urmat sfaturi suntem vai de noi. Cu toate acestea, lumea s-a săturat de ele, de toate dulcegăriile ce par a fi fără rost. De ideile astea vândute și băgate pe gât gratis, despre cum să-ți transformi viața mizeră, într-una „belea”. 🙂 

      Și blogul meu se vrea a fi unul motivațional. Dar nu-mi iese. În cea mai mare parte, prin ceea ce scriu, mă consolez chiar pe mine. Simt ceva și mă încurajez singură. Dacă dă rezultate?! Dă! Pe mine mă ajută. Mă eliberez și parcă mă simt mai bine. 🙂  Credeți sau nu, și scrisul este o terapie. Dar când mă uit în urmă și văd toate inepțiile pe care le-am scris, parcă mă bufnește râsu-plânsul. 🙂  Uneori mă mir, alteori mă crucesc, dar de cele mai multe ori mă amuz. Îmi vine să râd de trăirile care m-au inspirat. Că de, nu-i lucru ușor să fii așa nebun cum sunt eu. Azi sunt veselă, mâine sunt tristă, poimâine apatică, răspoimânine indiferentă și tot așa. Nu-i ușor să fii schizofrenic fără acte. 🙂 

      Și da, și eu scriu chestii motivaționale, îmi place să cred că mai ajung la mine pe blog rătăciți în căutarea rețetei minune. Rătăciți, debusolați, oameni triști, persoane abătute, și vreau să îi ajut prin ceea ce scriu. Pe lângă mailurile cu colaborări, mai primesc și mailuri de mulțumire. Deși pare curios, din când în când oamenii îmi scriu și-mi mulțumesc spunându-mi că i-am ajutat, că i-am făcut să vadă altfel lucrurile, viața… propria soartă. Aceste mailuri sunt extrem de prețioase pentru mine. Pentru că deși nu-și fac simțită prezența pe blog, nu dau like și nu comentează, îmi scriu direc și-mi spun că i-am ajutat. Mă bucur că o pot face și mă bucur că nu scriu degeaba, numai pentru mine. În fond asta era ideea acestui blog.

        Deși m-am îndepărtat mult de esența blogului, încerc pe cât posibil să nu renunț la plăcerea de a-mi scrie gândurile și percepția despre viață. Deși uneori par cuvinte goale și idei fără sens, eu cred în ele și scriindu-le mă ajută. Și nu numai pe mine! Așa că lumea „normală” s-o fi săturat de articolele motivaționale care apar peste tot ca ciupercile după ploaie, însă cei ca mine, cu trăiri diverse, încercați de tot felul de probleme, își găsesc alinarea în aceste idei. Goale sau pline. Fiecare vede și crede ce vrea.

       Așa că dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu. 🙂 

Jocul ielelor în ipostază zilnică a eului

A sosit momentul optim pentru a vă recomanda unul dintre cele mai complexe bloguri, „Jocul ielelor în ipostază zilnică a eului”, sub semnătura iscusită a Lilianei Ștefan, sau Lolita cum o știm unii dintre noi în mediul online. Liliana nu este nouă în blogosferă, ba chiar este una dintre acele persoane care au reușit să își facă un nume în acest teritoriu frumos. Diferența dintre ea și mulți alții, printre care mă număr și eu, este că ea nu și-a promovat neapărat articolele, nici nu are nevoie, pe ea o recomandă talentul său inconfundabil. Jocul ielelor în ipostază zilnică a eului datează din 2009 și după cum vă dați seama, Liliana este una dintre veteranele cele mai de seamă ale blogging-ului. De obicei nu mulți sunt cei care rezistă peste ani, unii rămân fără inspirație, alții se plictisesc, unii își găsesc alte ocupații, alții privesc blogging-ul ca pe un hobby… scriu o dată la două săptămâni și cam atât. Dar nu și Liliana, Lolita noastră dragă și-a tratat blogul cu mult respect și conștiinciozitate… deși are o viață reală, spre deosebire de noi, cei care ne trăim viața mai  mult pe blog. 😀

        Eu una o admir pe Liliana, îmi place mult stilul ei, este implicată și devotată nu doar blogului, cât și cititorilor ei. Îmi place că nu și-a tratat blogul ca pe o afacere, se vede clar, după cum spune și ea, scrie din plăcere, scrie din pasiune, scrie din dragoste pentru viață, pentru frumos și pentru înțepepciune. Pe blog Liliana se relaxează, scrie despre dilemele existențiale cu care toți ne confruntăm la un moment dat, zbuciumul ei zilnic și al nostru, al tuturor, căutările sale proprii, bucuriile și tristețile sale, povești parfumate și duzinile prietenelor ei. Blogul său nu a fost conceput ca pe un jurnal unde ea să scrie vrute și nevrute, ci după cum mărturisește ea, pagina ei a fost concepută în primul rând din dorința de a interacționa cu cât  mai mulți semeni, cu acei oameni cu care ea este pe aceeași lungime de undă. Ea spune că a cunoscut oameni frumoși, și o cred pe cuvant pentru că și eu am cunoscut oameni deosebiți, activează pe grupuri minunate cum ar fi Duelul Minților, a participat la Miercurea fără Cuvinte a lui Carmen din Germania, la Life is Pictures a lui Costin Comba și este membră în Clubul Condeielor Parfumate inițiat de Mirela Pete, dar totodată mai scrie și pentru Duzinile din Psi Words inițiate de Camelia Sima. Tind să o admir, mă întreb oare când mai are timp și pentru o viață reală, pentru că știu că are o viață reală, este căsătorită, este familistă, femeie, om social… Liliana compune poezii, scrie eseuri, abordează teme filozofice și psihologice, scrie recenzii de carte, scrie despre stilul său de viață și și-ar dori să aibe timp numai pentru scris, să trăiască din asta… însă știm cu toții că nu se prea poate trăi din scris.

           Pentru Lolita scrisul este o meditație, o terapie, plăcere pură: „mă așez în fața calculatorului pentru a sta de vorbă cu mine însămi și pentru a-mi face o reevaluare a potențialului de reușită al blogului meu… Aș avea multe idei dar  majoritatea au fost abordate de altcineva, prin urmare voi încerca să fiu eu însămi, iar dacă o să-i placă cuiva să-mi spună… Viața aceasta care ne-a fost dăruită este mereu uimitoare și nu încetează să ne surprindă de fiecare dată, exact în momentul când ne așteptăm mai puțin… Pe parcursul ei, ca toți de altfel, am fost martor sau chiar actor la multe întâmplări mai mult sau mai puțin hilare. Din fiecare am învățat câte ceva și mi-am descoperit o altă latură a personalității mele care era acolo dintotdeauna, dar de a cărei existență nu aveam habar… Cândva doream să fiu psiholog. Atunci credeam că mi se potrivește această meserie, acum gândesc altfel. Fiecare meserie are frumusețea ei de necontestat, iar noi suntem cei care trebuie să o găsim. Dacă nu reușim să găsim Sfântul Graal, partea plină a paharului, și nu ne simțim bine în propria piele, atunci mai avem de explorat fețele noi ale vieții… Ideile ca și banii, nu sunt de fapt, în ultimă instanță, decât reprezentări ale avuției și instrument de schimb; și ambele se reflectă în stările de conștiință. Nici trupul nu mănâncă bani, nici sufletul nu se hrănește cu simple aparențe… Astfel, prefer să fiu stăpânul ideilor și nu sclavul lor.”

           Într-adevăr Lolita este stăpâna ideilor, stăpâna cuvintelor, stăpâna supremă a literelor, stăpâna exprimărilor… și reușește astfel să ne expună nouă, devoratorilor de frumos, stările sale, învățămintele sale, experiența sa de viață și astfel ne învață subtil, dar profund, ce este important în această viață, ne arată lucrurile cu adevărat frumoase și ce anume ar trebui noi să apreciem. Din punctul meu de vedere, Liliana este un filosof înțelept care vrea să facă lumea mai frumoasă și mai bună, mai ambițioasă, mai atentă la important.

          Vă recomand cu drag „Jocul ielelor în ipostaza zilnică a eului”…

Untitlednnnvv

 

P.S. Succes la SuperBlog 2013! Cât despre poză, nu am avut cum să „fur” nicio poză, așa că am făcut eu una, mi-am exersat talentul în Paint și PhotoScape, sper să nu te superi. 🙂

Despre Lucrurile Ultime de Otto Weininger

tn1_despre_lucrurile_ultime

              „Despre Lucrurile Ultime” de Otto Weininger este o colecție care adună fragmente “veșnic verzi“ din cultura umanității împletind discursuri din artă, literatură, științe sociale și religie care constituie, dincolo de renumele auctorial și de valoare pentru fiecare domeniu în parte, pilde ale înțelepciunii tuturor vremurilor.

             Autorul straniu și inclasificabil, în ciuda etichetărilor spectaculoase, Otto Weininger (1880-1903) de origina austriacă, se înscrie deliberat pe direcția unei gândiri exaltate, rebele, intolerante. Reflecțiile sale psihologice și filozofice vădesc o profunzime care ar fi fost, poate, confirmată și precizată de lucrări ulterioare, dar care, altfel, ne mărturisesc o neliniște vecină cu patologia, dar și graba autorului de a-și tematiza intuițiile, parcă presimțindu-și neputința de a prelungi durata vieții măcinate, probabil, de poveri greu de imaginat. Țin să precizez că autorul, deși un geniu incontestabil al acelor vremuri s-a sinucis la vârsta de 23 de ani în casa în care a murit și Ludwig van Beethoven, lăsând în urmă două scrisori, una pentru tatăl său și alta pentru fratele său Richard spunându-le că are de gând să se împuște. Niciodată nu s-a aflat cu exactitate ce l-a determinat să își curme viața într-un mod atât de subit și straniu… au existat doar supoziții. Acesta este înmormântat la Viena, iar pe lespedea mormântului său a fost scris un epitaf compus chiar de tatăl său: “Sub această lespede odihnește un tânăr al cărui spirit nu a găsit niciodată liniște pe pământ. Iar în momentul în care a făcut publice revelațiile spiritului și sufletului său, nu a mai putut suportat să rămână printre cei vii. A căutat locul morții unuia din cei mai valoroși oameni ai Vienei, casa din Schwarzspanier, unde și-a nimicit existența trupească. “

            Fragmentele din această carte reiau ideile îndrăznețe și provocatoare din Sex și caracter ( Geschlecht und Charakter, 1903) și analizează rostul culturii și al moralei în fața provocărilor științei, într-o lume pozitivistă, care estompează individualitățile. Aforismele care întregesc lucrarea ne pun în față un proiect ale cărui fărâme ne permit să intuim anvergura pe care ar fi putut-o atinge gândirea acestui autor.

          Sunt sigură că dacă marele scriitor și filosof ar fi îndrăznit să înfrunte viața și să își înfrângă pornirile suicidale, și ar fi scris în continuare ideile sale de geniu, ar fi reușit să ne lase o moștenire de o valoare incotestabilă întrecând, poate, chiar și mai marii săi predecesori. Adevărurile sale teoretice deși aparent brutale, contrazicând sau chiar aprobând nume mari precum Kant, Goethe, Schopenhauer, Nietzsche și chiar Platon, pot zdruncina concepțiile și celor mai luminați cititori și învățați. În lucrarea sa „Despre Lucrurile Ultime”, autorul dezbate problematica sadismului și a masochismului, imoralitatea dusă până la ilegalitate și crimă, culminând din păcatul originar. Otto Weininger dezbate noțiunile de bine și rău, de adevăr și minciună, de loialitate și trădare, boală și sănătate, îndrăznind chiar să demonteze oarecum creștinismul prin părerile sale despre Dumnezeu sau Diavol… ajungând să parcurgă cam toate întrebările existențiale pe care un om și le poate pune.

        Deși autorul este catalogat drept misogin și antisemit, aceasta este o carte care merită fără doar și poate atenția tuturor, sau măcar a iubitorilor de filosofie în căutarea adevărului absolut. Este o lucrare care instigă la gândire, care te trezește din amorțeală, care îți poate întări propriile convingeri sau din contră, mai crud, le poate demonta.

        În încheiere vă voi lăsa o serie de aforisme care mie mi-au atras atenția în mod deosebit.

“Omul să acționeze astfel încât individualitatea sa ca întreg să se manifeste în orice moment.“

“Libertatea, am putea spune, există numai pentru un moment.“

Cea mai înaltă expresie a oricărei morale este : Fii!

Să vrei! Înseamnă: Să te vrei pe tine în întregime!

Iubirea creează frumusețe, credința creează ființa, speranța creează fericirea, toate împreună creează viața.

Plăcerea este corelativul psihic al creației. Voluptatea este însoțită de durere intensă deoarece în ea confluează creația și nimicirea.

Epilepsia este neajutorare totală, cataplepsie, deoarece criminalul a devenit jucăria gravitației. El nu poate păși. Senzația epilepticului: ca și cum s-ar fi stins lumina și lipsește orice sprijin din exterior. Țiuitul urechilor în cădere: este posibil ca atunci când dispare lumina să apară zgomotul. Un epileptic are viziuni roșii: iad, foc.

Crima reprezintă autojustificarea criminalului; prin crimă el vrea să dovedească faptul că este nimic.

Oare nu cumva cu cât există mai multă voluptate și mai multă poftă senzuală în relația bărbatului cu femeia, cu atât mai scăzut va fi nivelul etic al copiilor? Nu cumva cu atât mai criminal va fi fiul, cu atât mai târfă va fi fiica?

Ne iubim părinții biologici! Iată, aici, dovada că i-am ales.

Dacă omul nu s-ar fi pierdut pe sine la naștere, el nu ar mai fi trebuit să se caute și să se regăsească.

“Orice boală este și vină și pedeapsă; orice medicină trebuie să fie psihiatrie, psihologie, știința îngrijirii sufletului. Ceea ce duce la boală nu este ceva ne-moral, adică inconștient, și orice boală este vindecată imediat ce este recunoscută și înțeleasă interior de către însuși bolnavul.”

Arta creează, știința distruge lumea senzorială; de aceea artistul este erotic și sexual, iar omul de știință este asexual. Optica distruge lumina.

Un om nu poate fi răpus în interiorul lui prin nimic altceva decât prin lipsa de religie.

Știința este asexuală deoarece resoarbe, artistul este sexual deoarece emană.

Numai prin sine poate cunoaște omul adâncimea lumii: în el se află toate conexiunile lumii.

Când o femeie surprinsă nudă țipă, înțelegem că ea se teme că nu arată suficient de bine.

Stelele fixe semnifică îngerii în om. De aceea omul se orientează după ele; de aceea femeile nu posedă niciun simț pentru cerul înstelat: la ele, orice simț pentru îngeri sfârșește la bărbat.

Aș putea rescrie mare parte din citatele filosofice pline de înțelepciune, dar tot nu aș reuși să vă fac înțeleasă pe de-antregul măreția cărții Despre Lucrurile Ultime”, de aceea vă invit să o citiți cu prima ocazie pe care viața v-o va oferi…

Mie mi-a lăsat impresii profunde…

OttoWeiningerspring1903

 Atenție!!!! Foarte important!!! Dacă această recenzie va acumula 15 comentarii, ROMSILVA va planta un copac! Așa că vă rog frumos, pentru plantarea unui copac, haideți să comentăm împreună… măcar 15 comentarii să acumulez.

Pentru a achiziționa cartea click aici pentru cel mai avantajos preț!

Recenzie scrisă de Gheorghe Alina pentru Campania vALLuntar, ediția a doua… inițiată de Editura ALL.