Fashion – noutati si tendinte in materie de incaltaminte

In ceea ce priveste tendintele in materie de incaltaminte pentru sezonul de primavara-vara 2014, in primul rand trebuie sa evidentiem faptul ca trebuie sa fim un pic mai indraznete pentru ca designerii au venit cu modele inedite, incepand de la o paleta de culori sofisticate, pana la un design cu influente masculine. PEPPER a pregatit pentru voi colectia de incaltaminte dama dedicata acestor sezoane ce cuprinde modele care nu trebuie sa va lipseasca din garderoba atat timp cat vreti sa fiti in pas cu moda.

Modelele de pantofi eleganti sunt disponibile in combinatii cromatice si mixturi de texturi  diversificate, cu tocuri de diferite dimensiuni astfel incat sa va ofere confort in orice situatie, asadar PEPPER reuseste si de aceasta data sa va ofere optiuni stilistice din trendurile actuale, satisfacand chiar si cele mai exigente gusturi si cele mai pretentioase fashioniste.

Piesa de rezistenta a sezonului cald sunt balerinii cat mai simpli. Acestia castiga detasat la capitolul comoditate iar modelele din cele mai noi colectii  indeplinesc tendintele trasate de marii designeri  si impresioneaza prin detaliile decorative precum franjuri, cureluse, accesorii metalice, etc. In magazinele noastre gasiti modele de la cele mai simple, confectionate din piele naturala sau silicon, pana la modele accesorizate cu tinte asa cum sunt balerinii cu tinte Donna Piu.

Pentru impatimitele stilului casual, mocasinii si modelele de botine si cizme de vara, cu perforatii sau decupaje extravagante, simple sau extravagante castiga in fata multor modele cu toc inalt. Pentru a respecta tendintele 2014, noi va recomandam o pereche de ghete de vara Donna Piu iar pentru cativa centimetri in plus puteti alege o pereche din modelele disponibile de ghete Donna Piu cu platforma ascunsa.

Cum confortul este cuvantul ce reprezinta cel mai bine tendintele acestui sezon, nu puteau lipsi pantofii  sport. Modelele nou aparute au diverse imprimeuri, sunt foarte colorati sau simpli si  sunt purtati de cele mai cunoscute vedete la orice tinuta. Asadar, daca iti plac rochitele insa tocurile nu sunt deloc pe gustul tau, poti alege fara griji o pereche de pantofi sport din noile colectii si cu siguranta vei avea o tinuta cu stil.

Si pentru ca din nici un sezon nu lipsesc pantofii eleganti, noi va punem la dispozitie modele diverse de pantofi cu toc stiletto, peeptoes si alte modele care cu siguranta va cuceresc iremediabil. Nuantele de rosu, verde sau nude au un rol foarte important in cazul unei aparitii seducatoare.

logo

MiniPrix – Super Fashion

Ce se poartă toamna asta?! Grea întrebare… eu știu ce se poartă pentru mine în fiecare toamnă! La mine se poartă bluzele tricotate, tricourile grosuțe, blugii gri și albastru închis, insulete și pantofi sport, geci din piele sau fâș… și cam atâta… mai răruț cu fustele că îmi îngheață piciorușele. Și când se lasă iarna grea… hainele vor deveni și mai groase. Dar până una alta, încă e toamnă și cred că a venit momentul să îmi reînoiesc și eu puțin garderoba, să devin o divă a lunii noiembrie. Nu știu cum sunteți voi, dar eu sunt mai zgârcită de fel… îmi plac hainele de calitate, dar cât mai ieftine posibil. Nu sunt genul care să arunce cu banii în stânga și-n dreapta pe haine de firmă. Până la urmă, de ce să plătesc eu marca, când oricum materialul este același, modelul aproape identic și el… important este să îmi vină bine, să mă simt comod și să cheltuiesc cât de mai puțin.

banner-new-black-friday-sambata

În toamna lui 2013 se poartă mini prețurile de la MiniPRIX.ro, magazinul online care comercializează haine, încălțăminte și accesorii pentru damă, bărbați și copii, la cele mai mici prețuri din România. Și dacă tot cei de la MiniPRIX sunt așa generoși și se gândesc la oamenii cu bugeturi decente, dar care au suficient bun gust de a se îmbrăca frumos, m-am hotărăt să îmi cumpăr și eu de la ei câteva articole vestimentare cu care să mă mândresc oriunde m-aș duce. Eu sunt adepta stilului casual, iar toamna mi se pare cel mai ofertant anotimp din punct de vedere al hainelor. Toamna mă simt în elementul meu, toamna sunt eu, toamna dau frâu liber celor mai nebune fantezii când vine vorba de ținuta mea. Îmi plac hainele asimetrice, îmi plac culorile tari, deși toamna cică nu se poartă culorile electrizante. Dar la mine se poartă tot ce îmi place mie și mă avantajează.

banner-new-cat-pulovere-dama

Așa că am început să caut… și cât mi-a luat să mă hotărăsc… aș fi cumpărat tot magazinul, dar fiind zgârcită din mamă-n fiică, m-am rezumat la numai patru articole. În primul rând am ales o pereche de blugi… și ce blugi lumeeee, frumoși, mie îmi plac, de ce să mint?! Am ales Jeans Skinny pentru picioarele și fundul meu generos… skinny ca să mă facă mai slabă, nu că aș fi eu schili mili, că nu sunt deloc. Mi-au plăcut mult că sunt clasici, cuminței, gri ca culoarea cerului de toamnă. Sunt genul care combină hainele echilibrat, astfel încât dacă îmi iau blugi clasici, piesa de rezistența va fi bluza… dacă blugii au un model mai nebunesc, iau o bluză decentă, căci ce-i prea mult strică. Blugii aceștia mă vor transforma dintr-o femeie pufoasă, voluptoasă, cum vreți să-mi spuneți, într-una cu forme și linii fine. Bunică-miu avea o vorbă: „pe multe le-au măritat blugii”, ce-ar fi dacă mă vor mărita și pe mine Blugii MiniPRIX. 🙂

blugi

De la blugi, am trecut la bluze, n-am îndrăznit să intru la hanorace că sigur nu m-aș fi putut stăpâni să nu cumpăr vreo două sau chiar trei. Am ales Bluza Tricotată Roz din acril 100%. Roz ca veselia ce-o am în suflet, roz pentru a-mi aminti de zilele senine de vară, roz ca lumea pe care mi-o doresc. Modelul bluzei este fabulos, mă duce cu gândul la greierele acela din poezie care purta frac și cânta vara-ntreagă la chitară, iar iarna profita de harnicele furnicuțe pentru a-l hrăni cu un bob de grâu. Cam așa sunt și eu, ca greierele din poveste, vara mă distrez, nu agonisesc nimic, iar toamna intru în priză, îngraș porcul în ajun pentru iarnă. La mine nimic nu este întâmplător, nici măcar stilul vestimentar, mă îmbrac după starea de spirit, nu doar după anotimp, și fiecare articol vestimentar are mesajul lui, cine vrea să îl vadă, îl vede, cine nu, nu. Obișnuită oricum nu sunt… dar puțini își dau seama ce simt după cum mă îmbrac.

bluza

Când vine vorba de încălțări, lucrurile se schimbă, îmi plac la nebunie încălțările din piele naturală. Urăsc să îmi fie frig la picioare, urăsc să mă ud și să stau umezită la tălpi, așa că uneori prefer bocancii, alteori pantofii sport, depinde și de vreme… dacă e soare, port pantofi sport, dacă e mohorât și plouă, insuletele sau bocancii sunt salvarea mea. Am insulete, dar sunt clasice, cu talpa joasă, bocanci practic… dar sunt cam modrogănoși, nu am mereu starea necesară să îi încalț, așa că am ales superbele Ghete cu toc comod din piele naturală, atât la exterior cât și la interior. Aceste ghete merg perfect cu blugii gri și bluza mea roz… da, știu că voi avea trei culori diferite pe mine, dar nu contează, important este să îmi placă mie. Așa sunt e, efervescentă, vie, colorată, veselă și plină de iubire. Ghetele acestea vor da un plus de rafinament ținutei mele casual. Îmi plac mult că au tocul comod, nu foarte înalt, detaliile de finețe sunt excepționale, cusăturile fac ghetele și mai frumoase, sunt călduroase și mă vor face să par mai înaltă. Deși toamna nu prea port tocuri, tocul nu se compară cu nimic altceva, tocul înseamnă feminitate și siguranță. Încălțată cu asemenea ghete, voi arăta ca o femeie frumoasă și sexi.

insulete

După ce am pus și ghetele în coș, în sufletul meu s-a dat o luptă, mi-aș fi luat o gheacă, mi-aș fi luat o vestuță din blană, mi-aș fi luat fular, căciulă sau mânuși… dar am și geci și veste. Așa că o excentrică ca mine ar fi ales un al patrulea articol de toamnă, ceva mai nebun. Așa că mi-am luat o umbrelă, dar ghici ce umbrelă?! Umbrelă Roz, evident. 🙂 Umbrela este din poliester, cu mecanism cu deschidere automată și închidere manuală, cu cadru din oțel și fibră carbon. Nu sunt Mary Poppins, dar mi-ar fi plăcut să fiu… să pot zbura cu umbrela mea oriunde m-ar duce gândul și imaginația. Umbrela aceasta va fi pata mea de culoare într-o zi plângăcioasă de toamnă. Ieșind pe stradă cu această umbrelă sunt sigură că voi aduce multe zâmbete pe chipurile oamenilor. Toți își cumpără toamna umbrele negre, albastre sau verzi, toate cât mai închise la culoare posibil. Eu nu, umbrela mea roz mi-ar aduce optimism într-o zi în care nici iarba nu crește, într-o zi în care cerul plânge și lumea este tristă sau prea grăbită în fuga pentru trai și viață.

umbrela

Cu adăugarea umbrelei în coș am finalizat comanda… am primit confirmarea pe email și a doua zi am și primit produsele acasă, cu plata ramburs. Am fost încântată de serviciul rapid și eficient pe care îl oferă MiniPRIX.ro, de prețurile lor accesibile, de calitatea materialelor și a hainelor în general. Așa că dragii mei, decât să plătiți branduri, mărci și modele pretențioase, mai bine luați haine omenești, făcute pentru oameni obișnuiți, pentru oameni care au și greutăți, și probleme, și responsabilități, dar și un stil vestimentar plin de bun gust și culoare.

        MiniPRIX – Super Fashion! Moda o fac ei!

“Descarca aplicatia Miniprix (pentru Android sau iOS) pentru a fi la curent cu super ofertele Miniprix!”

miniprix

Articol scris pentru Blog Friday – BlogAwards.ro…

Sursa Foto: MiniPrix.ro

Lacoste – sunt eu

Dragi cititori a sosit momentul să mă cunoșteți mai bine, acum mă dezvălui vouă!

Acum ceva timp, o femeie extraodinară mi-a făcut o caracterizare care m-a surprinsă. Pe cât de neașteptată, pe atât de precisă. În blogosferă sunt percepută ca fiind un concurent feroce, un fel de mercenar de cuvinte, care scrie despre orice astfel încât ideile să îmi iasă așa cum îmi doresc. Sunt combativă și determinată; și niciodată nu îmi propun obiective pe care să nu le pot atinge. Ea m-a asemănat cu o felină, deoarece felinele, deși sunt animale sălbatice, calculează, așteaptă, atacă, mereu precisă și rareori își permit rateuri, la fel și eu. Mi s-a spus că nu atac decât când pot doborî. Să fii feroce, ca om, înseamnă să fii mai determinat și mai luptător decât toți ceilalți.

Chiar așa sunt eu, în blogosferă, în ceea ce scriu, dar și în viața de zi cu zi. Dar sincer, eu nu mă identific neapărat cu o felină, ci mai de grabă cu un crocodil. Și crocodilul este la fel de calculat, răbdător, precis și letal. Așa sunt și eu, bine, nu vă gândiți că sunt vreo femeie rea, deloc. Nu iau niciodată ce nu se mi cuvine, nu fac rău altora, nu iau altora ca să îmi pun mie în față. Dar îmi cunosc foarte bine țelurile, sunt motivată și luptătoare. Lupt pentru ceea ce îmi doresc până în pânzele albe, nu mă las chiar de-ar fi să îmi dau sufletul. Lupt cinstit, lupt cu armele pe față și nu îngrădesc pe nimeni. Nu mi-e frică de concurență, toată lumea are loc, dar numai cei mai buni reușesc, numai cei mai determinați și mai aprigi în luptă.

Probabil că ceea ce spun eu acum sună a îngâmfare, însă eu am cunoscut fețele dure ale vieții, am cunoscut sărăcia, dezolarea, singurătatea, umilința, toaaate răutățile posibile. Și-am ieșit din ele prin multă voință, muncă și perseverență. Aidoma crocodilului, din mocirlă îmi studiez prada, sunt metodică, am răbdare, îmi studiez obiectivul, caută să descopăr cheia reușitei și când sunt suficient de pregătită, ies afară pe nesimțite și atac. În cazul meu, îmi ating obiectivul, ating succesul, prin multă muncă. Sunt meticuloasă, metodică, atentă la detalii, la mine nimic nu este întâmplător. Personalitatea mea se reflectă în tot ceea ce fac, de la blogul meu și articolele mele, până la stilul vestimentar, încălțările pe care le port și accesoriile pe care le afișez cu mândrie.

Iubesc verdele în toate nuanțele lui, nu contează că este deschis sau închis, mie îmi place. Verdele mi se potrivește nespus pentru că este culoarea care stimulează creierul, înseamnă viață, productivitate și energie. Următoarea culoare preferată după verde, este albul. Albul înseamnă seninul pe care încă nu-l am, pentru că viața mea nu este întotdeauna roz și senină. Albul înseamnă liniște, așezare, înțelegerea situației și acceptarea ei, abandonul în brațele providenței. Port alb, pentru că urăsc grijile, neliniștea, dezechilibrul și nesiguranța. Am nevoie de alb și verde, așa cum am nevoie de liniște, energie, productivitate și echilibrul. Asta sunt eu, cu bune și rele.

filepicker-9vBZsQV1Rdeg6q2gudgP_lacoste

Când vine vorba de încălțări, sunt foarte pretențioasă, nu mă încalț cu orice, cum nu mă îmbrac cu orice. Am nevoie de încălțăminte grăitoare, care să vorbească despre mine, dar și care să îmi confere siguranță și confort. Nu-mi cumpăr niciodată încălțări ieftine, calitatea, modelul și brandul sunt esențiale pentru mine. Bineînțeles că asociindu-mă cu un crocodil, viața m-a îndemnat să iubesc brandul LACOSTE. Am un stil vestimentar sport, pot fi frumoasă și sexi și într-o pereche de blugi și un top mulat; și dacă mai pun și o pereche de pantofi sport, arat chiar senzațional. Așa cum sunt eu, o femeie puternică și sexi prin natura firii.

134spj4111-286

Întotdeauna îmi cumpăr încălțăminte din magazinul online OfficeShoes.ro. Da, pentru că sunt o ființă tipicară și dacă sunt mulțumită de un magazin, mă întorc mereu acolo, rămân fidelă magazinului, brandului și gusturilor mele. Nu fac rabat de la preț, deși prețurile sunt accesibile în magazinul Office Shoes, nu fac compromisuri când vine vorba de stilul meu și de confortul meu. Ador Lacoste Pantofi Sport – Marcel Mid și după cum vedeți sunt niște pantofi de damă sport din noua colecție toamnă-iarnă 2013. Clar sunt niște pantofi de stradă, sunt din piele sintetică și îmi place mult acest fapt, pentru că parcă am inima strânsă când îmi cumpăr haine sau încălțări din piele naturală. Iubesc animalele și la ce multe obesesii am, n-aș vrea să adaug încă un pitic pe creier. Nu am nimic cu cei care poartă, dar eu prefer să port piele sintetică.

cats

După cum vedeți și voi, pantofii sport Lacoste au în primul rând un design super modern, sunt absolut fabuloși, îmi plac mult, sunt frumoși. Albul lor îmi conferă liniștea și echilibrul de care am nevoie, materialul roșu, elastic, de la baza gleznei mă duce cu gândul la blogul meu, Litere Stacojii, pentru că scriu frecvent cu litere roșii de foc și patimă. Iar crocodilul verde are în el un mesaj subliminal: „Sunt Alina, o femeie puternică și pot atinge succesul!”. Nimic la mine nu este întâmplător, tot ce aleg să fac sau să port este calculat dinainte, iar pantofii sport Lacoste sunt exact ceea ce am nevoie, după stilul meu și după personalitatea mea. De când mă știu am fost adepta stilului sport, lejer, să mă simt bine și să mă pot mișca în voie. Dacă o haină îmi poate veni un pic mică sau mare, ei bine încălțările trebuie să îmi vină perfect. Dacă mă strâng un picuț am o stare de nervi, dacă sunt mai mari, mă simt ciudat, de parcă toată lumea se uită la mine. Sunt o fire activă și energică, pantofii cu toc sunt numai pentru nunți, pantofii sport sunt încălțămintea de toate zilele. Când îmi cumpăr o pereche de pantofi sport mă uit la marcă, la calitatea materialului, la model și design, la detaliile de finețe, la cum sunt cusuți, la cum sunt lipiți, la căptușeală, la branțuri… nimic nu îmi scapă. Nu port orice, nici măcar orice culoare nu port. Și abia apoi dacă pantofii respectivi trec testul de atracție și de verificare a detaliilor, îi probez… dacă mă simt confortabil, nu mă strâng și nu mă bat, îi cumpăr fără tăgadă. Dar am ajuns la o vârstă în care îmi știu gusturile și defectele foarte bine. Știu exact ce model mă avantajează, dar mai ales știu modelul în care mă simt cel mai bine.

134spj4111-286_6

Chiar și când cunosc un bărbat mă uit la unghiile lui și la încălțările sale. Încălțămintea este cartea de vizită a omului. O pereche de pantofi ieftini, murdari sau neîngrijiți, deja îmi descrie omul. Îmi spune că este nepăsător, delăsător, indiferent, poate chiar nesimțit. Nu spun să ne cumpărăm numai încălțăminte scumpă, dar măcar să ne luăm acea pereche de pantofi care să ne avantajeze și pe care să le îngrijim; ca și cum încălțămintea respectivă ar fi propria noastră persoană. Nicăieri nu o să prezinți interes sau seriozitate, dacă încălțările sunt murdare. Și la cum sunt eu, de port numai pantofi sport albi, înainte de a ieși din casă mi-i șterg cu multă atenție. Sau dacă mă prinde ploaia, am oricând la mine șervețele umede cu care să șterg stropii de ploaie sau noroiul de pe pantofii mei impecabili.

Când port Lacoste Pantofi Sport – Marcel Mid mă simt tânără, optimistă, veselă, radiez, sunt puternică și mândră de mine. Pantofii nu sunt doar un bun de ieșit pe stradă, nu îți oferă confort și atât, nu sunt niște pantofi pe care să îi porți ca să fii în rând cu lumea… sunt mult mai mult. Încălțămintea înseamnă personalitate și stare. Așa cum îmi pulverizez un anumit parfum în funcție de cum mă simt, așa și încălțările le port nu doar după personalitatea mea, ci și după starea sufletească pe care o am. Iar Pantofii Lacoste mă fac să mă simt ca și cum afară este primăvară, ca și cum sunt înconjurată numai de oameni frumoși și zâmbitori, ca și cum soarele răsare pentru mine; mă fac să mă simt bine în pielea mea, mă fac să mă simt unică, privită și frumoasă.

Lacoste mă reprezintă, sunt un crocodil camuflat în femeie puternică, sunt o femeie sexi încălțată în pantofi sport; poate că induc în eroară, dar tot așa instig și atrag atenția… cine devine interesat, va descoperi diamantul de sub straturile de putere, ființa sensibilă din spatele crocodilului… Lacoste, sunt eu!

logo-officeshoes

Frumusețea și suplețea…

 bathory

            Încă din antichitate femeile au făcut totul pentru a-și păstra tinerețea, frumusețea și suplețea… unele au apelat la moduri sângeroase așa cum a făcut Elisabeta Bathory, renumita contesă maghiară, care atrăgea fecioare tinere în castelul său pe care le arunca într-un fel de mașină de tocat pentru a le scurge tot sângele și vitalitatea din corp. Iar cu sângele virginelor se îmbăia pentru a dobândi frumusețe, tinerețe și suplețe veșnică. Istorie afirmă că măreața contesă a fost una din cei mai atroci criminali cu un număr exorbitant de victime; crimele sale fiind cu precădere în numele frumuseții și al tinereții, dar și de ordin politic.

 cleopatra-politicians-photo-u2

           Fără îndoială, regina Cleopatra a reprezentat un ideal de frumusețe pentru lumea antică. Dincolo de feminitatea tulburătoare a acesteia, care i-a făcut pe Caesar și pe Marc Antoniu să se îndrăgostească de ea, scrierile relevă preocuparea atentă a Cleopatrei pentru tratamentele cosmetice și îngrijirea corporală. De altfel, preocuparea pentru ritualuri de înfrumusețare și păstrarea trupului subțire, existau încă din antichitate, egiptenii fiind renumiți pentru importanța pe care o acordau îngrijirii și aspectului fizic. Descoperirile arheologice au scos la iveală faptul că mormintele egiptene ascund truse de machiaj complexe. Membrii înaltei societăți egiptene foloseau în igiena corporală zilnică apa minerală din izvoare și își aplicau măști de argilă provenite de pe malurile nilului. De asemenea foarte importante erau uleiurile, care le hidratau pielea și îi ferea de razele puternice ale soarelui. Ultima regină a Egiptului, Cleopatra a VII-a, cultiva frumusețea ca pe o artă. Din trusa ei de înfrumusețare nu lipseau laptele de capră și măgăriță, uleiul de migdale, mierea de albine, aloe vera, mineralele și nămolul de la Marea Moartă, uleiul de chimen negru și fardurile pentru ochi specifice Orientului.

 OMXDCRDSXUVPZDUJIUD

              Toată lumea a văzut măcar o dată în viață un film marca Bollywood. Principala sursă de interes sunt actrițele indiene, a căror frumusețe exotică hipnotizează instantaneu. Femeile din India au ridicat frumusețea la rang de artă, folosindu-se de darurile naturii pentru a-și crea cele mai eficiente tratamente de frumusețe. Pentru buze, indiencele folosesc un mix sănătos și ușor de preparat din ulei de susan și miere, pe care îl aplică pe tot parcursul zilei, iar atunci când vor să adauge un strop de culoare, înglobează puțin praf de lemn de santal.

             Pentru a da o strălucire aparte părului, ele apelează la uleiul de nucă de cocos, recunoscut pentru proprietățile sale nutritive, și la pudra de shikakai, un fruct folosit de secole pentru spălarea părului. Pentru ten și piele este faimoasă masca cu struguri, morcovi și miere de albine, dar și mixul triphala, un amestec de trei plante tradiționale cu efecte miraculoase: haritaki, amala și bibitaki. Femeile Indiei sunt de o frumusețe și o suplețe răpitoare.

            De când lumea și pământul femeile au apelat la diverse plante pentru a se menține frumoase și suple. De mii de ani, plantele au reprezentat sursa primară de medicație terapeutică pentru culturile din întreaga lume. Câteva dintre aceste plante sunt arțarul, ananasul, spirulina, ceaiul verde, lămâia, socul, lavanda, busuiocul, floarea pasiunii, mușețelul, salvia, ghimbirul, rozmarinul, mărarul, ginkgo biloba, ginsengul, rădăcina din lemn dulce, orzul verde, teiul, urzica, păpădia, cătina, mătasea de porumb, coacăzul negru, anghinarea, aloe vera și multe, multe altele. Fie că le consumi crude semințele, fructele, rădăcinile sau frunzele, fie că le consumi sub formă de tincturi, capsule sau ceaiuri, toate ajută la menținerea frumuseții și supleții corpului.

           Astăzi frumusețea este completată de haine și încălțăminte, nu doar de cosmetice, de aceea vă recomand fuste de blugi lungi și pantofi sport pentru partenerii voștri…