Rănește-mă cu adevărul

f91320a8253e507ebae0fc815ef4d462

Sinceră să fiu, nu-mi place să fiu rănită deloc. Dar decât să fiu prostită cu minciuni, mai bine să fiu rănită cu adevăruri. Deși pe moment adevărul mă rănește, după ceva timp, când gândurile se domolesc și nervii își găsesc drumul către starea de liniște, adevărul ajunge să mă consoleze. Așa că îți ordon – rănește-mă cu adevărul, nu mă prosti cu minciuni gratuite!

Cui ordon? Nu știu! Oricui! Tuturor celor care decid să-și lege viața de a mea! Consider că viața este frumoasă și oamenii sunt cei mai prețioși. Îmi ghidez existența după un soi de zânisme care mă ajută să trăiesc în echilibru – pozitivă, luminoasă, veselă și cu gândul numai la bine. Dacă aș renunța la aceste zânisme, aș fi o amărâtă care s-ar teme și de umbra ei. Probabil că aș umbla pe stradă cu o pungă în cap și nu aș mai îndrăzni să fac nimic, nimic din ce-mi doresc sau îmi place să fac!

Dar cum nu pot să trăiesc singură, am nevoie de oameni speciali lângă mine. Nu e vorba de o nevoie materială, ci de nevoi emoționale. Am nevoie să iubesc și să fiu iubită. Sunt oameni cărora le încredințez inima mea pe tavă, dar sunt și oameni de care mă feresc. Însă oricât m-aș feri, se mai întâmplă să pic în plasă! Urăsc să fiu dezamăgită! Dar sunt om și nu pot să mă feresc chiar de toate relele. Când dau piept cu răul, prefer adevărul! Prefer să mi se spună în față ce nu merge, ce nu funcționează, unde am greșit sau care e situația, decât să fiu mințită!

Dacă detest ceva pe lumea asta cu ardoare, sunt minciunile. Mi se par josnice și nu aduc niciodată nimic bun! Prefer adevărul dur. Astăzi plâng, mă dau cu capul de pereți, îmi atârn inima într-un cui, dar îmi revin. Minciunile în schimb mă aruncă în Purgatoriu, trăiesc într-o agonie care mă consumă teribil! Nu-mi place incertitudinea și este atât de neplăcut atunci când inima îmi spune să cred, iar mintea mă face să mă îndoiesc puternic. Nu vreau să mă îndoiesc! Vreau să trăiesc în siguranță! Și numai adevărul mă poate menține în siguranță, oricât ar fi de dur! Măcar știu o treabă – ori e albă, ori e neagră! Sunt în stare să accept un adevăr neplăcut! Dar nu accept niciodată o minciună, doar pe cele nevinovate. 😀

Văpăi…

Umbre… din umbre ies văpăi,

Flacăra dogoritoare nu arde,

Nu mistuie, nu topește și nu strică.

Este lumină strălucitoare,

Este flacăra înțelepciunii,

Nu oricine o are,

Dar mulți ar dori-o în sânul inimii lor.

Este vreun om care nu-și dorește să fie înțelept?

Să ia cele mai bune decizii?

Să facă cele mai bune alegeri?

Oare îi place cuiva să trăiască în umbră,

În neștiință, în incertitudine?

Nu cred… nu cred, deși se spune

Că fericiți sunt cei săraci cu duhul,

Căci a lor este Împărăția Cerurilor.

Cu toate acestea… bunurile materiale,

Da, n-au valoare… însă înțelepciunea,

Este cea mai de preț comoară.

Înțelepciunea vede adevărul,

Dreptatea, dragostea, sinceritatea,

Loialitatea, prețuirea, frumusețea…

Într-un cuvânt… înțelepciunea simte frumosul

Și adevarata valoare a vieții.

Înțelepciunea mi-ar asigura liniștea inimii,

Pacea sufletului…

Conștiința mi-ar fi liniștită,

Aș dormi fără coșmaruri,

Fără griji, fără temeri…

Să fiu înțeleaptă,

Pe deplin…

Ar fi cea mai mare fericire

Pentru mine.

Nu vreau nimic altceva,

Decât să gândesc corect,

În conformitate cu spiritul

Și principiile mele!