Substitui dragostea cu ciocolata…

image

       Mananc ciocolata, multa, felurita, de toate aromele si toate texturile. Mi-e o foame de dragoste, de-mi tremura amintirile in suflet. Nu stiu ce e cu mine… parca sunt posedata, de parca noaptea ma viziteaza „Zburatorul” si-mi fura somnul, si-mi fura linistea. Incerc sa substitui dragostea cu ciocolata… imi iese si nu-mi iese… ciocolata e dulce, e fina, e voluptoasa ca iubirea… imi hraneste trupul, imi amorteste dorinta… dar in acelasi timp, nu va putea vreodata sa inlocuiasca niste ochi negri care ma privesc cu drag.
      Incerc sa-mi umplu dorul de El… un el, care mi-a facut candva viata mai senina. Asociez aroma ciocolatei cu cafea, cu saruturile lui tari si moi, deopotriva. Nu incercati sa ma intelegeti, stiu eu ce spun. El mirosea tot timpul a ciocolata, o ciocolata invaluita in piele si tabac… straniu parfum, dar nici acum nu mi-a iesit din carne. Daca-mi miros incheietura mainii, inca ii simt prezenta. Sunt nebuna? Probabil… nebuna de dorul lui.
     Si gustul catifelat al ciocolatei imi aminteste de el, de palmele lui. Avea maini magice. Stia sa ofere tandrete, protectie si in acelasi timp barbatie. Mangaierile lui erau unice, de neuitat… posibil sa le fi uitat pe unele dintre ele, altele au ramas marcate pe piele, ca niste tatuaje pline de semnificatie. Ciocolata, multa ciocolata… alina-mi cu dulceata ta, pofta nebuna de el. Sterge-mi din minte amintirile, smulge-mi din suflet simtirile si reda-mi libertatea… reda-mi nebunia, reda-mi dezinvoltura… reda-mi exuberanta…
      M-am prostit… asa face dragostea, prosteste. As fi putut sa beau, m-as fi imbatat, m-as fi culcat si-as fi uitat… pana a doua zi… dar prefer sa ma droghez cu ciocolata… dac-as putea, mi-as injecta-o in vene, asa poate i-as simti din nou prezenta. Intr-un fel ciocolata mi-l alunga, dar il si apropie… ma face sa-l uit si ma face sa mi-l reamintesc de fiecare data… parca mai viu ca niciodata.
     Ciocolata… imi substituie dragostea, dar nu si prezenta lui. Ce fac? Simt ca-s la un pas de nebunie. Se moare din supradoza de ciocolata?!

Sunt pierdută…

Răsucesc o pereche de gânduri,

Le țin în palmă, sunt așa fierbinți.

Mă uit la ele, nu știu ce vor,

Dar îmi dau târcoale, se împletesc

În mintea mea surescitată.

Un gând e alb, altul e roșu,

Parcă ar fi un fir împletit de mărțișor.

Unul e pur, altul e foc,

Unul vrea bine, altul vrea pasiune,

Unul liniște, altul nebunie,

Unul e îngerul păzitor,

Altul e gândul drăcesc ce nu-mi dă pace.

Încerc să despart gândurile,

Să le simt pe fiecare în parte

Și să-l aleg pe acela care mi se potrivește.

Dar nu vor, sunt strâns legate,

Ce-or dori de la mine, nu știu.

Și totuși, dacă stau bine și mă gândesc,

O idee prinde contur din gândurile mele,

Vor dragoste… perechea mea de gânduri

Mă-ndeamnă să trăiesc o dragoste nebună.

Și nu așa oricum, ci una plină,

În forță, rezistentă și de durată.

Gândul alb mă-ndeamnă să câștig

Iubirea aceea împărtășită, durabilă.

Gândul roșu, îmi spune să nu uit de pasiunea

Care să ne mistuie trupurile.

Perechea de gânduri îmi invadează trupul

Și mă face să simt o foame feroce.

Foamea iubirii ce face ravagii în mine,

Ce-mi fură sufletul, ce mi-l frământă,

Și mi-l face să se pârjolească

În mii de văpăi usturătoare.

Și cum am elucidat misterul,

Din palmă gândurile mi-au intrat sub piele,

Le-am văzut urcând prin vene,

Unul spre inimă,

Altul spre creier.

Sunt pierdută…