Despre infidelitate, prin mine si prin ochii mei

         Jurnalul unui Infidel – unii cred că infidelitatea este inadmisibilă, alții admit că sunt oameni și că obișnuiesc să mai calce și strâmb. Tu în care tabără te afli? Recunoști că înșeli sau ascunzi acest fapt cu desăvârșire?

          În general sunt o fire pașnică, nu sunt violentă și nici nu aș fi vreodată capabilă să fac cuiva vreun rău. Totuși, mereu am spus că singura crimă de care aș fi în stare, fără să stau pe gânduri, ar fi crima pasională, cea comisă din dragoste, dintr-o gelozie nebună. Dar bineînțeles, nepremeditată, ci numai dacă l-aș prinde în „flagrant delict”, altfel nu cred că aș fi capabilă. În aburii geloziei, mintea mi s-ar întuneca și nu mi-ar trebui explicații, aș face-o pur și simplu, la nervi, din nebunie.

jurnalul-unui-infidel_1_fullsizeCeea ce tocmai am afirmat, este oarecum paradoxal. De ce? Pentru că eu, o femeie, sexul slab cică, n-am fost niciodată fidelă, niciunui bărbat din viața mea. Acum am parte de o perioadă de singurătate, de liniște, de reculegere, și sper să mă fi lecuit de infidelitate. Totuși… uneori năravul din fire n-are lecuire. Și cu toate că sexul n-are nimic de-a face cu iubirea, numai gândul că el a atins o altă femeie, așa cum mă atingea pe mine, mă înnebunește. Probabil că orgoliul meu este nemăsurat, probabil că mă iubesc pe mine mai mult decât i-am iubit pe oricare dintre ei. Nu știu să vă dau o explicație anume. Nu știu de ce am fost infidelă, nu știu de ce am călcat strâmb de atâtea amar de ori. Însă nu m-am putut stăpâni. Uneori am fost curioasă, alteori am fost ispitită, uneori atracția a fost prea puternică sau pur și simplu… dintr-o pasiune de moment. Am făcut-o și din cauza mâhnirii sau alteori din răzbunare. Întotdeauna a fost un miez, un motiv, o chichiță ce m-a îndemnat sau m-a ispitit. Dar cert este că pe fiecare i-am iubit în felul meu, poate bolnav, poate defectuos, dar i-am iubit și de la fiecare am învățat câte ceva. Din prea plinul lor, mi-au oferit și mie o mică părticică din viața lor, din dragostea lor, din sufletul lor. Și le sunt recunoscătoare pentru asta, pentru că am avut prilejul să cunosc bărbați deosebiți.

Dar femeile, în general, nu-și recunosc infidelitățile. Se spune că sunt fidele prin natura firii lor. Ei bine, și bărbații și femeile înșeală în egală măsură. Dar trebuie să recunoaștem, toate am păcătuit la un moment dat, cu fapta, cu gândul sau cu vorba. Poate că noi, femeile, avem numai o putere mai mare de stăpânire, în rest suntem cu toții mănați de aceleași dorințe. Și noi vedem, și noi simțim atracția, suntem curioase, ne-ar plăcea, am încerca, am acționa și chiar am face-o. Numai că uneori, noi fetele, luăm în calcul toate aspectele. Noi ne gândim mai mult la viitor și la consecințe și parcă ne temem să mergem până la capăt. Este foarte ușor să spui despre un bărbat că este curvar, nedemn de luat în seamă, însă… și curvarul acela, dacă i se poate spune așa, cu cine înșeală? Nu cu o femeie? Și chiar dacă ea nu este căsătorită sau nu este iubita nimănui, are și ea partea ei de vină pentru că acceptă o relație cu un bărbat angajat într-o relație sau căsătorie. Să nu fim ipocrite, și noi femeile suntem infidele. Bineînțeles că nu toate, cum nici bărbații toți nu sunt infideli. Dar aceia care suntem, păi suntem infideli și infidele prin toți porii. Și nu, nu vă simțiți lezați de termenii „curvar” și „curvă”, înseamnă CAM același lucru cu „infidel” și „infidelă”. Oricum oamenii statornici în sentimentele și în comportamentul lor cred că a fi infidel cu a fi curvă/curvar, înseamnă același lucru. Nu prea pot face această mică diferență. Dar în fine, să trecem peste, nu țin acum lecții de semantică.

       Cât despre mine, eu nu sunt o femeie ca toate celelalte, eu nu sunt obișnuită, eu trăiesc prezentul. În viitorul meu nu prevăd o familie sau copii, așa că nu am nimic de pierdut, mă bucur de ce am acum, de darurile care mi se ivesc în viață. Trăiesc clipa ca și cum ar fi ultima secundă a vieții mele. Poate că sunt egoistă, poate că am lăsat dragostea să treacă pe lângă mine, poate că am greșit… dar în fond, n-am făcut rău nimănui, numai mie. Dacă regret ceva, regret că nu am știut să prețuiesc mai mult ce am avut lângă mine. Regret că nu mi-am dat șansa să trăiesc o adevărată poveste de dragoste.

       Infidelitatea nu este un păcat, dar este un mijloc prin care îți asiguri singurătatea. Rămâi cu amintiri frumoase, cu zâmbete dulci pe chip, însă… în final, de sărbători, singurătatea îmbrățișează infidelul. Și probabil că îmi merit soarta, habar n-am… sper să-mi fi învățat lecția. Și dacă nu, voi înfrunta cu demnitate viitorul și toate oportunitățile care mi se vor ivi. Infidelitatea umple existența unui om, dar niciodată nu va suplini adevărata dragoste. Infidelitatea oferă experiențe inedite în viață, dar niciodată nu va asigura liniștea și stabilitatea de care are nevoie un om. În nopțile reci, conștiința înjunghie omul. Mustrările de conștiință sunt sufocante, însă uneori năravul din fire n-are lecuire. Lupul își mai schimbă părul, dar năravul ba.

        Dar infidelitatea are și partea ei bună, infidelul se transformă într-un filosof veritabil, autentic, care chiar a trecut prin viață și cunoaște toate fețele oamenilor. Și oricât am fi de blamați și de stigmatizați, noi, infidelii, știm mai multe despre dragoste decât oricare alt om, fidel.

         P.S. Dacă ești curios sau curioasă să știi ce trece prin mintea unui infidel, îți recomand să citești Jurnalul unui Infidel, n-o să regreți! 🙂

Fidela… infidela

        Camil Petrescu spunea: „Femeia înșelă numai pe cel pe care îl iubește, pe  ceilalți îi părăsește pur și simplu…”

        Totul a început de la Jurnalul unui Infidel! „Blestemată” carte! Insuflă curaj și îndeamnă la iubire!

jurnalul-unui-infidel_1_fullsizeDimineața aceea de aprilie avea să mă schimbe pentru totdeauna. Din femeia îndrăgostită de un singur bărbat, devenisem infidela îndrăgostită de doi bărbați. Să mint că eram dezgustată de mine însămi? Să mint că aveam remușcări și mustrări de conștiință? Ce rost are?! Dacă pe ei doi îi mințisem cu nerușinare, cu mine eram datoare să fiu sinceră. Nu aveam nicio părere de rău. Dar îmi era teamă… îmi era teamă că se va afla și îl voi pierde pe Darius. Nu îmi păsa de gura lumii, nu îmi păsa de nimeni, decât de mine și de ei doi. Probabil că eram egoistă, probabil că eram cea mai nemernică femeie de pe fața pământului, însă… dacă aș fi putut să-i unesc pe amândoi într-un singur bărbat, probabil că din infidelă aș fi devenit din nou o femeie fidelă. Fiecare dintre ei avea câte ceva special. Pe fiecare îi iubeam într-un anumit fel.

Darius era iubitul meu de peste 5 ani, urma să ne căsătorim. Era un bărbat bun, tandru, cald și sincer, care mă iubea nespus. Pe când Cătălin era șarmant, enigmatic și-mi oferea acea doză de nebunie de care aveam atât de multă nevoie. Cătălin știa de Darius, însă Darius nu știa de Cătălin. Cu unul dintre ei a trebuit să fiu sinceră. În fond Cătălin nu mă voia de nevastă, el era atras de mine ca femeie și realitatea că eram angajată într-o relație, îl făcu și mai dornic să mă cucerească. I-am acceptat avansurile din curiozitate. I-am dat speranțe, l-am lăsat să mă cucerească, l-am lăsat să-mi sucească mintea. În fond, îmi plăcea la nebunie acest joc.

Cu Cătălin curiozitatea m-a îndemnat să văd unde duce totul. Știam că este un Don Juan. Știam că nicio femeie nu-i rezista. Am crezut că eu voi fi altfel, că voi fi puternică și nu-i voi pica în mreje. Dar m-am înșelat. Din ce se apropia mai mult, cu atât simțeam că-mi pierd mai mult mințile. De ce am intrat în acest cerc viciuos? Nici eu nu știu. Cred că nu am scuză. Însă, de 5 ani nu fusesem decât iubita lui Darius. Acea iubită supusă, drăgăstoasă, mereu acolo pentru el. Nu mai eram curtată ca altă dată, nu mă mai surprindea cu aproape nimic, nu mai simțeam fiorii aceia ca la început. Voiam adrenalină, frică, voiam să simt că trăiesc, că sunt femeie… din nou, ca altă dată. Începusem să mă îndoiesc de mine. Credeam că sunt bătrână la cei 27 de ani ai mei. Credeam că farmecele mi-au apus. Credeam că sunt o figură ștearsă în mulțime. Credeam că în afară de Darius niciun bărbat nu avea să mă mai observe vreodată.

       Așa că i-am dat curs lui Cătălin. Voiam să văd dacă mai sunt în stare să trezesc pasiunea și erotismul într-un alt bărbat. Da, știu, sunt imperdonabilă. Dar… ca să fiu sinceră, întotdeauna relațiile lungi mă plictisiseră. Așa mă simțeam și acum, plictisită. Deși îl iubeam pe Darius și nu voiam să îl pierd, mă vedeam căsătorită cu el, îl vedeam tatăl copiilor mei, știam că bătrânețea mă va prinde lângă el… mă simțeam în siguranță cu Darius… cu toate acestea, nu puteam să-mi refuz o ultimă aventură cu Cătălin.

        Citisem cu puțin timp în urmă Cartea „Jurnalul unui Infidel și îmi plăcu atât de mult, încât îmi dădu acea doză de curaj pentru a face marele pas cu Cătălin. În sinea mea eram hotărâtă, voiam să fac dragoste cu el. Eram dispusă să-mi asum această nebunie, dar în niciun caz nu voiam să fac eu primul pas. Așa că l-am lăsat pe Cătălin să se străduiască în continuare, să se chinuie să mă convingă, să mă seducă ca pe nimeni alta. Și mă surprinse într-o după amiază, în liftul clădirii în care lucram. Eram o vampă? Probabil că da! Cu Cătălin îmi plăcea să mă simt ca o vampă, mă săturasem să fiu tot timpul tratată cu respect. Nu eram o păpușă fragilă din porțelan, așa cum mă trata Darius, cu multă delicatețe. Eram o femeie în toată regula, vulcanică, mistuită de un foc atât de puternic, încât numai Cătălin putea să stingă văpaia. Vampă? Probabil… dar pentru mine dragostea și sexul nu însemnaseră niciodată același lucru. Poate că-i eram infidelă lui Darius, cu trupul… însă sufletul meu era al lui, indiferent ce s-ar fi întâmplat, a doua zi, zorii zilei aveau să mă prindă numai lângă Darius.

       Și inevitabilul se produse… din nou. Ieșisem împreună de câteva ori, ne sărutasem de o mie de ori fugitiv pe holurile îngrunate de oameni, îmi furase atât de multe atingeri, încât simțeam că nu mai pot rezista niciun minut departe de trupul lui Cătălin. Darius era plecat din oraș, așa că am profitat de moment și am plecat cu Cătălin la un hotel retras de la marginea orașului. Acolo mi-am împlinit visul. Eu am fost a lui și el a fost al meu, pentru o noapte am fost un singur trup. Deși de-atunci nu ne-am mai întâlnit niciodată, am refuzat orice contact ulterior cu el, nici acum nu-mi ies din minte amintirile acelei nopți. A fost un vis pe care mi l-am împlinit. Dacă mi-aș fi refuzat această plăcere, probabil că relația mea cu Darius s-ar fi dus de râpă și-aș fi rămas cu neîmplinirea de a nu fi încercat. Probabil că aș fi rămas singură…

      Nici acum nu-mi iese din cap mirosul lui… Cătălin mirosea într-un mod unic și inconfundabil. Parfuml lui era un mix năucitor de tabac, whisky fin, miere, lemn rar și flori de iris… emana un sex-appeal amețitor. Trupul lui, descătușat de haine și inhibiții, părea al unui zeu… era brunet, înalt, cu pielea ușor închisă și ochii negrii, ca negura Iadului. Îmi zâmbea așa cum numai un bărbat sigur pe el poate să zâmbească. În brațele lui m-am simțit ușoară ca un fulg, mângâierile lui era parcă dintr-o catifea electrizantă, îmi trezea fiecare simț… cu fiecare sărut mă simțeam și mai a lui… eram îmbătată de-atâta iubire. Am fost a lui și am făcut dragoste așa cum nu mai făcusem de mulți ani. Cu el am atins un apogeu atât de puternic, încât totul părea ireal… ireal și dulce. Pentru un moment am crezut că inima mi se opri. Dar respiram, respirația accelerată și ochii mei larg deschiși, mă convinseră că încă eram vie, în brațele lui puternice. Fu o noapte de neuitat, lungă și plină de nebunie… am trecut prin toate stările, ne-am iubit romantic și animalic. Ne-am comportat ca doi îndrăgostiți și în același timp ca doi oameni ce își cumpăraseră trupurile… dar așa cum începu, se și sfârși…

        Spre dimineață el a adormit, eu am făcut un duș, i-am scris un bilet și am plecat. L-am rugat să nu mă mai caute niciodată. Nu l-am sărutat de adio, ar fi însemnat că îl iubeam. Nu m-am uitat în urmă, dar într-un colț al ochiului o lacrimă mi se ivi. Iar eu am adormit în patul meu, cu perna rece a lui Darius în brațe și cu gândul că eram o fidelă… infidelă. Oare era posibil așa ceva?!

Sunt într-o mie de feluri…

Sunt ceea ce sunt…

Sunt femeie și bărbat…

Sunt om și soare…

Sunt pragmatism și sensibilitate…

Sunt frumoasă și urâtă…

Sunt bună și rea…

Sunt blândă și nemiloasă…

Sunt loială și infidelă…

Sunt serioasă și neserioasă…

Sunt atentă și aeriană…

Sunt cumpătată și lacomă…

Sunt iubitoare și indiferentă…

Sunt veselă și tristă…

Sunt zâmbet și lacrimă…

Sunt senină și înnorată…

Sunt ploaie și zăpadă…

Sunt caldă și rece…

Sunt primăvară și toamnă…

Sunt deșteaptă și proastă…

Sunt bogată și săracă…

Sunt ambițioasă și delăsătoare…

Sunt perseverentă și dezamăgită…

Sunt un cumul de bine și rău,

Sunt plămădită din bine și rău,

Am o singură față și o mie de măști,

Am o singură viață și o mie de vise,

Am o singură șansă și o mie de dorințe.

Sunt ceea ce sunt,

Pentru unii vis și visare,

Pentru alții pedeapsă și povară.

Pot fi într-o sută de feluri,

În funcție de oameni,

De starea și sentimentele mele.

Nu sunt numai bună,

Cum nu sunt numai rea,

Am o latură plină de lumină

Și una plină de neguri,

Dar niciodată nu se vor suprapune.

Și totuși când și dacă se vor amesteca,

Înseamnă că am trecut de pragul nebuniei

Și-o să mă înnec în propria schizofrenie.

Într-o zi o să-mi pierd mințile,

Sunt sigură de asta.

Într-o zi o să uit totul,

O să mă uit și pe mine,

Atunci voi cunoaste libertatea,

Atunci voi ști că am scăpat de toate.

Și că-n mine nu mai există nici bun,

Nici rău… ci numai adiere și-un strop de vânt.

Sunt ceea ce sunt…

Pentru unii nimic,

Pentru alții mult,

Iar pentru mine… tot!