Barbati sau baietei?!

        Din nou despre bărbați, nu știu ce mi se întâmplă dar am început să-i fac de cacao cu fiecare prilej. Și culmea, eu n-am sechele, deși articolele mele din ultima vreme arată o oarecare frustrare. Da de unde?! N-am frustrări, spun exact ceea ce gandesc! În vreme ce unii bărbați sunt libidinos de insistenții, unii se lasă mai greu decât niște fete mari. Băi, vă spun sincer, mor pe tipi după care trebuie să alergi cu cearșaful după ei. Sunt unii atât de timizi și de pudici de-ți vine să îi iei la palme. Dar știți care-i chestia, cu cât o fac pe inabordabilii, cu atât ne pică mai rău cu tronc.

       Mda, și sunt câte unii cărora trebuie să le spui direct: „frățiuereeee, me gustas!! Te plac!! I like you!!!” și uneori chiar dacă le spui, ei o dau cotită, se eschivează. Stau și mă gândesc… în astfel de momente, ori se simt amenințați, ori se tem că intră într-o relație pe care nu și-o doresc, ori au impresia că au dat peste o obsedată, ori pur și simplu nu plac fata respectivă. Dar, oricare ar fi motivele, tipul ăsta de bărbați, niciodată nu vor mărturisi ceva clar. Ba se apropie, ba se retrag, ba vor, ba nu vor. Sunt nehotărâți și enervanți. Cum frate să nu știi ce vrei?! Ori e laie, ori bălaie. Ori îți place fata, ori nu-ți place.

 mare_cuplu_se_cearta_fotolia_11728370_subscription_l1_91830600

       Și sunt atât de amuzanți când încearcă și ei un flirt stângaci… vor să spună ceea ce trebuie, dar nu le iese. Vor să facă un compliment, dar devin penibili. Vor să ia taurul de coarne, dar se opresc la jumatea drumului. Și ce să spun… mai sunt bărbați? Nu! Nici pisici nu sunt! Părerea mea este că ar trebui să spună ce au de spus. Nouă fetelor nu ne place să pierdem vremea. Nu ne place să tatonăm terenul la infinit. La un moment dat ne plictisim de jocuri de-astea puerile. Vrem ceva, vrem să știm încotro o luăm. Vrem să știm când un tip ne place, dacă ni se răspunde în același mod, dacă se merită să mai ne implicăm sau nu. Dar nuuu… ei nu… ei o țin una și bună pe a lor. Stau în zona lor de siguranță și nu ies din globul lor de cristal nici bătuți.

      Băieții ăștia și dacă le așezi în pat o tipă goală, ei vor continua să citească Urzeala Tronurilor sau se vor întoarce cu spatele și vor adormi ca și cum în spatele lor este sora lor. Poate că sună aiurea ce urmează să spun, dar uneori, nouă femeilor, ne place să fim „încolțite”, să simțim adrenalina, să simțim fluturii aceia colorați care ne colcăie prin stomac. Nu ne place violența, dar ne plac bărbații ușor îndrăzneți. Dar știți ce-i culmea? Cu toate că ăștia o fac pe inabordabilii, noi continuăm să insistăm, poate-poate mișcăm ceva în ei. Eu una mă plictisesc la un moment dat să bat apropouri, abandonez misiunea din fașă. Pe băiețeii ăștia nu-i scoți din ale lor!

       Fetelor, căutați-vă bărbați, nu băieței indeciși!

Tăcerea…

   Tăcerea este arma omului puternic. Doar o persoană cu o stăpânire de sine extraordinară şi care îşi gestioneză de minune sentimentele şi pornirile poate adopta o atitudine tăcută. Nu este uşor să fii puternic, te solicită din toate punctele de vedere, aşa că, este de admirat.

               Eu personal la cât sunt de temperamentală, nimic nu urăsc mai tare decât tăcerea. Nu face decât să adâncescă conflictul, să implementeze o stare de nelinişte, de confuzie, de nesiguranţă şi de derută.

              Tăcerea mai însemnă supunere din parte celui persecutat. Atunci cănd cineva superior îţi anulează complet identitatea, singurul atuu de apărare este să taci. Să iei o atitudine obedientă care te-ar salva de la un conflict mult mai mare. Cel mai bun exemplu sunt copii certaţi de părinţi, sau angajatul mustrat de angajator… nu puţine sunt cazurile în care angajatul pleacă capul şi preferă să păstreze tăcerea în faţa unei situaţii ostile. Un alt exemplu nefericit este regăsit în Sindromul Stockholm, în care victima alege să se adapteze situaţiei, să simpatizeze cu agresorul, să devină hipervigilentă la nevoile răpitorului şi să tacă atunci când agresorul ar putea deveni violent, ba chiar să îi facă pe plac. Acesta ar fi felul victimei de a supravieţuii unei astfel de conjuncturi şi de a-şi păstra viaţa.

              Într-un cuplu, în situaţie de conflict, de ceartă sau de neînţelegere, tăcerea aduce cu sine şi o pedeapsă în care cel rănit preferă să îşi ignore partenerul decât să discute cu el, să clarifice situaţia şi să se ajungă la un punct comun. Ignorarea unui conflict nu înseamnă şi rezolvarea lui. Mai grav este când te prefaci că nu s-a întâmplat ceva, sau că nu ştii ceva şi faci abstracţie în mod deliberat.

            Comunicarea este cheia succesului într-un parteneriat, indiferent de ce fel, că este vorba de afaceri, de o căsnicie sau de o prietenie… să ignori nu înseamnă să rezolvi.

Este frustrant când te loveşti de un zid mut în care orice ai face sau ai spune nu vei primi răspuns. Incertitudinea omoară tot, încrederea, iubirea, sinceritatea. De teama ignorării celuilalt ajungi de multe ori să minţi, să spui doar ceea ce vrea să audă el sau ea… iar astfel, te pierzi pe tine ca persoană, nu mai eşti tu, creezi un caracter prefăcut pe placul lui sau ei şi nu mai iei în seamă adevăratul motiv din cauza căruia s-a ajuns la o atât de adâncă tăcere. Iar dacă nu poţi să fii tu, alături de celălalt, ce rost mai are să te complici, să te forţezi, dacă oricum nu este de acord şi nu îi place felul tău de a fi şi foloseşte tăcerea ca o pedeapsă.

                 Indiferenţa doare cel mai tare, asta se ştie de când lumea şi pămăntul. Aşa că dragii mei, dacă vă loviţi de o stană de piatră care nu vă răspunde sentimentelor voastre şi vă tratează cu dispreţ sau doar indiferenţă, ce rost mai are să lupţi?! Înseamnă că acea persoană nu este pentru tine, că nu îţi este harăzită… şi că Dumnezeu îţi pregăteşte ceva mult mai bun.  Decât să stai într-o relaţie defectuoasă în care nu eşti apreciat sau nu ţi se dă atenţie sau eşti tratat cu tăcere, mai bine te eliberezi şi-l eliberezi şi pe celălalt de un stres. Şi mergi înainte, îţi cauţi drumul şi persoana pentru care eşti făcut.

Tăcerea este ca o coloană şubredă care te anunţă că lucrurile nu vor funcţiona, riscănd să se surpe sub greutatea ta.

                  Cea mai dureroasă tăcere cred că este atunci când greşeşti şi nu ai ce spune, nu te poţi apăra pentru că eşi vinovat. Nu poţi riposta şi eşti nevoit să îţi accepţi vina şi să accepţi că ai stricat totul. Iar vasul, odată spart, nimic nu îl mai poate readuce la starea iniţială. Este foarte frustrant când vrei să îţi răscumperi greşeala dar nu ai cum, că ai rănit acea persoană pănă în cele mai adânci profunzimi şi te loveşti de o mare de tăcere. Pur şi simplu nu eşti ascultat… şi nu poţi face nimic, pentru că eşti vinovat. Cred că aici, persoanele au nevoie de timp să îşi vindece rănile, să asimileze situaţia aşa cum este ea în realitate. Şi dacă are loc o reconciliere favorbilă pentru amândoi este bine, dacă nu… atunci mergi mai departe.

Tăcerea nu înseamnă linişte, este doar nelinişte…

Dacă taci când nu ai nimic de spus, atunci… redă-i libertatea celuilalt, spune-i că nu vă mai leagă niciun numitor comun şi că totul este în zadar.

Tăcerea aduce după sine şi suferinţă, te macină atitudinea taciturnă a cuiva, te simţi prins într-o incertitudine care nu te lasă să decizi nimic… ţi-e teamă să te rupi, dar totdată e chinuitor şi să rămâi, să speri că tăcerea o să se risipească.

Prefer să primesc două palme şi să fiu certată, sau jignită, sau mustrată aspru decât să fiu tratată cu indiferenţă şi muţenie. Îmi place să îmi rezolv problemele prin comunicare, să lucrez acolo unde este un defect sau o greşeală, să lupt şi să înving decât să mi se frângă aripile prin indiferenţă totală… dar fiecare simte şi acţioneză diferit.

                Dragii mei gândiţi-vă bine când vreţi să condamnaţi pe cineva prin tăcerea dumneavoastră pentru că îi umpleţi sufletul de resentimente, de frustrări şi de nelinişte. Vina îl va apăsa şi îl va face să aibă mult prea multe regrete, iar prin natura omului de a se întoarce la latura divină, va căuta iertare. Iar sufletul lui nu îşi va recăpăta liniştea pănă nu îşi va răscumpăra greşeala. Iartă ca să fii iertat şi comunică ca să rezolvi conflictul… altfel traumele se adună, vor fi înăbuşite, ce-i drept, dar ele vor ieşi la iveală şi vor riposta ca nişte monştrii, mai devreme sau mai târziu.

 

 

 

                    Articol scris de Gheorghe Alina