Pentru soacre exigente, aparate de sudură cu argon

Unele soacre sunt pansament pe rană, la fel de bune ca mamele biologice. Dar ce te faci când ai o soacră de tipul sare pe rană?! Ce te faci când tu, ca ginere, trebuie să-i îndeplinești toate mofturile, trebuie să-i stai în picioare, să-i faci treburile și să o mulțumești de parcă ai fi un argat, nicidecum un ginere?! Cel mai bine este să-ți iei nevasta și să pleci din casa soacrei. Mereu am fost de părere că tinerii căsătoriți ar trebui să stea singuri, să n-aibă treabă nici cu mama lui, dar nici cu mama ei. Și totuși, sunt o grămadă de cupluri care nu au o locuință a lor, nu își permit un credit ipotecar, nu vor să stea cu chirie și preferă să locuiască cu părinții. Ei bine, ce te faci dacă locuiești cu părinții ei și ai o soacră pe care ai strânge-o de gât, dar pe care ești nevoit să o tolorezei, că de’, n-ai încotro?!

Cel mai bine este să o ajuți și dacă te pune să-i faci treburile, fă-le fără să comentezi! Până la urmă treburile se vor epuiza sau dacă treburile pe care ești obligat să le faci nu se termină, atunci mai devreme sau mai târziu o să își dea seama că ești un ginere bun. Și dacă își dă seama că ești un ginere bun, atunci o să ajungă să țină la tine ca la un fiu și nu o să te mai trateze ca pe un argat.

Dar să revenim la problema principala. Dacă ți auzi soacra spunându-ți:

– Lică, sudează-mi sapa! Lică, sudează-mi gardul! Lică, sudează p-aia. Lică, sudează p-ailaltă!

Aparat-sudura-cu-argon

Aparat-sudura-cu-argon

Atunci trebuie neapărat să îți cumperi un aparat de sudură cu argon. Nu-ți fie teamă, ai de unde alege, pe www.aparatedesudura.info găsești o mulțime de aparate de sudură cu argon. Ideea este să ții cont de ce îți spune soacra, să-i îndeplinești cerințele oricât ți-ar fi de silă, să o înțelegi că e bătrână, stai în casa ei și atunci când i-ai luat fata de nevastă, ți-ai asumat că o să stai cu o soacră exigentă, și să faci ce-ți cere. Pe AparateDeSudura.info găsești nu doar aparate de sudură, ci și accesorii sudură, consumabile sudură, dar și generatoare sudură. Ai ce alege și de unde alege. Important este să știi ce vrei și să faci cea mai bună alegere pentru fericirea ta și pentru mulțumirea soacrei.

Ai la dispoziție o mulțime de aparate de sudură cu argon la prețuri accesibile. Dacă ai nevoie de sfaturi, poți apela la consultanța gratuită a unui specialist de pe site. După ce te sfătuiești cu el, alegi ce-ți trebuie pentru nevoile tale, comanzi online și beneficiezi de transport gratuit și de o garanție între 12 și 24 de luni. Dar la cât de mult vei suda tu, dacă îl folosești pentru uz casnic, aparatul de sudură cu argon poate să te țină și cinci ani.

Dacă îți cumperi un aparat de sudură cu argon, nu doar că îi vei suda soacrei tot ce are nevoie, dar o să vadă că ești implicat, că ai bunăvoință și îți dorești să o mulțumești. Crede-mă, știu ce vorbesc. Dacă soacra e mulțumită, tu vei avea GARANTAT liniște cu nevasta. Acum… alegerea este a ta.

teomar-logo

Refinantarea – o treaba usoara

       De-alungul vieții, omul face o grămadă de tâmpenii. Așa am făcut și eu, când în 2010 am făcut primul credit de nevoi personale, apoi l-am făcut pe al doilea în 2011 și pe al treilea tot în 2011, pe vară cred. Și uite așa m-am trezit împovărată de credit pe care am simțit că nu le mai pot duce. La vremea aceea creditele aveau o altă politică, ceva mai complicată. Nu se dădeau oricui și nici pachetele nu erau foarte ofertante. Pe scurt, dobânzile m-au ajuns din urmă anul trecut și am simțit că nu le mai pot duce. Adevărul este că nu am făcut cele 3 credite la acceași bancă, ci la bănci diferite, și tocmai acțiunea de a le plăti pe fiecare în parte, mă scotea din sărit.

 Refinantare-procent-downAm ajuns în punctul în care îmi doream o refinanțare. Refinanțare care să-mi permită să plătesc aceste 3 credite și în același timp să rămân cu unul singur, pe care să-l plătesc fără să mă plimb de la o bancă la alta și fără să mă mai stresez că trebuie să plătesc o anumită sumă, de 3 ori pe lună. Voiam să dau o singură sumă, chiar dacă mai măricică, o dată pe lună.

 Voiam refinanțare, dar de unde? Jobul nu îmi permitea să-mi iau un concediu de o săpătmână și sincer, nu aveam nici chef să iau toate băncile la rând, să stau la coadă și să mă rog de funcționari să-mi ofere un pachet avantajos, după puterile mele financiare. Și adevărul este că nu cunoșteam nici demersurile pe care eu trebuia să le fac ca să scap de aceste 3 credite și să rămân cu unul singur, perfect rotund, dar mai liniștitor. Din vorbă în vorbă am aflat de AVBS Credit. Niște prieteni obținuse niște credite prin intermediul lor și știau că la AVBS Credit refinanțarea se face mult mai repede și mai eficient decât la o bancă obișnuită.

       Eram împovărată, aveam impresia că toți cei din jurul meu care aveau credite asemănătoare, beneficiau de oferte mult maiRefinantare-pusculita bune, ajunsesem să știu N cazuri de credite asemănătoare, dar cu condiții mai bune. Și trăgând linie, făcându-mi un calcul, simțeam că aș fi avut mult mai multe de câștigat dacă apelam la AVBS Credit pentru refinanțare. Așa că m-am dus la sediul AVBS Credit și i-am întrebat direct ce este de făcut pentru a scăpa de povara ce mă scotea din minți. Procesul de căutare a fost unul simplu și rapid, ei aveau deja toate informațiile introduse în sistem, iar personalul era instruit să răspundă tuturor cererilor și întrebărilor mele. Într-un cuvânt, m-au uimit. Prin refinanțare am aflat că aveam șansa de a profita de schimbările aduse pe piața produselor bancare, din 2010 până în prezent.

         Brokerii AVBS Credit au identificat aspectele care puteau fi îmbunătățite, mult mai bine decât orice altă bancă sau funcționar. Până la urmă am optat pentru un produs mai bun din punct de vedere al dobânzii, al perioadei de plată, dar și al perioadei de grație, astfel încât, refinanțarea să-mi aducă o economie considerabilă la suma totală înapoiate băncii. Consultanța primită la AVBS Credit a fost gratuită, echipa AVBS CREDIT NU PERCEPE COMISIONUL DE LA CLIENȚI, CI DE LA BĂNCI. Ei m-au ajutat să găsesc produsul de refinanțare perfect, o acțiune în folosul clientului și un avantaj pe care numai o firmă de brokeraj cu un portofoliu vast îl poate oferi. Și uite așa am transformat eu creditele pe care le aveam la 3 bănci, într-unul singur, mai avantajos, provenit de la o singură bancă.

       În final m-am decis să descarc în telefon și aplicația AVBS Credit – disponibilă pentru smartphone-uri Android sau iOS. În fond, prin această aplicație, aș fi putut oricând aplica la un credit direct de pe telefonul meu mobil. Am descărcat aplicația AVBS Credit, gratuit, am introdus codul unic 0001 și m-am bucurat de numeroase informații. N-o voi șterge niciodată, pentru că nu se știe când voi avea nevoie de bani urgent. Cu AVBS Credit voi primi orice credit în maxim 3-5 zile… deci o grijă în minus.

      Și după ce am obținut refinanțarea, ce credeți că am făcut, am plecat în vacanță. 🙂

Logo-AVBS-Credit-300x170web

Tata tinichigiu și țigla metalică Metigla

Cizmarul nu are flecuri la pantofi, croitorul nu are nasturi la cămașă, iar tinichigiul nu are tablă pe casă. Cam așa se poartă la noi… meseriașul se îngrijește de oricine îl plătește, dar în casa lui… mai rar. Tatăl meu, tinichigiu de meserie, dar reprofilat de vreo 10 ani pe un job care să ne hrănească tot timpul anului, nu doar din aprilie până spre sfârșitul lui octombrie, cum este tinichigeria… lăsase casa noastră să se deterioreze din cauza altor preocupări, de fapt mint, nu casa, ci acoperișul casei… care arăta într-un mare fel. Casa era bună, din cărămidă, făcută de vreo 30 de ani, când fusese tatăl meu în forța tinereții lui… dar acoperișul… groaznic, arăta de parcă toate forțele naturii trecuseră peste el. Toate deodată, zăpadă, ploaie, grindină, piatră, ba chiar și cutremure… tabla era mâncată și găurită, burlanele și jghiaburile arătau de parcă erau niște oameni chercheliți și vopseaua bineîntețeles că se dusese de mult de pe faimoasă tablă.

30_0_0b

Venise anotimpul ploios, urâtul octombrie, iar noi stăteam cu ligheanele prin casă, pentru că ne ploua de zor în bucătărie, în sufragerie și ne mai picura puțin și în dormitorul părinților mei. Tatăl meu se suise de nenumărate ori pe casă, schimbase niște foi de tablă, dar acoperișul era răvășit rău, trebuia înlocuit cu totul, de la schelet până la tablă. Scândura era îmbibată toată de apă și aproape putrezită, căpriorii păreau și ei afectați de vreme și de intemperiile capricioase ale vremii. Tata, mare meseriaș, se hotărâse să îl reconstruiască el, să învelească el casa cu tablă zincată sau galvanizată. Nu zic, tata fusese la vremea lui un tinichigiu renumit în oraș, dar deja timpul își pusese amprenta pe noi toți și implicit pe materialele de construcție și modul de execuție pentru astfel de lucrări. Îi trecuse prin cap întâi să o învelească normal… așa cum erau învelite toate casele prin ’90, apoi se gândise să o învelească cu solzi. Când am auzit ideea, mai că înnebunisem… în primul rând pentru că mai mult rromii își învelesc casele cu solzi din tablă, apoi pentru că sunt foooarte migăloși. Destul că îmi petrecusem în copilăria mea mare parte din timpul verii făcând solzi cu tata pentru un ban cinstit. El îi trasa pe foile de tablă, îi decupa ca niște romburi, iar eu trebuia să îi îndoi cu falțul. Nu îmi răneam mâinile și nici nu îmi era greu, mă învățase tata cum să țin să îmi fie cât mai ușor… dar nu pot să spun că îmi făcea mare plăcere. Acum mă uit în urmă cu jind… acele momente petrecute în curte cu părinții mei, meșterind la solzii de diverse mărimi și amuzându-ne pe diverse teme, au fost niște momente de neprețuit. Apropo de asta, întotdeauna îmi dorisem să lipesc și eu două jgheaburi sau două burlane cu ciocanul de lipit. Mi se părea magie mare cum băga tata ciocanul în foc, îl încingea bine, apoi îl băga în apă tare, apoi în țipirig, și cum trecea el bara de cositor pe lângă ciocan, lipindu-se astfel cele două burlane, unindu-se într-unul singur. Întotdeauna mi se păruse că ciocanul arată ca o săgeată, mult mai masivă, de Cupidon… avea forma aia specială. Și uite așa, îmi dau seama, scriind, că a mea copilărie este mai vie ca oricând, deși au trecut deja câțiva ani de când s-a stins.

Web

Scheletul acoperișului l-ar fi putut face tata, într-o zi sau două ar fi fost gata… dar să pună tablă, tamjă grea, durează, la o casă ca a noastră ar fi putut dura și două săptămâni… timpul ne presa, vremea la fel. Și nici tabla de astăzi parcă nu mai este ce a fost. Mama vroia cu tot dinadinsul țiglă, dar nu orice țiglă, ci Țiglă Metalică Metigla de la CoilProfil. Toată țara știe că CoilProfil este cea mai bună firmă în domeniu, dar tata nu și nu. Dar nu pentru că n-ar fi știut și el cât este de bună țigla, ci pentru că el este un tradiționalist, și dacă el a învățat din adolescență tinichigeria e de părere că tabla e sfântă, dacă ar putea ne-ar îmbrăca și pe noi în tablă. Dar în acest război eu și cu mama trebuia să câștigăm, pentru că și eu știam toooate avantajele pe care le oferă nu doar țigla metalică, ci și compania CoilProfil. Beneficiile sunt multe, pe lângă prețul accesibil, țigla metalică Metigla are o garanție de minim 10 ani, dar ea poate să reziste pe o durată de 50 de ani sau poate și mai mult; are un design modern, adevărul este că o casă învelită cu țiglă arată într-un mod foarte sofisticat și elegant; montaj ușor, cantitate minimă de zinc garantată de 275 g/mp, risipa de materiale este minimă, așadar și pierderile sunt minime și multe altele. Ceea ce ne-a plăcut cel mai mult a fost faptul că timpul în care un acoperiș este învelit cu țiglă metalică este foarte scurt. Chiar și cu montatul lanților și adăugarea tuturor accesoriilor, nu durează mai mult de două zile… bine, depinde și de metrajul acoperișului. Așa că noi, mama și eu, ne făceam planul ca în patru-cinci zile să avem un acoperiș Metigla nou-nouț, rezistent pentru mai mult de 50 de ani.

86_0_3nn

Tata nici nu vroia să audă de acoperiș cu țiglă metalică, dar i-am pus frumușel laptopul în brațe și am început să îl vrăjesc, așa cum fac fetele cu tații lor: „uite tată, CoilProfil sărbătoresc 10 ani de experiență și cu prilejul acesta organizează și un Concurs cu Tombolă, 10 Ani Metigla, Acoperișul de la CoilProfil.  Și dau și premii… și ce premii tată!!! Marele premiu o croazieră de două persoan pe Mediterană, o bicicletă, umbrele… Tot ceea ce trebuie să facem este ca în perioada 20 septembrie – 20 noiembrie, 2013 evident, să achiziționăm cel puțin 150 de metrii pătrați de țiglă metalică Metigla. După cumpărare primim un cupon de înscriere în concurs pe care trebuie să îl completăm cu datele noastre. Uite, cuponul are o parte albastră și una roșie… partea albastră o trimitem la sediul CoilProfil până la data de 27 noiembrie 2013, orele 18.00, iar partea roșie rămâne la noi pentru a o prezenta în original în caz de câștigăm. Ce tare tată… ce fain ar fi să plec cu mama în croazieră. 🙂  Glumesc, glumesc… nu te supăra, v-aș lăsa pe voi să mergeți în croazieră. Tragerea la sorți se face pe 2 decembrie 2013. Mie una mi-ar plăcea bicicleta. Frumoasă inițiativă tată, nu crezi?!

–         NU!

306_0_3nHai tată, nu mai fii rău, tabla e tablă, dar țigla e și mai frumoasă și mai rezistentă… nu te-ai sătura de atâta muncă?! Uite ce e tată, acoperișul unei case este un element care trebuie privit din două perspective diferite, utilitate și estetică. Iar tabla nu are decât avantajul utilității, și nici pe acela 100%, nu te-ai săturat să vopsești acoperișul din 3 în 3 ani?! Cu timpul o să îmbătrânești și tu… cine o să se mai suie toată ziua bună-ziua să vopsească tabla pe casă?! Ai văzut că și burlanele și jghiaburile se dezlipesc în câțiva ani… cositorul tău nu ține o veșnicie. Și mai ales că e mult de muncă. Toamna s-a instalat, nu mai putem aștepta. Și mai ales, mie tabla nu mai îmi place cum arată… acoperișul este partea integrantă din identitatea casei, din personalitatea acesteia și nu în ultimul rând, este cel care completează stilul și ambiența unei construcții. Contează totul la acoperiș, de la formă, materialul din care este realizat și până la culoare… nimic nu este întâmplător, am evoluat tată… tu ești un meseriaș fascinant și te iubesc mult, dar nu mai suntem în 1900 toamna. Acum hai să îți zic câte ceva și despre țigla metalică… țigla metalică este rezistentă, ușoară, disponibilă într-o gamă largă de culori, se montează ușor și rapid, este garantată 10 ani și are o durată medie de viață de 50 de ani. Țigla metalică are decupaj după contur ceea ce îi conferă un aspect plăcut și face îmbinările între plăci să fie aproape invizibile. Iar varianta mată a țiglei metalice are un aspect deosebit fiind mult mai apropiată estetic de țigla clasică. Mi-ar plăcea o nuanță mată, întotdeauna am adorat în copilărie bucățile alea de țiglă ce păreau făcute din teracotă… mă rugam să-i pice vecinului una de pe acoperiș, să o ating, să o miros… eram și eu curioasă. Aaaa, și apropo, ei oferă până și consiliere tehnică, util, ca să știm ce să alegem.

178_0_0b

               Și pe lângă țigla metalică, CoilProfil oferă și o gamă de piese de finisaj care vin în completarea acesteia. Piesele astea de finisaj se folosesc pentru asigurarea condițiilor estetice și funcționale ale acoperișului. Ia uite aici ce șorțuri, borduri, coame, colțare, dolii, opritoare de zăpadă, semicoame și multe altele. Și când te gândești cât te migălești tu tată ca să faci toate astea… Și ce de accesorii au, șuruburi autofiletante, profile translucide, profile de etanșare, vopsea de retușare, diferite tipuri de izolație, folii anticondens și multe altele. Cam cum ai fi izolat tu acoperișul tată?! Că tabla asta ține atât de rece… Tatăăă?! Te-am plictisit?

49_0_0gf

–         Cam!

–         Vrei să ne jucăm ceva?

–         Ce?

–         Hai să intrăm pe simulatorul de culori să vedem ce culoare de țiglă alegem. Vrei?

–         Haaaai…”

Și aici am întâmpinat cu el  mari probleme… el vroia acoperișul și accesoriile roșii, eu le vroiam pe albastru… el vroia sistemul pluvial grena, eu vroiam gri… el vroia fațada casei crem, că așa o aveam deja, eu vroiam un turcoaz pal și tot așa. Ne-am învârtit, ne-am răsucit până am rămas la varianta mea și am căzut la pace.

” –     Tată, lăsăm așa?

–         Daaaa… și așa m-ai înnebunit de cap și trebuie să facem cum vrei tu. Cu voi două nu am sorți de izbândă. Punem țiglă…

–         Sunăm la CoilProfil – Distribuitor țiglă metalică Metigla?!

–         Sunăm!

–         Ce bine tată, te ador!

–         Ar fi bine să câștigăm noi vacanța aceea pe Mediterană pentru 7 nopți ca altfel te mănânc…”

Untitledxx

Vaporaș Plantat oferă super navomodele

      cd3ae25e6fcd14ce4768c61d5c528207    

         Mare pasiune și cu pescuitul acesta, un împătimit al acestui „sport” deține toate uneltele posibile, de la undițe, lansete, mulinete, cârlige până la sonare și chiar navomodele care funcționează cu telecomandă. Complexitatea unui navomodel diferă de la model la model, conform preferințelor pasionatului de fishing.

         Pe Vaporas Plantat se găsesc cele mai interesante navomodele plantat și nădit de pescuit. Pe Vaporaș Plantat găsești cel mai bun raport preț-calitate, așadar prețuri accesibile și calitate superioară. Echipa execută navomodele după cerințele și exigențele clienților și la cerere cu piesele acestora. Aceștia oferă GARANȚIE produselor și serviciilor precum și service 24 de ore din 24 pentru navomodelele achiziționate din magazinul Vaporaș Plantat. Consultanța în achiziționarea unui navomodel vă asigură că aici veți găsi cele mai bune și fiabile navomodele de pe piață, cel puțin din România. Ca producători și distribuitori aceștia oferă garanția calități la cele mai bune prețuri de pe piață, fie că vă doriți un navomodel simplu sau unul foarte accesorizat.  

           Secțiunea modele și navomodele oferă o gamă variată de navomodele de pescuit, confecționate din poliesteri armați cu fibră de sticlă, rezistente și construite special pentru pescuitul plantat având stabilitate și viteza necesară unui pescuit plăcut și confortabil.

          Electronică novomodele: regulatoare de turație, u-bec, lumini, pornire magnetică, switch far, switch memorie, semnalizare cuve, girofar, goarnă, switch electromagneți și așa mai departe.

          Coci navomodele: Vaporaș Plantat toarnă coci în diferite forme și culori în funcție de dorințele clientului, accesorizate cu suport baterie, capac, cuve, șuruburi fixare.

          Telecomenzi și accesorii: au o gamă largă de telecomenzi, servouri, motoare, cârme, tuburi pupă, cuplaje, elicii necesare navomodelului pe care îl dețineți.

           Accesorii electronice: dispun de o gamă variată de module electronice necesare echipării complete. Toate modulele sunt făcute manual în atelierul Vaporaș Plantat, de către personal calificat.

           Închirieri navomodele: aceștia oferă și o variantă de închiriere navomodele pentru a ne bucura de un pescuit plantat plăcut alături de prieteni.

           Navomodelele superbe de pe Vaporaș Plantat au în general următoarele specificații:

·         coca fibră în 4 culori;

·         lumină de ghidare;

·         cuplaje fixe;

·         protecție elice;

·         radio telecomandă 2,4 ghz;

·         motor brushed fără reductor;

·         axe motor inoxidabil;

·         acumulatori;

·         2 cuve fibră;

·         regulatoare turație;

·         elici de 50 mm;

·         încărcător de 220 volți;

           Așadar dacă tot ești pasionat de fishing și ți-am dat suficiente detalii pentru a achiziționa un navomodel, crezi că ești suficient de îndrăgostit de pescuit astfel încât să îți achiziționezi unul?!

ddc7f0c79dfaf92921a86b299f43ac3f