Și-a omorât tatăl…

        Ați văzut știrea de aseară cu femeia care și-a îmbălsămat tatăl pe viu?! 😦  

Ce știre!!! Bărbatul în vârstă de 58 de ani suferea de cancer de mult timp și a murit. Sau așa a crezut fiică-sa. Ei bine, omul încă nu era mort. A sunat medicul de familie, l-a rugat să vină și acela n-a vrut să se deplaseze, să facă constatarea de deces și să emită certificatul de deces. Și împreună cu vecinii, i-au luat pulsul, l-au strigat, l-au mișcat și nimic, nu dădea niciun semn de viață. Bărbatul era ca și mort. Și ce credeți că a făcut?! La nici o oră și jumătate s-au apucat să-l îmbălsămeze. Cum?! Cel mai frecvent procedeu, metodă populară de altfel, este să-i toarne omului decedat, pe gât, spirt amestecat cu conservant. Da, știu, crunt. Dar nu-i nici prima și probabil nici ultima care va face acest procedeu.

      Au făcut procesul de îmbălsămare, i-au pus bine ha și un cocoloș de vată în gură și-au sunat salvarea, poliția, nici eu nu știu exact, și-au anunțat că i-a murit tatăl femeii.

Bineînțeles că au luat defunctul și i-au făcut autopsie. Când colo, omul nu fusese mort în momentul îmbălsămării. Acesta cică a murit sufocat, găsindu-i urme de spirt în plămâni. Acum femeia este cercetata de parchet și acuzată de ucidere din culpă. Urmează să se stabilească dacă va merge la pușcărie sau nu. Cică ar putea primi până la 5 ani de închisoare.

        Și-acum părerea mea: Mie mi se pare o mare nerozie ca acea femeie să fie găsită vinovată și încarcerată. Adevărat, poate că omul nu era mort. Nu era ÎNCĂ mort. Probabil era inconștient. Dar cine ar mai fi putut să-l salveze dacă oricum fusese în ultima fază a cancerului?! Cât timp i-ar mai fi dat cineva?! Câteva ore? O zi?! Două zile?! Problema este ignoranța oamenilor. Femeia locuia într-un sat, o femeie amărâtă, slabă de îngeri. Când i s-a luat interviu a spus:

–          L-am îmbălsămat, se albise la față, i se învinețise buzele și degetele. La noi așa este obiceiul, să îmbălsămăm noi omul.

          Deci la o adică, nu femeia este vinovată, ci obiceiurile implementate de zeci sau poate sute de ani. Pe bune acum, ignoranța este mare… cum să învinovățești femeia când până la urmă… n-a vrut, nu și-a imaginat că încă putea fi viu?! Eu sper ca mărturiile vecinilor să o scape de condamnare. Sper ca judecătorul să fie îngăduitor, destul că va trăi toată viața cu gândul și-a omorât tatăl. Ce și-o înnebuni ea, pe viitor, preotul cu căința și cu propria învinovățire…

            Dumnezeu să-l odihnească pe bărbat. 😦  

Ai uitat vara?!

  www.dragosasaftei.ro

       Ai uitat cumva vara? Ai uitat cum arată soarele pe cerul senin? Ai uitat cum miros florile? Ai uitat căldura și afecțiunea? August te-a luat cu el și te-a răpit în ultima zi de iulie, a furat din tine toată căldura, toată senintătatea și toată sinceritatea. Și a lăsat în urmă, o femeie frumoasă, dar rece ca gheața. Te privesc și te văd ca pe un trandafir prins într-un sloi de gheață. De ce? Ce s-a întâmplat cu tine? Unde ți-e zâmbetul? Unde ți-e veselia? De ce-ți sunt degetele atât de reci și de inerte… ai duritatea unui mort, și nu-mi vine să cred ce simt văzându-te. Unde ți-e moliciunea cărnii, unde ți-e paloarea din obraji? Cine te-a transformat din ființă în stafie. Te văd prin casă și uneori mă sperii, parcă ai fi un strigoi care mă bântuie. Nu-mi dai pace, nu mă lași, dar nici nu mă vrei.

        Cu cât e mai mohorât afară, cu atât ești mai tristă. Vezi goliciunea copacilor gârboviți? Parcă aș zări în ei sufletul tău. Oare ce l-a atrofiat? Ce a făcut să se usuce atât de violent o inimă ce nu de mult mustea-n iubire? Astăzi băltește în venin și cred că te doare. Dar fă ceva! Ai milă de noi, îmi vreau iubita înapoi! Nu pot să mai aștept, sunt tânăr, sunt plin de viață, am nevoie de tine așa cum erai o dată. Ajută-mă să te ajut, lasă-mă să te iubesc, dă-mi voie să te învăluiesc cu afecțiunea mea. Căci fără tine iarna-i mult mai rea, zăpada nu-mi mai place, și frigul rău mă arde.

        Suntem singuri în doi, dormim împreună, însă în patul nostru este o barieră de netrecut. Mi-e frig fără tine, pielea mea tânjește după atingerea ta. Te-aș săruta cu foc și patimă, dar știu că nu-mi dai voie… te chem iubita mea, vino din nou în brațele mele, lasă-mă să te dezmierd… mi-e atât de dor de tine…

Trandafirul negru

1238158_733289800019663_379898171_n

Uite un trandafir negru înflorit,

Tu crezi că-i fără viață și este ofilit.

Dar te înșeli iubite cititor,

Te cam grăbești să tragi concluzii.

El nu e mort și nu s-a veștejit,

E obosit de-atâta trudă, e obosit să mai aștepte,

S-a săturat să stea inert în așteptare a ceva.

Probabil așteaptă o iubire ce nu vrea să apară,

A stat atât de mult în loc încât a cam uitat cum să emane…

Cum să emane izul său frumos, mirific.

Parfumul său discret și deopotrivă înțepător

S-a cam pierdut cu timpul și astăzi,

Nu a mai rămas decât o umbră din al său miros.

Culoarea sa de-a fost un roșu sângeriu

S-a închis atât de mult și atât de tare,

Încât a devenit de-un negru tuciuriu.

Și stă acolo închistat, înfrigurat și-mpovărat

De negrul ce îl poartă chiar și în suflet.

Esența și-a pierdut-o, parfumul i-a fost sorbit,

Culoarea a fost și ea răpită și a rămas acum în urmă,

Un trandafir negru ce pare adormit.

Știu că pare ca și cum ar dormi somnul de veci,

Dar nu este așa, el e doar amorțit.

Dacă cumva adierea unei iubiri calde l-ar atinge,

Ar învia pe loc, instant ar reînflori,

Culoarea sa i-ar reveni, chiar și aroma i s-ar răspândi.

Tulpina i-ar fi din nou verde și spinilor săi ascuțiți

Le-ar veni iarăși cheful să sfâșie degete fine de fecioară.

Trandafirul e negru, stă mohorât,

Frumusețea și-a ascuns-o de ochii

Falselor și amăgitoarelor îndrăgostiri.

Preferă să stea așa, să veștejească în fază latentă,

Până ce balsamul unui amor sincer îl va reîncălzi

Și îl va trezi la viață.

Trandafirul negru are o inimă dar a încetat să mai pulseze,

Respiră dar refuză să inspire, simte dar nu vrea să arate,

Aude dar nu mai vrea să șoptească în zadar,

Miroase numai trădarea și gustă doar propriul sânge,

Până ce ceva atât de magic și de puternic

Îl va face pe bietul negru trandafir să îmbujoreze,

Să vibreze, să vrea să simtă și să se redea dragostei

În toată splendoarea lui minunată.