Am decis sa fiu fericita

10428467_638314809591645_2817611734392679098_n

Am decis să fiu fericită și asta cred că îi înnebunește pe cei care nu mă plac.

Am decis să nu mai îmi pese ce spun oamenii răi și asta cred că îi doare cel mai tare.

Am decis să nu îi mai bag în seamă pe cei care mă atacă și asta cred că îi scoate din sărite pe mulți.

Am decis să nu mai salvez lumea, oricum proștii nu pot fi salvați.

Am decis să nu mai plang, lacrimile mele nu sunt meritate de oricine.

Am decis să nu mă mai uit înapoi, nimeni din trecutul meu nu mă merită.

Am decis să las în urmă toate greșelile mele, să mă învinovățesc nu mă ajută cu nimic, important este să nu mai repet aceleași greșeli.

Am decis să nu mă mai las înfrânată de nimeni, voi încerca TOTUL și îmi voi asuma totul.

Am decis să îmi ascult feeling-ul în orice împrejurare. El nu mă înșeală niciodată. Așa că îi voi da ascultare.

Am decis să nu mai renunț vreodată la zâmbetul meu. L-am șters o dată de pe chip și tare mult m-a mai durut.

Am decis să iubesc. Și mă voi îndrăgosti de câte ori voi avea ocazia.

Am decis să nu-mi mai fie frică. Frica întotdeauna m-a paralizat.

Am decis să fiu mai hotărâtă. Nesiguranța de sine întotdeauna m-a înfrânat.

Am decis să mă apreciez. Odată pierdută stima de sine, nu-mi mai rămâne nimic.

Am decis să mă iubesc, pentru că dacă nu mă iubesc eu, nimeni nu o va face.

Am decis să mă respect. Pentru că dacă mă respect eu, mă vor respecta toți în jur.

  Am decis să fiu fericită pentu că este bine pentru sănătatea mea fizică, psihică și emoțională.

Intr-o ceasca cu vise…

image

      Furtuna intr-o ceasca cu vise…
     Oamenii au o gramada de vise de-a lungul vietii lor. Unele imposibile, dar majoritatea posibile. Sunt atat de multe vise in mintea omului, incat el n-ajunge sa implineasca nici macar unul. Pe cale de disparitie sunt oamenii care isi urmeaza visele. Majoritatea sunt lasi, nu le dau crezare, se tem sa le implineasca, se tem sa le-aduca in realitate. Isi pun piedici crezandu-le imposibile si cand colo, ele abia asteapta sa prinda viata. Atunci se isca o furtuna in inima omului, o revolta, o nemultumire intensa si-o neimplinire fara masura.
De ce sunt oamenii tristi si neimpliniti? Pentru ca nu-si urmeaza visele. Nici macar nu fac vreun mic pas in realizarea lor. Spun „nu pot” si basta, nici macar nu-ncearca sa vada daca totusi pot. Si uite asa ajung la batranete, plini de regrete, fara amintiri si fara prea mari reusite. Omul fara vise e-un robot care nu face altceva decat sa-si satisfaca nevoile primare si sa munceasca, pentru bani, pentru a-si potoli foamea si setea. De roboti e lumea plina, de visatori e saraca si de oameni care-si urmeaza visele, e si mai saraca…
   Tu, dragul meu, cate vise ai in buzunar? Pe care le urmezi? Pe care le ignori?

Facebook down

        În ultimul timp a picat Facebook-ul din ce în ce mai des. Este deja a doua oară într-o săptămână, parcă așa am sesizat. Când pică Facebook-ul mă apucă spumele, îmi vine să-mi șterg contul. Dar iau și partea bună a lucrurilor, când pică Facebook-ul obișnuiesc să mai vorbesc și eu cu familia mea, cu cei din casă, obișnuiesc să-mi iau o pauză în care îmi odihnesc ochii. Adevărul este că mă dor puțin ochii de la „felinarul ăsta cu litere”… dar oricât m-ar durea capul sau ochii, căderea Facebook-ul mă lasă să scriu. Așa, dacă merge Facebook-ul, mai scriu un rând, mă mai uit cine mișcă pe rețea; mai scriu o frază, mai mă uit cine e online; mai termin un articol, mă mai joc un Candy Crush… și tot așa. Cum naiba să am spor, când Facebook-ul mi-a intrat în sânge. Mă întreb ce fac oamenii care muncesc la birou? Ce fac cei care au un laptop pe mână și totuși n-au voie să intre pe rețelele de socializare de la job? Bănuiesc că-și verifică noutățile de pe telefon. Mi-e greu să cred că poate sta cineva deconectat de Facebook zile în șir.

Is-Facebook-Down

       Mi-ar plăcea să bântui din casă în casă când pică Facebook-ul, să văd ce face lumea „normală” când principala rețea de socializare decide să se odihnească. Deja îmi imaginez tinerii însurăței cum se giugiulesc, pe adolescenți îi văd trântind și bușind, pierduți pe vecie într-o lume pe care nu o cunosc; părinții decid să-și scoată copii la plimbare, iar bunicii se așează la masă de scris, se decid să aștearnă pe o hârtie normală, încă o bucățică din viața lor. Ca să fiu sinceră, cred că viața ar fi mult mai ușoară și mai frumoasă fără Facebook și fără internet. Cred că am învăța să fim mai mult oameni, am renunța la măști și aparențe.

     Știți reclama cu văcuța mov de la Milka? E, cred că așa ar arăta lumea fără Facebook, o forță mai presus de rațiune ne-ar îndemna să ne iubim mai mult, să ne reapropiem de oamenii dragi, să învățăm să avem din nou încredere totală în ei și sigur viața ne-ar părea mult mai frumoasă. Deși apreciez extrem de mult prezentul pe care îl trăiesc și iubesc tehnologia și tot ce mi-a adus ea bun în viață, trebuie să recunosc că mi-ar fi plăcut să trăiesc undeva prin anii ’70-’80. Când mă uit la filmul „Liceenii” mi se pare că urmăresc o lume fascinantă. La vremea aceea totul părea mai simplu, mai ușor și mai frumos. Oamenii chiar se iubeau și legau niște relații strânse, uneori pentru toată viața. Acum… ce vedem în jur? Virtual, măști și efemer… bineînțeles că dragostea încă există, dar este atât de rară și de scumpă, încât a devenit cea mai valoroasă valută.

        Acum aștept să pice iar Facebook-ul, am de gând să fac ceva exteraordinar… ce, nici eu nu știu. Dar sunt creativă, îmi va veni mie o idee trăznet. 🙂

Împreună…

Fiecare face ce vrea,

Fiecare își urmărește interesul propriu,

Fiecare o ia pe drumul său,

Fiecare are un vis,

Fiecare suferă la un moment dat,

Fiecare dintre noi ne simțim singuri,

Mai devreme sau mai târziu.

Fiecare avem câte o teamă,

Fiecare avem câte o durere,

Fiecare are câte o pasiune,

Fiecare își încearcă norocul,

Fiecare se lovește de ghinion

În viața lui.

Fiecare am gustat succesul,

Pe fiecare ne-a lovit eșecul.

Fiecare dintre noi iubim,

Fiecare om comite greșeli,

Fiecare face câte o gafă.

Uneori ne comportăm

De parcă am fi singuri pe lume,

Dar nu suntem,

Și nici nu vom fi vreodată.

Dacă am încerca să ne unim forțele,

Să tragem cu toții în același sens,

Să ne grupăm și să ne regrupăm,

Dacă n-am mai fi fiecare pentru el

Și-am fi fiecare pentru fiecare,

Atunci fericirea poate ar avea sens,

Ar prinde contur.

Și reușita ar fi mult mai frecventă,

Decât eșecul sau ghinionul.

Suntem egoiști din fire,

Ne temem că celălalt ne poate lua

Șansa de sub nas,

Credem că ni s-ar putea fura destinul,

Dar nu e așa.

Unde-s mulți puterea crește.

Învățăm unii de la alții,

Ne ajutăm,

Ne sfătuim și reușim.

De unul singur totul pare greu,

Totul pare aproape imposibil.

Am fost născuți să fim împreună,

Să ne iubim și să ne ajutăm,

Cine alege să facă și să dreagă singur,

Singur va sfârși

Și-n derizoriu va muri.

Fiecare, n-are sens,

Nu înseamnă nimic.

Împreună este totul,

Împreună este cheia!

De ce citesc?!

www.lecturirecenzate.ro

          Bună întrebare! În primul rând citesc ca să pot dormi, cărțile îmi fură temerile și acele amintiri urâte care mă bântuie de câțiva ani. Dacă n-aș citi în fiecare noapte, înainte de culcare, mai mult ca sigur aș face o noapte albă, gândindu-mă la toate nenorocirile prin care am trecut. Am amintiri care dor, amintiri care îmi fură liniștea dacă le las să îmi ocupe mintea, uneori nu le pot alunga nici prin rugăciuni, îmi sufoacă sufletul și mi-l fac obositor de greu, iar respirația mi se taie, de parcă aș trăi și aș retrăi la nesfârșit acel trecut urât, care m-a marcat și mi-a smuls orice urmă de inocență.

          Ce îndeletnicire minunată este cititul, o magie stranie îl învăluie. Aparent sunt doar litere, apoi literele devin cuvinte, cuvintele se transformă în propoziții, propozițiile în fraze și frazele în texte. Iar textul, din text, devine imagine, magie, poveste, o altă lume. O lume căreia mă dăruiesc cu drag. Pentru că reușesc, citind, să intru și eu acolo, reușesc să fac parte din roman. Fug de realitate și mă aciuez voit în inima unei povestiri care îmi taie răsuflarea. Uneori sunt doar martor la cele întâmplate, privesc de pe margine personajele care se iubesc, se ajută, se războiesc sau se dușmănesc. Pe unii îi susțin, pe alții i-aș omorî de la primul rând neplăcut. Alteori, mă îndrăgostesc atât de tare de câte un erou, încât încep să cred că eu sunt acela, sunt eu, sunt parte din istorisire. Din spectator mă transform în personaj activ, care ia parte la acțiune, care poate influența firul povestirii. Prin cărțile citite am călătorit în toată lumea, am făcut nefăcute, am iubit, am urât, am luptat pentru dreptate, am omorât dacă a fost nevoie, am ajutat și am salvat.

         Să nu mă credeți nebună sau vreo schizofrenică, poate că nu sunt singura care simte astfel când citește. Prin cărți evadez, fug într-o altă dimensiune mai palpitantă și poate mai frumoasă decât propria-mi viață. Și plec de-acolo cu inima plină de frumos, entuziasmată, odihnită, liniștită, plină de idei, sănătoasă psihic și sufletește. Adorm visând cele înfăptuite în cărți, și continui să visez, să prelungesc și să întregesc acțiunea. O transform după bunul plac, rupând barierele autorului.

        Cărțile mă vindecă, mă îmbogățesc, mă liniștesc, prin ele fug și mă întorc o Alina mai optimistă, cu mintea odihnită și plină de soluții. Prin cărți trăiesc ceea ce nu pot trăi în realitate. Cărțile îmi sunt surori, prietene, confidente, sfătuitoare, și vindecătoare. Cărțile sunt lumea mea frumoasă și nu voi putea renunța niciodată la cărțile mele superbe pe care le citesc cu inima cât un purice de entuziasm.

        Citiți cărți!

Dincolo de singurătate se află internetul

       Oricât ai fi de singur și de părăsit, la orice oră din zi și din noapte, cu un laptop în brațe și cu acces la internet, vei găsi oricând pe cineva cu care să discuți. Internetul este singura unealtă prin care poți combate singurătatea. Acolo undeva, în lumea asta mare, va exista mereu cineva disponibil și gata să te asculte. Și chiar dacă nu-i împărtășești durerea sau fericirea ta, îți ține de urât, discuți vrute și nevrut și timpul trece. Iar tu nu mai ești în camera ta întunecată, ci acolo, la el, cel cu care discuți. Tu intrii în lumea lui și el vine în lumea ta… la jumătate vă întâlniți, într-un spațiu feeric, creat de voi. Într-o realitate idealizată, pe care o trăiți și o împărțiți împreună, fără bariere.

gadgetrends.ro

        Nu vorbesc de relații, vorbesc de prietenii, vorbesc de amiciții, vorbesc de alăturări sufletești. Întâlniri virtuale care te ajută să faci față realității. Căci dincolo de laptopul cald, se află o lume rece în jurul tău. Nu toți avem familii, nu toți avem iubiți, nu toți avem prietenii, unii sunt chiar singuri, realmente singuri și-și construiesc o viață cu ajutorul internetului. O viața în care nu există defecte și nici temeri, doar libertate și prietenii necondiționate. Pe internet nimeni nu te judecă și dacă ai puțină minte, nimeni nu te face să suferi. Ești doar tu în globul de cristal creat de tine și lumea înconjurătoare cu oameni poate la fel de singuri ca și tine. Sau dacă nu sunt singuri, atunci sunt iubitori de virtual, căci astăzi nu există viață fără internet, cum nu există internet fără viață. Și împreună cele două lumi se-mpletesc, creând pentru tine un spațiu în care tu să te simți bine, în care cunoști oameni valoroși cu care poți pierde nopțile, cărora le poți povesti ofurile, cu cate te poți bucura, pe care îi poți îmbrățișa printr-un gând, care te fac să zâmbești și-ți luminează noaptea și ziua.

       Nu e bine nici să-ți abandonezi realitatea pentru una virtuală, frumoasă și comodă, viața nu se trăiește prin laptop, poate doar se condimentează puțin. Când ai renunțat să-ți mai trăiești zilele fizice, înseamnă că ai renunțat la viață și deci trăiești cam degeaba. Suntem născuți să iubim, să ne facem familii, să dăm naștere… păcat de cei care nu pot.

     În orice caz… internetul apropie și spulberă granițile singurătății.

Poate că dincolo de…

820570_6645

Poate că dincolo de tristețele mele se află o lume fericită,

Poate că dincolo de prostia mea se află minți sclipitoare în jur,

Poate că dincolo de urâțenia mea se află oameni frumoși,

Poate că dincolo de păcatele mele se află virtuți nebănuite,

Poate că dincolo de răutatea mea se află o lume bună,

Poate că dincolo de complexele mele mai sunt și oameni siguri,

Poate că dincolo de lenea mea se află oameni harnici,

Poate că dincolo de metehnele mele se află bucurii fără de-asemănare,

Poate că dincolo de mine mai sunt și alții pe pământul astă,

Poate că din dincolo de boala mea se află și oameni sănătoși,

Poate că dincolo de ochii mei se află zări mult mai frumoase,

Poate că dincolo de inima mea se află alte inimi mai suave,

Poate că dincolo de iubirea mea se află iubiri mult mai mari,

Poate că dincolo de pierderile mele se află mai multe câștiguri,

Poate că dincolo de dezamăgirile mele se află numai împliniri,

Poate că dincolo de întunericul meu se află numai lumină,

Poate că dincolo de superficialitatea mea se află oameni profunzi,

Poate că dincolo de necredința mea se află numai încredere,

Poate că dincolo de amăreala mea se află numai dulcegării,

Poate că dincolo de singurătatea mea se află numai cupluri trainice,

Poate că dincolo de temerile mele se află siguranță și speranță,

Poate că dincolo de tot și de toate se află plinul, prea plinul vieții…

Să pot renaşte…

M-aş arunca în cea mai adâncă prăpastie să pot renaşte…

Să pot fi văzduh şi să veghez destine…

Să pot fi vânt şi să adii dureri şi feţe-nlăcrimate…

Să pot fi un ocean sau mare şi să ascult confesiuni de-amor…

Să pot fi ploaie, să răcoresc suflete însângerate…

Să pot fi codru şi să ofer trăinicie viselor…

Să fiu ninsoare aş mai vrea, să mă topesc în palme de copil…

Să fiu un curcubeu din ploaie renăscut, aş colora şi zâmbete…

De-aş fi amurgul serilor de vară, aş domoli tenebrele trecutului…

Să pot să fiu un singur răsărit, aş lumina o lume-ntreagă…

Să fiu o lacrimă pe un obraz cuminte, aş uşura un suflet fără minte…

Să fiu izvor de-nţelepciune şi iubire, aş aduce fericire…

Să fiu luceafărul pe cer, în nopţile-nstelate, aş cununa iubiri în noapte…

Să pot să mă preschimb uşor în toate, aş scăpa omul de durere…

De durere, de chin, de boală şi nefericire…

Şi aş institui pe veci o stare doar de bine; de bine, de extaz, de fericire!

Articol scris de Gheorghe Alina