Adevarat a grait Cioran

       Mda, adevărat a grăit Cioran. Toți fug de suferință ca dracu’ de tămâie. Dar degeaba fug, se pot ascunde și-n gaură de șarpe, când ți-e scris să suferi, durerea te ajunge oriunde. Dar îl cam contrazic pe domnul Cioran. Nu-i musai să suferi dacă iubești, decât dacă dragostea este neîmplinită, altfel n-ai de ce să suferi. Dar Cioran era un pesimist și un negativist, el tot timpul suferea și culmea, a fost adorat de femei, dar nu s-a însurat niciodată. Oare el n-o fi știut să iubească sau s-a temut să se dăruiască unei iubiri împărtășite?! Tot ce-i posibil… Dumnezeu știe ce-a trăit și ce l-a reținut de fapt. 

        Voi ce spuneți, dragostea împărtășită implică și suferință? Eu cred că nu. Ca orice iubire, îndrăgostiți au parte și de obstacole, dar dacă sunt făcuți unul pentru celălalt, reușesc să le depășească și rămân împreună până la moarte. Nu? 😛

De ce?

      

       „Prea multă tristețe în jur, prea multă lume neiubită, prea mulți oameni singuri, prea mulți oameni neîmpliniți. De ce o fi așa scumpă la vedere iubirea împărtășită? De ce oamenii se feresc de ea? De ce o ocolesc? De ce nu se aruncă mai des în brațele ei. Ce-i oprește? De ce se țin departe? De ce le este frică? De ce… de ce… de ce?”

       Aceste întrebări și le tot pusese ea în ultimul timp. Iubise un bărbat din toată inima, dar dragostea nu fusese împărtășită. Îi oferise aproape totul… însă degeaba, ei nu erau făcuți unul pentru altul. El era un spirit liber, un cuceritor, un bărbat ce-și împărțea trupul și inima cu mai multe femei. Era infidel într-un cuvânt, iar ea nu putu accepta niciodată acest lucru. Așa că îl părăsi, dar se simțea pustiită, a nimănui. Și o tristețe nemărginită o cuprinse din momentul când decise să spună STOP. Nu era fericită, dar mai nefericită fusese în brațele lui. Momentele lor de iubire fuseseră inimaginabil de frumoase, dar ce folos dacă el le împărțea și cu alte femei?

       Numai gândul că aceleași atingeri, sărutări și șoapte le oferea și altora, o înnebunea. Așa că preferă să iasă din această relație dureroasă. Se lăsă pradă singurătății. În fond îi era mai bine așa, măcar nu se mai simțea trădată. Deși mintea îi zbura tot timpul la el și se gândea adesea oare ce trup firav dezmieardă el în acel moment, încerca din răsputeri să reziste. Obișnuia să își alunga gândurile nefaste cu ajutorul băuturii. Era la un pas de a fi alcoolică. Dar altfel nu ar fi putut rezista. Nu putea face față realității.

       Probabil că mulți ar fi spus despre ea că este slabă. Probabil că era o femeie slabă, dar numai o femeie ca și ea ar fi putut să sufere atât de mult cum o făcea ea. Era perfect conștientă că el nu merita toată această durere și râurile de lacrimi ce curgeau în urma lui. Dar era inevitabil. Spera ca în timp rănile să se cicatrezeze, ochilor să le sece lacrimile și inimii să-i treacă durerea. Dar încă mai avea de așteptat. Încă mai avea de plâns. Încă nu era timpul să-i treacă.

      Nu, el nu era un nemernic și nici ea vreo proastă, pur și simplu nu fuseseră făcuți unul pentru celălalt. Ea îl iertă din prima clipă, dar în același timp realiză că nu ar putea să rămână lângă el vreodată. Știa că el nu avea să se schimbe, cum nici ea nu avea să-și schimbe firea posesivă. Fusese educată în așa fel încât să nu accepte niciodată o relație liberă. Știa că relația numită prieteni cu beneficii este modernă, dar nu era pentru ea. Nu pentru ființa ei. Nu pentru o femeie ca ea, dispusă să iubească o viață întreagă același bărbat.

       Și oricât s-ar fi gândit și-ar fi căutat o soluție și o explicație plauzibilă la tot ce gândea, revenea mereu la același set de întrebări: „De ce o fi așa scumpă la vedere iubirea împărtășită? De ce oamenii se feresc de ea? De ce o ocolesc? De ce nu se aruncă mai des în brațele ei. Ce-i oprește? De ce se țin departe? De ce le este frică? De ce nu iubesc pur și simplu? De ce le trebuie mereu mai mult? De ce… de ce… de ce?”

Succesul…

        Succesul. Cine n-ar vrea să atingă succesul?! Cine nu aspiră și nu tânjește la el?! Poate că nu toți ni-l dorim, pentru că aduce după el și multe alte responsabilități și îngrădiri, poate că nu toți au ambiția necesară, însă mai devreme sau mai târziu toți ne dorim să avem succes într-un anumit domeniu sau arie. Dar știți ce?! Nici măcar 10% dintre noi nu reușesc să-l atingă vreodată cu vârful degetului. Pentru că succesul este pentru cei perseverenți, pentru cei muncitori, pentru cei care-și doresc cu ardoare ceva. Adevărat că sunt și oameni care ajung în vârf fără muncă și perseverență, însă acela nu este succes, aceia sunt parveniți. Da, oameni care s-au ridicat pe spinarea altora.

       Indiferent că ne dorim s-avem succes în carieră, pe plan sentimental sau la un examen, orice reușită are în ea și laurii succesului. Vrând nevrand, simțim nevoia de ceva și când reușim să-l avem, îl simțim ca pe un succes nemaipomenit. Mulți dintre noi suntem înfometați de dragoste. Și când ajungem s-o avem, o simțim ca pe un dar prețios. Dar tot așa, poate că fără să îți dai seama, realizezi că ai avut succes în iubire. Căci dacă nu-ți puneai toate forțele, toate atuurile și toate sentimentele, poate că n-ai fi reușit să câștigi acea iubire împărtășită. Pentru că și dragostea se câștigă. Este o loterie, încerci până ai prins biletul câștigător, acel bilet care să-ți asigure fericirea până la bătrâneți. Pentru că da, mai sunt și iubiri pentru o viață, nu toate căsniciile se încheie cu un divorț.

       Ce-i drept și eu mi-am dorit succesul în viața mea. Întâi și-ntâi, țin minte că am vrut cu ardoare să am succes la Examenul de Capacitate, apoi la Bacalaureat, apoi la Licență. Mai târziu mi-am dorit succes pe planul sănătății, să-mi iasă lucrurile, să dea roade, căci nu degeaba mă chinuiam. Acum, îmi doresc succesul pe plan profesional… chiar dacă sunt doar bloggeriță, nu pot să mint și să spun că la un moment dat nu mi-aș dori să ajung pe cea mai înaltă treaptă. Mi-aș dori ca de la stadiul de hobby, s-ajung să fac din asta, poate, o carieră de succes. Dar vom vedea ce-mi va rezerva viitorul, am și alte planuri de rezervă. Eu oricum sunt o luptătoare și nimic nu-mi stă în cale atunci când îmi propun ceva. Bineînțeles, fără să calc pe cadavre, cum se spune popular.

         Voi vă doriți succesul?! Dacă da, în ce domeniu sau arie a vieții?!

Sunt pierdută…

Răsucesc o pereche de gânduri,

Le țin în palmă, sunt așa fierbinți.

Mă uit la ele, nu știu ce vor,

Dar îmi dau târcoale, se împletesc

În mintea mea surescitată.

Un gând e alb, altul e roșu,

Parcă ar fi un fir împletit de mărțișor.

Unul e pur, altul e foc,

Unul vrea bine, altul vrea pasiune,

Unul liniște, altul nebunie,

Unul e îngerul păzitor,

Altul e gândul drăcesc ce nu-mi dă pace.

Încerc să despart gândurile,

Să le simt pe fiecare în parte

Și să-l aleg pe acela care mi se potrivește.

Dar nu vor, sunt strâns legate,

Ce-or dori de la mine, nu știu.

Și totuși, dacă stau bine și mă gândesc,

O idee prinde contur din gândurile mele,

Vor dragoste… perechea mea de gânduri

Mă-ndeamnă să trăiesc o dragoste nebună.

Și nu așa oricum, ci una plină,

În forță, rezistentă și de durată.

Gândul alb mă-ndeamnă să câștig

Iubirea aceea împărtășită, durabilă.

Gândul roșu, îmi spune să nu uit de pasiunea

Care să ne mistuie trupurile.

Perechea de gânduri îmi invadează trupul

Și mă face să simt o foame feroce.

Foamea iubirii ce face ravagii în mine,

Ce-mi fură sufletul, ce mi-l frământă,

Și mi-l face să se pârjolească

În mii de văpăi usturătoare.

Și cum am elucidat misterul,

Din palmă gândurile mi-au intrat sub piele,

Le-am văzut urcând prin vene,

Unul spre inimă,

Altul spre creier.

Sunt pierdută…

Nu otrăvi

   

         Îl iubești, nu te iubește. Și-ai face orice ca să îl cucerești. Dar oricât te-ai strădui, oricât ai încerca, nu-i stârnești iubirea. Încerci să îi oferi o dragoste dezinteresată, să-l iubești necondiționat, dar constați că fiecare gest de afecțiune pe care îl faci, el îl resimte ca pe un strop de otravă. Căci iubirea celui pe care nu-l iubești ustură, doare, enervează și incomodează. Oferi gratuit, dar primești și mai multă distanță. Și greșești crezând că momentele lui de amabilitate te-au adus mai aproape de inima lui. Tu crezi că orice amabilitate este o încurajare, dar uneori nu e decât puțină toleranță, poate din milă, poate că înțelege ce înseamnă să iubești și să nu fii iubit. Dar nu te mai încrede în fiecare zâmbet, în fiecare îmbrățișare și în fiecare mângâiere de obraz… poate nu e dragoste, poate e doar prietenie.

        Nu îl mai copleși cu dragostea ta, îl sufoci, îl faci să se simtă rău și să te evite. Ai demnitate, dacă n-ai stârnit dragostea de la început, rar să o naști pe parcurs. Oferă-i libertate, nu-l mai îngrădi cu rugămințile tale. E greu, știu… cu toții am trecut prin asta cândva. Însă dragoste cu sila nu se naște și decât să speri, să trăiești într-o lume iluzorie… mai bine privești mai atent în jurul tău. Poate că pe acolo pe undeva, stă ascunsă o inimă ce și-ar da viața pentru tine. Ni se întâmplă de multe ori să ne îndrăgostim de persoane nepotrivite, sunt ca niște lecții în viața noastră, ne inițiază în drumul vieții și sunt meniți să ne facă să fim mai buni. Așadar, învață-ți lecția, nu persista în prostie… nu insista într-o dragoste care nu-i menită să fie pentru tine. Nu otrăvi, dragostea e pentru doi. Și dacă unul e absent, te lupți cu morile de vânt. Nu mai lupta, resemnează-te, căci acolo undeva se află sufletul tău pereche.

        Nu otrăvi, așteaptă să întâlnești iubirea aceea împărtășită, demnă și înălțătoare! 

Vine Moș Nicolae

     

      În noaptea aceasta vine Moș Nicolae! Motiv de mare bucurie pentru copii și părinți, nu? 🙂 V-ați lustruit ghetuțele? Vi le-ați făcut cu cremă? Eu una așa făceam pe vremea copilăriei mele. În seara aceasta am fost puturoasă, nu mi-am făcut ghetuțele, nu le-am așezat frumos la geam. Îl las pe Moșul să mă surprindă, sunt tare curioasă dacă mama i-a fost complice. 🙂 Până mâine când voi afla dacă a trecut și pe la mine sau nu, haideți să vă spun ce cadouri mi-ar plăcea să primim cu toții în dar, fără excepție, de la mic la mare.

       În primul rând aș vrea ca Moș Nicolae să ne aducă tuturor câte o nuielușă. Și nu, nu pentru că am fost obraznici, ci pentru simbolul pe care îl reprezintă ea. Nuiaua să ne aducă aminte să ne mai ponderăm, să mai lăsăm din răutăți, să ne îndreptăm greșelile, să evităm să mai facem nedreptăți, să mai lăsăm minciunile și să învățăm să fim mai buni, mai drepți, mai darnici, mai serioși și mai sinceri. Da, nuiaua să ne atingă peste obrazul conștiinței și să revenim cu picioarele pe pământ, într-o lume mai bună și mai frumoasă.

      Să ne aducă Moșul, tuturor, multă sănătate, căci fără ea toate bucuriile pălesc. Să ne umple casa cu lumina iubirii, care să ne apropie și să ne facă să fim recunoscători vieții pentru tot ce avem; de la vedere, auz, gust, miros, picioare și mâini, până la familie, prieteni și bunuri materiale, atât de necesare. Să-și aștearnă Moșul pe genele noastre darul magic care să ne insufle înțelepciune și curajul de a lua cele mai bune decizii. Tot el să ne binecuvânteze cu sărutul unei iubiri împărtășite. Să ne dea din desaga lui liniște și împăcare, armonie și mulțumire sufletească. Și tot el să-i bătătorească calea până la noi, celuilalt moș, Moș Crăciun. Să ne ofere Moș Nicolae și un strop de fericire, acea bucurie dulce care să ne facă sărbătorile mai frumoase și care să ne ajute să ne bucurăm cu tot sufletul de momentele petrecute alături de cei dragi.

       Iar copiilor din lumea întreagă, Moș Nicolae să le aducă cele mai frumoase daruri; dulciuri, jucării, cărții, creioane colorate, dar și sănătate, zâmbete pe chipurile lor luminoase și părinți buni și iubitori care să îi călăuzească în viață cu pricepere… care să-i educe, să-i ocrotească și să-i ajute să ajungă la maturitate niște oameni de toată isprava.

       Dumnezeu să vă binecuvânteze, iar Moș Nicolae să aducă fiecăruia după nevoia inimii!

Optimism

Și dacă m-aș arunca în cea mai mare nesiguranță,

Tot aș reuși să răzbesc.

Și dacă aș fi de o mie de ori lovită,

Tot aș reuși să mă lupt.

Și dacă s-ar ține de mine toate ghinioanele lumii,

Tot aș reuși să îmi descopăr norocul.

Si dacă aș rămâne singură, fără iubire,

Tot aș reuși să descopăr dragostea.

Și dacă aș fi părăsită, ce dacă?!

Tot aș reuși să descopăr o iubire împărtășită.

Și dacă timpul s-ar scurge mai repede,

Tot aș reuși să-l fructific.

Și dacă moartea s-ar ține de mine,

Tot aș reuși să o păcălesc.

Și dacă boala s-ar atinge de mine și m-ar silui,

Tot aș reuși să mă vindec.

Și dacă toată lumea mi-ar fi împotrivă,

Tot aș reuși să-i îmbunez.

Și dacă aș fi cea mai urâtă ființă,

Tot aș reuși să mă fac plăcută.

Și dacă aș fi singură pe lume,

Tot aș reuși să câștig un prieten.

Și dacă răul mi-ar vrea sufletul,

Tot aș reuși să cred, să sper.

Și dacă lumea s-ar sfârși pentru mine,

Tot n-aș fi supărată, am trăit,

Am iubit, este tot ce contează.

Aleg…

Ce să fac atunci când mă usuc de dor?!

Când doare şi mă strânge?!

Să plâng? Să zbier? Să ţip?

Să mă răzbun pe mine? Să-mi fac rău?

Să-ncerc să caut vinovaţi?

Nu este nimeni vinovat… n-am rezonat…

S-a dus… s-a spulberat… n-a existat…

Ce-a fost, s-a uitat… ce-a rămas, n-am remarcat.

Soluţia este lumina… cheia este Dumnezeu…

Doar în braţele Lui ne vom pierde în final…

Iar restu-i efemer… iluzii fără fler…

Şi trebuie să mă închin resemnării…

Să-i ofer laurii victoriei… să fac pace cu trecutul.

Să fac pace şi cu mine… să mă ofer libertăţii.

Să mă dăruiesc privilegiului de a fi independentă…

Acum sunt doar eu cu mine…

Merit să iubesc viaţa prin simplitatea ei…

O iau de la zero pe calea Binelui şi voi găsi dragostea…

Dragostea împărtăşită.

Acum nu îmi trebuie decât timp… rănile să se cicatrizeze.

Şi-o vor face… Căci eu nu aleg să sufăr…

Nu e o opţiune pentru mine…

Aleg să trăiesc, să mă bucur de linişte, de pace…

De primăvară…

N-am nevoie de un bărbat să fiu fericită…

Am nevoie de mine să fiu în aliniament cu nevoiele mele…

Am nevoie de mine veselă, draguţă, cochetă…

Radiantă ca o zi de vară…

Viaţa e frumoasă, respir această frumuseţe…

O trag în piept şi mă învăluie…

Focalizez universul… iar el mă simte pe mine…

Şi e dispus să contribuie la bunăstarea mea…

Durerea este de scurtă durată… dacă nu o reţin, va pleca.

Iar eu nu păstrez durerea… o eliberez.

Şi aleg Binele şi Fericirea!!!

Articol scris de Gheorghe Alina…