Bas Traslochi – firmă de transport

Să mai ziceți voi că nu sunt eu fată deșteaptă. Că de’ nu degeaba m-am făcut bloggeriță. Astăzi am primit provocarea de a scrie despre o firmă de transporturi din Italia, cu sediul în Roma. Inițial mă gândeam că e Dumnezeule deținută de-un roman, dar nu știu, nu cred, pentru că absolut tooooate informațiile sunt scrise în italiană. Când am intrat pe www.bastraslochi.eu și am văzut că întreg site-ul e în italiană și nu are opțiunea de a da informațiile în română, mi-a cam picat fața. Dar noroc că internetul e mare și ofertant și am apelat la faimosul Google Translate, căci sincer, nu știu o boabă de italiană, deși se aseamănă puțin cu spaniola, pe care o cunosc aproape la perfecție, cel puțin vorbit.

img1

Mdaaaa, și-am intrat pe site-ul firmei de transport, și dă translate… dar nu așa oricum, că nu merge cu copy/paste-ul, ci întâi transcris în word și abia apoi copy/paste pe Google Translate. Și-am aflat că BAS Traslochi este firma care se ocupă cu mutările întreprinderilor mari și mici, cu mutările birourilor private și nu numai, dar la fel de bine pot fi contactați și dacă cineva vrea să se mute dintr-o casă într-alta. Ba chiar oferă până și servicii de depozitare mobilier sau pentru depozite goale, pivnițe și mansarde.

Pentru orice fel de mutări, de mobilier sau obiecte profesionale, precum și pentru acele mutări importante și delicate, BAS Traslochi oferă următoarele servicii, cu grijă extremă:

–          demontează mobilierul;

–          ambalează mobilierul;

–          ambalează conținutul mobilierului (haine, gadgeturi, etc.);

–          ambalează bunurile de uz caznic și articolele personale;

–          ambalează până și cele mai fragile obiecte (vase, pahare, bibelouri, vaze, etc.);

–          încărcarea tuturor acestor bunuri;

–          mutarea lor în cealaltă locație;

–          descărcarea transportului;

–          despachetarea mobilierului și a obiectelor;

–          montarea tuturor lucrurilor.

Așadar firma de transport BAS Traslochi face toată treaba, de la cea brută, la cea mai fragilă. Ce să spun?! Servicii super utile pentru cei stabiliți în Italia. Dar mă întreb de ce vor să intre și pe piața din România?! Probabil că fac astfel de transporturi și dintr-o țară în altă. Și cum în Italia sunt mulți români stabiliți acolo, unii care vor să se întoarcă și alții care fac afaceri Italia – România și invers, mă gândesc că această firmă transportă și marfă de orice fel, din țara lor în țara noastră și poate și-n alte țări europene.

Așa că dacă printre cititorii mei sunt și oameni care au afaceri în Italia sau vor să-și aducă de-acolo diverse lucruri, mobilă sau alte lucruri fragile, vă sfătuiesc să puneți o întrebare celor de la BAS Traslochi. Succes. 🙂

Bas Traslochi