Are și bunătatea limitele ei…

61508a3aea821cf9e6ccbd00a5d7e030

În general eu nu mă cert, dar are și bunătatea limitele ei. Nu îmi place să mă cert și nu ajung aproape niciodată în acel punct în care să mă cert cu cineva. Îmi este greu, simt că îmi calc pe inimă. Dar știți de ce? Pentru că certurile apar, în general, între oamenii care au sau au avut ceva de împărțit, între oamenii care cândva au ținut unii la alții. Iar eu… dacă am ținut la un om, nu mă pot certa și nu îl pot jigni. Nu sunt genul care să jignească pe cineva voit și nu îmi place să o fac. Dacă am ceva de spus, spun. Însă o fac cu tact, fără să ajung în acea ipostază nesuferită în care să-i distrug omului stima de sine sau să-l fac să se îndoiască de el însuși.

Și totuși sunt situații în care oricât aș evita o ceartă, sunt nevoită să trec prin ea. Însă au și certurile partea lor bună. Mă eliberează. Dacă sunt jignită, atunci pot și eu, în sfârșit, să încetez să mai fiu drăguță. Sunt o tipă care dacă este „lovită”, întoarce și celălalt obraz. Îmi cer scuze cu ușurință dacă consider că am greșit. Las de la mine cât pot de mult. Până într-o zi. Când ziua aceea vine, atunci pot și eu să mă dezlănțui. Nu sunt vreo zână bună. În mine am și răul și binele și întunericul și lumina. Doar că rareori dau voie răutăților să iasă la iveală. Încerc să înăbuș în mine tot ce înseamnă negură. Însă dacă sunt provocată… ajung să simt o plăcere nebună atunci când dezlănțui pe gură răutățile pe care sunt capabilă să le spun.

Dacă trebuie, atunci pot fi și rea. Pe moment mă simt bine, simt o plăcere aproape perversă, însă după, ajung să îmi pară rău. Și chiar dacă îmi pare rău, unii oameni merită să-i beștelești oleacă. Dacă i-am lăsa pe toți în banii lor, atunci am ajunge să fim călcați în picioare de toată lumea. Dar evit… evit pe cât posibil să fiu rea. Am fost cândva rea și nu mi-a adus nimic bun. Însă… are și bunătatea limitele ei. Ar trebui să învăț să fiu mai selectivă. Încă nu mi-am învățat lecția, dar o voi face. O să-mi stăpânesc bunătatea la fel cum reușesc să-mi stăpânesc și răutatea. Trebuie.

Tu ce fobie ai?

Temeri, griji, fobii. Tu ce fobie ai? Nu ți se pare că timpul trece cam repede?! Eu am senzația că zilele nu mai au câte 24 de ore fiecare, ci par mai degrabă de 15-18 ore. Timpul se scurge mult prea repede. Mă îmbolnăvește trecerea anilor. Am impresia că acum vine dimineața și imediat se lasă întunericul. Nu-mi place să mă trezesc dimineața devreme, deși se spune că… cine se scoală de dimineață, departe ajunge. Eu dacă mă scol prea dimineață, sunt obosită toată ziua. Cât de departe să ajung?! Nu sunt bună de nimic. Dar deși îmi displac extraodinar de mult diminețile, ador răsăritul soarelui la mare. Da, numai la mare! În rest nu m-am trezit niciodată atât de dimineață. Poate că dacă aș fi locuit la etajul zece, m-aș fi trezit măcar o dată să văd răsăritul printre blocurile gri. Dar nu o fac, stau la parter, deci n-are sens. În buricul orașului n-am unde să văd răsăritul sau apusul. Ca o completare… detest apusul. Cu toată ființa mea îl detest. Când se așterne întunericul îmi aduc aminte de toate datoriile. Îmi amintesc de datorii, de tristeți, de trecut, de viitorul sumbru… de toate nenorocirile.

În acel moment al ceasului fatidic, cum îi spun eu apusului, aprind toate luminile din casă. Nu pot să stau pe întuneric. Întunericul mă sufocă. Aprind luminile de colo până colo și le las să ardă. Deși mă culc foarte târziu, uneori foarte aproape de răsărit, becurile mele stau aprinse tot timpul. Înainte facturile mele la curent erau foarte mari. Plăteam la factura de energie electrică de-mi ieșeau ochii. Dar decât să fi stat singură în casă, pe întuneric, prefeream să-mi irosesc banii. Adevărul este că-mi și plac filmele horror și am văzut o grămadă la viața mea. Ei bine, filmele astea m-au făcut să am o imaginație extrem de bogată și mă tem de TOT. Am senzația că oricând poate să apară dintr-un colț un zombie, o fantomă sau vreun monstru. Nu, nu, nu vorbesc de un monstru sacru, ci de arătările din filme. Singura lighioană pe care aș accepta-o în preajma mea, ar fi un vampirel sexi, în rest… lăsați-mă să stau cu luminile aprinse pentru că altfel fac infarct!

becuri cu led

În prezent facturile mele sunt mult mai mici. De ce?! Pentru că am cumpărat becuri cu led la super pret pentru toate corpurile de iluminat din casă. De când am investit în aceste becuri led, nu doar că am scăpat de spaima întunericului, dar nici nu mai trebuie să plătesc o grămadă de bani la curent. În sfârșit pot să trăiesc liniștită. Dar să mă ferească Dumnezeu de o pană de curent pe timp de noapte în tot cartierul. Atunci chiar că am pus-o. Dar m-am asigurat cât de cât și în această privință. Am câteva lanterne puse la îndemână și am cumpărat o droaie de lumânări. Lumânările au avut ca scop altceva, dar dacă mă pricopsesc cu o pană de curent, le aprin pe toate. Nu contează mirosul, nu mai contează nimic. Lumină să fie! Poate că ar trebui să îmi cumpăr și-un generator?! Habar n-am… dar parcă mă tentează! Singurul lucru care mi-ar putea lumina odată pentru totdeauna viața, ar fi un om! Un suflet pereche. Până nu-l voi găsi, voi continua să ard becuri led, noroc pe mine că sunt foarte rezistente, altfel nu știu ce m-aș face!

Până una-alta, spune-mi, tu de ce te temi mai mult și mai mult? Ce fobie ai?

greentek

Nici rea, nici buna

e097d7a4cfa1a0cca98ac531ba1ed688

Nu sunt… nu sunt nici rea, dar nici bună.

Am în mine întunericul și lumina.

Pâlpâie focul răutății!

Încerc, încerc din răsputeri să-l țin în frâu.

Lumina arde uneori mai puternic.

Dar nici ea… nici ea nu mă lasă să trăiesc în pace.

Alb… negru… gri…

Culorile mele… culorile tale, culorile lor…

Confuzie, disperare, nebunie,

Bucurie, liniște, armonie,

Stări.

Le alung pe toate,

Astăzi sunt liberă,

Mă înfățișez lumii așa cum sunt!

Bună și rea,

Dulce și amară,

Elixir și otravă,

Vânt năpraznic și adiere caldă de vară.

Sunt eu!

Sunt acum!

Trăiesc,

Respir,

Inima încă mai bate!

O simt,

E vie,

Nu mă lasă și nici nu m-a dezamăgit vreodată!

Sufletul?!

Nu-i greu și nici ușor!

E și el,

Ascuns, pe undeva,

Printr-un colțișor al trupului.

Stă pitit,

Dar e bine,

Jubilează!

A înfruntat umbrele,

Acum se odihnește,

Bucurându-se de căldura liniștii.

Becuri led = inspiratie si lumina

Luminează-mi, Doamne, mintea. Fă-o cumva, oricum! Pune-mi în minte câteva becuri led sau și mai bine, așterne-mi pe frunte o bandă led. Casa mi-o pot transforma, mi-o pot aranja, mi-o pot lumina… dar cum fac să simt puțină lumină și-n interiorul meu? În ultimul timp am rămas fără puteri. Ideile m-au părăsit, creativitatea nu vrea să mai bată la ușa creierului meu. Am nevoie de o muză, am nevoie de un strop de soare, caut puțină lumină, fie ea și artificială. Cui să mă adresez, cui să cer lumină interioară?! Probabil că ar trebui să iubesc, dar pe cine? Aș vrea să opresc un om pe stradă căruia să-i spun: Știi, vreau să te iubesc! Dă-mi voie să-ți fac viața mai frumoasă! Poate că oferindu-ți iubire, voi putea să mă scald și eu în puțină lumină!

Dar oamenii sunt reticenți în general. Nu se dăruiesc oricui și au impresia că dacă le oferi ceva, fie și un strop de afecțiune, există mereu un interes la mijloc. Cam sunt și eu interesată de ceva, ce-i drept. Vreau lumină, inspirație, liniște și pace. Vreau să mă regăsesc. Vreau să mă adun și să alung umbrele ce mi-au încolțit sufletul de-a lungul timpului. Sunt interesată să ofer, pentru că numai așa sufletul mi se va curăți de neguri, obloanele minții se vor deschide și lumina va reuși în sfârșit să pătrundă sub forma unor idei creative.

bec led

De-ar fi atât de simplu de cumpărat și de găsit becuri pentru minte, așa cum sunt becurile led pentru case, oamenii ar fi mai fericiți, ar fi mai creativi, ar fi mai mândri de sine. Dar așa… ne înecăm amarul într-o existență opacă, liniară, fără bucurii sau clipe intense de fericire. Ceea ce oamenii nu știu încă, este tocmai faptul că noi înșine suntem niște becuri led pentru alții. Noi între noi ne putem iubi, ajuta și inspira. Tu ești lumina mea, iar eu sunt lumina ta. Deși acesta pare textul unei schizofrenice, să recunoaștem, suntem lumină pentru cei care ne iubesc. Suntem becuri led pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru, de prezența noastră, de afecțiunea noastră și de sfatul nostru.

Poate că abordarea mea a fost cam prea filosofică, greu de digerat pentru unii, dar dintotdeauna mi-a placut să privesc flăcările, imaginându-mi că tot așa arde și sufletul. Și-ador să mă uit cum arde un bec, chiar dacă mă dor ochii după minunata ispravă. Dar am senzația că la fel de aprinsă este și mintea omului. Sunt nebună?! Probabil! Dar sunt sinceră și-mi exprim gândurile fără să mă mai tem de reacțiile vitriole ale oamenilor. Eu iubesc oamenii și datoria mea este să fiu sinceră și deschisă precum o carte!

Să aveți o zi luminoasă!

SIGLA1

Atas Lighting – jocuri de lumini pentru locatii spectaculoase

        Când am fost pentru prima dată în cluburile din București m-am simțit de parcă fusesem scăpată din junglă și pășisem pentru prima dată într-un loc civilizat. Eu sunt din Buzău, în Buzăul meu nu sunt locuri prea extraordinare. Sau sunt, dar nu sunt atât de senzaționale cum sunt în București. Dar nici nu-i de mirare, în fond Bucureștiul e capitala țării, nu?!

          Avem și noi pub-uri și cluburi în Buzău, dar nu sunt nici pe departe la fel de senzaționale cum sunt cele din București, nu sunt atât de selecte și nu sunt amenajate la fel ca cele din capitală. Ce le lipsește?! Lumina, umbrele, jocul de culoare, sufletul pe care numai lumina poate să îl ofere. Într-un club din București mă simțeam de parcă eram în Orașul Luminilor, Doamne ce sentiment m-a încercat. Mi s-a părut atât de frumos încât mi s-a tăiat respirația. Și în loc să mă bucur, eu stăteam cu telefonul în mână și făceam poze. Păi cum să nu fac poze când era pentru prima oară când vedeam o locație ATÂT de frumoasă și de specială.

bamboo3_Fotor

          Luminile erau peste tot – în podea, pe pereți și pe tavan. Peste tot numai culoare, lumină și jocuri de umbre. Mi se părea senzațional. Când am ajuns acasă, am început să mă uit pe catalogul IKEA, mă gândeam că toate acele corpuri de iluminat spectaculoase erau de la IKEA. Dar nu, m-am înșelat. De fapt erau corpuri de iluminat Atas, m-au lămurit prietenii care m-au dus în acea locație nemaipomentă. Find extrem de curioasă din fire, am intrat și pe site-ul Atas Lighting, așa am aflat că Atas Lighting activează de peste 20 de ani și are peste 4.000 de proiecte implementate în România. Ce să mai vorbesc despre produse?! Pe site sunt mai mult de 2.000 de modele de corpuri de iluminat – pentru interior și pentru exterior. Dar Atas Lighting nu se adresează numai locațiilor speciale cum sunt cluburile și pub-urile, Atas și-a pus amprenta în restaurante, săli de evenimente, casinouri, muzee și palate, săli de teatru, galerii, berării, hoteluri, centre de afaceri, birouri, spitale și clinici, mall-uri, benzinării, showroom-uri și cinema-uri. Însă n-ar trebui să credeți că doar persoanele juridice pot beneficia de minunatele produse și servicii Atas Lighting, ci și noi, persoanele fizice, care vrem să ne „luminăm” casa într-un mod aparte și elegant, cu bun gust, în ton cu vremurile pe care le trăim.

bamboo1_Fotor

         Mi se pare fabulos cum dintr-un singur bec s-a dezvoltat o adevărată operă de artă. Am învățat că sursele de lumină nu sunt doar simple corpuri de iluminat, sunt o modalitate de a crea un spațiu spectaculos, menit să impresioneze și să atragă. Mi se pare senzațional. Sper să mai am ocazia să văd câteva locații unde Atas Lighting a adus lumină și culoare. 🙂

atas lighting

Ești frumusețe nemărginită

viseeeee.bule.ro

Ai nestemate în priviri,

Și cât de bine îți mai stă.

Smaraldul ochilor tăi,

Se potrivesc perfect buclelor aurii.

Dacă n-aș ști că-s smaralde,

Aș crede că ai diamante-n loc de ochii,

Atât de tare-ți strălucesc,

Și-atât de mult te luminează,

Încât orice privire-ai arunca,

Îmi pare parcă de ai scânteia

Văpăi întregi și pasionale de iubire.

Ai sufletul cald de-atâta sinceritate,

Obraji-ți sunt plini de afecțiune.

Ești de o frumusețe nemărginită,

Orice splendoare piere în preajma ta.

Și nicio lacrimă n-ar trebui să-ți pângărească fața,

Orice durere ar fi prea mult pentru ființa ta.

Doar pentru că ești bunătatea-ntruchipată

Și n-ai în tine nicio urmă de urât.

Virtuțile îți sunt veșminte,

Calitățile îți sunt podoabe,

Faptele tale bune stau mărturie.

Ai viața veșnică-nainte,

Ai nemurirea la picioare,

Căci niciun om atât de bun ca tine

Nu moare, nici nu ofilește-n viață.

Lasă-mă să-ți ating obrazul,

Să simt dumnezeirea,

Nu te divinizez, ci doar te văd așa cum ești,

O ființă perfectă, desăvârșită,

Plămădită din mâinile lui Dumnezeu!

Vine Moș Nicolae

     B365.ro

      În noaptea aceasta vine Moș Nicolae! Motiv de mare bucurie pentru copii și părinți, nu? 🙂 V-ați lustruit ghetuțele? Vi le-ați făcut cu cremă? Eu una așa făceam pe vremea copilăriei mele. În seara aceasta am fost puturoasă, nu mi-am făcut ghetuțele, nu le-am așezat frumos la geam. Îl las pe Moșul să mă surprindă, sunt tare curioasă dacă mama i-a fost complice. 🙂 Până mâine când voi afla dacă a trecut și pe la mine sau nu, haideți să vă spun ce cadouri mi-ar plăcea să primim cu toții în dar, fără excepție, de la mic la mare.

       În primul rând aș vrea ca Moș Nicolae să ne aducă tuturor câte o nuielușă. Și nu, nu pentru că am fost obraznici, ci pentru simbolul pe care îl reprezintă ea. Nuiaua să ne aducă aminte să ne mai ponderăm, să mai lăsăm din răutăți, să ne îndreptăm greșelile, să evităm să mai facem nedreptăți, să mai lăsăm minciunile și să învățăm să fim mai buni, mai drepți, mai darnici, mai serioși și mai sinceri. Da, nuiaua să ne atingă peste obrazul conștiinței și să revenim cu picioarele pe pământ, într-o lume mai bună și mai frumoasă.

      Să ne aducă Moșul, tuturor, multă sănătate, căci fără ea toate bucuriile pălesc. Să ne umple casa cu lumina iubirii, care să ne apropie și să ne facă să fim recunoscători vieții pentru tot ce avem; de la vedere, auz, gust, miros, picioare și mâini, până la familie, prieteni și bunuri materiale, atât de necesare. Să-și aștearnă Moșul pe genele noastre darul magic care să ne insufle înțelepciune și curajul de a lua cele mai bune decizii. Tot el să ne binecuvânteze cu sărutul unei iubiri împărtășite. Să ne dea din desaga lui liniște și împăcare, armonie și mulțumire sufletească. Și tot el să-i bătătorească calea până la noi, celuilalt moș, Moș Crăciun. Să ne ofere Moș Nicolae și un strop de fericire, acea bucurie dulce care să ne facă sărbătorile mai frumoase și care să ne ajute să ne bucurăm cu tot sufletul de momentele petrecute alături de cei dragi.

       Iar copiilor din lumea întreagă, Moș Nicolae să le aducă cele mai frumoase daruri; dulciuri, jucării, cărții, creioane colorate, dar și sănătate, zâmbete pe chipurile lor luminoase și părinți buni și iubitori care să îi călăuzească în viață cu pricepere… care să-i educe, să-i ocrotească și să-i ajute să ajungă la maturitate niște oameni de toată isprava.

       Dumnezeu să vă binecuvânteze, iar Moș Nicolae să aducă fiecăruia după nevoia inimii!

Cumpătare

Tânărul se întâlni cu maestrul său la umbra unui stejar falnic și îl întrebă:

–          Maestre, cum pot dobândi viața veșnică?

–          Veșnicia n-are de-a face cu viața materială… veșnicia e-n sufletul tău.

–          Și cum îmi pot dobândi veșnicia sufletului?

–          Apropiindu-te de lumină…

–          Și lumina unde o găsesc, maestre?

–          În sufletul tău!

–          Păi dacă este deja acolo, de ce nu pot obține veșnicia de la sine?

–          Lumina din noi este cât un grăunte de nisip… mică, dar capabilă să crească.

–          Dumnezeu a pus-o acolo?

–          Da, noi toți suntem fii luminii, copile. Dar o dată aruncați în întunericul vieții, ea se diminează o dată cu anii… copii sunt puri și plini de lumină.

–          Și-atunci de ce se stinge o dată cu vârsta?

–          Pentru că ne pierdem inocența, dăm piept lumii și în jurul nostru tindem să vedem numai răul și minciuna. În general omul crede și vede mai ușor răul decât binele. Iar noi ne pierdem printre ele, ne lăsăm duși de val… facem ce fac alții, nu ne mai ascultăm conștiința, liberul arbitru nu ne mai ghidează la fel de drept, ci ne îndreaptă spre plăceri, spre desfătare.

–          Așa se stinge lumina?

–          Nu se stinge, se diminuează… nu se stinge niciodată de tot.

–          Nici criminalii n-au lumina stinsă?

–          Nici chiar ei…

–          De ce?

–          Pentru că și ei sunt copii Domnului, chiar dacă s-au dat de partea Răului, o singură decizie luată din suflet, le poate reaprinde lumina.

–          Și astfel sunt iertați?

–          Poate că nu, dar sunt din nou recunoscuți ca fii ai Domnului, pot încerca răscumpărarea păcatelor… deși o dată luată o viață, nimic nu o mai poate readuce.

–          Dar eu cum îmi pot reaprinde flacăra luminii?

–          Prin cumpătare, fiul meu.

–          Prin cumpătare?

–          Da, păstrează pentru tine puțin și dă altora mult. Cumpătarea naște bine, naște dărnicie, naște sănătate, liniște sufletească și prin urmare naște lumina cea veșnică.

–          Adică să mănânc puțin?

–          Nu doar atât… nu-ți trebuiesc averi, pe lumea cealaltă nu le iei cu tine. Nu ai nevoie de femeia altuia, pe lumea cealaltă oricum nu te vei întâlni cu ea. Nu ai nevoie de plăceri, oricum sunt efemere. Nu ai nevoie ca tu să fii iubit, ci să iubești. Nu ai nevoie de bani, poți trăi și cu puțin.

–          Și dacă totuși le primesc fără să le caut și fără să le vreau?

–          Oferă-le și altora. Păstrează pentru tine puțin și dă altora mult. De vei strânge averi prin muncă cinstită, nu uita să dai săracilor care nu au nimic. Dacă o femeie cinstită se va îndrăgosti de tine mult, nu uita că tu trebuie să o iubești și mai mult, dar nu mai mult decât pe bunul Dumnezeu. Dacă vei avea satisfacții fără să le ceri, oferă și altora mângâiere. Nu te lăsa sedus de băutură, de curvăsăreală sau de alte vicii, sunt efemere și sting lumina din tine. Îți dau o falsă impresia că ești fericit, dar înăuntrul tău se află singurătatea și durerea. Și nu fii fără saț, nu ai nevoie de mâncare multă ca să trăiești. Mâncarea multă îmbătrânește, îngreunează, strică organismul. Să nu uiți să ții posturi și să mânânci atât cât trebuie. Vei fii sănătos fiul meu, nu-i musai să mănânci 3 mese pe zi și 2 gustări ca să fii sănătos. Sănătatea vine din energia divină, hrana spiritului e rugăciunea, care menține și corpul sănătos.

–          Așa voi dobândi veșnicia?

–          Așa o vei dobândi!

–          Dar este greu, maestre.

–          Și cine te-a păcălit că viața este ușoară?! Drumul către Dumnezeu este sinuos, dar merită, căci trupul putrezește în pământ, dar sufletul trebuie să meargă la El. De te vei îngriji numai de trup și vei uita de suflet, vei putrezi în pământ și vei agoniza-n infern… așa vei cunoaște și viața mizerabilă și lipsa veșniciei. E mai ușor așa… De ce crezi că e lumea bolnavă, tristă, deprimată și nefericită?

–          A uitat de suflet și de Dumnezeu!

–          Exact fiul meu, s-a îndepărtat de lumină.

–          Eu îmi voi spori lumina, maestre, chiar dacă voi lupta împotriva lumii întregi…

–          Fii echilibrat în toate, tinere…

Fizz

Câmpul de maci

     1394399_752248898123753_160003309_n
         Hai mai bine să ne purtăm dragostea în doi, pe un câmp de maci și o pajiște verde… Ce rost are să fugim unul de altul, când suntem la distanță de-o atingere… la distanță de o mângâiere se află iubirea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am tăvăli pe iarba plină de rouă și ne-am lăsa liberi sub cerul albastru de mai?! Ți-aș săruta gura cu foc și iuțeală și ți-aș zdreli buzele cu pasiunea nebună ce-o simt. Și fluturii să ne șuiere pe la urechi cântecul fericiților cei mai îndrăgostiți. Tu să fii colțul meu de Rai și eu să fiu marea albastră după care suspini cu atâta dor. Să fim împreună o ploaie de dragoste nemuritoare, să ne atingem mâinile cu atâta sfială și teamă, încât să credeam că ne-am putea topi într-un suspin.
         Să-ți așezi capul în poala mea, să-ți pui obrazul pe piciorul meu dezgolit, iar eu să îți mângâi buclele întunecate, să te dezmierd în cuvintele cele mai tandre. Aș vrea să știu, că un simplu sărut pe obraz ți-ar putea șterge toată mâhnirea. Mă iubești, știu că o faci, dar pari trist și neconsolat. M-aș cuibări de grabă în sufletul tău, ca să-ți pot invada corpul cu lumina pozitivismului ce îl simt, să îți vindec pe rând fiecare supărare, fiecare rană a neîmpliniri și să îți pun acolo, în căpușorul tău frumos, ideile cele mai bune… speranța viitorului sigur și frumos. Aș renunța la viața mea, pe acel câmp de maci, ca să te bine-dispun pe tine… prezența mea te-alină, dar aș fi vrut în loc de alinare, să îți ofer cea mai deplină fericire. Dar ești om, și parcă în viață nu te poți mulțumi numai cu iubire, ai nevoie de mulțumirea unei vocații, de satisfacția unui talent. Aș fi vrut eu să fiu talentul tău și tu să mă materializezi în artă. Așa aș fi sigură că ai fi fericit, iar eu nu m-aș pierde în eter, ci aș rămâne pe veci nemuritoare în opera ta.
          Așează-te lângă mine pe iarbă și ține-mă de mână, hai să ne gândim la noi… la cum vom arăta peste ani împreună, la copii noștri cu părul închis și ochii albaștrii. Ce îmi place să-ți privesc zâmbetul cald, ochii sclipitori și puțin triști… statura ta impozantă și copleșitoare. Uh… sunt plină de dragoste și mi-e atât bine…

Întunericul

           Cel mai frecvent întunericul mă sperie, mă face să mă gândesc la cele mai urâte coșmaruri, îmi așează în minte cele mai temătoare idei, amintiri dureroase. În mintea mea, în întuneric, se desfășoară tot felul de filme horror… unele șcenarii aparțin filmelor de groază văzute, altele sunt doar fantomele fricilor mele. Am impresia că oricând se poate apropia de mine o entitate malefică care mi-ar putea devora nu doar trupul, ci și sufletul. Care mi-ar putea dizolva spiritul în mii de părticele haotice care nu se vor mai putea întregi niciodată. Nu mi-e frică de moarte, am înțeles că moartea te îmbrățișează întocmai ca și somnul, vine pe neașteptate, pe nesimțite, și treci dincolo ca într-un somn dulce. Mai tare mi-e teamă pentru sufletul meu, că ar putea rătăci într-o beznă continuă, fără să cunosc Paradisul, fără să găsesc mângâierea unei vieți veșnice. Întunericul mă sperie, mă face să mă simt rătăcită, tot ambientul pare de groază, am impresia că atunci răul chiar se trezește la viață. Inima îmi bate cu putere și caut să îmi mut gândul de la ororile care se ascund în întuneric, știu că este doar rodul minții mele, dar atunci peste mine vin amintirile acelea triste care m-au făcut atât de mult să sufăr. Toate greșelile, toate umilințele la care m-am supus voit, toate acele fapte josnice pe care le-am înfăptuit cu ani în urmă, toate mă fac să mă rușinez și să cer iertare divinității, să sper că nu îmi voi mai permite niciodată să repet ce am săvârșit.

singuratate-in-intuneric-jpeg-1280x720

       Întunericul e dulce și amar, uneori mă ajută să visez, alte ori mă îngrozește. Îmi place să citesc pe întuneric, cărți electronice, atunci îmi intru mai bine în stare, sorb povestea de parcă aș fi parte din roman. Și visez, și mă gândesc, și plănuiesc să-mi îmbunătățesc viața fizică și spirituală. În întuneric îmi vin cele mai bune idei despre ceea ce ar trebui să mai scriu, uneori ideile îmi vin în timpul somnului. Știu că sună ciudat, dar visez și în timpul visului o revelație îmi aduce miezul articolului pe care urmează să îl scriu. Și a doua zi aștern pe hârtie gândurile… le las să curgă pentru mine, pentru voi, pentru lumea întreagă. În întuneric mă simt mai înțeleaptă, atunci simt și gândesc ca un filosof. Ziua sunt doar eu. Întunericul mi-e vitreg, alteori mi-e mai prietenos decât soarele. Nici eu nu mă înțeleg… m-aș teme să rămân într-o continuă beznă, dar știu că nu se poate. Cred că mai mult mă tem de întunericul din mine, el e prezent, dar caut tot timpul să îl luminez cu un strop de lumină, cu flacăra binelui. O singură flamă de lumină risipește toată bezna.

        Asociez întunericul cu singurătatea, nu știu de ce, probabil pentru că în umbră mă regăsesc pe mine și nu îmi place ce văd. De fapt îmi place ce văd, de ce să mint, îmi place această transformare pe care am dobândit-o în ani de meditație și de înfrânare. Dar încep să mă tem că nu sunt atât de puternică și nu voi reuși, când va veni ziua, să mă abțin să nu fac iar necugetări de care să mă rușinez. Întunericul poate fi frate sau dușman, inconștientul tău decide din care tabără face parte. Eu îl asemăn cu o monedă cu 2 fețe, uneori bun, alteori rău… Sentimentele mele dau culoare întunericului.