Pe cine să sun dacă am nevoie de un lăcătuș non stop?

Bateria telefonului meu era pe ducă! La fiecare câteva minute mă anunța cu un sunet, care mi se părea insuportabil, că telefonul meu se apropia de moarte. Acest lucru n-ar fi contat dacă la îndemână aș fi avut o priză. Dar nu aveam o priză pentru că eram în fața ușii apartamentului meu, ușă care nu voia sub nicio formă să se deschidă. Era trecut de două noaptea, iar eu stăteam pe preșul din fața ușii gândindu-mă ce aș fi putut să fac, pe cine să sun, ca să intru în casă. Eram aproape disperată.

Iubitul meu era la muncă, cea mai bună prietenă era plecată în vacanță, pe cine era să sun la două noaptea?! La astfel de ore îți dai seama cât de puțini prieteni poți avea, dar mai ales, cine îți este prieten și cine nu. Deși dădeam continuu scroll în agenda telefonului, nu îmi venea să sun pe nimeni. Pentru că nimeni n-ar fi sărit din pijamale ca să mă ajute pe mine. Așa că mi-am sunat iubitul și ce credeți că mi-a spus?!

lacatus bucuresti

– Numai ție putea să ți se întâmple asta. Ți s-a blocat cheia în ușă?

– Nu! Pur și simplu nu mai funcționează yala! Cheia nu o întoarce. Nu reușesc să deschid sistemul. Nu știu ce să fac. Ajută-mă!

– Știi că sunt la muncă, iubito!

– Da, știu! Dar nu poți suna un prieten, pe cineva care să mă ajute? Ai o grămadă de prieteni! De ce puii mei ești iubitul meu dacă nu ești în stare să îmi fii de ajutor atunci când am mai mare nevoie?! I-am spus eu cu un mare reproș în glas.

– Pentru replica asta ai merita să stai la ușă până mâine dimineață. Dar fie, te ajut. Intră pe www.lacatus-bucuresti.com și ia de acolo numărul de telefon. Oamenii ăia lucrează non-stop. Găsești mereu un lăcătuș non stop disponibil.

– Măi, tu nu înțelegi că nu mai am baterie la telefon?

– Iubito, nu mi-ai spus!

– Îți spun acum! Nu mai am baterie la telefon! Ultimul curent îl folosesc cu tine!

– Ok, o să sun eu și trimit la tine un lăcătuș! Nu-ți face griji, în maximum o oră un lăcătuș o să ajungă la tine!

– Mulțumesc, iubitule!

Și așa s-a întâmplat. Iubitul a sunat la numărul de telefon afișat pe site-ul oficial și în mai puțin de o oră un lăcătuș a venit la mine și a reușit să rezolve problema yalei. Dacă mă întrebați ce stricăciune a avut, nu știu să vă spun, cert este că problema s-a rezolvat rapid și ieftin. Astfel am putut să dorm în acea seară în patul meu, fără să mă mai plâng că mă aflu în fața ușii propriului apartement, pe dinafară, fără baterie la telefon și fără un prieten de nădejde pe care să mă pot bizui în astfel de momente cruciale.

Sinceră să fiu, grea e viața de femeie! Dar am avut noroc pentru că am putut apela la amore mio!

lacatus non stop

Ne lăsăm de fumat

–          Hai să fumăm…

–          Nuuu!!!

–          De ce nu?!

–          Hai să ne lăsăm de fumat, mai bine. Sunt așa scumpe țigările… și ne și îmbolnăvesc.

–          Da, știu… dar eu nu mă pot lăsa așa dintr-o dată. Măcar 3 țigări pe zi.

–          Nu, deloc. Hai să facem altceva.

–          Ce?

–          Hai să ne cumpărăm tigari electronice.

–          Ce să facem?!

–          Să ne cumpărăm țigări electronice.

–          Cred că glumești.

–          Deloc! Sunt mult mai sănătoase și mult mai ieftine. Și în plus… este o alternativă sănătoasă și eficientă pentru a ne lăsa de fumat.

–          Da, sigur, scăpăm de un viciu și dăm de altul.

–          Ba nu, țigările electronice, chiar dacă dau și ele dependență, putem să slăbim e-lichidul până nu vom mai simți nevoia să fumam.

–          Și ce tărie au?

–          Păi, e-lichid de 24 mg, e-lichid de 18 mg, e-lichid de 12 mg și e-lichid de 0 mg. Cel din urmă este pentru a păcăli creierul. Pentru că din creier pleacă țăcăneala cu fumatul.

–          Și nu mai trecem prin sevraj?!

–          Deloc… cum să mai trecem prin sevraj, dacă vapăm țigara electronică?! Cum o să simțim pofta, pufăim imediat.

–          Și crezi că funcționează?

–          Da, funcționează, cunosc eu oameni care au reușit să se lase de fumat cu ajutorul țigărilor electronice.

–          Dar n-or fi rele la gust?

–          Nu fată dragă, putem cumpăra e-lichid cu orice fel de aromă. Aromă de țigări, fructe, cafea, semințe diverse. Tot felul de arome, o mulțime. Eu am vapat o dată un amestec de Kent 8 și ciocolată. Un deliciu nu alta. Este ca și cum ai bea ciocolată caldă și-ai fuma în același timp.

–          Wow, asta da invenție! Am văzut și eu oameni prin cafenele cu astfel de țigări, dar na, nu m-au tentat niciodată.

–          Din ce în ce mai mulți oameni renunță la țigările obișnuite și trec la acestea. Adevărul este că sunt și mai chic, mult mai atrăgătoare și mai frumoase. Imaginează-ți, ieși în oraș, îți pui pe masă smartphone-ul și lângă, țigara electronică. Super, nu?!

–          Să știi, ai dreptate.

–          Și în plus, nici nu mai îmbolnăvim pe nimeni, așa nu ar mai exista fumători pasivi. Pentru că presupusul fum al țigării electronice este de fapt un abur fără miros, care nu influențează în niciun fel nefumătorii.

–          Chiar că este o invenție bună pentru toată lumea. Dar sunt scumpe?

–          Deloc… sunt oferte acum, cu 100 de lei putem cumpăra țigara electronică, o rezistență, plus 10 e-lichide. Iar pe lună, mai mult de 40 de lei nu cheltuim pe e-lichid și rezistențe. Deci super ieftin!

–          Auzi, dar bateria ține mult?

–          Bateria ține între 2 și 3 zile, depinde cât de des o vapezi.

–          Interesant…

–          Deci, ne cumpărăm?!

–          Da, ne cumpărăm țigări electronice! Sunt hotărâtă!

Electronica

Despre Site-ul Cora, numai de bine!

     download

  Nu cred că există om pe acest pământ care să nu fi intrat măcar o dată într-un hypermarket. Da, bine, exceptând milionarii, că aceia își trimit angajații să le facă cumpărăturile. Însă noi, oamenii de rând, românii obișnuiți, nouă nu ne face nimeni cumpărăturile, nu ne poartă nimeni altcineva de grijă. De aceea ne îngrijim singuri de toate cele necesare. Și cum suntem într-o perpetuă criză și căutăm de când lumea și pământul tot ceea ce este bun dar ieftin, batem marile magazine în lung și-n lat după hrană de calitate la un preț cât mai redus. Trebuie să recunoaștem, cu un salariu minim pe economie hrana devine un lux, de aceea românul va pierde cu orele la supermarketuri în căutare de promoții și de reducere.

        Eu una mă declar fana hypermarketului Cora.ro. 🙂 Probabil vă întrebați de ce?! În primul rând pentru că nu îmi place să pierd cu orele în magazine, nu am atenția distributivă, nu mă prea pot concentra la 100 de produse și mă dor picioarele să mă învârt de zeci de ori printre aceleași raioane… știu, sunt comodă. De aceea îmi place să îmi fac teme de acasă. Prefer să fiu pregătită înainte să merg la magazin. Îmi fac o listă riguroasă, calculez dinainte cât mă va costa întregul proces. Dar ca să îmi fac dinainte lista cu prețurile trebuie să fiu la curent cu cataloagele, cu ofertele și cu reducerile de la Cora. Hypermarketul Cora are filiale în orașe ca București, Cluj-Napoca, Drobeta, Baia Mare, Constanța, Arad, Bacău și Alexandria. Și să vă spun un pont, magazinele din Bacău și Alexandria au fost construite din materiale ecologice. Sinceră să fiu, nu știu alt nume mare de hypermarket care să fi făcut magazine ecologice. Un mare, mare plus pentru Cora. La Cora găsești de la produse alimentare la electrocasnice, haine, jucării, articole pentru copii și chiar gadgeturi. Nu ai cum să nu găsești ceea ce îți dorești sau ceea ce ai nevoie, la prețuri cât se poate de atrăgătoare și de accesibile.

         Mai nou, Cora și-a pus la punct un nou site senzațional. Cu ajutorul noului site avem la dispoziție ultimele noutăți, vedem ultimele promoții dar putem și să comparăm prețurile cu ale altor magazine. De hypermarketuri nu ducem lipsă, dar foarte rar găsim un așa site bine pus la punct. Avantajele unui astfel de site sunt numeroase, nu mai pierdem timpul, știm exact unde și ce căutăm… dacă ne abonăm la newsletter suntem puși la punct cu ultimele noutăți de fiecare dată când acestea se vor actualiza și reactualiza. La prima vedere numai de bine despre site-ul Cora. Vă voi da câteva ponturi ale site-ului din punct de vedere tehnic:

·         are aspect plăcut;

·         are timp redus de execuție al comenzilor;

·         este accesibil, atrăgător;

·         comunică utilizatorului;

·         afișajul este generos și explicit;

·         este ușor de folosit pentru toți utilizatorii, indiferent de gradul de familiarizare cu mediul online;

·         arhitectura website-ului este una de calitate;

·         compatibilitatea browserelor;

·         navigare ușoară;

·         are o structură logică;

·         are integrare cu Social Media ( Facebook, Twitter, Google Plus, Youtube și Pinterest, ).

Eu una am rămas plăcut surprinsă de site-ul Cora și cred că este util oricărui om care vrea să fie pregătit, căruia nu îi place să piardă multe ore la magazin, care are nevoie de reduceri și promoții pentru a putea asigura familiei hrana zilnică, băuturile preferate, sau orice alt produs de care tu ai nevoie și care Cora ți-l pune la dispoziție la cel mai bun preț. Urmărește dinainte să mergi la magazin ceea ce are Cora de oferit și economisești timp și bani. Și dacă nici așa nu v-am convins să accesați site-ul Cora, atunci haideți să vă dau mai multe detalii legate de utilitatea acestuia.

Hyper Oferte – aici sunt actualizate frecvent cele mai noi promoții, cele mai noi oferte, reduceri de neratat. Ți se va afișa în fața ochilor o gamă largă de produse de cea mai bună calitate la cele mai mici prețuri doar pentru tine. Pentru tine românul inteligent care știe ceea ce este mai bun pentru familia și portofelul lui.

Cataloage – la secțiunea cataloage găsiți cât se poate de ușor revistele promoționale ale magazinului. Revistele îți pun la dispoziție poze clare cu produsele lor, prețurile reale la care le puteți găsi în magazine, oferte, detalii, cât de mult a fost redus prețul respectivului produs, calitatea produsului și tot ceea ce ai nevoie pentru a ști dacă acel aliment este sau nu pe gustul tău. Cataloagele sunt deasemenea grupate pe orașe astfel încât ție să îți fie mult mai ușor pentru a găsi produsul dorit. Poți salva pagina care te-a interesat și mai târziu, după ce ai parcurs catalogul, verifici salvările și te decizi pe ce produse te-ai axat. Simplu, nu?!

Poveștile Cora – sunt o selecție de povești frumoase și captivante care te duc mai aproape de esența ce stă în spatele ușilor închise de la Cora. Care te vor face să înțelegi obiectivul pe care l-au avut marii gânditori Cora, acela de a mulțumi românii, de a-i face fericiți și de a-i ajuta în lupta cu traiul… oferindu-le un mod de viața decent, care îi protejează de grijile zilei de mâine.

Punctul de Beneficii – îți pune la dispoziție ție ca și consumator fidel, HiperCardul de fidelitate, HiperPuncte, Tichetul Cora, Punctul de Beneficii, MasterCardul Cora, Rate pentru orice și asigurări, toate menite ca să îți ușureze și să faciliteze după bugetul oricui, opțiuni de achiziționare cât mai avantajoase pentru orice produs dorești din magazinul Cora. Toate sunt mulate după posibilitățile tale.

Abonarea newsletter – are ca scop familiarizarea și înștiințarea ta la toate noile schimbări și oferte pe care Cora ți le pune la dispoziție special pentru fiecare dintre noi.

Forumul – este o modalitate de interacțiuni cu toți consumatorii produselor de la Cora, interacționează cu ei și vei afla tot ceea ce are mai bun de oferit acest magazin minune.

Cora Corporate – aici găsești istoricul Cora dar și detalii despre Grupul Louis Delhaize. Te vei lumina singur despre cum a luat naștere ceea ce astăzi are ca nume Hypermarketul Cora.

Ghidul Calității Cora – aici Cora îți urează bun venit și te învață ce să alegi din tranșarea cărnii de vită, ce să alegi din tranșarea cărnii de porc, cum sunt transportate și depozitate produsele, sfaturi și instrucțiuni de utilizare a produselor, aici găsești alergenii alimentari, aici găsești substanțele alergene din parfumuri, te învață siguranța utilizării jucăriilor, te învață siguranța și securitatea alimentară, alegerea perfectă pentru o masă reușită, îți pune la dispoziție mărcile proprii Cora, găsești servicii dedicate clienților, dar și angajamentul calității. Așadar la această secțiune îți sunt spulberate orice nelămurile sau dubiu legate de orice produs te interesează și te învață cum să alegi sănătos.

Cariere – secțiunea cariere îți pune la dispoziție posibilitatea de a aplica pentru un post în cadrul corporației Cora. Aici îți poți găsi un job… stresul că nu ai nimic de lucru poate deveni istorie. Alegi orașul unde Cora are câte un magazin și găsești lista cu posturile pentru care tu poți să aplici. Găsești aici toate detaliile care te-ar putea interesa. Uimitor, nu?!

Cumperi de la Cora și te premiem – aceasta este secțiunea unde descoperi tombolele atractive cu bonuri de la Cora. Aici găsești toate detaliile legate de marile tombole de la Cora. Te înscrii și câștigi.

Tombole Cora – aici găsești afișat câștigătorii tombolelor. Verifică și vezi dacă ești unul din fericiții câștigători.

          Acum înțelegeți de ce mă declar fana înrăită a magazinului Cora?! Nu doar că afli înaintea tuturor de promoțiile și reducerile de la Cora, dar poți fi și unul din fericiții câștigători la tombolele săptămânale. Nu știu an alt site cu o complexitate și o varietate mai bogată de produse decât Cora, care să pună clientul înaintea propriilor beneficii.

         Înregistrează-te și tu pe site-ul Cora și fă-ți viața mai ușoară. Îți garantez că nu vei regreta. Fii cu un pas înaintea tuturor.

         Hypermarketul Cora este greu de egalat!

Fidelity Shop…

  De când mă ştiu simţul meu olfactiv a fost mai dezvoltat decât toate celelalte simţuri ale mele. De mică asociam mirosurile cu obiecte, cu fapte, întâmplări şi oameni. Fiecare amintire era acompaniată de un miros specific, de o aromă, de o poveste olfactivă…

Acum mare pot să strig din toţi rărunchii că memoria mea olfactivă este atât de bogată încât pot deosebi aproape orice miros sau parfum.

Pentru mine un parfum pe langă faptul că îmi stârneşte amintiri, îmi stârneşte sentimente, dorinţe, stimulează libidoul… un parfum bun este cel mai puternic afrodisiac, îmbătând mintea şi sufletul. Un parfum nu doar că întregeşte un om, dar îl şi diferenţiază de ceilalţi, îl face unic, îi completează personalitatea, îi acompaniază temperametul… îl defineşte ca om. Întotdeauna asociez un om cu mirosurile, fiecare persoană care a trecut prin viaţa mea a avut o aromă specifică, un parfum care îl reprezenta.

Ţin să vă spun că filmul meu preferat este Perfume, the story of a murderer, un film genial care are ca motiv central parfumul şi foamea de iubire şi unicitate, nevoia acută de a avea o identitate.

Nu concep să încep o zi sau să plec de acasă fără să mă accesorizez cu câteva pufuri de parfum. Dacă cumva uit să mă dau cu parfum, nu mă simt bine toată ziua, parcă îmi lipseşte ceva, parcă nu sunt întreagă… şi ajung la concluzia că un parfum bun oferă încredere în propria persoană, în forţele proprii, în propriile capacităţi… Mă dau cu un anumit parfum în funcţie de starea mea sufletească, în funcţie de eveniment, în funcţie de întâlnire, întodeauna!!! Şi astfel am ajuns să am peste 15 parfumuri. Unele originale, altele nu, însă toate care să mă reprezinte. În fruntea plăcerilor mele vinovate stă Prada L’eau Ambre!

Cu un parfum original nu este nevoie să te dai mult, două pufuri sunt de ajuns. Două pulverizări sunt de ajuns pentru a adia o zi întreagă mirosul dorit şi preferat. Atât pe femei cât şi pe bărbaţi, parfumurile îi stimulează, îi energizează, îi stârnesc… să fie un puternic afrodisiac sau doar efect placebo?! Eu aş spune că amândouă.

Parfumul meu preferat este Prada L’eau Ambree, mă reprezintă, mă acompaniază, mă reîntregeşte… am avut norocul să îl găsesc la un preţ accesibil pe un site de Parfumuri. Fidelity Shop este un magazin online, serios, de PARFUMURI şi COSMETICE care oferă produse originale la preţuri foarte accesibile… nu foarte, extrem de accesibile. Magazinul oferă PARFUMURI FEMEI, PARFUMURI BARBATI, PARFUMURI UNISEX, COSMETICE şi PRODUSE DE INGRIJIRE. Este un magazin foarte complex care poate mulţumi chiar şi cele mai ambiţioase gusturi. Fidelity Shop oferă promoţii foarte tentante la preţuri extrem de scăzute… regăsim aici brand-uri de top ca Bvlgari, Calvin Klein, Carolina Herrera, Christian Dior, Dolce&Gabbana, Ferrari, Giorgio Armani, Gucci, Givenchy, Hugo Boss, Jimmy Choo, Kenzo, Lacoste, Prada, Paco Rabanne, Nina Ricci şi multe muulte altele. Aşadar nu ai cum să nu-ţi găseşti parfumul preferat. Oricât de pretenţios ai fi tot vei găsi parfumul care să te completeze. Şi dacă faci comandă de 300 de lei, TRANSPORTUL ESTE GRATUIT!! Da, gratuit.

Mi se pare o prostie să dau sute de euro pe un parfum luat din alte magazine sau adus din străinătate când la Fidelity Shop găsesc PARFUMURI, garantat, 100% originale cu preţuri înjumătăţite sau chiar mai ieftine şi care ştiu sigur că ajung acasă în perfectă stare.

Aşaaa… şi cum spuneam, am găsit aici parfumul PRADA L’EAU AMBREE, cât de greu îmi era să fac rost de el până să dau de Fidelity Shops… eu fiind dintr-un oraş mic.

Prada L’eau Ambree este un parfum creat de parfumierul Daniela Andrier în 2009. Acest parfum este un echilibru perfect între dorinţă şi frumuseţe, cu o prezenţă impunătoare dar totodată graţioasă. Este un parfum care impresionează discret dar memorabil prin rafinamentul său. Influenţele clasice se împletesc perfect cu tonul modern al parfumurilor Prada. L’eau Ambree are în componenţa sa următoarele esenţe aromatice, vanilie, mosc, mandarină, magnolie, patcholi, neroli, lămâie, trandafir, gardenie şi opoponax. Nota de vârf este amprentată de amalfi lemon, nota de mijloc are ca esenţe ambra şi trandafirul… iar nota de bază, care dă parfumului personalitate are ca esenţe patchouli, opoponax şi vanilia.

Aşadar Prada L’eau Ambree este un mix de senzualitate, feminitate, graţie şi rafinament, fără să fie ostentativ sau forţat… perfect pentru ieşirile nocturne la evenimente deosebite sau întâlniri romantice. Iar Fidelity Shop îl oferă la preţul de 210 lei… eu însă nu l-am luat niciodată mai ieftin de 350 de lei, noroc cu Fidelity care îmi oferă un preţ aşa bun, iar cu diferenţa de bani rămasă pot să îmi iau un ruj de calitate, o ojă sau chiar un rimel rezistent.

Acum înţelegeţi de ce sunt atât de îndrăgostită de acest parfum?! Şi ce semnificaţie are el pentru mine?! Cu el ating un strop de divinitate… Iar site-uri de PARFUMURI ca Fidelity Shop mai rar. Întruneşte toate calităţile necesare unei firme de succes; originalitate, seriozitate, calitate, preţ accesibil şi plus că se îngrijeşte să livreze fiecare produs în ambalajul său original, în perfectă stare. Ştim cu toţii că produsele COSMETICE şi PRODUSELE DE INGRIJIRE sunt fragile, sticluţele de PARFUMURI se pot sparge şi ele, însă Fidelity Shop se îngrijeşte să respecte toate aceste detalii care mulţumesc orice client. Livrarea se face prin curier, în cel mult şapte zile, însă modalităţile de plată pot fi alese de cumpărător, aşa că poţi plăti la livrare sau prin card. Oricum calitatea este garantată.

Eu una mă declar clientă fidelă magazinului de PARFUMURI Fidelity Shop!! Fii şi tu fidel bunului gust şi alege Fidelity Shop!!

Fii la modă cu Fidelity Shop!!

 

Panou radiant Heat-X 400W (600/600)

                     Am o prietenă care a născut de curând o minunată fetiţă. De când am văzut-o pe cea mică m-am îndrăgostit de ea. Aş fi vrut să fiu naşa ei dar nu sunt căsătorită aşa că mai bine las acest privilegiul pe umerii unor oameni mai responsabili ca mine. Micuţa şi părinţii ei locuiesc într-o garsonieră pentru început, nu au un venit prea mare şi de când a dat frigul mă tot gândesc ce să le fac cadou astfel încât să le fie util la toţi trei. Copilei i-am luat jucării, hăinuţe dar ea încă este foarte mică, are abia o lună… deocamdată are mai mult nevoie de confort, hăinuţe, căldură şi multă multă afecţiune. Ştiu că blocul lor este debranşat de la sursa de căldură, locatarii şi-au pus centrale, ei însă folosesc un reşou vechi şi-mi este foarte teamă să nu li se întâmple ceva; ştim cu toţii că reşourile sunt periculoase şi consumă mult curent.  Aşa că m-am gândit cu mama să le luăm un panou radiant. Ne-am uitat pe net, prin magazine online şi am găsit nişte panouri radiante foarte frumoase, la modă, ieftine şi utile, dar ce-i mai important este că sunt fără risc de incendiu sau de electrocutare fiind dotate cu împământare. Toate panouri radiante sunt surse ieftine de încălzire, asta ştie toată lumea.

Cel mai mult mi-a plăcut acest Panou Radiant. Panoul deserveşte un volum de maxim 20 mc în condiţii de izolaţie termică şi geam termopan. Acest panou se montează de regula în baie sau bucătărie, deasemenea perfect pentru garsonieră, şi poate fi montat atât pe perete cât şi pe tavan. Forma sa pătrată permite încasetarea în tavan fals de tip biscuit. Poate fi integrat uşor în decorul camerei datorită opţiunii de personalizare şi decorare a panoului, poate fi confundat cu uşuriţă cu un tablou, nu ocupă nici mult spaţiu având 600/600 mm. M-am bucurat mult că are acest design pentru că în spaţiul restrâns în care stau prietenii mei, acest panou poate trece neobservat şi ocupă puţin loc având aspectul unui tablou. Tablou cu sursă de căldură, ingenioasă idee 🙂 Este uşor de întreţinut, se şterge cu o cârpă de praf, şi-aşa mămica fetiţei va fi foarte ocupată cu îngrijitul copilei. Şi plus de asta poate fi demontat uşor în caz că vor să se mute în alt apartament mai spaţios sau vor să zugrăvească. Datorită acestui panou facturile la curent sunt mai mici, între 30% şi 65%. Se montează foarte rapid, durata de viaţă este de 30 de ani, deci are toate şansele ca fetiţa să îmbătrânească o dată cu el. Mai ales că este indicat pentru bolnavii de astm, deci benefic şi pentru bebeluşi.

Îmi place mult, este drăguţ, cochet, util, ieftin… costă 995 de roni, în 30 de ani cât are el durata de „viaţă” tot să îţi recuperezi banii din facturile la electricitate reduse la jumătate.

Într-un final l-am comandat pe internet, a ajuns în 36 de ore, fără taxe de transport, iar când i l-am dus prietenei mele s-a bucurat foarte tare, abia a scăpat de oribilul reşou. L-au montat în timp ce eu mă jucam cu fetiţa, iar draga de ea, nu îşi lua ochii de la imaginea panoului. Parcă era hipnotizată micuţa mea…

Brăţara fantezie Green Grass!

Nu ştiu cum sunteţi voi fetelor însă eu când văd o bijuterie frumoasă nu mă pot abţine să n-o cumpăr. Nici nu ştiţi prin ce dramă trec atunci când nu am bani de ajuns sau nu îmi permit deloc acel obiect preţios de bijuterie. Nu am preferinţe anume legat de metal, poate fi aur sau argint şi de ce nu chiar gablonz. Ca femeie poţi fi elegantă şi cu o piesă ieftină dar originală. Important este ca piesa să te avantajeze şi să dea un plus personalităţii tale. În funcţie de bijuterii îi poţi deduce personalitatea femeii, dacă nu în întregime, măcar o parte din complexitatea lui.

Făceam curat prin casetele de bijuterii şi am constatat cu nemuţumire că mare parte din ele nu le mai purtasem de mult şi nici nu prea mai aveam de gând să le port. Mă plictisisem de ele teribil. O dorinţă nestăvilită începuse să pună stăpânire pe mine, îmi doream tare mult să îmi achiziţionez un nou produs. Afară ploua teribil şi zic, ce modalitate mai bună de shopping decât internetul. Am dat un search pe google cu textul bijuterii; şi din link în link am dat peste site-ul Sevensins.ro. Un site sigur, complex, detaliat… aici aveau articole atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, haine şi accesorii, lenjerie intima, costume de baie, rochii, pantofi şi superbele bijuterii. Ce credeţi, am intrat la bijuterii şi am dat peste un miracol solid.

Bratara Fantezie green grass de la Mazza. O minunăţie de brăţară… văzând-o mă simţeam ca Frodo în Inelul Nibelungilor, my precious, my precious. Ca să v-o descriu puţin este o brăţară ce pare vintage, foarte ieftină fiind gablonz dar în acelaşi timp foarte elegantă şi rezistentă. Lucrată frumos, cu măiestrie, părea o bijuterie la nivel de artă. Ce contează materialul, importantă este manopera. Brăţara este alcătuită din şase elemente metalice, trei cu pandantive ce conţin pietre verzi, cristale mici transparente şi trei elemente metalice rotunde. Toate elementele centrale conţin ca temă frunza şi iarba. Iar eu iubesc culoarea verde, iubesc natura, verdele simt că îmi dă o stare interioară de pace, de siguranţă; mă face să mă simt naturală şi senzuală ca dansul unei frunze în bătaia vântului. Diametrul brăţării este de cinci centimetrii dar poate fi ajustată în minus cu până la un centimetru, ajungând la un diametru aproximativ de patru centimetrii. Ce să mai, brăţara era minunată, trebuia să dau comanda imediat, mai ales că preţul ei era de doar 51 de roni, ieftină şi frumoasă. Şi unde mai pui că produsul este garantat nou, este sigilat în ambalajul original al producătorului. Iar taxa de transport este o nimica toată. Cu cât comanzi mai multe produse cu preţuri mai ridicate, cu atât taxa de transport scade. V-aş recomanda şi vouă doamnelor şi domnişoarelor să vizitaţi site-ul Sevensins, poate cine ştie, găsiţi ceva pe placul vostru.

Am continuat să urmăresc site-ul câteva zile la rând şi am constatat cu o mare mulţumire că se afişau mereu alte modele, modele diferite şi variate din gama de accesorii şi bijuterii. Niciun produs nu seamănă cu altul.

Până mi-a ajuns brăţara acasă în două zile , am stat ca pe ace, nu mai puteam de nerăbdare, iar când a sosit era absolute genială, brăţara era exact cum era prezentată în fotografie. De obicei când mai făceam comandă de bijuterii prin cataloage, pozele spuneau una, iar realitatea alta. Însă acum nu era aşa, acum eram tare mulţumită şi încântată.

Să vă şoptesc ceva, chiar acum scriu acest articol cu braţara la mână, dar să nu spuneţi nimănui.

Vă pup!