Va veni o vreme…

Va veni o vreme…

Când voi muri și eu,

Ca orice om pe lumea asta.

Și-atunci viermii vor mânca

Din trupul meu.

Viermi născuți din mine,

Acum sunt plină doar de larve,

Mă întreb dacă voi reuși, cândva,

Să nasc din trupul meu vreo doi-trei fluturi.

Dar nu cred,

N-am fost făcută pentru frumos,

Pe mine mă atrage urâtul.

Și-atunci când voi muri,

Obrajii mi se vor veștejii,

Buzele mi se vor ofilii,

Ochii mi se vor usca,

Degetele mi se vor topi,

Și inima îmi va fermenta.

Draguțul meu suflet

Nu va mai fi în stare să simtă,

Dar urechile îmi vor auzi,

Bocetele celor din jur,

Înjurăturile celor care nu m-au iubit.

Eu n-aș vrea plâns,

Nici tristețe,

Aș vrea s-aud în jurul meu bucurie.

Așa voi ști că m-au iubit,

Așa voi ști că mă vor ține minte.

Nu vreau să simt sărutări

Pe fruntea mea rece,

Nici mângâieri pe palmele

Grele și galbene ca pământul.

Eu vreau să fiu ținută minte

Caldă, vie, veselă,

Nu tăcută, nu moartă.

Nici măcar nu vreau să stau trei zile în casă,

Să mă ducă o zi în Biserică,

Să-l pot ruga pe Dumnezeu

Să mă primească la el,

Apoi pot să mă-nvelească cu pământ,

Oricum nu o să înviu,

Oricum nu m-aș întoarce,

Nici dacă aș avea de ales.

De ce nu m-aș întoarce?!

Pentru că lumea am cunoscut-o deja,

Am iubit, am simțit, am trăit,

Voi vrea să văd și Cerul,

Nu mor de curiozitate să văd Iadul

Și dacă totuși voi ajunge acolo,

Le voi face viața amară,

Îi voi face să mă izgonească,

Să mă trimeată înapoi, la Îngeri.

Sper să am această ultimă putere,

Și dacă nu… Dumnezeu cu mila.

Voi aștepta Judecata de Apoi

Și sper să nu întârzie prea mult.

În fine… cred că mai e mult până voi muri,

Dar nu mă tem,

Nu stau cu frica-n sân.

Ce-o fi, o fi,

Sper doar să nu mă chinuiesc,

Moartea să-mi fie ușoară

La fel că bătaia aripilor de fluturi.

Te îmbrățișez de la distanță,

Dragă moarte,

Te vei înfrupta și din trupul meu

Într-o bună zi…

Dar până atunci,

Fii mai blândă cu ceilalți,

Smulge-i cu mai multă delicatețe,

Dacă se poate în somn,

Pe nesimțite…

Dar tu știi…

Tu-ți știi motivele…

Tu ai menirea ta,

Și scopul pentru care faci,

Ce faci…

Te sărut…

De la distanță,

Pe fruntea ta lată

Și albastră,

Ca noaptea.

Câmpul de maci

     

         Hai mai bine să ne purtăm dragostea în doi, pe un câmp de maci și o pajiște verde… Ce rost are să fugim unul de altul, când suntem la distanță de-o atingere… la distanță de o mângâiere se află iubirea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am tăvăli pe iarba plină de rouă și ne-am lăsa liberi sub cerul albastru de mai?! Ți-aș săruta gura cu foc și iuțeală și ți-aș zdreli buzele cu pasiunea nebună ce-o simt. Și fluturii să ne șuiere pe la urechi cântecul fericiților cei mai îndrăgostiți. Tu să fii colțul meu de Rai și eu să fiu marea albastră după care suspini cu atâta dor. Să fim împreună o ploaie de dragoste nemuritoare, să ne atingem mâinile cu atâta sfială și teamă, încât să credeam că ne-am putea topi într-un suspin.

         Să-ți așezi capul în poala mea, să-ți pui obrazul pe piciorul meu dezgolit, iar eu să îți mângâi buclele întunecate, să te dezmierd în cuvintele cele mai tandre. Aș vrea să știu, că un simplu sărut pe obraz ți-ar putea șterge toată mâhnirea. Mă iubești, știu că o faci, dar pari trist și neconsolat. M-aș cuibări de grabă în sufletul tău, ca să-ți pot invada corpul cu lumina pozitivismului ce îl simt, să îți vindec pe rând fiecare supărare, fiecare rană a neîmpliniri și să îți pun acolo, în căpușorul tău frumos, ideile cele mai bune… speranța viitorului sigur și frumos. Aș renunța la viața mea, pe acel câmp de maci, ca să te bine-dispun pe tine… prezența mea te-alină, dar aș fi vrut în loc de alinare, să îți ofer cea mai deplină fericire. Dar ești om, și parcă în viață nu te poți mulțumi numai cu iubire, ai nevoie de mulțumirea unei vocații, de satisfacția unui talent. Aș fi vrut eu să fiu talentul tău și tu să mă materializezi în artă. Așa aș fi sigură că ai fi fericit, iar eu nu m-aș pierde în eter, ci aș rămâne pe veci nemuritoare în opera ta.

          Așează-te lângă mine pe iarbă și ține-mă de mână, hai să ne gândim la noi… la cum vom arăta peste ani împreună, la copii noștri cu părul închis și ochii albaștrii. Ce îmi place să-ți privesc zâmbetul cald, ochii sclipitori și puțin triști… statura ta impozantă și copleșitoare. Uh… sunt plină de dragoste și mi-e atât bine…