Nu ma mai satur

Ascult piesa asta de o săptămână și nu mă mai satur de ea… îmi place așa cum puține piese mi-au plăcut în viața mea. Are toate ingredientele unei piese de succes.

Cât despre videoclip, este senzațional… fetița aceea dansează nemaipomenit, emană energie, nebunie și inocență în egală măsură! 🙂

Vouă vă place? 🙂

Cândva…

  Cândva am fost și eu un copil… un copil ca oricare altul. Mi-e dor de copilăre. Mi-e dor de fetița inocentă, veselă și sigură, așa cum eram o dată. Mi-e dor de visele din copilărie, de puterea cu care speram, dar mai ales de puterea cu care credeam. Credeam în oameni, atât de mult… în ochii mei cu toți erau buni, frumoși și darnici. Credeam că toți oamenii nu vor altceva decât dragoste și liniște. Credeam că mersul firesc al vieții este acela de a-ți întemeia o familie, de a avea copii și de a-i face mari. Mă întristau tații la acea vreme… toți pe care îi știam erau alcoolici. Mamele erau triste, mai mereu plânse și muncite peste măsură. Credeam că așa e viața, că așa ajung oamenii la maturitate. Cu toate acestea, eu îmi păstram inocența și veselia. Am fost intactă până-n adolescență… de atunci am început să văd, să aud și să simt altfel. S-a produs o ruptură în interiorul meu. Știu de ce, dar nu pot să mărturisesc în scris. Anii treceau, iar eu mă îndepărtam… de Dumnezeu, de cale, de frumos, de viață.

         Nu îmi plăcea nimic… eram dezgustată, înfricoșată și revoltată. Lumea oamenilor mari nu era așa de roz cum credeam eu. În copilărie îmi doream „să mă fac mare” și când am crescut, mi-aș fi dat maturitatea pe câțiva ani de copilărie. Ani dulci, fără griji, nevoi și mai ales fără vedere realistă. Nu vedeam nimic frumos. Oamenii maturi îmi păreau niște lepre buni de nimic, adolescenții niște perverși în căutare de sex ocazional, bunicii dezinteresați și săraci, copiii mult prea naivi. Nimic care să mă facă să zâmbesc. La vremea aceea nu înțelegeam că oamenii au și defecte, că nu sunt făuriți din perfecțiune și că printre calități se află și putrezăciuni.

           Cumva poate și lumea în care trăiam era ușor promiscuă. Nu m-am născut în puf, nu am locuit într-un cartier select, nu am avut o familie de viță regală. Mă trag din oameni obișnuiți, cu un strop de sânge nobiliar, așa mi s-a zis. Cu zeci de ani în urmă, poate chiar o sută și ceva, neamul meu a luat naștere din combinarea mai multor seminții. Mă trag din neam de polonezi, austrieci și români. Prin sângele meu se presupune că mișună și-un firav fir de rrom. Stră-stră-bunicul meu, cică, ar fi fost de etnie romă. Dar nimeni nu-mi poate spune cu siguranță, dar mie îmi place să cred că da. De ce?! Pentru că uneori am gura slobodă, sângele îmi e fierbinte și cred că am anumite porniri ce se aseamănă cu cele ale rromilor. Dar poate fi numai în mintea mea… nu știu cu siguranță. Și cum spuneam… am văzut în adolescența mea multe lucruri urâte și oameni urâți. Ce silă mi-era de ei…

           Deși la început m-am simțit marcată pe viață. Cu trecerea timpului am învățat să accept oamenii cu bune și cu rele, am înțeles că o cale dreaptă este greu de menținut și cu toții suntem sortiți greșelilor. Când am făcut și eu propriile mele greșeli, mi-am dat seama că nu mi-ar plăcea să fiu marginalizată, stigmatizată sau respinsă. Nu îmi doream ca ai mei să mă gonească, să nu-mi mai vorbească sau să mă blesteme.

          De aceea, acum, îi iau pe toți ca atare. Unii mă amuză, alții mă enervează, altora nu le dau importanță, dar pe cei mai mulți oameni îi iubesc. Mi-am acceptat maturitatea și astăzi sunt mulțumită de viața pe care o am…

Puțină frumusețe naturală…

       Frumusețea se găseșe în sticluțe mici, în doze mici, în doze discrete. Frumusețea nu ține neapărat de exterior, ci de modul în care simți la interior. Nu în zadar se spune… frumusețea vine din suflet… așa și este. Când te simți bine în propria piele, când iubești, pe tine și pe ceilalți, când îți porți trupul cu demnitate și mândrie, atunci da, ești un norocos, te poți numi frumos!        

       Frumusețea înseamnă în primul rând naturalețe. Naturalețe în gesturi, în fire, în gândire și-n comportament. Dar totodată frumoasă este naturalețea fizică. Cu cât te împopoțonezi mai mult, cu-atât te vei urâți mai mult și vei ajunge într-un punct în care vei arăta chiar caraghios. Ador femeile naturale, cu pielea albă sau oacheșe de la Dumnezeu, îmi plac atât de mult pistruii, ador părul blond sau roșcat natural. Îmi plac ochii negrii, căprui ca cireșele, verzi ca apa cristalină sau albaștrii-cenușii ca cerul înnorat. Ador fetele îmbrăcate în rochițe în culori pastelate, din mătase sau pânză topită. Îmi plac sânii naturali, perfect rotunzi ca merele, țuguiați ca perele, sau obraznici ca piersicile. Ador până și ridurile fine sau micii colăcei. Nimic nu oferă mai multă personalitate omului, decât un năsuc mai cârn sau poate puțin în vânt. Frumusețea a fost interpretată și reinterpretată de mii de orii, în mii de ani, cu toate acestea, naturalețea și eleganța au fost dintotdeauna ingredientele principale ale frumuseții.

        Atât de tare m-am săturat de fetele operate și reoperate estetic, încât nu mai reușesc să văd nimic frumos la ele. Consider că-și strică natura, trupul, și-și mutilează nu doar corpul, ci și starea emoțională și psihică. De ce își fac atâtea operații, când fiecare floare are umbra ei, când fiecare sac își are petecul, când fiecare om are sufletul lui pereche?! Oare un om pentru toată viața nu este de ajuns?! Este nevoie oare de o lista lungă de oameni inainte de a-ți găsi jumătatea?! Numai așa simte o femeie că trăiește?! Greșit!!! Total greșit, nimic nu-i mai de preț ca fecioria și cumințenia trupului, nimic nu-i mai frumos ca inocența. O dată ce ți-ai pierdut inocența, o dată ce-ai ajuns să crezi că împlinirea sexuală umple sufletul, este clar că ai pornit pe făgașul greșit și te-ai îndepărtat de la adevărata frumusețe!!

         Vreau să văd mai des oameni frumoși în adevăratul sens al cuvântului. Vreau să văd naturalețe, frumusețe, inocență… delicatețe… oare ma există așa ceva?!

Da, sunt de modă veche, și ce?!

Inocența

        3257

       Mai crede cineva în vise? Mai crede cineva în inocență? Sunt în căutarea inocenței. Caut un om inocent, o ființă care să fi trecut de anii copilăriei și care să-și fi păstrat în inimă și pe chip măcar un strop de inocență. Caut acea persoană curată la suflet, căreia să nu-i pot reproșa nimic. Care să nu deranjeze nici măcar cu un gest sau o privire. Caut acea ființă simplă, izbitor de simplă și suavă pe care să o pot asemăna cu un câmp de flori într-o zi de mai. Caut inocența acelui om care să emane căldura și puritate sufletească, acel om nepătat de dorințe ambițioase, acel om căruia nu-i trebuie bani ca să fie fericit, acel om care înțelege dragostea mai presus de poftele carnele, acel om care cu un simplu zâmbet să-mi însenineze întreaga zi. Poate fi cea mai naivă și mai ignorantă persoană din lume, atâta timp cât mintea îi este învăluită de o înțelepciune aparte, atâta timp cât încă mai crede în bunătatea oamenilor, atâta timp cât încă mai crede în nevinovăția și în frumusețea omenirii.

      Caut inocența într-o ființă care nu are nevoie de haine scumpe, de machiaj strident sau de accesorii pompoase pentru a-mi demonstra frumusețea și calitățile sale virtuoase. Caut simplitatea omului inocent, poate că îl vreau în viața mea tocmai pentru mediocritatea nevinovată și dulce de care dă dovadă. Pentru că inocentul nu-și dorește succes, își dorește împlinire sufletească și uniune în dragoste. Pentru el valorile materiale nu au sens, trăiește din dragoste și pentru iubire. Se hrănește cu afecțiune, își potolește setea cu pocalul sărutărilor sincere și își exercită voința și puterea făcând bine, construind frumos, creând dragoste eternă.

        Ochii mă ard și mă dor, își doresc atât de mult să privească o ființă candidă, să se desfete în imaginea acelei persoane neprihănite. Căci inocentul are mintea feciorelnică, știe de existența răului dar nu-l bagă în seamă, știe că poate folosi unelte întunecate în viață, poate minți, poate seduce, poate manipula, dar nu o face… castitatea sufletului său vine din interior, din sine, din însăși naturalețea firii sale. Ador sfiala unei femei inocente, nimic nu poate fi mai frumos și mai dulce decât pudoarea unei femei… dragostea naște inocență și inocența naște fără tăgadă dragostea. În iubire orice atingere pare virgină, fiecare sărut pare primul și poate ultimul, orice gest de tandrețe este inocent și oferit din tot sufletul… oferit tocmai din nevoia aceea nevinovată de a iubi. Inocentul nu tânjește neapărat să fie iubit, menirea lui este să iubească, să ofere, să dăruiască și să se dăruiască.

        Caut acea ființă serafică, ruptă din soare, născută din marea iubirii și crescută în pură virtute… vreau să-i simt smerenia, mireasma pură, adierea de mărgăritare din păr, frumusețea neîntinată, să-i ating cu sfială obrazul nepătat, să-i sărut pleoapele imaculate și să renasc în privirea ei ingenuă, să mă mângâie cu zâmbetul său nevinovat.

        Caută în lume o singură dovadă de inocență, caut un om…

Un strop de vară

47603_19_1371737531

Afară-i frig, e cenușiu, nu-mi place,

Mă întristează, am nevoie de culoare,

Aș vreau puțin verde și un soare călduros.

Să vină vara, acum! Îi ordon toamnei

Să plece, să se întoarcă de unde a venit,

Pământul să își schimbe rotația pentru mine.

Vreau o stare de fericire și de optimism,

Iar timpul ăsta care-i azi, mi-e potrivnic,

Mă îndoaie și m-apleacă, mă obligă

Să stau în genunchi și să mă chircesc.

Iar eu nu vreau, vreau să stau falnică-n picioare.

Fericirea… banii n-aduc fericirea,

Și mi-atât de dor de ea, vreau să-i zâmbesc

Să o strâng în brațe și să o sărut.

Dar fericirea mea are un chip, e om.

Dar omul s-a îndepărtat… aș vrea să trag de tine,

Să te aduc aici o dată cu primăvara mult iubită.

Mi te imaginez aici, lângă mine…

Mirosind împreună un buchețel firav de lăcrămioare,

Știi că miros a dragoste, a inocența noastră de demult…

Hai lasă iarna-n urmă, scutură distanța dintre noi,

Vino mai aproape și lasă-mă să-ți mângâi obrazul fin,

Dă-mi voie să-ți simt mireasma trupului ce pare-a fi a florilor de mai.

Nu te sfii, lasă în trecut minciunile, lasă în urmă supărările,

Lasă în spatele tău trădările, eu ți le-am iertat,

Să ne apropiem cu pașii goi unul de altul,

Și să ne strângem iar în brațe, ca altă dată.

Oamenii se tem de-apocalipsă, eu mă tem

De distanța noastră, mă îndurerez în lipsa ta,

Lângă tine vreau să stau, cu tine noaptea-i zi

Și ziua este veșnic tot senină.

Din vina ta mi-am pierdut linistea,

Mi-ai rătăcit primăvara și vara,

Chiar si cand sunt flori afară, eu văd în jur putrezăciuni.

Dar știi și tu că timpul nu ne iartă,

Ar fi mai bine dacă ai reveni, căci vremea trece,

Ni se usucă sentimentele și lacrimile de dor,

Eu te aștept așa cum știi și sper să vii într-o clipită,

Să aduci din nou în viața mea speranța

Și un strop de bucurie…

Tu simți sărbătorile?!

    A Cozy Christmas     

      A trecut și Sfântul Nicolae… copii cred că s-au bucurat cel mai tare… în fond ei simt cu adevărat spiritul sărbătorilor, ei sunt norocoșii. Pe unii dintre noi Moș Nicolae ne-a uitat, pe alții ne-a sărit, pe unii ne-a dezamăgit, pe unii i-a mulțumit… i-a bucurat și fericit. Anul acesta n-am simțit, ca în alți ani, că este sărbătoare, că vine Moșul… și mă uitam și eu la știri aseară, ca tot omul și după ce că eram supărată de-ale mele că maică-mea este în spital… a început Esca să mă înnebunească cu stocurile magazinelor de jucării care au fost epuizate de părinții disperați. Apoi a fost știrea în care un copil foarte sărac a primit acum ceva timp un laptop, iar de Moș Nicolae a mai primit unul… însă știind cum este să nu ai laptop dar să îți dorești din tot sufletul unul, i l-a dăruit altui copil sărac din satul său. M-a impresionat foarte tare, mai rar așa ceva. Alți părinți săraci nu i-ar fi dat voie să îl dăruiască, ar fi putut să îl vândă și cu acei bani să mănânce două luni, sau să își cumpere alte lucruri trebuincioase și importante… Câtă noblețe într-un singur copil, cât de multă bunătate și cu ce puritate a făcut cadou acel laptop prietenului său. Am zărit în ochii acelui copil adevărata bunătate divină și inocența neîntinată care este atât de neprețuit. Și-am ajuns la concluzia că mare dreptate are mama când spune că, dar din dar se face Rai. Fiți siguri de asta, orice oferi din suflet îți va fi răsplătit înzecit. Chiar de îți dai ultimul leu din buzunar unui nevoiaș, unui bolnav, Dumnezeu îți va trimite bani neașteptați, soluții neașteptate… în fine.

        Și când mă simțeam și eu bine și impresionată de știrea cu copilul darnic, hop altă știre care m-a tulburat fantastic. Au dat la știri despre familii sărace cu copii mulți care au primit și ei cadouri de la oameni de bine, fructe, dulciuri, câteva jucării. Copii mai mici nici nu recunoșteau bananele, nu știau ce sunt… dintre copilașii mai mari nu îndrăzneau să se apropie de cadouri, erau rușinați, nu știau ce înseamnă să primească ceva… nu știau să reacționeze, să se bucure. Mi s-a pus un nod greu în gât și parcă mă sufocam… mi-a fost tare milă de ei. Apoi au arătat niște copii la un orfelinat care au primit doar fructe… ce mult se bucurau acei copii la vederea merelor, bananelor și portocalelor. Alți copii care au de toate nu îi poți convinge să mănânce un fruct, în schimb bieții orfani s-au bucurat de parcă le fuseseră aduse cele mai de preț delicatese.

       M-am întristat foarte tare, mă durea inima la propriu… și eu în copilăria mea am avut perioade când nu primeam mare lucru de Craciun sau Sfântul Nicolae, mama îmi lua tot ceva care să îmi fie de folos… țin minte de un Crăciun, eu îmi doream tare mult o păpușă și am primit un penar și o portocală. Am fost tare dezamăgită… atunci n-am înțeles că mama nu putea mai mult… că nu avea posibilități de mai mult. Dar cu toate astea m-am arătat încântată ca să nu o întristez pe ea. N-am avut de fiecare dată brad, n-am avut de fiecare dată nu știu câte feluri de dulciuri… dar nu mi-a lipsit niciodată afecțiunea mamei mele. 

      Și stăteam și mă gândeam aseară, cât de mulți copii săraci sunt, cât de mulți copii triști care nici măcar nu îndrăznesc să viseze la venirea Moșului. Și dacă au ceva bun de mâncat de Craciun probabil că este tot ce contează. Sunt atât de mulți copii orfani care nu se pot bucura de căldura unei familii, care nu știu ce înseamnă mângâierea unei mame, care nu cunosc protecția și siguranța unui cămin stabil, care nu știu ce înseamnă o masă îmbelșugată, care n-au avut niciodată un brad de Craciun. Cât de mulți copii sunt pe străzi abandonați, în frig își duc traiul, mănăncă te-mir-ce, nu cunosc noțiunea timpului după sărbători ci după anotimpuri, copii singuri, triști, bătuți de oameni și de soartă. Și nu sunt doar copii, sunt mulți oameni nevoiași, fără case, săraci lipiți pământului… Și ce să mai vorbim de copii bolnavi, cu afecțiuni incurabile care tot ce își doresc este să fie sănătoși, să trăiască… să se poată bucura de copilăria lor, de viață… Trist… 😦

      Oare câți dintre noi conștientizăm partea aceasta crudă a vieții?!

      Scopul articolului meu nu este să vă indispun sau să vă întristez… deși sunt conștientă că oarecum vă ”ating”… nu vă fac morală, nu vă îndemn să mergeți la orfelinate, aziluri sau pe străzi ca să împărțiți hrană, dulciuri, fructe sau haine… vă cer însă să învățați să vă bucurați de sărbători, de adevăratul spirit al Crăciunului, să vedeți frumosul din lucrurile mărunte, să vă bucurați de părinții voștrii, de frații voștrii, de prietenii voștrii. Să fiți recunoscători că puteți merge, că vedeți, că auziți, că puteți vorbi, că puteți munci, că aveți ce pune pe masă, că aveți unde dormi, că aveți căldură, confort, că atâta lume vă iubește… fiți recunoscători pentru tot ce aveți, mult sau puțin… alții nu au deloc. Conștientizați-le munca părinților voștrii, apreciați-le sacrificiile, iubiți-i mult… inspirați magia sărbătorilor de iarnă.

      Sunt prea multe suflete care nu au nimic, Tu ai, ești binecuvântat!! Fii recunoscător pentru bunicii tăi, pentru mama ta, pentru tatăl tău, pentru frații tăi, pentru sănătatea ta și alor tăi, pentru bunurile tale materiale, pentru toată iubirea de care ai parte.

      Simte sărbătorile de iarnă dincolo de cadourile minunate pe care le aștepți, fii fericit că ești cu familia ta… ai ceea ce unii dintre noi nu îndrăznesc să viseze. Și dacă din puținul tău dai și nevoiașului de la colț de stradă înseamnă că ești un om cu adevărat și valoros, că ai înțeles spiritul sărbătorilor, că ai înțeles că nașterea Domnului înseamnă iubire și dăruire pentru aproape.

      Cu tristețe în suflet vă spun că nu mai simt Craciunul ca altă dată, ca atunci când aveam 10 ani și lemnele mocneau în sobă, sarmalele fierbeau de zor, cozonacii creșteau minunați în cuptor și mă bucuram atât de mult că am și eu brad și știam cu siguranță că va veni Moș Craciun. Ai mei făceau niște sacrificii pentru bradul și dulciurile mele, dar tare mai era frumos, minunat mirosea în casă… a lemne, a cetină de brad, a sarmale și cozonaci… nu mai simt ca atunci… pentru că mi-am pierdut inocența, însă tot iubesc Craciunul și încerc să profit de orice moment cu familia mea.

          Tu simți sărbătorile?!