Am invins

83cda6b0f722586c6fe81666f1bc81aa

Am învins… sunt o învingătoare,

Deși ziua încă n-a trecut,

Încă mai am timp să dau greș,

Mai e vreme să clachez,

Dar mi-am propus să birui nerăbdarea,

Să-mi înving dorul.

Și n-am lăsat tentația să mă acapareze.

Pe ziua de astăzi am reușit,

Până acum nu mi-am încălcat cuvântul,

N-am trecut peste principiile asumate,

Și am reușit să nu calc în picioare

Orgoliul pe care îl mai am din când în când.

Așa pățesc uneori,

Uit de orgoliu,

Dau uitării stima de sine

Și mă umilesc în dorința mea

De a curma timpul, spațiul

Și nerăbdarea sufocantă.

Dar astăzi am fost mai tare ca niciodată,

Mi-am ocupat mintea cu altceva

Nu m-am lăsat abătută de gânduri

Ci mi le-am ocupat cu totul altceva.

Mă simt ușurată,

A trecut o zi pe care nu am irosit-o,

Am fructificat-o constructiv

Și încet, încet, voi reuși să uit.

Ce să uit?

Mai bine zis…

Îmi voi adormi sentimentele pentru o perioadă,

Le acopăr cu o pătură

Într-un colț de inimă.

Îmi propun să le trezesc la vară,

Poate până atunci se vor liniști apele…

Apele tulburi care m-au destabilizat,

Care erau cât pe ce să mă înece.

Am ieșit la liman…

Începe să-mi fie bine…

Nu foarte bine,

Dar tot e mai bine decât rău.

Răsuflu ușurată,

Mă simt ca alcoolicii care au câștigat încă o oră

Fără un strop de băutură.

Eu sunt sau de fapt am fost…

Dependentă de prezența lui,

Dar încep să mă obișnuiesc și fără el,

Fără speranță,

Fără dorință,

Fără pasiune

Și fără vis.

Dar voi relua cândva visul,

Nu îl voi pierde prea curând din palmă,

L-am ferecat prea adânc în mintea mea

Ca să nu-i dau curs niciodată.

Va veni o zi…

Și atunci când va veni,

Nu voi mai irosi niciun minut.

O să merg până la capăt fie ce-o fi!

Dar astăzi răsuflu ușurată,

Am învins!

Cutia de chibrituri

img015-jpg1355009956

–          Am un dar pentru tine!

–          Ce?

–          Uite…

Fata deschise cutiuța frumos împachetată în mare grabă și încântare. Îi tremurau mâinile pe pachețelul roșu prins cu grijă cu o fundiță albă. Când îl desfăcu fu tare dezamăgită și îi spuse:

–          O cutie de chibrituri?

–          Da!

–          Pentru ce?

–          Pentru tine, pentru noi, pentru certurile noastre și pentru iubirea noastră.

–          Cum așa?

–          Cutia aceasta este magică, nu este o cutie obișnuită de chibrituri, este un fel de cutia Pandorei. Îți propun să punem în ea orgoliile noastre… aceste orgolii care ne fac mereu rău. Orgoliul tău nu îți dă voie să te lași în brațele mele, nu te lași purtată de dragostea noastră. Iar orgoliul meu nu îmi dă voie să te înțeleg și nici nu mă lasă să insist mai mult. Orgoliul meu îmi întunecă mereu mintea și mă face să mă îndoiesc de dragostea ta. Eu știu că tu mă iubești așa cum te iubesc și eu. Dar orgoliile noastre ne orbesc și nu ne lasă să fim fericiți. Să punem în cutia asta perfidia, tu nu ai, căci ești prea bună și cinstită… dar eu n-am fost dintotdeauna așa și nu vreau să iasă vreodată la suprafață în fața ta. Hai să punem în ea toate certurile noastre trecute, să punem în ea supărările, să punem în ea jignirile de demult, reproșurile fără rost, îndoielile și temerile noastre. Punem tot răul în ea, o ferecăm bine și o punem într-un loc tainic, de care să știm numai noi. Un loc al nostru, pe care să îl putem vedea oricând și când ne supărăm sau ne certăm, să ne-ndreptăm privirea spre acel loc și să ne aducem aminte de cutia de chibrituri. Amintindu-ne mereu de-această cutiuță, vom știi că supărările noastre sunt acolo și că nu avem voie să ne despărțim, nici să fim răi unul cu altul. Și astfel să facem un legământ, să ne iubim mereu, așa ca astăzi sau poate chiar mai mult… să nu stăm supărați unul pe altul, să nu stăm despărțiți și să nu ne aruncăm vorbe grele. Și dacă vreodată unul dintre noi va vrea să se despartă de celălalt, să scoată cutia de chibrituri din ascunzătoarea ei și să o lase deschisă pe masă înainte de-a pleca. Așa vom știi că nu ne mai iubim și că nimic nu se mai poate face. O dată deschisă „cutia Pandorei” să știm că ne-am rătăcit unul de altul și să fim liberi să o luam fiecare pe drumul lui, fără întrebări, fără reproșuri, fără certuri. Ești de acord?

–          Sigur iubitul meu!

      Și-atunci fata îl luă în brațe și îl sărută cu foc. Își puse împreună metehnele-n cutie, o ferecară bine și o îngropară la umbra copacului iubirii lor. Cât avea să reziste această dragoste… numai Dumnezeu știe.