Cred în magie!

8f05a4d1cfb906df9be39d5ba5dbfcbe

Cei care nu cred în magie, clar nu vor avea niciodată parte de ea! Păi cum să ai ceva ce nu vrei?! Cum să ai parte de ceva în care nu crezi?! Mie dacă nu-mi plac murele, nu-mi cumpăr niciodată mure și nici nu vine nimeni vreodată la mine cu mure. Na mure că știu că ți-era poftă! No way!

Eu cred în magie, cred în iubirea aceea ideală, într-o idilă care nu ține toată viața, dar care începe ca-n filmele americane și se termină ca-n tragediile lui Shakespeare. Cred în ideea de a-mi recunoaște sufletul pereche pe stradă. Nu m-ar mira să ne întâlnim pe stradă – eu să merg pe un trotuar și el să traverseze strada cu capul în pământ, îngropat în gânduri. I-aș observa statura impozantă, părul închis la culoare, vâlvoi, barba ușor neîngrijită și buzele cărnoase. Și atunci, pentru o fracțiune de secundă, ne-am privi în ochi, profund, ne-am vedea sufletele și apoi ne-am zâmbim. Eu clar mi-aș muta repede privirea, pentru că așa fac fetele în romanele de dragoste, iar el, cu o insistență nebună, să-și poarte pașii în urma mea, în speranța că îl voi băga în seamă.

Doar că eu nu sunt ca fetele din romane și m-aș întoarce brusc spre el, l-aș lua de mână și l-aș invita la o cafea. Practic l-aș intimida! În filme îndrăgostiții merg în restaurante de lux, eu cred că l-aș duce într-o ceainărie. Da, acolo m-aș simți în largul meu și acolo mi-ar plăcea să îi aud pentru prima dată vocea caldă. Nu știu ce ne-am spune la ceai, dar sigur nu m-aș sătura să îl privesc. Probabil primul meu gând ar fi – e însurat, oare are iubită? În filmele reușite de dragoste, el e singur și nu suferă după nicio femeie din trecut. Dar la ce noroc am eu în iubire, sigur ar fi un tip ce poartă în spate fantoma unei femei apuse. Dar credeți că mi-ar păsa? Cred în magie, în vindecare și mai cred în mine! Eu aș putea să îl vindec!

– Ai iubită?

– N-am, dar am avut! Încă sufăr după ea!

– Și nu vrei să fiu eu noua ta iubită?

– Nu știu dacă e momentul!

Eh, niciodată nu este momentul, dar singură îmi provoc oportunitățile. Ar vrea sau n-ar vrea, i-aș cere numărul de telefon și l-aș seduce subtil, fără ca măcar să-și dea seama. Și atunci când și-ar da seama, el ar fi prins deja în mrejele mele. Am acest talent! 🙂 Cum ar decurge relația? Probabil că tumultos! Eu aș fi puțin mai șireată și l-aș înțelege pe cât posibil, l-aș iubi necondiționat și i-aș mânca sufletul dacă m-ar înșela. Și ne-am iubi așa vreo câțiva ani, ne-am iubi furtunos, ne-am iubi tumultos, ne-am iubi pătimaș, ne-am iubi frumos – ne-am iubi cu adevărat. Până când? Până când alta ne va despărți!

Pam pam! 😀

Ai uitat vara?!

  www.dragosasaftei.ro

       Ai uitat cumva vara? Ai uitat cum arată soarele pe cerul senin? Ai uitat cum miros florile? Ai uitat căldura și afecțiunea? August te-a luat cu el și te-a răpit în ultima zi de iulie, a furat din tine toată căldura, toată senintătatea și toată sinceritatea. Și a lăsat în urmă, o femeie frumoasă, dar rece ca gheața. Te privesc și te văd ca pe un trandafir prins într-un sloi de gheață. De ce? Ce s-a întâmplat cu tine? Unde ți-e zâmbetul? Unde ți-e veselia? De ce-ți sunt degetele atât de reci și de inerte… ai duritatea unui mort, și nu-mi vine să cred ce simt văzându-te. Unde ți-e moliciunea cărnii, unde ți-e paloarea din obraji? Cine te-a transformat din ființă în stafie. Te văd prin casă și uneori mă sperii, parcă ai fi un strigoi care mă bântuie. Nu-mi dai pace, nu mă lași, dar nici nu mă vrei.

        Cu cât e mai mohorât afară, cu atât ești mai tristă. Vezi goliciunea copacilor gârboviți? Parcă aș zări în ei sufletul tău. Oare ce l-a atrofiat? Ce a făcut să se usuce atât de violent o inimă ce nu de mult mustea-n iubire? Astăzi băltește în venin și cred că te doare. Dar fă ceva! Ai milă de noi, îmi vreau iubita înapoi! Nu pot să mai aștept, sunt tânăr, sunt plin de viață, am nevoie de tine așa cum erai o dată. Ajută-mă să te ajut, lasă-mă să te iubesc, dă-mi voie să te învăluiesc cu afecțiunea mea. Căci fără tine iarna-i mult mai rea, zăpada nu-mi mai place, și frigul rău mă arde.

        Suntem singuri în doi, dormim împreună, însă în patul nostru este o barieră de netrecut. Mi-e frig fără tine, pielea mea tânjește după atingerea ta. Te-aș săruta cu foc și patimă, dar știu că nu-mi dai voie… te chem iubita mea, vino din nou în brațele mele, lasă-mă să te dezmierd… mi-e atât de dor de tine…

Loverboy

       „Avea șaptesprezece ani. Fusese născută într-o familie înstărită, de mică fusese învățată cu luxul și răsfățul, întotdeauna avusese totul din punct de vedere material. Dar o dată cu trecerea anilor, ajunsă la adolescență se transformă într-o tânără capricioasă gata oricând să guste din plăcerile interzise. Teribilistă din fire și doritoare de a încerca experiențe noi, ea își abandonă prietenii din copilărie și se apropie de un anturaj cu totul nou și periculos. Tinerii avuți ca și ea o plictiseau, considera că nu știu să se distreze și nu cunosc căile întunecate ale tinereții. Și-ar fi dorit să nu mai fie bogată, să trăiască de pe azi pe mâine, dar intens, cu tot sufletul.

shutterstock_77813086-480x318

      Într-o zi cunoscu un băiat mai mare ca ea cu câțiva ani care îi stârni interesul și admirația. Despre el se zvonea că face parte dintr-o gașcă periculoasă, gașcă care mereu intra în conflicte cu autoritățile. Tocmai firea lui rebelă și nebunia de care dădea dovadă o atrăgeau atât de mult la el. Nu de puține ori fusese arestat pentru violență sau furt de mașini, dar de fiecare dată dovezile erau puține sau oamenii își retrăgeau plângerea de teama răzbunării. El avea puțin peste douăzeci și patru de ani, dar îndeajuns de șiret încât să o poată seduce pe ea, pe Amalia cea născută în puf. Ea era o fată frumoasă, dulce și mai ales era bogată, lucru care lui îi convenea de minune. El era genul de bărbat care se oferea tuturor femeilor și fetelor, dar de fapt nu era al nimănui. El era fidel doar banilor și găștii sale.

       Și-o dorea pentru el, o vedea ca pe un trofeu pe Amalia, un trofeu capabil să-l întrețină și să-i asigure un trai bun. Zarurile fusese aruncate, ea dădea semne clare că îl place, dar el încă o făcea pe inabordabilul, doar pentru a o amăgi și pentru a-i stârni și mai tare interesul. În cele din urmă începu să iasă cu ea, să o invite la petrecerile lor nocturne, o introduse puțin câte puțin în lumea lui periculoasă plină de hiene. Fiecare bărbat din încăpere și-ar fi dorit-o, dar exista o lege între ei, nu își seduceau femeile unii altora. Într-un fel era în siguranță. Reuși să o aibe din prima seară, ea bău peste măsură, neobișnuită fiind cu alcoolul, și astfel fu o pradă ușoară pentru el. Își amintea de prima ei experiență sexuală cu jenă, nu fusese nimic spectaculos, ba din contră, dacă ar fi fost în deplinătatea facultăților mintale, ar fi socotit experiența ca pe una traumatizantă. Dar vaporii alcoolului îi amorțiseră corpul, nu simțise nici durere, dar nici plăcere. Doar îl vedea pe el desupra ei, transpirat și plin de satisfacție cum își făcea loc frenetic în interiorul ei. Din ușă reușise să zărească trupurile bărbaților indiscreți care îi priveau și care se amuzau pe seama ea, de trupul ei fără voință proprie.

       Din acea noapte lucrurile luară o altă întorsătură, el nu mai era la fel de atent cu ea cum fusese la început, nu mai încerca să o cucerească pentru că deja o avuse și o trata ca pe un bun al lui. Dar cu toate acestea, ea credea că asta era iubirea, că atitudinea lui însemna gelozie și nu posesie, când de fapt el nu făcea altceva decât să se asigură că nu ar fi pierdut „peștele auriu” din mână. Începu să îi ceară bani, bani de care ea nu dispunea de fiecare dată, oricât le-ar fi cerut părinților ei, trebuia într-un fel sau altul să justifice banii ceruți. Nu reușea să îl satisfacă din niciun punct de vedere, așa că își făcu un alt plan pentru ea.

       Tandrețea își făcu din nou loc în mâinile lui și încerca pe cât posibil să o facă să se simtă iubită, să o îndrăgostească atât de tare încât ea să ajungă într-un asemenea punct încât să nu îi poată refuza nimic. Era frumoasă, mult prea frumoasă, iar frumusețea Amaliei era îndeajuns pentru ca el să poată scoate bani frumoși de pe urma tinereții ei. O invită într-o seară la o petrecere și-i puse în pahar un drog care o transformă total, îi luă gândirea, dar îi lăsă intactă energia. O luă într-o cameră și începu să o iubească cu pasiune, dar după ceva timp peste ei intrară un alt bărbat și se strecură în pat cu ei. Iubitul ei îi mângâi fața, iar celălalt își făcea poftele în voie cu ea. Plângea, iar el o liniștea spunându-i să o facă pentru el. Apoi intră un alt bărbat și altul, și un altul, până când reuși să fie obiectul de folosință pentru opt bărbați. Zorii zilei sosiră, era lucidă, plângea și îi reproșa că îi lăsase pe aceia să o aibe, iar el privise fără să miște un deget.

       Atunci primi și prima palmă zdravănă de la el. Și-i spuse pe un ton poruncitor că aceea era soarta ei de acum în colo dacă vroia să nu fie făcută de rușine în fața părinților ei. Fusese filmată. De atunci soarta Amaliei se schimbă și deveni o prostituată condusă de el, de el un proxenet mărșav care îi furase inocența, fecioria și demnitate într-un timp atât de scurt…”

 

 

Acesta a fost un scenariu din viața unei tinere care a ales să se îndrăgostească de un loverboy. Un drum fără sfârșit, dacă nu ai curajul necesar de a spune stop și de a-ți asuma propriile greșeli. Cert este că nicio femeie nu ar trebui să accepte așa ceva. Dar se întâmplă, și mai ales în rândul adolescentelor dezorientate…

Ochișori, lecție de viață

          Mergeam pe stradă și mă simțeam a nimănui, pășeam dar parcă nu mergeam, mă simțeam atemporală, cu gândurile mele care mi se înghesuiau în minte într-un amalgam de nedeslușit. Nu simțeam nici căldura, nici soarele orbitor nu mă deranja, în schimb sufletul îmi era măcinat de griji… griji zilnice, fără vreo importanță majoră, dar atât cât să îmi răpească liniștea cotidiană. Veneam de nicăieri și mă îndreptam spre nicăieri, la fel ca un om fără credință. Îmi închipuiam tot felul de scenarii care nu îmi făceau deloc bine și mă făceau să simt o frică fără rost. Nu eram tristă, dar nici bucuroasă, nu aveam o problemă anume, dar nu aveam nici motive de fericire. Un om în situația mea ar fi fost pur și simplu liniștit și atât. Dar nu și eu, eu care atrag complicațiile și nu știu să trăiesc în liniște și pace. Eu care nu prea cunoșteam ce înseamnă să nu ai probleme. Tot mergând pe trotoarul acela înfierbântat, printre persoane care mai de care mai mohorâte am zărit-o pe ea. O fetiță mică de etnie rromă care nu avea mai mult de 6 ani.
fetita
        Era frumoasă, nefiresc de frumoasă, desculță, cu o rochiță galbenă cam murdară, desculță, plină de praf, cu o păpușică din cârpe în brațe, cerea la trecătorii de pe stradă câte un bănuț. Era ciufulită și măzgălită pe obraji de praf, dar ochii ei migdalați erau sclipitori și vii, plini de viață, ba chiar veseli. Cerșitul pentru ea părea firesc, oferea un zâmbet fiecărui om mare care îi dăruia câte o monedă, iar de cei care nu o luau în seamă, se îndepărta în liniște cu pași mici. M-am apropiat de ea și am întrebat-o:
–          Cum te cheamă?
–          Ochișori!
–          Ochișori?! Întreb eu mirată.
–          Nu, da’ așa mi se zice…
–          Și totuși ai un nume, nu?
–          Da… Mica… că sânt mică.
–          Frumos nume.
Ea atunci mă privi cu ochii mari și îmi spuse:
–          Îmi dai un bănuț?
–          Sigur, îți dau.
–          Dar cine te trimite aici?
–          Nimeni… vreau eu să îmi cumpăr dulciuri. Îmi răspunse ea veselă cu ochii plini de poftă.
         Bineînțeles că nu am crezut-o, dar i-am acceptat minciuna, nu m-aș fi putut implica nici dacă aș fi vrut. Am luat-o de mână și am dus-o la patiseria din colț. I-am cumpărat tot felul de prăjituri felurite, un suc și am stat cu ea pe trotuar cât a mâncat. Am rămas uimită de ea, de naturalețea ei, de inocența ei, de frumusețea ei și de veselia ei. Părea un copil fericit, chiar dacă în fond era o fetiță chinuită. O priveam cum mănâncă, cu înghițituri mici, dar cu o poftă nemaivăzută. Mă privea încântată, iar eu o mângâiam pe cap, simțeam o nevoie nestăvilită de a o proteja și iubi. Ce dulce mi se părea mânjită la guriță de crema de vanilie… frumoasă foc fetița oacheșă. Mi-a zâmbit tot timpul, mi-a mulțumit cu un simplu „săr’na tanti”, dar eu am fost și mai fericită decât ea. Cele câteva minute petrecute cu ea au fost magice, am înțeles că viața mea este foarte frumoasă, ca am avut o copilărie minunată, că sunt iubită, că trăiesc în liniște și în confort, că sunt sănătoasă, că am o familie normală, că am tot ce îmi trebuie și că am toate motivele din lume ca să zâmbesc. Fetița aceea, Ochișori, îmi dăduse o lecție de viață de neprețuit. O lecție pe care nu o voi uita niciodată, la fel cum nu îi voi uita nici zâmbetul și ochișorii. Zâmbet mai sincer și ochișori mai calzi ca ai ei, sunt greu de întâlnit în această lume mare. Îmi impun ca de fiecare dată când voi fi tristă și supărată să îmi amintesc de Mica și să înțeleg că sunt oameni năpăstuiți, iar problemele mele sunt ori trecătoare, ori au rezolvare. Și să zâmbesc, să-mi zâmbesc mie și să-i zâmbesc Micăi în imaginația mea. Fericirea și mulțumirea este întotdeauna la distanță de un zâmbet!
         Adevărata valoare stă în lucrurile simple!
oana_pellea
citat_pellea
COSMOTE Romania revoluționează telefonia mobilă prin introducerea unui nou portofoliu de abonamente, mai simplu, al cărui fundament este inovația prin simplitate și comunicare nelimitată. Mai multe detalii despre oferta găsești pe free.cosmote.ro, iar despre concurs accesând free.cosmote.ro/bursa.