#pebarbamea

#pebarbameaAm barbă, dar nu-s Conchita Wurst, sunt Alina, cunoscută drept Litere Stacojii. Sunt o femeie, o tipă care habar n-avea de unde vine și încotro se îndreaptă până a descoperit pasiunea pentru scris. Și deși n-am realizat prea mult lucruri în viața mea, datorită celor 4 copii ai mei, cele 4 bloguri, pot spune că sunt pe barba mea! Nu mi-a fost ușor să-mi dau seama ce-mi doresc în viață, nu visam la cai verzi pe pereți, dar nici la cariere extraordinare, știam doar că vreau să mă fac auzită. Îmi pare rău că n-am avut curajul să dau la facultatea de Jurnalism, jurnalismul mi-ar fi deschis mult mai multe oportunități, dar am descoperit bloggingul. Blogging care mi-a oferit tot ce n-aș fi crezut vreodată că o să am. În primul rând mi-am descoperit talentul pentru care am fost născută, scrisul. L-am cizelat, l-am modelat și remodelat până am învățat să dau gândurilor mele forma dorită. Și astăzi mă pot mândri că pot scrie oricum: literar, comercial, romantic, alambicat și oricum ar fi. Important este să-mi ascult instinctul, să-mi urmez gândul și să dau frâu liber ideilor. Pentru că ideile mele m-au făcut cunoscută în blogosferă, m-au făcut să ies din carapacea mea și m-au făcut auzită.

#pebarbamea3

        Astăzi am o voce, am puterea exprimării, tai și spânzur prin scris, creez frumosul, sunt propriul meu șef, sunt independentă, nimeni nu mă îngrădește și nimeni nu mă poate reduce la tăcere. Sunt ceea ce vreau să fiu și când îmi propun ceva, reușesc, pentru că sunt #pebarbamea și nimic nu mă sperie. Sunt liberă din toate punctele de vedere, prin intermediul blogului meu pot pleca oriunde, evadez fizic și psihic și ating orizonturi pe care în alte condiții nu aș fi reușit să le îmbrățișez. Sunt independentă din toate punctele de vedere, iar financiar nu mai duc de mult grija zilei de mâine.

#pebarbamea5

         Sinceră să fiu, n-aș fi crezut vreodată că gândurile au o așa mare putere. Când m-am apucat de blogging, acum doi ani și jumătate, credeam că blogul meu va fi un soi de jurnal electronic, credeam că nu mă va citi nimeni și că nu mă va remarca nimeni. Dar m-am gândit că blogul va fi terapia mea de recuperare pentru spirit și psihic și mi-am zis: „De ce, nu?! Hai să încerc”. Și-am încercat, și-am reușit și cu fiecare articol postat, statisticile privind cititorii mei creșteau și creșteau și creșteau. Până într-o zi, când mi-am dat seama că ale mele gânduri pot fi materializate în premii fabuloase. Și așa a fost. Am îndrăznit, am muncit, am perseverat, nu m-am dat bătută și nici nu m-am lăsat intimidată și am câștigat. Și nu un concurs, am câștigat o mulțime, de am atras asupra mea o ceată de hateri, care mă urmăresc și mă înjură pe la colțuri. Să fie sănătoși, eu îmi văd de drumul meu. Sunt mai bună decât ei!

#pebarbamea4

         Iar banul nu avusese niciodată importanță pentru mine. Risipeam banii pe toate nimicurile, pentru că nu-i munceam eu și pentru că nu le înțelegeam valoarea. Am ajuns să le înțeleg valoarea abia când am câștigat primii mei bănuți, nu vreți să știți ce fericire nemaipomenită am simțit. Atunci am știut că sunt pe drumul cel bun și că trebuie să continui. Mă întreb unde voi fi peste 10 ani… probabil voi avea un blog cu zeci de mii de unici, probabil că voi lucra pentru o revistă cunoscută, habar n-am, cert este că nu voi renunța niciodată la spațiul meu virtual. Pentru că site-urile mele sunt uneltele creației mele, puterea mea, nebunia mea, munca mea, pasiunea mea și oglindirea talentului meu. Fără blogurile mele aș fi nimeni, fără ele n-aș mai avea orientare și mintea nu mi-ar mai funcționa la capacitate maximă.

#pebarbamea1

      Însă totul a început de undeva. Norocul meu a fost mama mea. Eu nu m-am născut cu scrisul în sânge, nu este un talent nativ, ci unul dobândit. Când eram mică mama mă obliga să citesc, până am început să ador această îndeletnicire, lectura. Cititul m-a ajutat să scriu, cititul mi-a deschis mintea, mi-a îmbogățit vocabularul, m-a educat și m-a învățat să mă exprim. Cititul mi-a pus în mână condeiul scrisului. Și-am citit și-am tot citit până mi-am spus: „Vreau și eu să scriu” și-am scris și ce-a ieșit din mâna mea mi s-a părut uimitor. Dar în spatele articolelor câștigătoare a stat întotdeauna multă muncă, poate nopți nedormite, frământări și multe temeri. Întotdeauna mă tem să nu dau greș, pentru că mereu îmi doresc să fiu cea mai bună într-o competiție. Și deși mulți cred că tot ce-am câștigat până astăzi mi-a picat din cer, vă înșelați amarnic. Am muncit pentru tot ce am, mi-am sacrificat timpul, uneori și viața, pentru a atinge succesul. Și l-am atins în pași mărunți, nu în salturi mari.

#pebarbamea2

        Sunt pe barba mea, astăzi am tot ce-mi doresc, sunt pe cont propriu, mi-am găsit chemarea, o fructific și asta mă face fericită. Și deși unii mă privesc cu admirație, alții mă urăsc pe la colțuri, dar asta înseamnă să-ți urmezi visul, să mergi ÎNAINTE oricâți ți-ar spune nu poți, n-ai cum, n-ai șanse, nu e bine, nu-ți iese și-așa mai departe. Întotdeauna am fost pozitivă și mi-am zis: „încerc fie ce-o fi, pot, sunt capabilă, o să reușesc”! Și-am reușit! Așa trebuie să gândești și tu; tu, cel care ai un vis, dar care nu ai curajul necesar să-i dai frâu liber. Tu, cel care ai vrea, dar nu știi dacă poți. Tu, cel care ți-ai dori, dar ți-e teamă să încerci. Fă-o, încearcă, muncește, nu te lăsa, mergi înainte, sacrifică tot ce poți sacrifica și împlinește-ți visul! Dacă vrei, poți. Dacă îți dorești, reușești. Dacă muncești, n-ai cum să nu obții. Dacă îți vei urma visul, vei ieși din mulțime, vei fi un exemplu, vei ajunge sus și tot succesul este al tău! Fii #pebarbata! Se poate!

#pebarbamea6

        Cu acest articol particip la Campania „Fii pe barba ta!” inițiată de Philips. Și dacă nu știai, în această vară, Philips lansează provocarea „Fii pe barba ta!”, prin gama de produse Click & Style, două modele de aparate de îngrijire versatile, pentru orice stil. Mai multe detalii găsiţi pe site şi pe Facebook. Participă și tu la campania Philips și câștigă! Fii #pebarbata!

banner-campanie-pe-barba-ta

Părinţii, adolescenţii şi prietenii…

Image

            De când lumea şi pământul au existat neplăceri între părinţii copilului şi prietenii acestuia. Aproape de fiecare dată părinţii nu sunt mulţumiţi de prietenii copilului şi consideră anturajul acestuia ca fiind unul nepotrivit şi lipsit de productivitate; părintele găseşte defecte şi diferenţe majore între propriul copil şi prietenii acestuia. Foarte rar prietenii sunt consideraţi de nivelul copilului lor… aproape toţi părinţii sunt de părere că odreasla lor este cu mult superioară peste ceilalţi copii. Ştiţi proverbul, fiecare cioară îşi laudă puiul.
         Însă toate acestea nu pentru că părinţii ar fi oameni răi sau egoişti, ci din dorinţa de a-şi proteja copilul de toate relele din lume; părintele preferă de multe ori să îndepărteze copilul de ceea ce i-ar putea face rău. Că au sau nu dreptate în acţiunile pe care le întreprind părinţii pentru a-şi proteja copii, trebuie să înţelegă toţi tinerii că tot ce fac, fac din protecţie şi pentru binele lor. Niciun părinte normal nu se gândeşte la binele lui, pune copilul ca proritate supremă.
           Aşadar tinere eliberează-ţi mintea de tot ce gândeşti negativ despre proprii tăi părinţi şi ascultă-mi şi mie argumentele, apoi decizi singur dacă ai tăi te-au rănit intenţionat sau au făcut ceea ce credeau ei că este mai bine pentru tine.
           De la vârsta de 12-13 ani începe lupta pentru independenţă a copilului, este vârsta preadolescenţei. Copilul vrea din ce în ce mai multă libertate, leagă prietenii durabile, încep cererile şi se va îndepărta din ce în ce mai mult de părinţi. Apar diferenţele şi neînţelegerile. Acum punctul de atracţie şi de interes sunt prietenii. În timp ce copii luptă pentru independenţă şi intimitate, părintele pierde din autonomie. Copilul va deveni secretos, va deveni interesat de propriul corp şi propria persoană, îşi va canaliza întreg interesul asupra prietenilor săi. În societate încă de mici, copii sunt învăţaţi să relaţioneze şi să lege prietenii sau sa fie, poate, doar parteneri de joacă. Şi o dată cu vârsta, prietenii devin la fel de importanţi ca cei din familie. Copilul descoperă o lume neştuită care îl fascinează, părintele se va simţi pierdut. Este foarte greu pentru un părinte când are loc trecerea de la copil la preadolescent sau adolescent. Din copilaşul mamei devine brusc un pui de bărbat sau de femeie. Ca părinte, cel mai bine ar fi să discuţi cu copilul tău, să îi prezinţi pericolele care se află afară. Să îi explici şi partea bună a vieţii şi părţile riscante. Oricum toate trebuiesc discutate şi explicate conform vârstei. Trebuie să îi arăţi preadolescentului că ai încredere în el, să îl asculţi… deşi poate sunteţi obosiţi; să îl înveţi că adevărul este cel mai valoros, că fie ce-o fi vă poate spune totul. Ştiu că este greu ca părinte să te obişnuieşti cu schimbările din viaţa copilului tău, să îi respecţi prietenii şi intimitatea, dar trebuie. Altfel copilul se va îndepărta şi vă veţi pierde din încredere.
           De la 14 ani atât fetele cât şi baieţii încep să fie conştienţi de sexualitatea lor, vor dori sa aibe iubiţi/iubite, vor dori şi mai multă libertate, iar părintele se teme şi mai mult. Din ce creşti problemele tale ca şi copil se măresc. Atât cu băieţii cât şi cu fetele unul din părinţi ar trebui să discute despre sex, despre bolile venerice, despre tot ce implică sexul în general. Ca părinte trebuie să îţi învingi teama şi ruşinea şi să fii pregătit pentru orice tip de întrebare; foarte important este să îi răspunzi cu adevărul. Copilul va afla oricum mai devreme sau mai târziu şi nu cred că ţi-ar plăcea să afle că îl minţi. Este de asemenea foarte dificil să existe acest dialog între părinte şi copil, dar este foarte necesar, o simplă discuţie poate schimba un destin.
         Ceea ce trebuie să înţelegi tu, adolescentule, este că mama şi tatăl tău nu îţi vor răul. Dacă te pedepsesc este pentru că vor să îţi dea timp de gândire la ceea ce ai făcut greşit, dacă îţi pun restricţii înseamnă că se tem pentru siguranţa ta, dacă îţi interzic să te vezi cu anumiţi tineri este pentru că ei văd sau simt ceva în neregulă cu acei adolescenţi şi că asocierea cu ei nu te avantajează sau te duc la distrugere. Este greu ca părinte să oferi stabilitate, iubire, înţelegere dar în acelaşi timp să mai fi şi radical, inflexibil sau dur ca să schimbi ceva neplăcut în copilul tău. Crede-mă vei conştientiza mai târziu cât bine ţi-a făcut mama când te-a pus sa faci teme suplimentare, sau când te-a certat că ai minţit, sau că ţi-a luat banii de buzunar pentru o săptămână din cauza unei note proaste, sau ţi-a interzis să te mai vezi cu anumiţi prieteni care ulterior se devodesc a fi nepotriviţi pentru tine. Crede-mă orice decizie luată cu fermitate din partea părintelui, ţie îţi poate schimba soarta. Fără un set de valori şi principii implementat de părinţii tăi, fără restricţiile sau ajutorul lor, fără pedepsele şi fără controlul lor nu am deveni oameni de bine. Părinţii ne pregătesc să devenim oameni puternici, responsabili, muncitori, nişte oameni de toată isprava. Educaţia de acasă şi mediul familial contează foarte mult. Cu ajutorul familiei şi al studiilor poţi fi orice îţi doreşti să fii, poţi practica la maturitate orice meserie, te poţi bucura de confortul creat, vei avea  propria familie la care visezi… toate se trag din copilărie. Devenim ceea ce vrem să fim, însă neghidaţi de părinţi foarte puţini copii sunt studioşi şi responsabili din propria iniţiativă.
            Uneori părinţii şi prietenii nu sunt pe aceeaşi lungime de undă şi de multe ori părinţii au mereu ceva de obiectat în ceea ce îi priveşte, dar gândeşte-te câtâ teamă îndură mama ta când lipseşti noaptea de acasă, la ce simte tatăl tău când vii acasă băut sau duhnind a tutun, la ce simt ai tăi când ai relaţii sexuale înainte ca maturizarea ta să fie completă. Gândeşte-te tinere că părinţii tăi se tem de accidente, de violuri, se tem că vei intra în găşti nefaste, că vei consuma droguri sau că poţi deveni un delincvent. Părinţii tăi nu te-au făcut ca să te piardă pe parcurs, te-au făcut ca să se mândrească cu tine, ţi-au dat viaţă din iubire şi vor ca tu să duci un trai sigur şi fericit.
           Adevărat că uneori sunt prea stricţi sau prea exigenţi însă tu ca adolescent trebuie să discuţi cu ei, să le explici că eşti un tânăr responsabil şi că pot avea încredere în tine, că tu nu o vei lua pe un făgaş greşit. O relaţie sănătoasă între părinţi şi copii este bazată pe încredere şi comunicare.
        Tinere, indiferent ce problemă ai avea, indiferent ce prostie ai făcut, indiferent de gravitate trebuie să înţelegi că nimeni nu te va ajuta mai bine şi mai sigur decât părinţii tăi. Trebuie să îţi învingi teama şi să le spui ce ai făcut, deşi poate te vor certa şi mustra, te vor ajuta negreşit, nu te vor lăsa la greu, nici nu te vor face de ruşine. Vor face doar ce este în avantajul tău. Prietenii se tem şi ei de părinţii lor, poate nu au putere să te ajute, poate nu vor sau poate, mai rău, te vor face de ruşine sau vor amplifica problema, însă părintele tău nu va mişca un deget împotriva ta. Ai încredere şi vei vedea cât de înţelegători pot fi părinţii tăi.

            Dacă te simţi neînţeles de ai tăi, nebăgat în seamă, dacă te simţi singur în propria familie, spune-le părinţilor tăi. Gândeşte-te că există o diferenţă de generaţii între voi şi părinţii voştrii, că poate copilăria lor n-a fost prea fericită, dar ca să te înţeleagă trebuie să vorbeşti cu ei.
        Cât despre prieteni… prietenii care te instigă împotriva părinţilor tăi, care te învaţă la rele, care te supun unor teste de teribilism ca să le demonstrezi loialitatea… aceştia nu sunt prieteni. Aceştia sunt oameni pe care efectiv trebuie să nu îi iei în seamă. Un prieten bun nu te pune să fumezi pentru că aşa e la modă, un prieten nu îţi va da sa bei ca să vezi ce „tare” e, un prieten nu îţi va da droguri, un prieten nu te învaţă să furi, să minţi, să îţi nesocoteşti părinţii. Într-un cuvânt într-o prietenie acei oameni au pasiuni comune, au hobby-uri comune, se plac aşa cum sunt, se completeză, se susţin dar niciodată nu-şi fac rău. Prieten înseamnă să îi arăţi celuilalt unde greşeşte fără să îl jigneşti sau să faci haz de defectele lui.
         Nu este o ruşine să ai oră de intrat în casă, nu este o ruşine să nu ţi se dea voie să lipseşti noaptea de acasa, nu este o ruşine să fii virgin pe durata adolescenţei, nu este o ruşine să refuzi să fumezi, să refuzi să bei, să refuzi drogurile. Nu este o ruşine să spui NU când ceva nu este în acord cu ceea ce vrei şi propriile principii. Prietenii te vor înţelege şi nu te vor judeca. Să poţi să spui NU înseamnă să fii matur, să fii puternic, să fii deştept. Dacă vei fi atras de efectul de turmă şi vei face tot ce fac şi ceilalţi tineri fără să îţi pui întrebarea dacă este bine sau rău, înseamnă că nu vrei să fii unic, nu vrei să fii puternic şi deştept.
         Respectă-ţi părinţii şi încearcă să le înţelegi temerile, explică-la ce te nemulţumeşte la ei şi încercaţi să aveţi o relaţie bună, nimic nu se compară cu un cămin în care să te simţi iubit, în siguranţă şi înţeles.
        Aşa că dragi părinţi ascultaţi-vă copii şi înţelegeţi-le motivele acţiunilor lor, sfătuiţi-i şi iubiţi-i necondiţionat. Iar voi tinerilor, respectaţi-vă părinţii şi ascultaţi-i cu acelaşi respect şi înţelegere cu care aţi vrea să fiţi trataţi.

Nu uitaţi, comunicare şi respect!

 

 

 

 

Daca totusi nu ai un copil adolescent si urmeaza sa fii parinte iti recomand aceste decoratiuni pentru camera copilului si aceste frumoase hainute pentru botez.