O culoare ciudată…

minte negativa

Mi-am pus un pahar cu vin. Are o culoare ciudată… nu e nici alb, nici roșu, nici roze… e mai de grabă portocaliu. Nu prea îmi place. Habar n-am dacă e sec sau demisec, cert este că nu îmi place, e amărui. Eu simțeam nevoia unui pahar cu vin dulce sau demidulce. Dar știi cum e… în viață nu faci numai ce îți place, nu primești numai ce vrei, ci te mai mulțumești și cu ce ai. Cam așa fac eu acum, în cazul vinului.

Sunt eu, oare, o băutoare de vin? Nu pot să zic asta, însă îmi place, mai ales în compania bărbaților. Am observat că băut în doi, vinul e bun. Băut de una singură, vinul nu mai e bun, parcă are gust de mucegai. Dar eu nu sunt tristă azi și nu mă simt singură. Am avut o săptămână minunată, lucrurile au reintrat pe făgașul normal. Am abandonat totul astă-iarnă, iar acum am reluat totul de unde îl lăsasem. Hmmm… îmi găsesc calea. Ce bine! În sfârșit!

Mă simt, totuși, puțin ciudat. Sunt liniștită. Cam prea liniștită. Nefiresc de liniștită pentru mine! Oare de când n-am mai fost liniștită?! Să fi trecut un an… șase luni… trei luni… o lună… trei săptămâni?! Cât a trecut de la ultima fericire? Nu știu… nu vreau să mă gândesc la fericire. N-are rost să mă amărăsc și nici nu vreau să îmi apară pe față zâmbetul acela idiot pe care nu l-aș arăta nici celei mai bune prietene. Astăzi mă bucur de paharul meu cu vin și de liniștea din interior. E liniște în casă, e liniște în suflet, e liniște oriunde întorc capul. Nu se aude decât tăcerea. Aveam nevoie de tăcere în acele momente în care eu nu voiam decât să strig. Dar nu mai simt nevoia nici să strig, nici să vorbesc, nici să chem, nici să rog… doar respir și închid ochii. Este de ajuns! Respir adânc, ce îmi trebuie mai mult?! Sunt liniștită!

Despre dragoste şi nu numai!

            Mi-aş fi strigat dorul pe numele lui, însă cum l-aş fi pronunţat s-ar fi transformat în amăgire şi dezamăgire. Aşa că las dorul să rămână dor, pe numele lui pur, decât să îmi fac mai mult rău.

                Ce te faci cu dorul atunci când s-a pierdut orice urmă de speranţă?! Când toate bătăliile pierdute, eşuate sau chiar neîncercate n-au lăsat în urmă decât lacrimi, durere şi frustrare.

              Mă întreb deseori de ce Dumnezeu, Tatăl nostru, Atotţiitorul, a lăsat această posibilitate de a ne îndrăgosti chiar şi de persoane care nu ne sunt harazite. Care nu au fost făcute pentru noi… care nu sunt sufletele noastre pereche şi care în final nu ne răspund cu aceleaşi sentimente pe care noi le nutrim din adâncul inimilor noastre. Să fie un test de umilinţă din partea Domnului?! Astfel încât să mai revenim cu picioarele pe pământ, astfel încât să preţuim adevărata fericire, astfel încât să preţuim acea dragoste deplină şi împărtăşită atunci când o întâlnim… dacă o întâlnim. Dintre fericiţii care au avut norocul să cunoască iubirea aceea ideală, împărtăşită, sper că au avut maturitatea necesară încât să o îngrijească şi să o sporească… mă întristează mult acei oameni care în loc să-şi urce dragostea pe un piedesteal şi să aibă grijă de ea, o pătează prin pofte trupeşti cu alte persoane, prin minciuni, fapte mărşave sau orice alt lucru care distrug armonia unui cuplu.

             Oare de ce nu suntem luminaţi din prima către sufletul nostru pereche?! De ce trebuie să cunosc nefericirea şi refuzul înainte să fiu fericită. De ce să ajung cu stima de sine la pământ înainte ca un om bun să-mi arate cât de mult valorez?! Adevărat că stima de sine nu ar trebui să fie alimentată de persoanele din jur, fiecare dintre noi trebuie să ştim cu siguranţă că valorăm atât cât noi ne respectăm şi ne iubim.

Mulţi dintre noi cred că ne-am întrebat atunci când am fost părăsiţi de ce ni se întâmplă nouă asta, de ce s-a terminat, de ce ne-a părăsit, ce avem in plus sau nu avem deloc, de ce merităm să suferim?! Şi mult timp rămânem cu gândul la acel bărbat sau acea femeie şi-am face totul ca să ne recuperăm iubirea, însă câţi dintre noi s-au gândit şi că poate acea dragoste nu era pentru noi, nu ne era nouă hărăzit să trăim cu acea persoană tot restul vieţii. O relaţie terminată nu semnifică decât încă un factor care să ne iniţieze în ale vieţii, să devenim oameni de bine şi să preţuim fericirea şi iubirea adevărată atunci când ea va veni, pentru că va veni, mai devreme sau mai târziu.

               Oricât de mizerabil şi de singur te simţi, chiar dacă speranţa îţi lipseşte cu desăvârşire, încearcă să trăieşti cu o atitudine pozitivă, caută să te înveseleşti, ieşi din casă, bucură-te de ce e simplu şi frumos, conştientizează lucrurile şi oamenii pentru care eşti recunoscător… şi vei vedea că dragostea va apărea atunci când te aştepţi mai puţin, fii sigur că vei rămâne surprins.

            Huh, dar ce liniştită ar fi viaţa fără dragoste. Da, ce liniştită, ce trai lipsit de griji şi ce plictisitor în acelaşi timp. Foarte plictisitor, credeţi-mă! Ce roboţei frumos îmbrăcaţi am fi, roboţei care ar alerga doar după bani şi hrană. Să te trezeşti în fiecare dimineaţă cu mintea goală nu e chiar plăcut. Tot mai frumos este să ai pe cineva în minte, un motiv de fericire incontestabil, parcă ai succes în toate când iubeşti şi eşti iubit. Toate parcă merg bine.

 

Niciodată nu m-am temut de dragoste chiar dacă este de scurtă durată sau pentru toată viaţa, pentru iubire şi fericire merită să rişti. În fond ce vei avea de pierdut dacă rişti?! Nimic îţi spun eu. Din singur în cel mai rău caz tot singur rămâi… dar gata să o iei de la capăt. Nu lăsa dezamăgirea să te anuleze complet.

         Parcă şi suferinţa mă convinge să trăiesc, să mă zbat.  Iubirea merită orice sacrificiu şi compromis. Decât să trăieşti pustiit şi plin de resentimente mai bine iubeşti. Se spune că cui pe cui se scoate, adevarat, dar e bine sa fie un cui care să merite, care să te aprecieze şi să te respecte… nu doar o înlănţuire de pofte şi pasiuni. Pasiunea trece, intotdeauna se domoleşte şi rămâne sentimentul. Să nu regreţi niciodată că ai trăit ceva, mai bine regreţi ceva ce n-ai trăit, din orice lucru eşuat rămâne şi ceva bun, vei învăţa ceva, te vei dezvolta ca persoană sprituală, te vei transforma în ceea ce îţi este dat să devii. Nimic nu este întâmplător.

        Nu lăsa viaţa să treacă pe lângă tine fără să faci nimic, doar aşteptând iubirea nu îţi va bate singură la uşa, nu va pica din cer… trebuie să o ajuţi să alunece în braţele tale. Va fi un drum lung şi poate sinuos dar ai răbdare şi încredere, al tău/a ta va fi, te aşteaptă pe tine!

Succes!!

 

         Eu una, ca să îl citez pe Cioran, visez la o dragoste îndepărtată şi vaporoasă ca schizofrenia unui parfum. 

                        Articol scris de Gheorghe Alina