Revoltă…

Uneori o iau razna,

Nu reușesc să mă stăpânesc,

Nedreptatea mă afectează cel mai mult,

Nedreptatea mă rănește,

Mă face să mă revolt

Și uneori să vorbesc mai mult decât trebuie.

Nu pot să tac când îmi dau seama,

Că eu și apropiații mei, suntem afectați

De nedreptatea, nesimțită, a altora.

Urăsc disculpările,

Nu-mi plac jurămințile de sinceritate,

Nu cred în căința de peste noapte,

Nu cred în smerenia perfidă,

Doar de fațadă, doar de a închide gura lumii.

Viclenie îmi înfirbântă sângele,

Îmi clocotește sângele în vene,

În momentele acelea,

Prin venele mele curge furia.

Urăsc nedreptatea,

O spun și o repet,

De când mă știu am fost Avocatul Poporului,

Poate că n-a fost bine,

Poate că n-a fost rău,

Dar măcar am fost cu inima împăcată.

Nu pot să tac,

Nu pot să închid ochii.

Dacă aș ajunge vreodată să o fac,

Înseamnă că m-aș îndepărta de mine,

De sursa firii mele,

M-aș dezlipi de propriile principii,

Și-atunci n-aș mai fi eu.

Prefer să fiu sinceră,

Să spun ce-am de spus,

Chiar cu riscul de a atrage antipatii,

Chiar cu riscul că oamenii mă vor respinge,

Prefer să-mi urmez instinctul,

Prefer să spun adevărul,

Chiar dacă, poate, este numai adevărul meu.

Nu pot să-mi încalc pornirile,

Nu mă pot înfrâna.

De ce să mă înfrânez?!

Ce-am de pierdut?!

Oricum cei care nu sunt drepți,

Nu pot fi de încredere,

Nu poți pretinde de la ei cinste,

Corectitudine, adevăr și verticalitate.

Te vor împunge pe la spate,

Atunci când te aștepți mai puțin,

Îți vor arăta într-un final,

Adevărata lor față.

Și oricum, interesele lor… primează,

Ei sunt pe primul loc,

Restul trebuie să se supună.

Ei bine, eu nu mă supun,

Eu fac revoltă dacă este cazul!

Înfometare

Hai, nu mă părăsi acum în zorii dimineții,

După ce m-ai iubit o noapte, cu foc și-nfometare.

Nu mă lăsa singură și-a nimănui,

În așternuturi goale, ducând dorul ființei tale.

Nu mă abandona trecutului, când încă sunt aici,

Și încă îți adulmec mireasma corpului

Ca o lupoaică plină de dorință și înfierbântare.

Cum aș putea să uit vreodată atingerile de azi-noapte,

Și sărutările nebune… și cum ne-am plămădit noi goi,

Făcând din doi, doar unul… o singură ființă,

Unită în neființă, legați pe veci de-o dragoste eternă.

Am nevoie să-mi văd imaginea oglindită în ochii tăi,

În ei mă văd așa cum sunt, goală și totuși plină de iubire,

Frumoasă și dorită, femeie… iubită.

Nu mă lăsa pradă vulturilor disperării,

Căci mor de dor când tu nu ești,

Și-mi plânge sufletul și trupul după tine.

Mie inima prea plină de iubire,

Mă copleșește, mă înmoaie, mă transformă din om

În floare parfumată, în floare colorată.

Îndură-te de viața mea și stai aici cu mine,

Căci fără tine soarele la răsărit mă arde,

Lumina-mi face rău, și aerul este prea tare.

Tu îmblânzești totul în jurul meu

Și dai lumii mele o altă înfățișare.

De vis e totul lângă tine și îți mărturisesc

Plângând, acum, în așternutul răvășit,

Că tu-mi ești răsărit și soare, și lumea mea întreagă.

Nu mă lăsa, iubite scump, rămâi acum cu mine,

Acum și veșnic stai aici, să-mi încălzești trăirea.

Of, mă predau în brațele tale, hai să adormim împreună,

Închid ochii pe pieptul tău… ce împăcare… ce liniște…

Ce viață de visare…

Un vis, de fapt o neîmplinire

        

       Ce sentiment ciudat mă încearcă… îmi place să visez, visez frecvent în timpul nopții și visez mereu cu ochii deschiși la vreme de zi. Dar cel mai neplăcut mi se pare când mă trezesc din somn după un vis minunat, un vis din acela în care retrăiesc un sentiment pe care l-am obligat cu timpul să adoarmă. În care revăd o persoană care cu ceva timp în urmă îmi era atât de dragă… nu am chemat acea himeră în vis, nici măcar nu m-am gândit, dar la un interval de timp tot apare și reapare ca să îmi facă ziua ce urmează ușor plăcută dar cu un gust amar. Dulce-amărui e visul ce-mi rămâne în minte, dulce-amăruie e și amintirea vremurilor apuse. Și mi se pare atât de dureros când mă trezesc și realizez că visul a fost vis, că realitatea este alta și că nimic pe lumea aceasta nu va preschimba fermecătorul vis în realitate. 

       În vis m-am bucurat de prezența ta, de mirosul tău, puțin din atingerea palmei tale, dar cel mai mult m-a fericit imaginea ta. Să te revăd cu ochii, cu ochii minții și ai sufletului a fost atât de încântător… să cred că visul nu e vis, ci este realitate mi-a adus mai multă satisfacție decât aș fi sperat vreodată. În vis, vrei nu vrei, ai fost numai al meu, numai noi doi și liniștea ce ne înconjura. Fără cuvinte, fără atingeri, doar prezența noastră prea plină, mai grăitoare decât 1000 de fapte și cuvinte. Și acum simt în sinea mea parfumul tău, părea atât de real, atât de viu și de intens, încât pentru un moment am jurat că este adevărat. Îți simțeam respirația, vedeam cum pieptul ți se umple de aer, vedeam cum se eliberează ușor. Cu palma ți-am atins ușor carnea, erai atât de cald și ți-am simțit bătăile inimii care zburdau frenetic sub podul mâinii mele. Visul acesta a fost imaginea unei posibilități, îmi dau seama că așa ar fi putut să arate prezentul, dar nu a fost să fie. Așa de fericită aș fi putut fi, dar nu a fost să fie. Aș fi putut trăi așa o veșnicie, dar nu a fost să fie. N-aș mai fi vrut să mă trezesc, dar dimineața a sosit cu repeziciunea unei clipe… și m-am trezit din somn buimacă, răvășită și oarecum dezamăgită cu tine în gând, cu visul în minte ca și cum am pierdut din nou, ca și cum ruptura s-a produs din nou, ca și cum toate frustrările, durerile și lacrimile ar fi din nou vii și prezente.

        Probabil că astăzi o să am o zi de agonie, o umbră îmi întunecă mintea, o menghină îmi strânge inima, dar va veni din nou noaptea și știu că nu voi mai visa prea curând și nu o să mă mai gândesc la nimic și liniștea se va așterne iarăși. Și atunci când voi crede din nou că am uitat, tu iarăși îmi vei bântui somnul și îmi vei readuce acea stare care nu mă lasă să uit, dar pe care o oblig să adoarmă somnul de veci. Un cerc viciuos, vis apoi realitate, fericire apoi dezamăgire, prezență apoi absență… sentimente antagonice, unele pe timp de noapte altele pe timp de zi…

        Un vis, un moment, o clipă, o încântare… de fapt o neîmplinire.