Pierdută…

Caut să îmi stăpânesc picioarele,

Mă oblig să stau pe loc,

Altfel o iau la pas,

În căutarea ta.

Sunt hăituită ca o lupoaică înfometată,

Liniștea mi-a fost tulburată.

Ai plecat… fără să știu de ce,

Ai plecat… fără să-mi spui unde.

Te-aș căuta, dar unde?

Ce rost are să pornesc spre tine,

Să mă iau după instinct,

După miros, după iubire,

Când tu… tu nu vrei să fii găsit.

Tu ai plecat, iar eu mă simt pierdută,

Prefer să stau locului,

Să atârn în pat,

Să-mi astup urechile cu două perne,

Să țintesc tavanul cu privirea

Și să-mi mut gândurile…

Înainte să încep să urlu,

Înainte să încep să zbier.

Nu știu cât mă voi mai putea abține,

Coastele mă dor,

Simt găuri prin mușchii mei,

Inima mi-e ca o sită,

Se preling din ea lacrimi de sânge.

Lacrimi de sânge amar,

Înnegrit de durere,

Îndoliat de pierderea ta.

Nu te chem înapoi,

Este alegerea ta să vii,

Știu că n-o vei face,

Așa îmi spune conștiința.

Și-atunci eu de ce mai sufăr?!

După cine? După tine?!

Nu meriți!

Trec de la durere la revoltă,

Mintea îmi joacă feste,

Îmi construiesc un zid de apărare.

Probabil că cel mai simplu ar fi să te urăsc,

Mă chinui să o fac,

Sper să-mi iasă.

Vor trece zilele,

Vor trece lunile,

Soarele va apune de zeci de ori,

Luna va răsări de sute de ori

Și într-o zi îmi va fi bine.

Te voi uita!

Ducă-se durerea,

Să te ajungă pe tine,

Eu nu am de ce să plâng…

Și nici după cine.

Mă voi regăsi,

Doar de mine am nevoie,

Nu de tine… nu de noi!

Înfometare

www.fotografa.ro

Hai, nu mă părăsi acum în zorii dimineții,

După ce m-ai iubit o noapte, cu foc și-nfometare.

Nu mă lăsa singură și-a nimănui,

În așternuturi goale, ducând dorul ființei tale.

Nu mă abandona trecutului, când încă sunt aici,

Și încă îți adulmec mireasma corpului

Ca o lupoaică plină de dorință și înfierbântare.

Cum aș putea să uit vreodată atingerile de azi-noapte,

Și sărutările nebune… și cum ne-am plămădit noi goi,

Făcând din doi, doar unul… o singură ființă,

Unită în neființă, legați pe veci de-o dragoste eternă.

Am nevoie să-mi văd imaginea oglindită în ochii tăi,

În ei mă văd așa cum sunt, goală și totuși plină de iubire,

Frumoasă și dorită, femeie… iubită.

Nu mă lăsa pradă vulturilor disperării,

Căci mor de dor când tu nu ești,

Și-mi plânge sufletul și trupul după tine.

Mie inima prea plină de iubire,

Mă copleșește, mă înmoaie, mă transformă din om

În floare parfumată, în floare colorată.

Îndură-te de viața mea și stai aici cu mine,

Căci fără tine soarele la răsărit mă arde,

Lumina-mi face rău, și aerul este prea tare.

Tu îmblânzești totul în jurul meu

Și dai lumii mele o altă înfățișare.

De vis e totul lângă tine și îți mărturisesc

Plângând, acum, în așternutul răvășit,

Că tu-mi ești răsărit și soare, și lumea mea întreagă.

Nu mă lăsa, iubite scump, rămâi acum cu mine,

Acum și veșnic stai aici, să-mi încălzești trăirea.

Of, mă predau în brațele tale, hai să adormim împreună,

Închid ochii pe pieptul tău… ce împăcare… ce liniște…

Ce viață de visare…