Pe loc…

88c0d3fbc450740f045bb2b7bf369f21

Câteodată am impresia că bat pasul pe loc,

Mi-e teamă că las timpul să treacă pe lângă mine,

Dar ce să fac?

Sunt atât de confuză încât uneori nici nu mai știu cine sunt,

De unde vin și încotro mă îndrept.

Am senzația că întregul Univers mi-e potrivnic.

Nu sunt nici tristă,

Dar nici fericită.

Îmi lipsește împlinirea,

Îmi lipsește EL,

Un EL,

Nu un anume EL.

Cine o fi El?

Îl tot aștept de ceva timp,

Când o să vină?

Oare cum îi miroase pielea?

Ce culoare au ochii lui?

Cum zâmbește?

Oare îl voi recunoaște?

Mă va iubi așa cum îmi doresc?

Mă va dezamăgi

Sau îmi va întrece așteptările?

Mă amăgesc!

Știu!

Dar cine mă poate învinovăți?

Cine mă poate judeca?

Oare nu a sperat nimeni niciodată?

Eu sper și voi continua să o fac!

Îl iubesc de acum,

Chiar dacă nu îl cunosc.

Mi-aș da viața pentru el

Deși încă nu îl știu.

Sunt a lui chiar dacă el nu mă are încă.

Când luminile se sting

Întotdeauna mi-l imaginez

Așa frumos și falnic.

Este puțin mândru,

E dulce și puternic,

Este EL,

Al meu!

Niciodata in trecut

10384456_695450387191343_805781341112098893_n

         Nici dacă m-ar obliga cineva nu m-aș mai întoace în trecut. 

        Nici dacă m-ar bate cineva nu m-aș mai întorce în trecut.

        În trecut nu mă așteaptă nimic bun.

Uneori mă rușinez cu el,

Alteori mă gândesc la el cu jind.

Dar sigur nu m-aș întoarce.

Dacă ar fi să o iau de la capăt,

Aș comite aceleași fapte,

Poate că aș îndrepta anumite greșeli,

Dar să îmi dea șansa Dumnezeu să mă întorc,

Niciodată.

Pentru că n-ar mai fi la fel,

Pentru că el nu m-ar mai iubi la fel

Și pentru că nici eu nu l-aș mai iubi la fel.

Pentru că mi-ar reproșa și i-aș reproșa multe,

Pentru că aș sta tot timpul cu frica în sân,

Pentru că aș fi suspicioasă,

Pentru că m-aș chinui

Și pentru că nu are rost.

Merg înainte,

Trecutul îl las în urmă,

A fost frumos,

A FOST, 

Dar nu mai este.

Și gata,

Dar startul unui nou început,

Cu altcineva,

Așa este mai bine.

Lui îi doresc fericirea,

Dar nu alături de mine.

N-am putut să îl fac fericit atunci,

Sigur nu aș putea să îl fac fericit nici acum,

Și nici el pe mine.

A fost frumos cât a fost,

Acum ne-au rămas amintirile

Și zâmbetele

Și chipurile senine când ne gândim la „atunci”…

Să vină viitorul,

Cu toată iubirea lui.

Iubi, iubi haaai…

 
Am cam înnebunit, nu știu de ce, dar îmi place piesa. Dar să nu văd videoclipul, că nu-mi place. De fapt să n-o văd pe Andreea Bălan, că ea nu-mi place. E cam figurantă pentru gustul meu. Și nici piesa nu-i cine știe ce filosofie, dar me gusta. Melodia asta îmi induce o anumită stare de căldură, îmi amintește de vară, de soare, de mare, de dragoste… vouă vă place?! Nu cred. 🙂 

          Dar fără să vreau, m-am uitat și la videoclip. Iar Andreea Bălan e „magnifică”. Shakira, Jennifer Lopez, Lady Gaga, toate sunt mici copii pe lângă Andreiuța noastră. Și-atât ce-a mai dansat… de numa’ numa’. Ea dezbrăcată toată, Sonny Flame cu fes, un anotimp îi desparte din câte văd. 🙂  Melodia mai e cum mai e, dar videoclipul e teribil, exagerat din toate punctele de vedere. Este ostentativă prin toți porii, am senzația că e avidă de atenție. Știu că are mulți fani, că este apreciată, dar nu știu… mi se pare că i s-a urcat la cap celebritatea. Iar Andreea Antonescu mărturisește pe toate posturile că ar vrea să reîntregească trupa Andre, ea săraca a rămas în trecut, captivă în anonimat. Dar credeți că o să-o ia lângă ea, Andreea Bălan?! Nu cred…

Haideți că am aberat destul… vă las să ascultați super piesa. 🙂 

Iubi, iubi haaai, iubi, iubi hai să ne iubim… 

Nebunia…

–          Cine ești tu?

–          Sunt Nebunia.

–          Și ce vrei de la mine?

–          Vreau să-ți iau mințile.

–          De ce?

–          Ca să poți iubi din nou.

–          Dar știu să iubesc.

–          Deloc… nu știi să iubești corect. Te dăruiești?

–          Nu!

–          De ce?

–          Mi-e frică.

–          De ce ți-e frică.

–          De suferință.

–          Și de mai ce?

–          De singurătate.

–          Dar acum, nu ești singură?

–          Ba da!

–          Și-atunci? Care mai e siguranța?

–          Cred că niciuna.

–          Păi vezi… singură ești. Doar că te minți că ești în siguranță.

–          Așa este… mă simt în siguranță.

–          Dar ești neiubită, nu-i așa?

–          Mă iubesc prietenii, familia.

–          Dar un suflet pereche?

–          Nu! Nu l-am găsit încă.

–          Nici nu trebuie să îl găsești tu. Te găsește el pe tine. Dar îi vei da voie să te iubească?

–          Nu știu…

–          Nu știu nu este un răspuns.

–          Mi-e frică.

–          Ne învârtim în același cerc. Ți-e frică de singurătate, dar mai ales de suferință. Am înțeles.

–          Și ce vei face acum?

–          Îți voi lua mințile, exact cum ți-am spus.

–          Nu vreau!

–          Atunci vei fi nefericită. Crede-mă…

–          Nu… nu se știe niciodată.

–          Sunt Nebunia… eu știu totul… nebunii sunt mai fericiți. Ei nu au temeri, nu cunosc frica, nici grija și nici singurătatea. Ei trăiesc într-o lume a lor, zâmbitoare. Oamenii îi iubesc, iar ei se lasă iubiți.

–          Doar așa pot învăța?

–          Da… promit că atunci când îți vei învăța lecția îți voi reda rațiunea.

–          Promiți?

–          Da! Dar s-ar putea să nu o mai vrei tu…

–          Să încercăm atunci…

Și cu o simplă atingere, îi luă mintea și o lăsă senină și zâmbitoare.

Împăciuire

dindragoste.unica.ro

Dacă aș nărui orice urmă de omenie din mine,

Sigur aș scăpa de durere.

Dar oare lipsa durerii mi-ar aduce fericirea?!

Sigur că nu, de fapt as fi mai pustiită ca niciodată.

Măcar durerea îmi oferă convingerea că trăiesc,

Că încă mai simt ceva, orice,

Că încă mai pot iubi ca odinioară.

Iar omenia mă păstrează încă om

Și mă îndeamnă să fiu mai bună,

Atât cât firea mi-o permite.

Căci vreau să fiu mai bună,

În ciuda oricărei dureri,

În ciuda oricărui necaz,

Și în ciuda oricărei neîmpliniri.

Fiindcă toate aceste piedici,

Deși mă dor nespus și mă usucă pe moment,

Mă fac să fiu mai puternică,

Mai rezistentă și mai ambițioasă.

Așa că cel mai bine este să îmi păstrez

Omenia intactă, nepângărită.

Și primesc durerea cu brațele deschise,

Știind că dincolo de ea,

Voi avea șansa să întâlnesc fericirea.

Și fericirea astfel, să aștearnă în jurul meu,

Liniștea sufletească, pacea

Și siguranța de care am atâta nevoie…

Să vină toate în avalanșă,

Să mă copleșească cu ardoarea lor,

Și le voi nimici pe rând pe toate,

 Până ce voi atinge împăciurea.