Era luat…

         Imi facea inima sa bata cu putere… avea ceva, habar n-am ce, insa o forta inexplicabila, mai presus de ratiune, ma atragea spre el. In mod normal, probabil ca n-as fi dat doi lei pe el… insa am avut nesansa sa ii simt parfumul. Atunci am simtit un gol in stomac, mintea mi s-a sucit si privirea mi-a ramas lipita de el. Atunci am inceput sa-l privesc cu alti ochi. Ma starnise, al naibii de tare. Parfumul lui trezise in mine simtaminte pe care le crezusem moarte de mult. N-as mai fi crezut vreodata ca aveam sa pic, din nou, in plasa unui parfum masculin. Mirosul ii dadea de gol personalitatea. Mirosea a tutun, cognac fin, piele, tabac, mosc si inca o esenta pe care nu reuseam sa o deslusesc, dar care imi zbarlea pielea pe sira spinarii. Parfumul lui emana senzualitate, sexualitate si mister. Ma starnea in cel mai erotic mod. Mireasma mi se impregna pe creier si vrand-nevrand, simteam nevoia sa ma apropii…sa il cunosc.
        M-am asezat la o masa in apropierea lui, mi-am aprins o tigara si am inceput sa-l privesc. Era un barbat puternic, cu coloana vertebrala, drept si falnic ca un stejar. Imbracat la patru ace, extrem de ingrijit, intr-un costum elegant, de un albastru metalic, care ii scotea in evidenta spatele lat… iar chipul ii era incadrat perfect de gulerul camasii de culoarea fildesului. Purta o barba scurta, buzele ii erau de culoarea rozelor, ochii mari de culoarea cireselor parguite, gene lungi de abanos si un nas usor acvilan. Postura lui era una sigura si dominanta… fuma, la fel ca mine, dar o facea intr-un mod asa cum numai un barbat adevarat poate sa fumeze. Avea gropita in barba… virilitate nemarginita. Isi savura cognacul cu mult calm, parca simteam cum aroma ii invadeaza limba si apoi gatul lung… ce cerea, parca, numai sarutari.
        Pe buzele lui, licoarea ca de aur parea de o dulceata nemaipomenita. Desi era ceva distanta intre noi, aerul ce intra prin fereastra de langa el, continua sa-i adie parfumul pana-n parul meu. Ma simteam posedata, habar n-aveam daca era insurat sau nu. Nici nu conta, eu doar voiam sa ma apropii, de el, de purtatorul parfumului. Ce mai conta cine era el… important era cum mirosea si ce senzatii imi trezea. Mirosea a barbat, a secret, a enigma si a pasiune si voiam sa simt toate astea pe pielea . Si ce suav zambea, cu cata eleganta bea… eram deja bine prinsa in visare… farmecul lui imi rapise orice urma de vointa. Numai ca… dintr-o data, exact cand eram pe punctul de a ma apropia, o doamna intra in local si se arunca direct in bratele lui. El o saruta cu multa gingasie… era luat! Parfumul se risipi si vraja disparu ca prin minune. Era luat, asa ca am plecat…

wpid-00909_hd.jpg

 

Un ghiocel în păr…

Îți dăruiesc de Dragobete,

Un ghiocel plăpând și alb,

Curat, imaculat.

Lasă-mă să ți-l prind de un fir

Auriu din părul tău.

Să ți-l împletesc în cosițele-ți

Rupte din soare.

Cu acest ghiocel îți dăruiesc iubirea,

Deși pare firav,

Și poate neînsemnat,

El a strâns dragostea și puritatea

În petalele lui micuțe și inocente.

Deși e mic, slăbuț și cam anemic,

L-am cules cu dragoste,

Dintr-o grădină virgină,

Parfumul lui îmi aduce aminte

De savoarea primul nostru sărut,

De sfiala cu care ți-am atins

Prima dată buzele-ți sângerii.

Acest ghiocel te va însoți oriunde vei merge,

Poartă-l în păr,

Sau într-un buzunar la piept,

Iar eu voi fi mereu lângă tine,

Lângă inima ta.

Orice altă floare ar fi pălit

În fața frumuseții tale.

Orice cadou ar fi fost neînsemnat

Pentru tine.

Orice parfum și-ar fi pierdut mirosul

La atingerea pielii tale de catifea.

Tu ești frumusețea toată,

Și numai ghiocelul îți poate încununa părul.

Sunt al tău,

Mă dăruiesc ție

Prin acest ghiocel minunat.

Este întâia floare a anului,

Așa cum tu ești întâia mea iubire

Și unica din lume,

Pe viață.

Primăvara n-a venit încă,

Te-așteaptă soarele să ieși în lume,

Te-așteaptă florile să le atingi,

Te-așteaptă iarba să o calci

Cu tălpile tale umede și calde.

Te-așteaptă natura să o învii,

Te-așteaptă copii să le zâmbești,

Iar eu abia aștept să mă iubești!

Imagini neclare

www.lovesite.ro

A fost o vreme când te vedeam printre oameni,

Fără să fi printre ei.

Îți zăream fotografia chipului,

În chipuri care nu erau oglindirile tale.

Te căutam neobosită, zi și noapte,

Fără să fi prezent nicăieri.

Îți simțeam parfumul tare și înțepător,

Fără să fie în preajma mea nicio urmă de mosc.

Îți auzeam glasul dintr-o mie de voci,

Dar vocea ta nu era printre ele.

Adierea vântului îmi părea mângăierea ta,

Șuierul pomilor mi-amintea de pulsul inimii tale…

Te vedeam în tot și-n toate,

Acum am uitat, ți-am uitat până și fața,

Mintea mea nu mai reușește să-o mai reconstruiască

Din imagini precise și clare.

Ești o formă distorsionată a trecutului meu,

Dar încă îmi mai trezești acel dor de iubire,

Căci ai reprezentat cândva un ideal,

Astăzi ești un vis neîmplinit,

Ce-a trebuit să-l las să curgă,

Să plece, să fugă, să moară în mine…

Când iubești

1235900_734356046579705_540502888_n

Când iubești parcă totul pare mai frumos,

Natura prinde viață și mișcare,

Iar universul parcă se rotește în jurul tău.

Semaforul parcă te privește viu

Și-ți face agale din când în când cu ochiul.

Pomii parcă își apleacă coroana să te salute

Și să-ți mângâie fața cu frunzele lor.

Florile-și rotesc tulpina parcă după zambetul tău,

Și te îmbie special cu parfumul lor.

Nici soarele și nici luna nu mai sunt rotunde,

Și ele și stelele au formă de inimă.

Iar luna parcă luminează pentru voi doi

Și soarele o urmează răsărind pentru dragostea voastră.

Iar cerul își plânge ploaie parcă dinadins

Ca să își poată face apariția slăvitul curcubeu.

Își colorează curcubeul coardele în rogvaiv

Ca să vă cânte iubirea în mii de culori.

Căci dragoste ca a voastră nu mai există,

E atât de mare, de sinceră și-atât de trainică

Încât toată lumea dansează la picioarele voastre.

Iubiți-vă dragilor, iubiți-vă mult,

Fiți veșnic la fel de îndrăgostiți ca astăzi

Și prețuiți această magie divină

Căci ne naștem din dragoste, trăim pentru dragoste,

Și-am muri oricând în numele iubirii.

Pentru că amorul este și va fi esența vieții,

Acea esență nemuritoare…

Un vis, de fapt o neîmplinire

 fantasy-cool-wallpaper-dream-array-wallwuzz-hd-wallpaper-5410       

       Ce sentiment ciudat mă încearcă… îmi place să visez, visez frecvent în timpul nopții și visez mereu cu ochii deschiși la vreme de zi. Dar cel mai neplăcut mi se pare când mă trezesc din somn după un vis minunat, un vis din acela în care retrăiesc un sentiment pe care l-am obligat cu timpul să adoarmă. În care revăd o persoană care cu ceva timp în urmă îmi era atât de dragă… nu am chemat acea himeră în vis, nici măcar nu m-am gândit, dar la un interval de timp tot apare și reapare ca să îmi facă ziua ce urmează ușor plăcută dar cu un gust amar. Dulce-amărui e visul ce-mi rămâne în minte, dulce-amăruie e și amintirea vremurilor apuse. Și mi se pare atât de dureros când mă trezesc și realizez că visul a fost vis, că realitatea este alta și că nimic pe lumea aceasta nu va preschimba fermecătorul vis în realitate. 

       În vis m-am bucurat de prezența ta, de mirosul tău, puțin din atingerea palmei tale, dar cel mai mult m-a fericit imaginea ta. Să te revăd cu ochii, cu ochii minții și ai sufletului a fost atât de încântător… să cred că visul nu e vis, ci este realitate mi-a adus mai multă satisfacție decât aș fi sperat vreodată. În vis, vrei nu vrei, ai fost numai al meu, numai noi doi și liniștea ce ne înconjura. Fără cuvinte, fără atingeri, doar prezența noastră prea plină, mai grăitoare decât 1000 de fapte și cuvinte. Și acum simt în sinea mea parfumul tău, părea atât de real, atât de viu și de intens, încât pentru un moment am jurat că este adevărat. Îți simțeam respirația, vedeam cum pieptul ți se umple de aer, vedeam cum se eliberează ușor. Cu palma ți-am atins ușor carnea, erai atât de cald și ți-am simțit bătăile inimii care zburdau frenetic sub podul mâinii mele. Visul acesta a fost imaginea unei posibilități, îmi dau seama că așa ar fi putut să arate prezentul, dar nu a fost să fie. Așa de fericită aș fi putut fi, dar nu a fost să fie. Aș fi putut trăi așa o veșnicie, dar nu a fost să fie. N-aș mai fi vrut să mă trezesc, dar dimineața a sosit cu repeziciunea unei clipe… și m-am trezit din somn buimacă, răvășită și oarecum dezamăgită cu tine în gând, cu visul în minte ca și cum am pierdut din nou, ca și cum ruptura s-a produs din nou, ca și cum toate frustrările, durerile și lacrimile ar fi din nou vii și prezente.

        Probabil că astăzi o să am o zi de agonie, o umbră îmi întunecă mintea, o menghină îmi strânge inima, dar va veni din nou noaptea și știu că nu voi mai visa prea curând și nu o să mă mai gândesc la nimic și liniștea se va așterne iarăși. Și atunci când voi crede din nou că am uitat, tu iarăși îmi vei bântui somnul și îmi vei readuce acea stare care nu mă lasă să uit, dar pe care o oblig să adoarmă somnul de veci. Un cerc viciuos, vis apoi realitate, fericire apoi dezamăgire, prezență apoi absență… sentimente antagonice, unele pe timp de noapte altele pe timp de zi…

        Un vis, un moment, o clipă, o încântare… de fapt o neîmplinire.

Vogati.ro, lumea masculilor alpha

             Dintotdeauna mi-am dorit să fi fost bărbat, din multe motive. Și chiar dacă astăzi sunt mândră că sunt femeie, încă mai am momente când cred că totul ar fi fost mult mai ușor dacă aș fi fost bărbat. Viața bărbaților pare mult mai ușoară atât din punct de vedere spiritual, cât și existențial și social. Bărbaților întotdeauna le este mai ușor, sunt feriți de multe probleme, compromisuri și sacrificii. Dacă unii ar spune că femeile pot reuși și pot evolua mai ușor, să știți că și feminitatea aceasta este uneori o corvoadă. Ca bărbat nu ești judecat, nu ești stigmatizat și cu cât mai multe nebunii faci cu atât vei fi considrat mai cool, mai la modă, mai curajos, mai puternic, mai cu zvâc. Iar noi femeile trebuie să trăim îngrădite de norme și obiceiuri de genul „așa se cuvine”, „așa e frumos”, „așa e bine”. Mi-aș dori să fi putut fi bărbat măcar pentru o lună, să nu port sutien, să nu mă epilez pe picioare, să nu fiu nevoită să mă machiez, să nu mă pensez, să nu îmi fac unghiile cu ojă, să mă pot îmbrăca lejer, sport, să pot purta accesorii puține și să mă pot da cu purfumuri tari și demențial de aromate. La noi femeile totul trebuie făcut cu măsură, mereu aranjate, coafate, machiate, epilate, date cu parfumuri discrete, accesorii discrete… și dacă eu vreau să fiu extravagantă?! Atunci voi fi privită ca pe o ciudățenie. Femeile nu au voie să iasă din casă nepieptănate, nemachiate sau cu hainele șifonate. Unei femei nu i se iartă dacă cumva se udă la subraț, dacă a omis un fir de păr pe picior, dacă le-a sărit oja de pe o unghie… femeile au menstruație și tare neplăcut mai este, femeile fac treburile casnice și tare grele mai sunt, femeile fac copii și ce dureroase mai sunt nașterile. Femeile fac vrute și nevrute și cu toate acestea trebuie să arate mereu impecabile… aproape de perfecțiune. Ei bine bărbaților nu li se cer perfecțiunea, deși văd că tot mai mulți o caută și devin metrosexuali. Cam penibil, sincer. În fine…

          Aș fi vrut să fiu bărbat datorită hainelor bărbătești. Mi-aș fi luat haine bărbați lejere, sport, vaporoase, în culori nebune sau chiar stridente. Întotdeauna hainele bărbaților sunt mai ieftine și de cele mai multe ori și mai frumoase și știu și locul perfect de unde vă puteți cumpăra cele mai ieftine haine de bărbați, din materiale de cea mai bună calitate, unele chiar originale, de pe Vogati.ro. Vogati.ro comercializează haine online de bărbați, încălțăminte pentru bărbați, ceasuri, curele pentru bărbați, parfumuri pentru bărbați și femei, parfumuri originale și multe altele, toate cu adevărat senzaționale fără cusur. Modelele sunt și ele multe și extrem de variate. Vogati.ro are de toate, tricouri, bermude, costume de baie, bluze, cămăși, pantaloni, treninguri, hanorace, veste, sacouri și chiar geci, toate făcute special pentru sexul puternic. Îmi plac treningurile la nebunie, mai ales cele de la Vogati.ro, dar ca femeie nu prea poți purta trening decât la sală, dacă practici un sport și ai antrenament și cam atât. Femeile care se îmbracă în trening sunt drastic criticate și acuzate că nu ar fi feminine, că își ascund corpul și că nu au bun gust. Pe când un bărbat care poartă trening pare un tip activ, atletic, mereu pus pe mișcare, ba chiar treningul dă bărbatului un plus de putere și de masculinitate. De ce uneori pentru femei lucrurile stau invers decât pentru bărbați?!

 trening-adidas-barbati-real-madrid-cod-354~l_5365493

         După treninguri ador cămășile bărbătești și bermudele viu colorate. Femeile poartă cămăși cambrate pe talie, uneori mult prea mulate, iar pantalonii trei sferturi sunt evitați de fete pentru că scurtează picioarele și nu avantajează. Pe când cămășile bărbătești sunt lărguțe, lejere, vaporoase și foarte comode, sunt de-a dreptul frumoase și chic. Sport sau elegante, cămășile bărbătești sunt cu mult mai deosebite decât cele de damă, iar Vogati.ro are în colecția sa niște cămăși superbe, menite să transforme un bărbat simplu într-unul șarmant și sigur pe el. Iar bermudele sunt la modă vara aceasta, cu cât mai viu colorate cu atât mai vesele și mai în trend. Un tip care poartă bermude pare o persoană fericită, care se simte bine în pielea lui, care pare să se bucure de orice clipă a vieții. Bermudele și cămășile bărbătești sunt o combinație la modă în rândul bărbaților tineri care se respectă și care se poartă conform curentului fashion. Iar Vogati.ro oferă cămăși și bermude din belșug pentru toate gusturile.

 l_4976999

 l_6013862

            Accesoriile femeilor sunt atât de multe încât pot ameți pe oricine… cercei cu pietre swarovsky, lanțuri, pandantive, broșe, brățări, inele, poșete, câte și mai câte. Atât de multe dar pe care nu le putem purta toate o dată, calitatea lor este și ea foarte importantă la femei. Bijuteriile trebuiesc să fie finuțe, micuțe dar cu pietre foarte scumpe. Problema este că nu oricine își permite un diamant, aurul s-a cam demodat și el, iar gablonzurile sunt atent criticate de cei ce sunt reprezentanții „poliției accesoriilor”. Ca femeie este foarte ușor să dai greș cu bijuteriile. În schimb ca bărbat totul este atât de simplu… o curea superbă din piele și un ceas de firmă este tot ceea ce un bărbat are nevoie. Bărbații nu au nevoie de multe accesorii, ei sunt frumoși și virili și fără multe briz-brizuri. Vogati.ro este alegerea înțeleaptă pentru un ceas realmente frumos și o curea drăguță. Și astfel eleganța se obține pe bani puțini… nu ca la noi femeile.

 curea-fashion-barbati-cod-740~l_6324449

          ceas-barbati-police-cod-856~m_6544220    

               Dăcă până acum le invidiam stilul vestimentar și accesoriile bărbaților, vreau să vă spun că în materie de parfumuri bărbătești sunt expertă și nu mă pot abține. Așa că vă mărturisesc că îmi cumpăr parfumuri bărbătești pe care le folosesc cu o plăcere nemaipomenită. Oricum ar fi, parfumurile bărbăteși picurate pe pielea noastră de femei gingașe ce suntem, nu miros la fel, ph-ul nostru schimbă orecum aroma parfumului și îl fac să pară de damă. Până acum, din cei care m-au adulmecat nu și-au dat seama că uneori sunt accesorizată cu stropii unui parfum bărbătesc… dacă nu spun, nimeni nu sesizează și astfel cu toții cred că folosesc un parfum special, un amestec creat de mine… deloc… mă dau cu parfumuri bărbătești și sunt mândră de asta. Fetele sunt reticente când vine vorba de parfumurile bărbătești, habar nu au că pielea noastră îl transformă într-un miros inconfundabil. Când mă dau cu parfum bărbătesc înseamnă că în acea zi am o stare de spirit foarte bună. Eu deobicei mă îmbrac, mă accesorizez și mă parfumez după starea de spirit, dar când mă „stropesc„ cu parfum bărbătesc înseamnă că am o zi foarte bună, că mă simt bine, că mă simt puternică, sigură pe mine, că radiez de bucurie, sexualitatea îmi iese prin toți pori, arat și sunt exact cum mă simt. Iar pafumul bărbătesc nu face altceva decât să îmi întregească această stare, să îmi dea acea siguranță că totul este și va fi cum îmi doresc și cum eman.

 parfum-gucci-guilty-cod-209~l_5041874

            Dintre toate parfumurile bărbătești ador parfumul Gucci Guilty Pour Homme. Gucci Guilty Pour Homme a fost atent conceput pentru bărbații care știu ce vor și reușesc să obțină ceea ce își doresc. Este un parfum specific masculului alpha charismatic, un adevărat magnet pentru femei. Parfumul Guilty este o compoziție provocatoare și seducătoare care îmbată până și cel mai insensibil suflet. Este genul de parfum care îndeamnă oamenii la iubire și pasiune. Parfumul se deschide cu mirosul de levănțică și lămâie proaspătă, lăsând spațiu suficient pentru a impresiona cu aromele florale de portocal, pentru ca mai apoi să impresioneze prin tonurile de bază, prin acordurile calde de lemn de cedru și patchouli. Flaconul este realizat dintr-un metal greu și o sticlă rece, lăsând o impresie de masculinitate, virilitate și lux. Sticla de carbon gri pare și ea de asemenea impunătoare, elegantă și irezistibil de atrăgătoare. Iar în mijloc sticla este decorată cu un semn metalic Gucci, transparent, pentru a dezvălui ochilor lichidul deosebit de parfumat. Când mă las învăluită de vaporii parfumului Gucci Guilty aproape că mă simt vinovată de cumul de simțuri și trăiri pe care le stârnesc prin simpla mea prezență. Dacă pe bărbat îl înobilează și-l face să debordeze de virilitate și masculinitate, eu mă simt metamorfozată în cea mai sexi și mai grațioasă panteră neagră. 

           Deși parfumurile de pe Vogati.ro sunt replici de tipul A++ au o durată a mirosului între 4 și 6 ore, pentru că mai contează și cât te dai și unde mergi, în ce mediu vei petrece următoarele ore… iar mirosul este identic cu cel al celor originale, calitatea lor fiind foarte bună. Foarte puțini oameni își permit să dea sute de euro pe parfumuri originale, de aceea cei mai mulți dintre noi aleg să cumpere replici care de altfel sunt și ele bune. Bineînțeles că sunt replici între replici, unele apă chioară, însă Vogati.ro chiar oferă parfumuri bune, cele mai apropiate din punct de vedere calitativ de cele originale… la prețuri mai mult decât accesibile. Eu una vă spun sincer, decât să dau sute de lei pe parfumuri originale mai bine îmi iau replici mai multe, diversificate, pe care să le pot schimba în funcție de starea mea de spirit. Vă spun, când cineva mă miroase nimeni nu își dă seama dacă este sau nu original. Iar Vogati.ro m-a convins pentru că mirosul lor chiar persistă, sunt replici care într-o jumătate de oră se evaporă, dar nu și cele de la Vogati.ro.

          Vogati.ro este magazinul bărbatului care se îmbracă la modă, se parfumează cu parfumuri bune și știe că produsele de calitate nu trebuie să fie neapărat și scumpe. Vogati.ro oferă posibilitatea de a fi prezent într-o lume fashion, pe bani puțini.

Vogati-300x54

Mirosul…

barbatii-isi-miros-mai-bine-partenerele

Azi-noapte scriam de zor un articol și în frenezia ideilor am lasat deschis televizorul, mai mult pentru lumină, pe Euforia mi se pare, iar pe acel post rula în reluare emisiunea Burlacul cu Vladimir Drăghia. La un moment dat mi-a atras atenția o chestie, era în jacuzzi cu o tipă căreia i-a cerut să-l lase s-o miroasă pe gât. Dobitoaca, că altfel nu pot să-i spun, a început să râdă ca o înapoiată mintal zicându-i că doar câinii se miros.
           Am rămas uimită mai ales de prostia fetei dar și de gestul lui sexi. Fătucă nu i-a înțeles gestul lui Vladimir, cerându-i s-o miroasă i-a dovedit că o place, că-l atrage, dar ea l-a luat în râs. I-a dat voie totuși s-o adulmece, dar momentul a fost jenant, el oricum s-a simțit penibil din cauza reacției ei. Eu una cred că aș fi luat-o la palme, el a fost un domn și a tratat momentul cu finețe, deși clar și-a pierdut orice interes pentru ea. Nu știu de ce îmi place personalitatea acestui bărbat, iar faptul că a renunțat la show la un moment dat tocmai pentru că nu-i stă în fire să sărute și să se înșire cu orice vită, în ochii mei a crescut și mi-a câștigat simpatia. Vladimir este un tip cu principii și coloană vertebrală, îmi place.
            Eu una îi înțeleg curiozitatea și gestul lui Vladimir pentru că și eu sunt înnebunită după mirosuri. Ador să miros gâtul unui bărbat, mi se pare un gest de maximă tandrețe. De câte ori nu am mirosit bluza cuiva în lipsa acestuia. Parfumul unui om menține amintirea vie, îl face de neuitat… și ce să mai zic că defapt când îmi place un tip îi simt aroma de la distanță. Un parfum îmbietor mă stârnește fantastic, mă face să dau frâu liber sentimentelor și fanteziilor. Mi s-a întâmplat să mă îndrăgostesc de un tip datorită mirosului său. Chiar dacă mai multe persoane folosesc același parfum, datorită PH-ului, ei miros diferit. Și mai ales când două persoane se atrag, se plac și există chimie, atunci percepem mirosurile mai intens și mai ales personalizat.
           Țin minte bărbați care au trecut prin viața mea, dar nu mai sunt, datorită mirosurilor lor. Când simt undeva o aromă asemănătoare lor, imediat îmi vine în minte, așa mirosea X sau Y și parcă amintirile se trezesc la viață, pielea mi se furnică și inima mi-o ia la trap.
         Ce poate fi mai frumos din partea unui bărbat care ia inițiativa să-ți miroasă părul sau gâtul. Este un semnal de atracție sau de iubire. Este un gest sexi, sublim și tandru deopotrivă. Faptul că ne mirosim partenerii și le memorăm parfumul, poate că ne asemănăm cu animalele, dar totodată dăm dovadă de profunzime.
        Mulțumesc Domnului că ne-a dat acest simț binecuvântat, fără el poveștile de dragoste ar fi fost lipsite de contur. Iubindu-ți partenerul, parfumul lui devine cel mai dulce miros!

 

 

Articol scris de Gheorghe Alina

Melancolie, dulce poezie…

amintiri-prafuite-dar-de-mare-valoare-36985-o

            Mă cuprind niște fiori reci, nu știu ce sunt. Dar ceva în sinele meu îmi dă de înțeles că e melancolia… melancolie, duce poezie. Cuvinte mii și mii sunt așternute pe-o agendă, o dragoste ce-a fost, o dragoste ce m-a maturizat. Declarații de dragoste, mesaje de neuitat, jurăminți fierbinți, doruri sfinte… toate sunt scrise acolo, pe niște pagini îngălbenite de vreme. S-au dus și nu s-au mai întors. Toate jurămintele, toate sentimente, toate amintirile le-am păstrat în minte, în suflet și-n agendă. Fiori reci simt pe șiră când mă gândesc la acele nopți albe, și câte ne spuneam, și cât de multe povesteam. Îmi cântai la chitară, te ascultam cu urechea unei îndrăgostite, și fiecare notă atingea inima mea. Ce fire, ce bărbat, ce poet, ce artist, ce om, ce finețe… așa erai tu.

           Zâmbetul cald îl păstrez și acum pe pleoape când închid ochii, încă mă copleșește, încă mă face să tresar, încă nu l-am uitat. Trei anotimpuri frumoase mi-ai fost alături, trei anotimpuri în care te-am învățat, te-am descifrat și te-am iubit ca pe cea mai de preț comoară. Ai fost pentru mine un cumul de simțiri, ochii tăi ca niște mărgeluțe negre, trupul înalt și bine legat mă făceau să cred că totul este doar un vis. Și-a fost un vis, un vis frumos de trei anotimpuri.

         Melancolia astăzi m-a făcut să scriu această postare, să îmi aduc aminte de vremurile de mai bine de opt ani, de perioada maturizării mele, de influența ta, de prezența ta, de parfumul tău și de zâmbetul tău. Ți-am spus vreodată, frumos zâmbet ai, magic, liric, fascinant și formidabil… blândă privire, fin obraz, mâini tămăduitoare și gura ta întocmai ca un trandafir abia îmbobocit, pătată de dulcele acord al dragostei…

       Viața și-a urmat cursul firesc… tu acolo, eu aici, dar încă ne mai aduc împreună anumite amintiri prăfuite de timp și fapte, dar parcă încă vii în anumite momente. Sunt doar amintiri, melancolii, poezii, melodii și învățăminte, dar fac mai mult decât 1000 de vieți trăite…

        Zâmbet copleșitor, să nu îți pierzi niciodată strălucirea.

Articol scris de Gheorghe Alina

Curtea din spate…

              Îmi amintesc cu mare nostalgie universul copilăriei mele. Deşi nu am fost un copil născut în puf, am crescut frumos şi fericită. Asta este cel mai important în viaţă… fericirea, liniştea sufletească şi sănătatea.

            Acum toamna mi se pare urâtă, anostă, ştearsă şi deprimantă, însă atunci, în curtea din spate, mă bucuram de fiecare anotimp aşa cum era el. Fără să îi găsesc defecte, fără să mă plâng… fără să conştientizez timpul. Am fost un copil plăpând, dar veselă nevoie mare, iar măreţia curţii mele părea demnă de un basm. Când eram tristă, supărată sau nu aveam cu cine să mă joc… curtea mea era universul meu, căminul meu… acolo mă simţeam protejată. La fel ca Alice în Ţara Minunilor, însoţită de un Patrocle, care de fapt îl chema Pătrăţel, îmi petreceam timpul, anotimp după anotimp, jucându-mă sau doar visând la cai verzi pe pereţi… Fiecare sezon avea frumuseţea lui şi îmi aducea noi bucurii în sufletul meu de copil visător. Deşi acum sunt mare şi mi-am pierdut inocenţa pe parcurs, încerc să descriu totul din prisma copilului de atunci.

             Toamna avea culoarea ei specifică, cărămizie, ţin minte că aveam doi oţetari imanşi în curte, care o dată cu venirea frigului începea să îşi schimbe culoarea frunzelor… treceau prin toate fazele culorilor, ca un curcubeu îmi păreau atunci. Cred că aveau o sută de ani acei pomi, foarte impunători, înconvoiaţi în sensul soarelui, îmi dădeau un sentiment de protecţie şi de linişte. Frunzele lor aveau un miros puternic, înnecăcios… acum îl asemăn cu mirosul de tabac, însă atunci nu îmi făcea plăcere să fac „mâncare” cu frunzele lor. Dar erau frumoşi de privit, fiecare zbâtcitură a scoarţei era dovada anilor care trecuseră, iar ei tot acolo poposeau şi în prezent, ca nişte stâlpi, ca nişte martori ai existenţei noastre. De corcoduşul anemic mă bucuram cel mai tare, era pitic puteam ajunge în voie la cracile lui. Eram atipică, eu nu îi mâncam roadele cât încă erau acre, mie îmi plăceau coapte, când se făceau vişinii şi zemoase, păreau nişte prune de dimensiuni mai mici, foarte dulci. La vremea aceea n-aveam calculator sau jocuri electronice şi decât să fi stat în casă mai bine ieşeam în curte cu Pătrăţel, ne aşezam unul lângă altul pe pătura multicoloră de frunze şi priveam cerul, care de cel mai multe ori era înorat. Ciocanitoarea din stejarul vecinilor ne acompania zi de zi… îmi plăcea s-o ascult… şi-i povesteam lui Pătrăţel toate supărările mele de copil, toate visele care mi le făceam… cum speram eu să ajung la nori, cum îmi doream să mă fac mai repede mare. Nu ştiam că mare aveam să am probleme şi griji. Credeam că… să fii mare înseamnă să vezi lumea, să o explorezi, să faci ce vrei… dar la şapte ani ai mei, eram o fetiţă cam visătoare… nu conştientizam piedicile. Când ploua, Doamne, cât îmi plăcea să iau mormane de frunze ude în palme şi să le miros… miroseau atât de minunat… a curat, a pământ… îmi umpleam plămânii cu mireasma lor. Nu-mi păsa că mă făceam totuna de noroi, adierea ploii îmi plăcea teribil. Uneori stăteam în frig pe prispă şi priveam cum plouă, mama mă lăsa pe veranda doar dacă nu tuna sau fulgera, Doamne ce protectoare mai era. De fapt şi acum este. Liliecii lila şi albi de lângă poartă erau deliciul trecătorilor care se întindeau mereu să îi miroasă, uneori chiar şi rupeau crăcuţele lor, ciuntindu-i. Ce necaz aveam pe ei! Îmi placeau şi florile de toamnă, deşi le găseam cam sinistre, rigide, lemnoase… le lipseau delicateţea florilor de primăvară.

           Iarna toată curtea părea o întindere gigantică de alb, mie mi se părea că toţi norii, de sus, căzuseră în curtea mea… Copacii erau şi ei îmbrăcaţi frumos în alb , când erau gerurile acelea năprasnice păreau înveliţi în sticlă… parcă îmi era milă de săracii pomi… încercam să-mi imaginez cât de frig le este, cât de mult suferă ei acolo, afară. De vină era abecedarul, plin de poveşti, care relatau cât suferă natura când vine iarna. Iar eu îi credeam… trandafirii, acum fără flori, erau înveliţi în gheaţă, păreau de-a dreptul chinuiţi sub arma ascuţită a iernii. Pătrăţel era binecuvântat fiind un câine mare şi blănos şi nu-i era frig; dacă se ridica în două picioare pe mine, mă dădea jos sau mai mult… uneori în două labe părea mai înalt ca mine. Eram micuţă şi firavă. Puternicul meu câine mă plimba cu sania toată strada. Făceam cu copii un trenuleţ din două-trei sănii şi îl legam în frunte, să ne plimbe. Cât ne plăcea, şi ce-i plăcea şi lui, ne trăgea şi ne plimba în susul şi-n josul străzii până ne plictiseam. Era neobosit acest câine, se zbenguia şi alerge într-una prin omăt. Se juca cu fiecare copil dar seara tot cu mine se întorcea acasă. Mama îl hrănea şi-i dădea apa şi-i punea în cuşcă o pătură care să îi ţină de cald pe timpul nopţii. Şi îi plăcea, niciodată nu arunca pătura afară, se cuibărea în ea obedient. Iar dimineaţa o luam de la capăt. Ce mi-e dor de Pătrăţel şi de toţi câinii pe care i-am crescut de-alungul anilor.

            Primăvara, era minunat în curte, părea un tărâm al florilor albe. Erau o minunăţie. Creşteau de jur împrejurul gardului din spate,  popularele lăcrămioare şi ghioceii. Erau deosebiţi. Nu ştiu câţi dintre voi iubiţi mirosul mărgăritarelor. Pentru mine sunt florile mele preferate… parfumate, micuţe, cu tulpina atât de firavă, de un verde puternic şi cu capul plecat, elegant, de un alb imaculat. Miroseau fantastic, aroma lor se împrăştia în toată curtea. În imaginaţia mea bogată, asemănam mărgăritarele cu plecăciunea unei doamne… Lăcrămioarele erau şi florile preferate ale învăţătoarei mele şi-i făceam bucheţele drăguţe, prinse cu fir roşu şi i le dădeam de 1 martie, de 8 martie sau la sfârşit de săptămână. Când florile apăreau, Pătrăţel nu mai avea acces la curtea din spate, îl legau în lanţ. Dintr-un capăt în altul al curţii era prinsă o sârmă groasă în două piroane sănătoase; şi de sârma aceea era legat lanţul lui Pătrăţel, se putea plimba în voie de-alungul ei, atât cât ţinea gardul din faţă. Ce mai speria trecătorii când începea să latre. Avea un lătrat de te trezea din morţi. Nu se plictisea în lanţ, tot avea loc şi spaţiu să se zbenguiască, iar seara îl aliberam pe stradă, să alerge câte o jumătate de oră.

           Din ce în ce vremea se încălzea, mărul şi vişinul înceapeau să înflorească treptat. Ce frumos arătau. Iar florile apăreau încet, plăpânde, una câte una. Zambile, narcise, ghiocei sălbatici, lalele roşii, galbene, crinii, petuniile, mătăsoasele panseluţe, gura leului, regina nopţii, bujorii… toate îmbogăţeau curtea şi o faceau să pară mai mică. De o parte şi de alta a aleii erau numai flori… Îmi amintesc cu plăcere că de fiecare dată când treceam pe lângă trandafiri, smulgeam câte o petală şi o mâncam. Aveam şi preferinţe, mâncam doar petalele trandafirilor roşii şi roz, de cei galbeni nu mă atingeam. Cei roşii şi roz erau mai bătuţi, erau catifelaţi, foarte parfumaţi cu o aromă dulceagă. Cred că soiul lor era bun şi pentru dulceaţa de trandafiri.

Când mama dormea după amiaza, iar eu îmi terminam programul de scris şi de citit, mergeam în curte să îi fac un buchet de flori, să o surprind… şi de fiecare dată le rupeam inegal, cu tulpinile scurte; dar mama nu mă certa şi se bucura, le punea în vază, ba chiar în fiecare dimineaţă le tăia codiţele pe diagonală ca să ţină mai mult. Iar eu eram foarte fericită că mama aprecia şi îngrijea florile de la mine.

 Îmi pare atât de rău că nu mai ştiu, dar aveam în curte nişte flori roz şi roşii, care făceau mai multe flori pe aceeaşi tupină, din care îmi lipeam eu unghii. Petalele florilor aveau forma unor unghii date cu oja şi îmi plăcea teribil să le jumulesc ca să mă fac frumoasă. Minte de copil… În spatele casei între cei doi oţetari mama cultiva legume. Punea de toate, ceapă verde, usturoi verde, roşii, morcovi, ridichi, salată, castraveţi, ardei iute şi gras… ţin minte că pe lângă casă creşteau tufe de pătrunjel, leuştean şi mărar, chiar şi loboda. Ce îmi plăcea vara când îmi făcea mama ciorbă de lobodă cu toate legumele proaspete, culese din spate. Spărgea şi trei-patru ouă spre sfârşit când să-i oprească focul care rămâneau întregi… şi ieşea o minunăţieeee.

          Adoram să merg în grădină să muşc dintr-o roşie coaptă ca dintr-un măr, aşa nespălată, cât de dulci şi de proapete erau. Cred că nu am mai mâncat niciodată roşii aşa bune ca atunci. Îmi plăcea mult să o ajut pe mama în grădină, să le planteze, să le ude, la tot procesul creşterii eu eram ajutorul ei. Seara udam împreună, eu cu furtunul şi ea cu stropitoarea, acolo unde nu ajungea furtunul meu tras de la pompă. Şi ne jucam amândouă, ne murdaream de noroi, ne stropeam cu apă şi eram atât de fericite. Răcoream toată curtea cu apă, iar o dată cu lăsarea serii mirosul de regina nopţii domina toată curte, chiar că era Regina nopţii şi a curţii.

               Când erau ploile acelea torenţiale de vară, strada mea fiind în lucru,  era plină de gropi şi de băltoace… şi mergea desculţă luând fiecare băltoacă  în picioare şi mă stropeam şi mă mânjeam toată. Dar eram veselă. Chiar dacă pe jos apa era tulbure, uneori chiar plină de noroi, era atât de plăcută, de călduţă.

          Dudul din vecini era o atracţie pentru toată strada, aflat exact în poartă. Copii mai mari întotdeauna se suiau şi culegeau dudele. Mâncam cu toţii până ne făceam mov la gură. Şi ce greu ieşeau petele de pe tricoul alb…  

         Oricum a fost copilăria mea, cu bune cu rele, nu mi-a lipsit nimic, nu mi-a lipsit dragostea şi afecţiunea, nu mi-a lipsit înţelegerea. Iar curtea mea din spate era locul meu, refugiul meu, partea mea de natură care mă umplea de o stare de bine. Şi cert este că nu mi-aş lepăda niciodată colţul meu de rai unde am copilărit, pe o copilărie mai luxoasă. Fericirea se găseşte în lucruri simple. Pot afirma că am avut o copilărie boemă şi tradiţională.

                           Articol scris de Gheorghe Alina

Înfăţişarea contează…

        Trăim într-o societate în care înfăţişarea primează, în care ”ambalajul„ este de multe ori mai important decât încărcătura afectivă şi puterea intelectuală.

Parţial sunt de acord cu această idee, un om indiferent de cum arată trebuie să fie prezentabil, să fie curat, aranjat, îngrijit… să nu denote delăsare sau murdărie. Poate mulţi dintre voi nu vă daţi seama, însă nu frumuseţea contează, ci modul în care îţi pui în valoare ceea ce ai; frumos sau nu, important este să te faci plăcut. Avem n exemple de oameni nu tocmai frumoşi fizic dar care prin modul în care au ştiut să îşi pună în valoare puţinul pe care îl au, au ieşit din tiparele persoanelor urâte. Întotdeauna trebuie să adopţi nişte haine avantajoase corpului tău, care să îţi ascundă defectele şi să îţi scoată în evidenţă părţile frumoase şi să te înarmezi cu o atitudine demnă. O atitudine adecvată face mai mult decât 1000 de chipuri frumoase. Nu conteză culoare ochilor, culoarea părului, tenul alb, negru sau galben, forma feţei, înălţimea sau greutatea, ceea ce contează este modul în care te prezinţi. De multe ori frumuseţea devine plictisitoare dacă nu te acompaniezi cu o gândire potrivită, cu o personalitate plăcută. Degeaba eşti frumos dacă nu ştii să vorbeşti, dacă nu reuşeşti să empatizezi.

       Ca femeie, indiferent că eşti plinuţă sau slăbuţă, indiferent dacă eşti scundă sau înaltă, indiferent dacă ai sau nu trăsăturile feţei draguţe, ceea ce trebuie tu să faci este să te preocupi de tine, să te pensezi, să îţi ingrijeşti unghiile, părul să fie mereu aranjat, să te îmbraci avantajos corpului tău, să te dai cu un parfum îmbietor, un ruj… să araţi că eşti femeie. Dacă te vei ascunde sub masca hainelor largi şi a delăsării, este foarte probabil să nu ai niciodată ceea ce îţi doreşti. Nici un job la care visezi, nici bărbatul pe care îl iubeşti şi nu vei reuşi să relaţionezi aproape cu nimeni. Doar cei din familie te vor accepta aşa, însă ar trebui să te impulsioneze să faci mai mult în ceea ce te priveşte.

     Iar ca bărbat, aceleşi sfaturi, să fii un bărbat îngrijit, să araţi că deşi poate natura nu te-a înzestrat cu cel mai frumos chip sau corp, tu faci toate eforturile să devii mai plăcut.

      Aşa că voi afirma sus şi tare că nu există oameni urâţi, atitudinea şi modul în care îţi respecţi corpul, te fac frumos. Eşti urât doar pentru că aşa vrei să fii, pentru că ţi-e silă sau crezi că nu are rost să te mai chinui să te speli, să te îmbraci frumos; crezi că orice ai face oricum nu vei fi băgat în seamă. Nu este aşa. Nimic mai fals de atât. Suntem ceea ce ne dorim să fim, suntem rezultatul strădaniei noastre. Ştiu că poate acum îţi va veni în minte celebra replică: cine mă place, mă place şi-aşa. Ei nu-i chiar aşa. Mintea este stimulată prin privire, iar dacă ochiului nu-i place ce vede, creierul nu va emite acea „îndrăgosteală”, nu vei fi o garanţie în nimic.

      Am cunoscut atâţia oameni care deşi poate nu erau nişte tipare de frumuseţi fizice, însă prin modul lor de a fi, prin felul în care se aranjau, deveneau fără doar şi poate nişte fiinţe atrăgătoare. Trebuie să îţi porţi corpul şi ţinuta cu demnitate, să ai o postură impunătoare, să ştii să comunici, să te faci plăcut, să ştii să flirtezi… Atitudinea face toţi banii.

     Ştiu că este greu să ieşi din carapacea din care poate ai stat ascuns ani de zile, iar lumea te-a catalogat şi te-a jignit… ai devenit timid, nesigur, ai început să îţi fie teamă să mai încerci să ieşi la suprafaţă. Însă TU poţi, dacă vrei poţi! Fă o schimbare radicală în viaţa ta! Mergi la coafor, schimbă-ţi tunsoarea; schimbă-ţi garderoba, renunţă la hainele vechi, ponosite care nu fac altceva decât să îţi umbrească corpul, ba chiar să îl urâţească; fugi la dentist, aranjează-ţi dinţii; dacă ai probleme cu tenul mergi la dermatolog. Sfătuieşte-te cu oameni care chiar se pricep şi-ţi vor binele, şi fă aceste schimbări… pentru ca nu cumva să devii ridicol. Schimbarea trebuie să fie întotdeauna în acord cu personalitatea ta, dacă tu nu te simţi bine în anumite haine nu le vei purta cu mândrie, te vei simţi jenat şi acest lucru se va vedea. N-are rost să faci schimbări imense de la femeia timidă şi cuminte, la femeia sexy sau fatală. Ia-o încet, dar crede-mă vei deveni fericit. Vei vedea că ţi se deschid alte oportunităţi, lumea te va privi cu alţi ochi. Adevărat că pentru a face asemenea schimbări îţi trebuie bani, însă ca să evoluezi şi să fii mulţumit mai trebuie şi să investeşti. Munceşte, învaţă, fă tot ce este nevoie să evoluezi spiritual, material şi intelectual.

     Credeţi-mă, uneori haina chiar face pe om, haina şi modul în care îţi respecţi şi iubeşti corpul, îngrijindu-l. Prin hainele tale, prin accesorii, prin poziţia corpului tău, prin atitudine şi mimică, TU vorbeşti şi exprimi. Da, exprimi voinţă, araţi cât de mult te iubeşti pe tine însuţi, îţi araţi capacitatea, ambiţia şi de ce nu, emani iubire, emani frumos.

     O gândire armonioasă are nevoie de un corp pe măsură. Întotdeauna se vede pe tine dacă te iubeşti şi cât te respecţi. Nimic nu e la voia întâmplării, nimic nu se face doar aşa să fie. Totul în viaţă are un scop. Iar scopul tău este să evoluezi, iar evoluţia nu se face decât prin armonia minţii, cu cea a sufletului şi a corpului.  

                       Articol scris de Gheorghe Alina