Inghesuiti…

        Am început să nu mai avem loc unii de alții. Am început să ne privim unii pe alții ca pe niște inamici. Am început să ne urâm, să ne detestăm și să ne vorbim pe la colțuri. Am început să ne bârfim. Am început să ne invidiem. Ne-au prostit banii, premiile, câștigurile și faima.

PR-ul-personal-sau-cum-sa-iesi-din-multimeBlogosfera a devenit un câmp de luptă. Libera exprimare nu mai este aceeași. De la a ne exprima liber, am trecut linia fină și-am început să ne jignim. Ne scoatem ochii unii altora. Ne evidențiem defectele unii altora. Ne înjosim și ne discriminăm unii pe alții. Când am ajuns așa? În urmă cu trei ani blogosfera nu era așa. Aveam loc cu toții, nimeni nu invidia pe nimeni și nimeni nu se certa cu nimeni. Era spațiu suficient, oricât de talentat sau netalentat era fiecare. Ne sfătuiam, ne criticam astfel încât să evoluăm cu toții. Jignirile nu-și aveau locul și nimeni nu era pus la zid. Pe vremea aceea nimeni nu era executat public, așa cum nu existau „criminali” care să curețe „mizeria”. De ce? Pentru nu exista mizerie. Nimeni nu avea nerușinarea de ridiculiza pe cineva. Nimeni nu îndrăznea să se pună mai presus de ceilalți. Nu era vorba de indiferență, ci de educație și bun simț. Fiecare își vedea de ale lui. Fiecare știa despre el însuși că are câte un cusur, de aceea nimeni nu își permitea să critice pe altcineva. Totul era mai liniștit și mai calm.

Pe vremea aceea nu erau competițiile de astăzi, nici premiile de astăzi. Poate că erau mai mari sau uneori prea mici, dar scandal… scandal nu făcea nimeni, fiecare își accepta înfrângerea, așa cum victoria și-o asuma cu bucurie. Am devenit calici, căutăm „urâtul” în orice articol, când de fapt ar trebui să vedem frumosul și esența fiecărui articol. Unii scriem mai prost, alții mai bine. Unii avem cultură generală, alții mai puțină. Unii au rămas în urmă cu gramatica, alții sunt la zi. Vrem o blogosferă curată, fără greșeli, de niciun fel. Dar până la urmă, blogosfera este un spațiu gratuit în care fiecare poate să scrie oricum și oricât.

      Nu sunt de vină cei care câștigă, nici măcar cei care pierd, dacă este cineva vinovat, este cel care oferă un premiu nemeritat. Dar de ce să sărim unii altora la gât? De ce să ne înjosim? Acolo sus este un Dumnezeu care va echilibra tot timpul balanța. Nu există dreptate absolută, cum nu există pădure fără uscăciuni. Printre câștiguri meritate, se află și unele mai puțin meritate. Dar poți să știi ce apreciază fiecare? Poți să știi ce-a avut el și tu nu? Cred că mai ține și de noroc, de karmă… știu că sună idiot ceea ce spun, dar oricât ar fi de clar un concurs, oricât ar fi brieful de bătut în cuie, fără un gram de noroc, nimic nu iese.

        M-am ofticat  și eu, te-ai ofticat și tu la rândul tău. Să rămâi cu capsa pusă pe cineva sau ceva, nu este o soluție. Cea mai bună atitudine este să mergi mai departe. Timpul le va așeza pe toate. Timpul îl va separa pe cel merituos de cel incapabil. Să-ți faci dreptate singur, este ca și cum te-ai lupta cu morile de vânt. Ai pierdut, mobilizează-te și fii mai bun! Demonstrează că poți fi mai bun!

Oamenii-hiene

      citate

      Cea mai mare greșeală a omului care vrea să facă ceva în viață este să îi asculte pe ceilalți, să le ceară părerea și să se lase influențat de ei. Deși sunt de părere că oamenii sunt frumoși, în realitate printre oameni sunt și multe hiene care nu fac altceva decât să se hrănească cu stârvurile celor slabi. Ce fac hienele? Influențează, jignesc, desconsideră și caută tot timpul să anuleze voința celuilalt.

         De la hiene n-o să primești vreodată vreo vorbă bună, nu te va încuraja și nici nu te va lăuda. Ea va căuta tot timpul să-ți arate cât de plin de defecte ești, cât de incapabil și cât de puțină putere ai. În general o fac din răutate, însă de cele mai multe ori invidia le înveninează sufletul. Hiena nu se bucură pentru nimeni, nu se va mândri cu nimeni și nici nu va ajuta pe nimeni. Hiena este cârcotașul care contestă tot, care vede urâtul și care nu va da doi lei pe ceva frumos sau bun.

        Oamenii-hiene contaminează pe oricine în jur și vor face orice om să se îndoiască de el însuși. Mare greșeală. Dacă te lași influențat de vorbele unei hiene, vei ajunge să îți pierzi întreaga încredere în tine și-ți va fi teamă să îți continui planurile sau drumul în viață. Hienele sunt manipulatoare și au răspuns pentru tot. Ca să fiu sinceră, detest oamenii-hiene. Mi se pare că sunt degeaba. Mi se pare că nu au altă treabă de făcut decât să îi critice și să îi descurajeze pe alții. În spatele criticilor nu este numai o răutate imensă și o invidie pe măsură, ci și o sumedenie de frustrări și neputințe. Chiar dacă hienele sunt oameni capabil, cu cunoștințe și cu potențial, în final nu realizează mai nimic. De ce? Pentru că sunt prea preocupați de ce fac alții. Sunt prea orbiți de capra vecinului ca să-și mai vadă de propriile treburi. Nu, nu le ajungi vreodată cu prăjina la nas. Hienele sunt cele mai cele, somități în orice domeniu, dar dacă tragi linia, nu există niciun rezultat.

        Întreaga lor viața și-o vor consuma criticându-i pe alții. Hienele se cred justițiare, cred că menirea lor este să scape lumea de proști, de inutili și așa mai departe. Cred că vor schimba lumea, că o vor purifica, dar de fapt uită că oamenii sunt diferiți. Suntem diferiți, nu putem fi toți la fel, nu putem fi toți deștepți, inteligenți, frumoși, normali și-așa mai departe. Suntem altfel și fiecare dintre noi avem calități și defecte. Și chiar dacă suntem proști cu aspirații, toți merităm o șansă, merităm să încercăm, merităm să reușim. Dacă putem sau nu, nu este treaba nimănui să ne spună ce putem și ce nu. Dar hienele o fac. Hiena îți va spune mereu: „ești prost, ești praf, nu poți, n-ai cum, n-ai șanse, nu meriți… etc.”

        Problema noastră este când ne lăsăm influențați de hiene. Când ne lăsăm duși de nas și când ajungem să ne îndoim de noi. Nu e bine!!! Nimeni nu este în măsură să spună cuiva ce poate și ce nu! Nimeni nu este în măsură să judece pe altcineva! Nimeni nu este în măsură să „îngroape” pe nimeni! Și nimeni nu este în măsură să batjocorească pe nimeni. Până la urmă timpul le va cerne pe toate. Timpul va decide de ce suntem sau nu capabili. Și nu vă temeți să mergeți înainte doar pentru că hiena X v-a spus că nu puteți. Încercați! Încercarea moarte n-are! Nu ascultați de vorbele răutăcioase și indiferent ce vi se va spune, mergeți pe drumul vostru. Dacă faceți bine sau rău, vă veți convingeți singuri.

         Viața voastră este numai a voastră și trebuie să v-o hotărâți singuri, fără să vă lăsați influențați de alții. Mulți vor spune „nu poți”, în loc să clacați, mai bine deveniți și mai motivați și astfel să demonstrați cine sunteți cu adevărat. Arătați lumii întregi de ce sunteți în stare! Se poate!

Despre invidie

     drkchaos_invidia-envy       

           Dacă urăsc ceva pe lumea aceasta mai mult decât orice, acela este sentimentul de invidie. Dar sinceră să fiu nu a fost dintotdeauna așa, am căzut și eu pradă acestei capcane, am fost și eu una dintre persoanele invidioase care se lăsa învinsă de ciudă și de neputința de a nu avea sau a nu fi ceva. În adolescență mi se întâmpla să fiu invidioasă pe fetele mai frumoase ca mine, pe cele care aveau niște picioare mai deosebite, niște haine mai scumpe, niște gadget-uri mai performante sau niște iubiți mai iubitori decât aveam eu. Dar trebuie să recunosc că niciun sentiment nu aduce mai multă nefericire și nemulțumire decât invidia.

           Invidia este una din acele capcane care te prinde pe nesimțite, care te cuprinde în propriile brațe fără să îți dai seama, te crezi defavorizat, nedreptățit și ești atât de orbit încât crezi că toată soarta ți-e potrivnică. Că universul lucrează împotriva ta. Nimic mai fals. Problema este la noi, cei invidioși, la noi cei care credem că merităm totul fără să luptăm pentru acel ceva. Mai mult decât orice, invidiosul nu înțelege că nu toți suntem egali, nu toți avem aceleași posibilități financiare, nu toți am fost născuți cu o frumusețe generoasă de la mama natură, nu toți suntem la fel de norocoși și nu toți suntem înzestrați cu același set de calități. De aceea invidia este inutilă, decât să stai să despici firul în patru pe ce ai vrea și nu ai, mai bine am încerca să schimbăm în noi ceea ce nu ne place, ceea ce credem că ne ține pe loc și nu ne lasă să fim fericiți.

          Invidia nu face altceva decât să adâncească sentimentul de inferioritate și inutilitate, aceast sentiment nefast nu doar că ne orbește, dar ne și surzește și ne paralizează, nu ne lasă să gândim obiectiv, să vedem în jurul nostru acele lucruri bune și frumoase care chiar ne fac oameni, care ne mulțumesc și ne fac fericiți. Invidia este o ură care mocnește, o răutate proprie care ne face să judecăm persoana vizată aspru și nedrept. Invidia se materializează prin acțiunile de defăimare asupra celui pe care îl invidiem și astfel nu facem altceva decât să ne înjosim pe noi înșine, să ne arătăm latura cea rea, cea nedreaptă. Mulți nu merită invidia noastră, dar cu toate acestea noi o aruncăm asupra lor întocmai ca pe un nor negru, în disperarea noastră de a-i spulbera celuilalt fericirea sau mulțumirea de care se bucură. Invidia este să vezi o realitate inversă decât cea adevărată și justă.

            Sfântul Ciprian, cel care a fost vrăjitor și slujitor al răului o bună parte din viață, filosof și totodată slujitor al zeului păgân Apolo… cel care a lepădat vrăjitoria pentru creștinism, spunea despre invidie că „este rădăcina tuturor relelor, izvorul dezastrelor, sămânța delictelor, cauza crimelor. De aici se ridică ura, de aici pornește animozitatea. Invidia aprinde lăcomia, văzând pe altul mai bogat decât el. Invidia ațâță ambiția, când cineva află că altul s-a ridicat într-o funcție înaltă. Ori de câte ori invidia orbește sufletele și pune stăpânire pe tainele minții, teama de Dumnezeu este disprețuită, Învățătura lui Hristos este neglijată, ziua judecății este uitată. Trufia se umflă, sălbăticia îndârjește, perfidia uneltește, nerăbdarea izbește, discordia înfurie, mânia clocotește. De aici se rupe lanțul păcii între cei mari, de aici este călcată în picioare dragostea frățească. Cel cu sufletul bolnav de invidie nu găsește nicio plăcere în mâncare, nici în băutură, mereu suspină, geme și suferă. În adulter ticăloșia se încheie prin săvârșirea faptului, tâlharul ajunge la omucidere și se oprește aici, numai invidia nu are limite. Cu cât cineva are un succes mai mare, cu atât invidiosul arde mai mult în flăcările propriei invidii.” Nici dacă aș fi fost cea mai mare înțeleaptă a lumii nu aș fi putut să descriu mai bine invidia în cuvinte, așadar îi dau dreptate Sfântului Ciprian și din ale sale vorbe înțelegem mai multe lucruri decât lăsăm să pară. Trageți concluzie din cele spuse de el și n-ar fi rău să schimbăm câte ceva în noi, să ucidem din fașă acest sentiment necruțător.

            Se poate scăpa de invidie, eu am reușit, și voi puteți dacă vreți. Cu multă voință, cu multă muncă cu sinele, prin conștientizarea propriilor greșeli, prin conștientizarea lucrurilor bune din viața noastră și mai ales prin stăpânire de sine. Muncește pentru ceea ce îți dorești, lucrează cu tine și transformă-ți defectele în calități. Invidia nu face altceva decât să te consume și să facă rău celorlați, nu aduce nimic bun, decât vrajbă, durere și singurătate. Singurătatea deplină. De când am scăpat de invidie mă simt bine în pielea mea, sunt încrezătoare în forțele proprii, mă simt liberă și sunt liniștită, ceea ce mă face să constat că am o viață mult mai bună decât poate am visat vreodată.

           Eliberează-te de invidie și vei avea o viață mult mai bună și mai fericită.    

Cu toate acestea, invidie stârnesc și acești pantofi din piele și acești balerini din piele…