Fotograf nuntă – Jadoris.com

Dacă Dumnezeu nu mi-ar fi deschis calea spre psihologie, filosofie și blogging, cel mai mult și cel mai mult mi-ar fi plăcut să fiu o artistă fotograf. De ce?! Pentru că fotografia spune mai multe decât 1000 de cuvinte, pentru că fotografia este nemuritoare și îngheață în timp amintirea, împreună cu sentimentele și emoția surprinsă. Arta fotografică nu este cu nimic mai prejos decât literatura, poezia, filmul sau muzica, ba din contră, aș spune că fotografia este cu mult mai complexă decât oricare dintre ele. Fiecare om o poate interpreta și reinterpreta în fel și chip, pe baza ei se poate naște și poezia, și povestea, și filmul, și muzica. Doar privid fotografia, îți vei da seama de tot ce a vrut ea să nască: dragoste, frumos, emoție, dor, tristețe, nefericire, artă, câte și mai câte. Nu trebuie decât să fii puțin deschis și astfel fotografia îți va pune la picioare o lume nebănuită.

În curând postul se va încheia, sărbătorile vor trece la fel de repede cum au sosit. Multe povești de dragoste se vor înfiripa în această perioadă și astfel îndrăgostiții vor avea liber să se căsătorească, în orice zi a anului, cu excepția zilelor de post. Ador nunțile, încă nu am avut una și pentru mine, dar am fost însă invitată, și da, le ador. Mai ales cuplul de miri îi iubesc și astfel ajung la concluzia că neapărat trebuie să existe și o echipă de fotografi care să surprindă întocmai momentele cele mai frumoase și mai emoționante ale nunții. Fotograful este cel care va realiza dovezile nunții, fotografiile fiind acele amintiri nemuritoare. Doar privind fotografiile de la nuntă vei rememora la nesfârșit emoția de atunci. Și dacă sunt păstrate cu sfințenie, de ele se vor putea bucura și copii, și nepoții și chiar și strănepoții. Tare mult mi-ar fi plăcut să fiu fotograf și să merg sâmbătă de sâmbătă la nunți, să îi fotografiez și să mă hrănesc cu fericirea lor, cu frumusețea lor, cu emoția lor și cu bucuria lor. Nimic nu-ți oferă acea doză de optimism și de pozitivitate, decât fericirea unor oameni îndrăgostiți.

Nunta

Cu această ocazie vă recomand echipa Jadoris.com, Fotograf Nunta In Timisoara, Sibiu, Cluj, Brasov. Echipa Jadoris este formată din Adina și Andrei, niște tineri frumoși, uniți de o dragoste pătimașă, dar și de iubirea pentru fotografie. Probabil că fotografia i-a unit și i-a făcut să fie un cuplu atât de solid. Când împarți aceeași pasiune cu cineva, fără să vrei devii ca unul cu celălalt. Lor le place extrem de mult să spună povești prin fotografii și, spun ei, se bucură de fiecare poveste ca și cum ar fi a lor. Ei reușesc să surprindă spontaneitatea, imprevizibilul și momentele unice, și încearcă, împreună, să redea povestea în modul lor unic și inconfundabil, o poveste ce va dăinui peste ani. Adina și Andrei sunt din Sibiu, dar se deplasează, pentru a fi prezenți la o nuntă, oriunde în țară și-n străinătate, totul din iubire pentru oameni și fotografie.

Dacă nu sunteți convinși, vă sugerez să aruncați un ochișor pe galeria lor de fotografii de nuntă, foto ședințe de familie, portofolii, dar și peste celelalte ședințe foto pe care ei le-au realizat cu măestrie.

         Îngheață-ți nunta și dragostea în timp, cu fotografiile realizate de Adina și andrei. 🙂

Photography

O nuntă ca un film

Astăzi am văzut o filmare nunta Bucuresti care mi-a starnit entuziasmul și nerăbdarea de a mă mărita. Când voi reuși… când va dori soarta și Dumnezeu. Nu știu cum sunt alții, dar eu când mă gândesc la marele eveniment, un fior îmi străbate tot trupul și mă apucă într-adevăr o teamă. Pentru că vreau ca totul să iasă perfect. În afară de alegerile făcute pentru rochie, costum, invitații, verighete, local, muzică și așa mai departe, cel mai important pentru mine este serviciul foto-video. Pentru că mai presus de orice vreau ca amintirea nunții mele să dăinuie peste ani, să fie nemuritoare. Nu vreau o casetă veche cu purici, nu vreau fotografii îngălbenite de vreme, ci filmări cu iz cinematografic și fotografii artistice, care să redea întocmai emoția nunții mele, bucuria trăirilor noastre, fericirea și iubirea pe care eu și el o simțim. Amintirile se pierd în memorie o dată cu trecerea timpului, muzica se pierde în neant o dată cu terminarea nunții, mâncarea se mănâncă, băutura se bea, localul dispare, poate, din viața noastră… oamenii vor vorbi un timp despre nunta de vis avută, dar cu timpul vor uita. Așa că am nevoie de niște dovezi palpabile, dovezi care să ateste veridicitatea trăirilor pe care eu și el le-am simțit în acel moment.

Nunta

Mă gândesc că în căsnicie vor exista certuri, momente tensionante, perioade în care poate nu ne vom vorbi sau ne vom rătăci unul de altul. Și-atunci, cu o simplă atingere, să dau drumul CD-ului de la nuntă și să rememorăm împreună nunta noastră, să ne amintim cât de mult ne iubeam, pentru a realiza, tot împreună, cât de mult ne iubim încă. Și orice cumpănă poate fi trecută văzând câtă fericire ne-a unit și cât de bucuroși a fost când ne-am împlinit visul de a ne căsători. Filmarea de la nuntă nu piere, un cameraman priceput va ști să surprindă întocmai povestea noastră, trecutul, prezentul și viitorul relației noastre. Și-atunci vom realiza: „Ne iubim! Ce rost au certurile? Ce rost au supărările? De ce să irosim timpul nevorbindu-ne? Când putem să trăim în tihnă o viață împreună”.

Aș apela cu maximă încredere la Constantin Butuc Studio pentru a-mi oferi un concept cinematografic asupra nunții mele. Conform declarației de pe site, Constantin Butuc Studio mărturisește: „Pasiunea noastră este să prindem momentul, emoția și zâmbetul în ziua nunții voastre. Atunci, ne vom apropia de voi cu discreție, pentru că știm din experiență că este cea mai bună cale de a filma cele mai importante momente la o nuntă. Creativitatea, interesul și modestia ne caracterizează. O fotografie de la nunta voastră spune o mie de cuvinte, un videoclip de la nuntă va spune povestea! Filmări nunți profesionale și fotografii cu o mare experiență pe segmentul nunț,  vă stau alături! Cameramani specializați în domeniul nunții vor face ca nunta voastră să arate ca un film, iar prezența lor nu va fi simțită pe parcursul întregii nunți”.

Da, exact asta îmi doresc, o nuntă care să pară ruptă dintr-un film romantic, o nuntă care să impresioneaze chiar și peste 40 de ani… o nuntă care să rămână captivă în timp prin niște filmări și fotografii demne de niște artiști desăvârșiți. O nuntă a mea…