Respect pentru cei care respecta bloggerii

          În doi am de zile de când sunt blogger, am scris o grămadă de advertoriale. Unele pentru concursuri, altele plătite și altele răsplătite. Am întâlnit sponsori care negociază pentru fiecare leuț, sponsori care mi-au dat o sumă frumușică, fără să le fac eu vreo propunere și sponsori care voiau să le scriu moca sau pe baza unui schimb de link-uri. Ei bine, NU SCRIU PE GRATIS! Decât să scriu pe gratis, mai bine mă uit la telenovele. Decât să scriu pe gratis, mai bine dorm. Decât să scriu pe gratis, mai bine nu scriu deloc. Îmi pare rău să dezamăgesc noii afaceriști, însă toate costă în viața asta și ca orice om, am și eu nevoile mele.

bani

        Dacă vă întrebați de ce ne merităm banii noi, bloggerii, uitați câteva argumente, așa poate că unii dintre sponsori vor învăța să ne aprecieze, iar bloggerii se vor învăța să nu mai accepte advertoriale de 3 euro. Un advertorial de calitate NU COSTĂ 3 EURO! Un advertorial de calitate costă zeci de euro, dacă nu chiar sute. Dar recunosc, nu sunt la stadiul în care să cer sute de euro, dar am de gând să ajung. Pentru asta, ca să creștem cu toții, am nevoie de susținerea tuturor bloggerilor care scriu advertoriale și îi rog să își aprecieze munca și să înțeleagă că o plată decentă nu se face cu 2 lei.

      Dar ca să nu mă mai lungesc cu vorba, iată de ce își merită bloggerii răsplata:

– timpul înseamnă bani, pentru toată lumea.

– și noi trăim și noi mâncăm și noi plătim facturi. Și gândiți-vă câți bani dăm la curent lună de lună. Daaa, curentul ăla cu care funcționează fiecare calculator și laptop.

– blogurile noastre sunt de asemenea întreținute cu bani. Ca să ajungem unde suntem am investit și noi, ca toți ceilalți. Dacă pentru voi, sponsorii, business-ul este totul și pentru noi bloggerii, blogurile noastre înseamnă totul.

– blogurile noastre nu reprezintă numai pasiune, ci și o sursă de venit.

– înainte să scriem ceva, ne documentă, luăm site-ul respectiv din scoarță în scoarță și reținem ideile principale. Nu scriem în van și niciodată în neștiință de cauză. Documentarea ia timp!

– alegem fotografiile cu grijă, le edităm și le facem să facă parte din poveste. Iarăși mult timp pierdut sau fructificat, cum vreți să îi spuneți.

– chiar dacă ni se cer minim 500 de cuvinte, când ideile ni se revarsă din minte, nu facem niciodată rabat de la ele. Niciun blogger nu se va zgârci la cuvinte.

– corectarea articolului și așezarea lui în blog, ia timp.

– link-urile costă. Cu cât sunt mai multe link-uri în articole, cu atât advertorialul costă mai mult.

– optimizarea SEO a articolului este făcută cu cap. Punem link-urile și cuvintele cheie strategic, astfel încât site-ul pentru care facem reclamă să crească în „ochii Google”.

– promovarea articolelor ia de asemenea mult timp. Să distribui un articol în zeci de grupuri facebook, zeci de comunități G+, linkedin, tumblr, pinterest și twitter, ia timp. Pe puțin o jumătate de oră.

– ca să faci un advertorial de calitate, un blogger își pierde cel puțin 2 ore din viața lui.

– calitatea se plătește.

– rezultatele obținute se plătesc, dacă nu în bani, atunci măcar în vouchere decente.

     Dacă nici aceste argumente nu sunt de ajuns, atunci poate că ar fi mai bine să vă faceți singuri bloguri, câteva zeci, și să vă promovați singuri afacerea, să vedeți cât este de greu. În rest, respect pentru sponsorii care ne apreciază și ne răsplătesc pe măsură. Respect pentru cei care oferă și un mic bonus la sfârșit, drept mulțumire. Respect pentru cei care ne respectă.

Întortocheate sunt căile sufletului

Mulți ne simțim atrași unii de alții, mulți am vrea să stârnim atenția cuiva. Dar oare câți dintre noi se opresc la timp din flirt știind că acasă ne așteaptă sufletul pereche?! Foarte ușor bariera dintre flirt și seducție este trecută, foarte ușor ne lăsăm duși de val. Ne lăsăm purtați de dorință, de curiozitate, de necunoscut și de noutate. Mă întreb ce căutăm noi cei care nu suntem suficient de verticali încât să spunem stop? Ce ne lipsește de observăm atenția venită din altă parte? Vrem să ne demonstrăm că putem sau nevoile noastre afective ne încearcă din toate părțile?

FLIRTING-NEW

Vrem ceea ce nu putem avea, avem nevoie de afecțiune, de înțelegere, de atenție, de comunicare și de tandrețe. Acte care într-o căsnicie tind să se stingă după o perioadă de timp. Mulți au o viață dublă, își iubesc jumătățile, dar cu toate acestea nu se pot stăpâni să nu guste din când în când din fructele interzise sau neavute. Cert este, că acolo undeva există o nevoie, fie că vorbim de o nevoie afectivă, fie că vorbim de una sexuală. Dincolo de orice nevoie fizică se află sufletul care simte o nevoie nestăvilită de a fi iubit. Chiar dacă anii au trecut, chiar dacă ajungem la o vârstă onorabilă, sufletul rămâne tânăr și tânjește după tandrețe, după o vorbă dulce, îi e dor de căldura unui om care oferă dezinteresat, care iubește în ciuda tuturor lucrurilor pe care timpul le deformează. Unui om nu îi este de ajuns să îi asiguri necesarul, are nevoie de cineva cu care să discute, cu care să poată râde, un om căruia să îi poată spune orice, un om pe umărul căruia să poată plânge, un om care să ofere afecțiune, respect, înțelegere și muuuultă tandrețe, chiar dacă grijile sau oboseala înghioldesc din toate părțile.

Să nu mai condamnăm, nimeni nu știe ce se află în sufletul unui om și nimeni nu știe ce nevoi are el. Poate caută apreciere, poate caută înțelegere, poate caută pur și simplu o descărcare fizică și o deconectare psihică. Fiecare avem motivele noastre; nu înșelăm, nu trădăm, ci căutăm acel puțin de 10% pe care acasă nu îl avem, pentru a putea aprecia cu tot sufletul acel ceva de 90% pe care jumătatea ni-l oferă cu toată inima. Nu există relații perfecte, cum nu există nici relații fără momente tensionante, important este că în ciuda ispitelor, în ciuda a tot ceea ce facem, ne întoarcem acasă și nu lăsăm pe nimeni să ne strice familia sau relația pe care o avem de mulți ani.

Întortocheate sunt căile sufletului…