Razboiul preturilor pe Laptop Garage! Cand? De Black Friday 2014!

laptopgarage„Sărbătorile vin, sărbătorile vin!” Recunoașteți cântecelul, nu? Ei bine… eu nu aștept nici Crăciunul, nici Revelionul, nici sfântul Andrei și nici Sfântul Nicolae! Eu aștept Black Friday 2014! Da, da, sunt atipică! Nu mă încălzesc cadourile DELOC, pe mine reducerile mă fac să vibrez. Și decât să mă aleg cu un pulover care să nu-mi placă, mai bine îmi cumpăr singură TOT CE VREAU, cu ocazia senzaționalelor reduceri făcute de Vinerea Neagră. Anul trecut mi-am cumpărat o super tabletă de pe LaptopGarage.ro, tot de Black Friday, și am fost super mulțumită de ea. Chiar și la ora actuală, după un an de zile de frecuș, tableta mea funcționează perfect. Ce-i drept, e Samsung, dar dacă era să fie proastă, era oricum, indiferent de marcă. A fost pentru prima dată când am comandat ceva de pe LaptopGarage.ro, dar nu și ultima dată. De atunci mi-am tot comandat chestii gen: mouse, tastatură, încărcător pentru imprimantă, încărcător auto pentru tabletă, o baterie de laptop și câte și mai câte. M-au uimit prețurile mici, rapiditatea cu care mi-a fost livrată tableta și promptitudinea cu care au răspuns comenzii mele. Totul a decurs simplu și rapid, produsul a fost excelent, am plătit ramburs și m-am bucurat chiar și de transport gratuit. Ce mai, super afacere!!!

laptopAnul acesta, se schimbă macazul! Am de gând să fiu puțin mai risipitoare, vreau să-mi cumpăr un laptop, tot din magazinul online LaptopGarage.ro și abia aștept să văd tentantele laptopuri la ofertă. Iar lucrurile se anunță a fi incendiare pe LaptopGarage.ro. Dar știți de ce?! Pentru că de Vinerea Neagră, Laptop Garage a declarat război prețurilor. Au de gând să le doboare la pământ în două etape Black Friday – prima oară pe 21 noiembrie 2014 și a doua oară pe 28 noiembrie 2014. Se vor bucura de reduceri toate categoriile magazinului: reduceri la baterii, încărcătoare și tastaturi de laptop, tablete și chiar laptopuri minunate. Însă ATENȚIE – REDUCERILE CELE MAI MARI SUNT LA LAPTOPURI ȘI TABLETE! Dacă aveți de gând să vă cumpărați vreun gadget, țineți minte data de 21 și 28 noiembrie, numai la Laptop Garage.

         Am zis că am de gând să fiu risipitoare, dar recunosc, nu chiar așa de tare, mult mai mult m-aș bucura să dau peste un laptop ASUS lăsat la jumătate de preț sau chiar mai jos. Preferabil ar fi să aibă procesor Intel i7 și placă video nVidia GeForce 820, spațiu mare de stocare și câte și mai câte. În mod normal aș lua un astfel de laptop, cu ecranul de vreo 15 inchi, la un preț cam de 2500 de lei, cel puțin. Însă dacă l-aș găsi pe Laptop Garage cu vreo 1700 de lei, aș fi chiar mulțumită. Dar oare voi avea noroc? Nu știu! Dar rămâne să verific! Sunt sigură că voi găsi ce să cumpăr! Dar îmi este foarte frică de mine, ultima dată când am dat peste reduceri mari, mi-am cheltuit toate economiile. Nu prea mă gândesc la ziua de mâine, pentru mine astăzi este tot ce contează și oricum privesc aceste lucruri ca pe o investiție pentru viitor! 🙂

         Așadar, să vină RĂZBOIUL PREȚURILOR de la LAPTOP GARAGE!!! SĂ VINĂ BLACK FRIDAY 2014, eu sunt pregătită! Am portofelul aproape plin!

P.S. Voi ce vă veți cumpăra de Black Friday? 🙂

laptop garage

Reclame

Vă invit la săniuș pe DigitalXX.eu

Vă invit la săniuș. Unde?! Pe DigitalXX.eu. Da, ați ghicit, nu ne vom da cu săniile, dar în schimb putem face cumpărături sau măcar ne putem face un wishlist pentru viitorul apropiat. Ce ne putem cumpăra?! Camere Foto Profesionale, Camere Video Profesionale, Obiective Foto Profesionale, Accesorii Foto/Video, Laptopuri, Telefoane Mobile, Echipamente și Accesorii Audio, dar și Produse Second-Hand. Cine nu are buget acum, poate studia prețurile produselor foto/video și a laptopurilor și a telefoanelor, și mai târziu, când va veni momentul puteți cumpăra produsul mult visat. Știți care este cel mai mare avantaj al magazinului?! Faptul că DigitalXX.eu oferă bonusuri, cadouri, discount-uri și prețuri negociabile, în funcție de seriozitatea, fidelitatea și bunul simț al fiecărui potențial client. Așadar dacă vă doriți ceva de-aici, sigur veți reuși să achiziționați acel produs.

STIRI IARNA 2_45

Trebuie să recunosc, pe mine m-ar încânta tare mult un telefon bun. Al meu s-a cam hârbărit. Și în plus, eu nu am talent la arta fotografică, las această treabă minunată pe mâna profesioniștilor. Știu că printre voi, cititorii mei, sunt mulți pasionați de fotografii și filmări. Și dacă tot am clarificat lucrurile și v-am mărturisit că nu știu să fac o fotografie profesională, haideți să vă spun și ce telefon mi-aș dori eu, de pe DigitalXX.eu și de ce.

În prezent îmi doresc un iPhone 5S din magazinul online DigitalXX.eu. Acum am un Samsung, smartphone, dar e cam vechiuț, săracul, și-a primit cam multe bușituri, este cu touch screen și deja cele două butoane existente la el, aproape că nu mai funcționează. Trebuie să apăs de câteva ori, într-una, ca să pot închide un apel. Așadar, a cam venit timpul să-mi iau un telefon superb. Și cum n-am avut și eu niciodată un iPhone, a venit vremea, acum. Că doar nu muncesc degeaba, merit să-mi fac un astfel de cadou frumos. Se spune că iPhone 5S este un smartphone gândit și conceput până la cel mai mic detaliu. Nu este un produs al posibilitățilot tehnologice, ci reprezintă un produs a ceea ce ar trebui să fie util din toate punctele de vedere, tehnologic. Nu reprezintă doar ceea ce urmează, ci și ceea ce ar trebui să urmeze. Deci un gadget extrem de intuitiv și bine pus la punct, care ține loc și de telefon și de tabletă. L-aș numi 2 în 1, dacă nu chiar 3 în 1, pentru că face și niște fotografii extrem de clare. Și dacă îmi voi pune și farmecele în funcțiune, poate o să am noroc să-l prind la un preț ceva mai redus.

În scurt timp vine ziua mea, într-o lună, cam așa, timp în care mai pot pune câțiva bănuți la pușculiță. iPhone-ul nu-i foarte ieftin, dar nici foarte scump, dacă privim din prisma raportului calitate-preț. Așa cum sunt toatep produsele de pe DigitalXX.eu. Nici ieftine, dar nici scumpe, ci corecte din toate punctele de vedere.

Voi ce v-ați cumpăra din magazinul DigitalXX.eu?! Ce mare dorință aveți?!

logo

DigitalXX, oglindă către trecut

         Trăim într-o lume în care amintirile nu se mai șterg și nu pot fi uitate. Amintirile, momentele frumoase, evenimentele de neuitat, toate sunt mai vii ca oricând. Avem la dispoziție mii de unelte pentru a conserva întreaga noastră existență, aparate foto, camere video, mii de modele, de la sute de branduri, la prețuri variate, de la cele mai accesibile la cele mai scumpe după posibilitate. În ziua de astăzi cu toții facem fotografii, specialiști sau nu, oricine are în casă măcar un aparat foto. Defapt meseria de fotograf este cât se poate de căutată, mulți au această pasiune pe care o transformă într-o vocație. Este și păcat să nu alegi să practici această artă când ai la dispoziție atât de multe aparate foto, care mai de care mai bune, profesionale, care crează niște fotografii rupte din realitate, oglinzii vii către trecut. Dintre cele mai celebre sunt aparatele foto Canon, iar foto Canon se diferențiază între toate celelalte fotografii prin claritatea și realismul pozelor făcute. Orice fotograf care se respectă are în dotare măcar un aparat foto profesional cu care să realizeze cele mai desăvârșite fotografii. Întotdeauna am fost atrasă de artiști, dar mai cu seamă de fotografi, ei sunt excepționali, să surprinzi într-o fotografie imagine, caracter și emoție nu este lucru ușor. Și ca să poți capta tot ceea ce contează într-o fotografie, este nevoie de un aparat pe măsură.

 canon_5d_mark_iii_3_slider_7

           DigitalXX este unul din acele magazine online care comercializează camere foto-video profesionale la cele mai competitive prețuri de pe piață. DigitalXX este importator direct și vinde prin intermediul magazinului online camere video profesionale, foarte multe modele Sony, dar și câteva modela de la Panasonic și Canon; camere foto profesionale DSLR, modele de top de la Canon, Nikon, Panasonic și Sony; obiective foto pentru cele mai importante aparate foto din România: Canon, Nikon, Sony, Tamron, Sigma dar și Tokina; accesorii foto, video, blițuri, acumulatori, memorii carduri și chiar laptopuri. Și în plus multe alte produse foarte căutate din România. Pe DigitalXX avem parte de cel mai bun raport calitate-preț și oferă garanție pentru fiecare produs de la 0 la 10 ani. Foarte important este că DigitalXX acceptă orice contraofertă pentru a ne oferi cel mai bun preț posibil în aceleași condiții, adică pentru produse noi, cu garanție, în limita stocului disponibil. Aici găsim produse noi-nouțe sau second-hand, totul rămâne la alegerea noastră, în funcție de puterea noastră financiară.

        Recomand magazinul online cu produse foto-video DigitalXX.ro pentru orice iubitor de fotografie, pentru orice om care vrea să aibă în posesia lui un aparat foto sau o cameră video pe care să se poată baza în orice moment și la orice eveniment.

logo

Experiența ASUS VivoBook…

        Top--Tehnologii-SF-la-un-pas-de-noi

          Îmi amintesc că în 1994 când a rulat pentru prima dată Star Trek în România aveam doar 7 ani și eram cu adevărat fascinată de acest serial… poate că nu înțelegeam eu multe din el, fiind totuși un serial greoi cu denumiri nemaiîntâlnite în vocabularul cu care eram familiarizată, însă îl urmăream episod de episod și l-am savurat cu mare plăcere.

        Subiectul era unul complex și de natură science fiction, acțiunea se petrecea oarecum într-un viitor necunoscut și îndepărtat nouă, unde universul creat de Roddenberry descrie un viitor optimist în care omenirea, după ce a supraviețuit cu greu unui al treilea război mondial și după ce a descoperit zborul supraluminic, s-a unit cu alte specii de ființe raționale din Galaxie pentru a forma Federația Unită a Planetelor. Ca urmare a acestei cooperări, omenirea a înlăturat viciile și defectele specifice sale. Personajele principale sunt membrii acestei Federației Unite a Planetelor, oameni și extratereștri deopotrivă, care explorează și descoperă noi lumi și civilizații.

         Îmi plăcea enorm capacitatea echipajului de a ieși și de a rezolva orice problemă, foloseau teleportarea care era nemaiîntâlnită până atunci în alte filme, sau așa credeam eu… teleportarea era folosită pentru deplasarea oamenilor de pe o planetă pe alta, sau de pe o navetă pe altă planetă. Tehnologia din Star Trek era cu adevărat captivantă, holograme, ecrane plate care deveneau invizibile după ce erau închise, ecrane tactile, computere accesate cu puterea gândului, totul automatizat! Pentru mine, o copiliță de 7 ani, părea un Univers excepțional.

        Acest viitor este pe cale să îl atingem în unele privințe, tehnologiile viitorului sunt deja în laboratoarele din întreaga lume. Momentul când vor fi implementate la scară largă este încă departe, dar oamenii de știință lucrează în prezent la proiecte care ar fi părut de domeniul SF-ului acum câțiva ani. În curând o să avem mașină fără șofer, electricitate wireless, controlul aparatelor cu ajutorul gândului sau mașina nepoluantă. În fine, astea țin de alt subiect care merită dezbătut…

        În alte privințe acest viitor care până acum câțiva ani părea îndepărtat, l-am ajuns din urmă și chiar îl atingem. Acest viitor tactil este aici de vreo 3-4 ani prin telefoanele touch screen… iar acum, o noutate pentru mine, ecranele tactile sunt tangibile și utilizabile și pentru notebook-uri. Totul a evoluat în lumea noastră, de la telefoane la calculatoare și laptopuri, de la mașini la case… tehnologia toată este în continuă schimbare. Toate aceste schimbări sunt benefice pentru a ne ușura traiul și munca, dar și pentru a ne face mai plăcut fiecare moment din timpul nostru liber.

          Azi, lumea virtuală este aproape la fel de importantă ca și cea reală, fără un laptop sau o tabletă, aproape că existența noastră este stagnată sau chiar anulată. Unii dintre noi nu știm să funcționăm fără lumea virtuală și a internetului. Aproape toate domeniile de activitate rulează și pe internet, există magazine online de tot felul și pentru orice; libera exprimare este în top pe internet prin bloguri, reviste online, ziare, cărți și fel și fel de publicații. Există programe care ușurează munca în economie, arhitectură, astrologie, știință, literatură, matematică, fizică, chimie… cred că nu există domeniu care să nu activeze și în lumea internetului. Dar nimic din toate acestea nu ar fi posibile fără un laptop care să facă față evoluției. Și o dată cu evoluția laptopurilor, întreaga noastră existență este ușurată și putem lucra într-o manieră mult mai complexă și elaborată. Dacă înainte ne lua săptămâni întregi să punem la punct un anumit proiect doar cu hârtie, riglă, creion și stilou, acum în câteva zile putem pune la punct lucrări și proiecte mult mai complexe și mai frumos realizate decât manual. Și interesul românilor pentru folosirea noilor tehnologii este în continuă creștere. Consumatorii folosesc tot mai mult calculatorul personal, telefonul și tableta pentru a căuta cadouri, pentru efectuarea unor plăți; pentru a rezerva locuri la restaurante, teatru sau film; pentru tranzacționarea banilor, pentru achiziționarea biletelor de avion, pentru informații, pentru entertainment, pentru job sau doar pentru un hobby. În orice caz, laptopul personal este un obiect indispensabil în viața noastră.

           Eu una sunt îndrăgostită de ecranele tactile, fie că este vorba de telefon, tabletă sau laptop, ecranele tactile sunt o minunăție a tehnologie.

         pr_asus_vivobook_s400_front_view-560x414

         Mai nou, ASUS VivoBook a deschis seria de portabile cu ecrane tactile. ASUS VivoBook S200 și S400 deschid o nouă serie de portabile cu ecrane de 11,6” la 14”, dezvoltate în jurul interacțiunii naturale prin interfața tactilă. Acestea sunt optimizate pentru Windows 8, modelele ASUS VivoBook prezintă totodată un design atractiv, durabil și portabil. Fiecare dintre portabile integrează sunetul ASUS SonicMaster și funcția instant-on ce permite reluarea lucrului în 2 secunde. Odată cu modelele VivoBook, ASUS și-a confirmat intenția de a introduce ecranele tactile pe majoritatea notebook-urilor. Toate produsele din seriile VivoBook beneficiază de un design deosebit, redau un sunet realist și răspund la atingerile instinctive. Portabilele sunt ideale pentru mediul cloud, având tehnologii pe care oamenii se pot baza oriunde s-ar afla.

         Toate modelele ASUS VivoBook au fost realizate, de către designerii iscusiți ASUS, cu o formă ușoară și foarte slim, n-ai cum să nu te mândrești cu un astfel de notebook, este de o eleganță de neegalat. Toate notebook-urile ASUS VivoBook sunt confortabile și ușor de transportant, având greutatea unei cărți, cu margini rotunjite și netede. Îmi place extraordinar de mult ecranul din sticlă, iar carcasa este dintr-un metal durabil, astfel încât se menține linia fină stilistică a lui ASUS ZENOBOOK.

      pr_asus_vivobook_s200_hot_pink_back_and_side_view-560x509

        Din punctul meu de vedere și din punct de vedere tehnologic, ASUS VivoBook oferă o experiență de lucru intuitivă și completă, optimizată pentru mediul Windows 8. Atingerea fiind mai mult decât o simplă funcție, este esența experienței VivoBook. Toate modelele ASUS VivoBook folosesc panouri tactile multi-punct cu răspuns rapid și touchpad-uri generoase. Toate aceste comenzi uitile garantează o experiență de lucru deplină bazată pe atingeri. Până la urmă ce înseamnă Vivo?! Real, tangibil, ceva ce pare că trăiește, care împrumută realitatea unei ființe vii, cu puls, cu culoare, cu muzicalitate, într-un cuvânt artă vie. Și tot așa cum sugerează și denumirea, VivoBook oferă cu adevărat experiențe realiste în orice situație. Adăugând la toate astea puterea unui sunet puternic, fac din notebook-urile VivoBook un laptop cu adevărat deosebit.

            ASUS VivoBook este acel laptop de dimensiuni mai mici și mai deosebite cu un design luxsos, iar funcțiile exclusive și utilizarea sistemului Windows 8, care poate mulțumi pănă și cele mai ambițioase gusturi.

         pr_asus_vivobook_s200_champaign_top_view-560x378

           Vă dați seama?! Dacă înainte aveam neapărată nevoie la anumite utilizări, de mouse sau măcar de funcția laptopului care permitea comenzile ca la mouse, acum o putem face în timp real cu propriile mâini. Tot ceea ce facem, dacă este încununat de atingerea noastră proprie, este din start un lucru care îi mărește satisfacția consumatorului. Dacă înainte mai bâiguiai cu mousul, viteza atingeri tale face ca comanda dată să fie mult mai rapidă și mai ușoară. Pentru mine, una este să apăs pe taste și să îmi obosească mâinile și cu totul alt impact are asupra propriei mele satisfacții să ating ușor, încet, suav și orice program aș utiliza să se deschidă imediat. Acest gen de notebook cu ecran tactil este atât de deosebit, încât foarte curând vor fi înlocuite vechile laptopuri sau calculatoare cu butoanele lor obositoare… cât de curând totul va fi digital, mai simplu și mai ușor, mai frumos și mai elegant. Acest notebook îl poți lua cu tine oriunde și oricând.

        Eu una orice fac cu propriile mâini îmi oferă o satisfacție emoțională și intelectuală de nedescris. Simțul tactil este, după mine, cel mai important, cu el simți căldura, textura, te conectezi cu acel ceva ce atingi, se realizează o legătură. Chiar dacă nu mă pricep eu mare lucru la IT și chiar dacă nu știu conceptele ce stau la baza formării unor astfel de laptopuri, sunt sigură că sunt cu adevărat minunate, utile, cu o valoare probabil inestimabilă. De ce spun inestimabilă?! Pentru că de vreme ce un astfel de notebook te ajută să te dezvolți, îți realizezi munca, te bucuri de hobby-ul tău cu ajutorul lui, îți pui în valoare talentul, atunci cred că are o valoare inestimabilă.

       Dacă aș avea putere financiară mi-ar plăcea din tot sufletul să îmi achiziționez unul din modelele ASUS VivoBook pentru o experiență mult mai reală și mai frumoasă decât mi-o oferă vechiul și bătrânul meu calculator.

      Sper că tu, cel care deții un VivoBook de la ASUS să știi să îl apreciezi și să te bucuri de el cu toată ființa și cu toate cele 5 simțuri cu care ai fost înzestrat.

Tema 1 de pe Blogwars.ro