Era luat…

         Imi facea inima sa bata cu putere… avea ceva, habar n-am ce, insa o forta inexplicabila, mai presus de ratiune, ma atragea spre el. In mod normal, probabil ca n-as fi dat doi lei pe el… insa am avut nesansa sa ii simt parfumul. Atunci am simtit un gol in stomac, mintea mi s-a sucit si privirea mi-a ramas lipita de el. Atunci am inceput sa-l privesc cu alti ochi. Ma starnise, al naibii de tare. Parfumul lui trezise in mine simtaminte pe care le crezusem moarte de mult. N-as mai fi crezut vreodata ca aveam sa pic, din nou, in plasa unui parfum masculin. Mirosul ii dadea de gol personalitatea. Mirosea a tutun, cognac fin, piele, tabac, mosc si inca o esenta pe care nu reuseam sa o deslusesc, dar care imi zbarlea pielea pe sira spinarii. Parfumul lui emana senzualitate, sexualitate si mister. Ma starnea in cel mai erotic mod. Mireasma mi se impregna pe creier si vrand-nevrand, simteam nevoia sa ma apropii…sa il cunosc.
        M-am asezat la o masa in apropierea lui, mi-am aprins o tigara si am inceput sa-l privesc. Era un barbat puternic, cu coloana vertebrala, drept si falnic ca un stejar. Imbracat la patru ace, extrem de ingrijit, intr-un costum elegant, de un albastru metalic, care ii scotea in evidenta spatele lat… iar chipul ii era incadrat perfect de gulerul camasii de culoarea fildesului. Purta o barba scurta, buzele ii erau de culoarea rozelor, ochii mari de culoarea cireselor parguite, gene lungi de abanos si un nas usor acvilan. Postura lui era una sigura si dominanta… fuma, la fel ca mine, dar o facea intr-un mod asa cum numai un barbat adevarat poate sa fumeze. Avea gropita in barba… virilitate nemarginita. Isi savura cognacul cu mult calm, parca simteam cum aroma ii invadeaza limba si apoi gatul lung… ce cerea, parca, numai sarutari.
        Pe buzele lui, licoarea ca de aur parea de o dulceata nemaipomenita. Desi era ceva distanta intre noi, aerul ce intra prin fereastra de langa el, continua sa-i adie parfumul pana-n parul meu. Ma simteam posedata, habar n-aveam daca era insurat sau nu. Nici nu conta, eu doar voiam sa ma apropii, de el, de purtatorul parfumului. Ce mai conta cine era el… important era cum mirosea si ce senzatii imi trezea. Mirosea a barbat, a secret, a enigma si a pasiune si voiam sa simt toate astea pe pielea . Si ce suav zambea, cu cata eleganta bea… eram deja bine prinsa in visare… farmecul lui imi rapise orice urma de vointa. Numai ca… dintr-o data, exact cand eram pe punctul de a ma apropia, o doamna intra in local si se arunca direct in bratele lui. El o saruta cu multa gingasie… era luat! Parfumul se risipi si vraja disparu ca prin minune. Era luat, asa ca am plecat…

wpid-00909_hd.jpg

 

A fost o dată…

         Aseară am avut un vis ciudat care m-a bulversat și m-a dat peste cap. M-am trezit cu un gust amar. Nu, nu a fost un coșmar. A fost un vis frumos, prea frumos ca să fie adevărat. Tocmai ideea că fusese numai un vis m-a făcut să mă simt atât de dezamăgită când m-am trezit. Mi-aș fi dorit ca totul să fi fost real, o realitate dulce din care n-aș mai fi vrut să mă trezesc.

        Afară era vară, eram acasă, într-o casă care fusese a mea cu mult timp în urmă. Stăteam la masă cu mai multă lume, nu le distingeam fețele, singura prezență inconfundabilă era a lui. Un EL pe care nu l-am mai văzut de 8 ani, cred, un EL cu care am avut o relație, drăguță, și care s-a terminat urât și extrem de neplăcut. În vis era iertat, era din nou lângă mine. Și deși simțeam tensiunea supărărilor trecute, el făcea totul pentru a mă împăca. Îi simțeam mirosul, un miros inconfundabil care și acum îmi face pielea ca de găină. El era lângă mine, tot încerca să mă „îndulcească”, părea că nu vreau să îi dau atenție, dar inima mi se topea din cea în ce mai mult, iar în mine simțeam din nou pulsând iubirea pentru el. Simțeam fericirea și dorul care mă apăsase, dar care o dată cu întoarcerea lui se risipise.

       Simțeam privirile răutăcioase ale celor din jur, eram invidiată de câteva fete. Curios pentru mine, pentru că nu mă simțisem niciodată invidiată din cauza unui bărbat. El era acolo, nedezlipit de mine, îmi șoptea la ureche tot felul de scuze și-și mângâia obrazul de al meu. Eu nu spuneam nimic, nu-i răspundeam, nu-l încurajam. Dar când încercă să mă sărute, pur și simplu m-am abandonat buzelor lui.

        Atunci m-am trezit, când era totul mai frumos, când mă hotărâsem să o iau de la zero, m-am trezit. Acum, încă mă simt dată peste cap, un mic dor mă încearcă din nou. Dar dacă ar fi ca totul să se întâmple și în realitate, cred că aș fugi mâncând pământul. Nu sunt omul care să se întoarcă din drum. Nu accept firimituri și nici nu mă înham să sper în ceva care n-a funcționat de la bun început. Cu toate acestea a fost frumos să visez… subconștientul meu este dornic să ierte, spiritul mi-e înfometat de iubire, însă rațiunea preferă să mă țină în siguranță… a fost o dată…

Pierdută…

Caut să îmi stăpânesc picioarele,

Mă oblig să stau pe loc,

Altfel o iau la pas,

În căutarea ta.

Sunt hăituită ca o lupoaică înfometată,

Liniștea mi-a fost tulburată.

Ai plecat… fără să știu de ce,

Ai plecat… fără să-mi spui unde.

Te-aș căuta, dar unde?

Ce rost are să pornesc spre tine,

Să mă iau după instinct,

După miros, după iubire,

Când tu… tu nu vrei să fii găsit.

Tu ai plecat, iar eu mă simt pierdută,

Prefer să stau locului,

Să atârn în pat,

Să-mi astup urechile cu două perne,

Să țintesc tavanul cu privirea

Și să-mi mut gândurile…

Înainte să încep să urlu,

Înainte să încep să zbier.

Nu știu cât mă voi mai putea abține,

Coastele mă dor,

Simt găuri prin mușchii mei,

Inima mi-e ca o sită,

Se preling din ea lacrimi de sânge.

Lacrimi de sânge amar,

Înnegrit de durere,

Îndoliat de pierderea ta.

Nu te chem înapoi,

Este alegerea ta să vii,

Știu că n-o vei face,

Așa îmi spune conștiința.

Și-atunci eu de ce mai sufăr?!

După cine? După tine?!

Nu meriți!

Trec de la durere la revoltă,

Mintea îmi joacă feste,

Îmi construiesc un zid de apărare.

Probabil că cel mai simplu ar fi să te urăsc,

Mă chinui să o fac,

Sper să-mi iasă.

Vor trece zilele,

Vor trece lunile,

Soarele va apune de zeci de ori,

Luna va răsări de sute de ori

Și într-o zi îmi va fi bine.

Te voi uita!

Ducă-se durerea,

Să te ajungă pe tine,

Eu nu am de ce să plâng…

Și nici după cine.

Mă voi regăsi,

Doar de mine am nevoie,

Nu de tine… nu de noi!

Un vis, de fapt o neîmplinire

 fantasy-cool-wallpaper-dream-array-wallwuzz-hd-wallpaper-5410       

       Ce sentiment ciudat mă încearcă… îmi place să visez, visez frecvent în timpul nopții și visez mereu cu ochii deschiși la vreme de zi. Dar cel mai neplăcut mi se pare când mă trezesc din somn după un vis minunat, un vis din acela în care retrăiesc un sentiment pe care l-am obligat cu timpul să adoarmă. În care revăd o persoană care cu ceva timp în urmă îmi era atât de dragă… nu am chemat acea himeră în vis, nici măcar nu m-am gândit, dar la un interval de timp tot apare și reapare ca să îmi facă ziua ce urmează ușor plăcută dar cu un gust amar. Dulce-amărui e visul ce-mi rămâne în minte, dulce-amăruie e și amintirea vremurilor apuse. Și mi se pare atât de dureros când mă trezesc și realizez că visul a fost vis, că realitatea este alta și că nimic pe lumea aceasta nu va preschimba fermecătorul vis în realitate. 

       În vis m-am bucurat de prezența ta, de mirosul tău, puțin din atingerea palmei tale, dar cel mai mult m-a fericit imaginea ta. Să te revăd cu ochii, cu ochii minții și ai sufletului a fost atât de încântător… să cred că visul nu e vis, ci este realitate mi-a adus mai multă satisfacție decât aș fi sperat vreodată. În vis, vrei nu vrei, ai fost numai al meu, numai noi doi și liniștea ce ne înconjura. Fără cuvinte, fără atingeri, doar prezența noastră prea plină, mai grăitoare decât 1000 de fapte și cuvinte. Și acum simt în sinea mea parfumul tău, părea atât de real, atât de viu și de intens, încât pentru un moment am jurat că este adevărat. Îți simțeam respirația, vedeam cum pieptul ți se umple de aer, vedeam cum se eliberează ușor. Cu palma ți-am atins ușor carnea, erai atât de cald și ți-am simțit bătăile inimii care zburdau frenetic sub podul mâinii mele. Visul acesta a fost imaginea unei posibilități, îmi dau seama că așa ar fi putut să arate prezentul, dar nu a fost să fie. Așa de fericită aș fi putut fi, dar nu a fost să fie. Aș fi putut trăi așa o veșnicie, dar nu a fost să fie. N-aș mai fi vrut să mă trezesc, dar dimineața a sosit cu repeziciunea unei clipe… și m-am trezit din somn buimacă, răvășită și oarecum dezamăgită cu tine în gând, cu visul în minte ca și cum am pierdut din nou, ca și cum ruptura s-a produs din nou, ca și cum toate frustrările, durerile și lacrimile ar fi din nou vii și prezente.

        Probabil că astăzi o să am o zi de agonie, o umbră îmi întunecă mintea, o menghină îmi strânge inima, dar va veni din nou noaptea și știu că nu voi mai visa prea curând și nu o să mă mai gândesc la nimic și liniștea se va așterne iarăși. Și atunci când voi crede din nou că am uitat, tu iarăși îmi vei bântui somnul și îmi vei readuce acea stare care nu mă lasă să uit, dar pe care o oblig să adoarmă somnul de veci. Un cerc viciuos, vis apoi realitate, fericire apoi dezamăgire, prezență apoi absență… sentimente antagonice, unele pe timp de noapte altele pe timp de zi…

        Un vis, un moment, o clipă, o încântare… de fapt o neîmplinire.

Mirosul…

barbatii-isi-miros-mai-bine-partenerele

Azi-noapte scriam de zor un articol și în frenezia ideilor am lasat deschis televizorul, mai mult pentru lumină, pe Euforia mi se pare, iar pe acel post rula în reluare emisiunea Burlacul cu Vladimir Drăghia. La un moment dat mi-a atras atenția o chestie, era în jacuzzi cu o tipă căreia i-a cerut să-l lase s-o miroasă pe gât. Dobitoaca, că altfel nu pot să-i spun, a început să râdă ca o înapoiată mintal zicându-i că doar câinii se miros.
           Am rămas uimită mai ales de prostia fetei dar și de gestul lui sexi. Fătucă nu i-a înțeles gestul lui Vladimir, cerându-i s-o miroasă i-a dovedit că o place, că-l atrage, dar ea l-a luat în râs. I-a dat voie totuși s-o adulmece, dar momentul a fost jenant, el oricum s-a simțit penibil din cauza reacției ei. Eu una cred că aș fi luat-o la palme, el a fost un domn și a tratat momentul cu finețe, deși clar și-a pierdut orice interes pentru ea. Nu știu de ce îmi place personalitatea acestui bărbat, iar faptul că a renunțat la show la un moment dat tocmai pentru că nu-i stă în fire să sărute și să se înșire cu orice vită, în ochii mei a crescut și mi-a câștigat simpatia. Vladimir este un tip cu principii și coloană vertebrală, îmi place.
            Eu una îi înțeleg curiozitatea și gestul lui Vladimir pentru că și eu sunt înnebunită după mirosuri. Ador să miros gâtul unui bărbat, mi se pare un gest de maximă tandrețe. De câte ori nu am mirosit bluza cuiva în lipsa acestuia. Parfumul unui om menține amintirea vie, îl face de neuitat… și ce să mai zic că defapt când îmi place un tip îi simt aroma de la distanță. Un parfum îmbietor mă stârnește fantastic, mă face să dau frâu liber sentimentelor și fanteziilor. Mi s-a întâmplat să mă îndrăgostesc de un tip datorită mirosului său. Chiar dacă mai multe persoane folosesc același parfum, datorită PH-ului, ei miros diferit. Și mai ales când două persoane se atrag, se plac și există chimie, atunci percepem mirosurile mai intens și mai ales personalizat.
           Țin minte bărbați care au trecut prin viața mea, dar nu mai sunt, datorită mirosurilor lor. Când simt undeva o aromă asemănătoare lor, imediat îmi vine în minte, așa mirosea X sau Y și parcă amintirile se trezesc la viață, pielea mi se furnică și inima mi-o ia la trap.
         Ce poate fi mai frumos din partea unui bărbat care ia inițiativa să-ți miroasă părul sau gâtul. Este un semnal de atracție sau de iubire. Este un gest sexi, sublim și tandru deopotrivă. Faptul că ne mirosim partenerii și le memorăm parfumul, poate că ne asemănăm cu animalele, dar totodată dăm dovadă de profunzime.
        Mulțumesc Domnului că ne-a dat acest simț binecuvântat, fără el poveștile de dragoste ar fi fost lipsite de contur. Iubindu-ți partenerul, parfumul lui devine cel mai dulce miros!

 

 

Articol scris de Gheorghe Alina