Cine Ea?

2b0d30dc081f22cf45211fe1a6563417

Cine e EA?

Mereu s-a întrebat! Cine e Ea? Nu s-a născut din dragoste! Nu-și știe originea paternă. Nu a cunoscut niciodată afecțiunea unui tată devotat. Nu a venit pe lume din dragoste, ci a luat naștere din dorință, din pasiune, din poftă. Nu inocența a procreat-o, nu legătura dintre două suflete, ci legătura dintre două trupuri. Nu a cerut să se nască, nu a cerut să trăiască și totuși a făcut-o. Cum a luat prima gură de aer, s-a agățat de viață cu dinții. A devenit alinarea și pedeapsa celor din jur. A devenit ancora mamei ei, fericirea bunicului, veselia prietenilor, exemplul cunoscuților și otrava iubiților. Era un copil, habar n-avea că viața avea să-i dea de toate – bucurii, dezamăgiri, probleme, greutăți, lecții, dar și experiențe minunate, pe care le păstrează cu sfințenie în suflet. Le-a strâns pe toate, le-a adunat, le-a clasificat, pe unele le-a păstrat, pe altele le-a aruncat și totuși… astăzi se întreabă cine ea?!

Cine e Ea? De unde vine și încotro se îndreaptă? La ce visează? Ce-și dorește? Ce urmărește? Cum e ea? E bună? E rea? E frumoasă? E urâtă? E deșteaptă? E proastă? Cum e? A cui e? Își aparține sau le aparține. În fața ei sunt o grămadă de drumuri. Unele întunecate, altele luminoase! O atrage greul, o atrag enigmele, o atrag provocările și se aruncă în mijlocul lor bucuroasă. Niciodată n-a ales calea ușoară și niciodată n-a făcut așa cum ar face toată lumea. A fugit de când se știe de turmă! Nu se regăsește în ea! Mulțimea o sperie! Întotdeauna a ridicat capul mai sus decât ceilalți și a țintit mai sus decât au încurajat-o alții. Este o încăpățânată, nu ascultă pe nimeni și acolo unde este marea mai tulbure, se aruncă în valurile ei! Îi place să încerce pericolul, să îl testeze, să se joace cu el și își asumă fiecare daună pe care singură și-o aduce sufletului său plămădit din bine și rău. Binele nu o impresionează prea mult. Frumosul o plictisește. Ușorul nu o interesează. Nu știe să trăiască lin și nici nu vrea.

Și totuși cine este Ea? Urmează să descopere! Încă mai are de trăit, încă mai are de iubit, încă mai are de experimentat, încă mai are de testat, încă mai vrea să se joacă, încă se mai are pe sine. Când nu o să-și mai aparțină, probabil că din afară o să observe mai bine cine este ea. Oricum, nici nu este disperată să afle. Se lasă purtată de viață și are de gând să meargă înainte, până-n pânzele albe. Căci pânzele albe o vor învălui cu răcoarea lor și o vor face să-și dea seama că viața ei nu a fost o irosire de sine. Atât timp cât va continua să dăruiască, viața ei va avea întotdeauna sens… cel puțin pentru alții, dacă nu pentru Ea.

Cele 3 obstacole din calea succesului

36843eeb139525a61830d932e89924a6

Este un fel de – nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi. Și un fel de – fă ceea ce trebuie chiar și atunci când n-ai putere să mai faci ceea ce trebuie. Fii corect chiar și atunci când nimeni nu merită corectitudinea ta. Roadele vor veni, dar pregătește-te sufletește – vei înfrunta cele 3 obstacole din calea succesului!

Când vrei să faci ceva important, când vrei să afli și să păstrezi succesul într-un anumit domeniu (profesional sau amoros), te lovești de 3 mai obstacole:

  1. Frica – teama de eșec, de a pica în ridicol, de a nu-ți fi recunoscute meritele, de a nu reuși să duci până la capăt treaba, de a nu fi în vârful așteptărilor oamenilor. Totuși… până nu încerci, n-ai de unde să știi ce poți și ce nu poți să faci. Ca să afli de ce ești în stare și cât de multe poți realiza, trebuie să încerci. Dacă ai încercat, muncește cu devotament. Dacă îți place ceea ce faci și te împlinesc rezultatele, acelea minore de început, dă-i înainte oricât ar fi de greu. Dacă dai peste obstacole, privește-le ca pe niște provocări. Să-ți fie frică nu înseamnă ceva rău, tuturor ne este teamă, important este să ne înfruntăm temerile.
  2. Îndoiala – îndoiala de sine sau dubiul că lucrurile vor funcționa sau nu. Problema este una singură: îndoiala este bună dacă te face să-ți dorești mai mult și te face să muncești cu mai mult spor. Dacă te îndoiești de sine, demonstrează-ți că poți. Depășește-ți limitele. Încăpățânează-te atât de tare, încât nimeni și nimic să nu te poată întoarce din drumul tău. Dacă cei din jurul tău te faci să te îndoiești și-ți spun că nu poți sau nu vei reuși, risipește-i din drumul tău și demonstrează-le că TU POȚI și nimic nu-ți poate sta în cale atunci când ești ghidat de muncă, pasiune, ambiție și cinste!
  3. Sila – sila este o mare boală. Lasă că încep de mâine, încă nu-i momentul, n-am timp, n-am când, mi-e urât, vreau dar nu vreau, stai oleacă, lasă-mă să mă eliberez, vreau dar nu pot. Serios?! Când îți dorești ceva din tot sufletul, sila nu își are rostul. Vrei ceva? Acționează acum! Acum e momentul! Timpul nu este un impediment. Dacă vrei, îți faci timp. Se spune că oamenii cei mai ocupați sunt de fapt niște puturoși care se eschivează de la anumite lucruri sau acțiuni importante, sub pretextul că n-au timp sau nu e momentul potrivit. Momentul potrivit este cel actual – prezentul! Eu așa cred – dacă spui că n-ai timp, de fapt ești un puturos și încă nu ești pregătit să-ți sacrifici timpul pentru a face ceva care s-ar putea să iasă sau nu. 🙂

Treci de aceste 3 obstacole și acționează! Dacă vrei, poți! Succes!

Am invins

83cda6b0f722586c6fe81666f1bc81aa

Am învins… sunt o învingătoare,

Deși ziua încă n-a trecut,

Încă mai am timp să dau greș,

Mai e vreme să clachez,

Dar mi-am propus să birui nerăbdarea,

Să-mi înving dorul.

Și n-am lăsat tentația să mă acapareze.

Pe ziua de astăzi am reușit,

Până acum nu mi-am încălcat cuvântul,

N-am trecut peste principiile asumate,

Și am reușit să nu calc în picioare

Orgoliul pe care îl mai am din când în când.

Așa pățesc uneori,

Uit de orgoliu,

Dau uitării stima de sine

Și mă umilesc în dorința mea

De a curma timpul, spațiul

Și nerăbdarea sufocantă.

Dar astăzi am fost mai tare ca niciodată,

Mi-am ocupat mintea cu altceva

Nu m-am lăsat abătută de gânduri

Ci mi le-am ocupat cu totul altceva.

Mă simt ușurată,

A trecut o zi pe care nu am irosit-o,

Am fructificat-o constructiv

Și încet, încet, voi reuși să uit.

Ce să uit?

Mai bine zis…

Îmi voi adormi sentimentele pentru o perioadă,

Le acopăr cu o pătură

Într-un colț de inimă.

Îmi propun să le trezesc la vară,

Poate până atunci se vor liniști apele…

Apele tulburi care m-au destabilizat,

Care erau cât pe ce să mă înece.

Am ieșit la liman…

Începe să-mi fie bine…

Nu foarte bine,

Dar tot e mai bine decât rău.

Răsuflu ușurată,

Mă simt ca alcoolicii care au câștigat încă o oră

Fără un strop de băutură.

Eu sunt sau de fapt am fost…

Dependentă de prezența lui,

Dar încep să mă obișnuiesc și fără el,

Fără speranță,

Fără dorință,

Fără pasiune

Și fără vis.

Dar voi relua cândva visul,

Nu îl voi pierde prea curând din palmă,

L-am ferecat prea adânc în mintea mea

Ca să nu-i dau curs niciodată.

Va veni o zi…

Și atunci când va veni,

Nu voi mai irosi niciun minut.

O să merg până la capăt fie ce-o fi!

Dar astăzi răsuflu ușurată,

Am învins!

Fidela… infidela

        Camil Petrescu spunea: „Femeia înșelă numai pe cel pe care îl iubește, pe  ceilalți îi părăsește pur și simplu…”

        Totul a început de la Jurnalul unui Infidel! „Blestemată” carte! Insuflă curaj și îndeamnă la iubire!

jurnalul-unui-infidel_1_fullsizeDimineața aceea de aprilie avea să mă schimbe pentru totdeauna. Din femeia îndrăgostită de un singur bărbat, devenisem infidela îndrăgostită de doi bărbați. Să mint că eram dezgustată de mine însămi? Să mint că aveam remușcări și mustrări de conștiință? Ce rost are?! Dacă pe ei doi îi mințisem cu nerușinare, cu mine eram datoare să fiu sinceră. Nu aveam nicio părere de rău. Dar îmi era teamă… îmi era teamă că se va afla și îl voi pierde pe Darius. Nu îmi păsa de gura lumii, nu îmi păsa de nimeni, decât de mine și de ei doi. Probabil că eram egoistă, probabil că eram cea mai nemernică femeie de pe fața pământului, însă… dacă aș fi putut să-i unesc pe amândoi într-un singur bărbat, probabil că din infidelă aș fi devenit din nou o femeie fidelă. Fiecare dintre ei avea câte ceva special. Pe fiecare îi iubeam într-un anumit fel.

Darius era iubitul meu de peste 5 ani, urma să ne căsătorim. Era un bărbat bun, tandru, cald și sincer, care mă iubea nespus. Pe când Cătălin era șarmant, enigmatic și-mi oferea acea doză de nebunie de care aveam atât de multă nevoie. Cătălin știa de Darius, însă Darius nu știa de Cătălin. Cu unul dintre ei a trebuit să fiu sinceră. În fond Cătălin nu mă voia de nevastă, el era atras de mine ca femeie și realitatea că eram angajată într-o relație, îl făcu și mai dornic să mă cucerească. I-am acceptat avansurile din curiozitate. I-am dat speranțe, l-am lăsat să mă cucerească, l-am lăsat să-mi sucească mintea. În fond, îmi plăcea la nebunie acest joc.

Cu Cătălin curiozitatea m-a îndemnat să văd unde duce totul. Știam că este un Don Juan. Știam că nicio femeie nu-i rezista. Am crezut că eu voi fi altfel, că voi fi puternică și nu-i voi pica în mreje. Dar m-am înșelat. Din ce se apropia mai mult, cu atât simțeam că-mi pierd mai mult mințile. De ce am intrat în acest cerc viciuos? Nici eu nu știu. Cred că nu am scuză. Însă, de 5 ani nu fusesem decât iubita lui Darius. Acea iubită supusă, drăgăstoasă, mereu acolo pentru el. Nu mai eram curtată ca altă dată, nu mă mai surprindea cu aproape nimic, nu mai simțeam fiorii aceia ca la început. Voiam adrenalină, frică, voiam să simt că trăiesc, că sunt femeie… din nou, ca altă dată. Începusem să mă îndoiesc de mine. Credeam că sunt bătrână la cei 27 de ani ai mei. Credeam că farmecele mi-au apus. Credeam că sunt o figură ștearsă în mulțime. Credeam că în afară de Darius niciun bărbat nu avea să mă mai observe vreodată.

       Așa că i-am dat curs lui Cătălin. Voiam să văd dacă mai sunt în stare să trezesc pasiunea și erotismul într-un alt bărbat. Da, știu, sunt imperdonabilă. Dar… ca să fiu sinceră, întotdeauna relațiile lungi mă plictisiseră. Așa mă simțeam și acum, plictisită. Deși îl iubeam pe Darius și nu voiam să îl pierd, mă vedeam căsătorită cu el, îl vedeam tatăl copiilor mei, știam că bătrânețea mă va prinde lângă el… mă simțeam în siguranță cu Darius… cu toate acestea, nu puteam să-mi refuz o ultimă aventură cu Cătălin.

        Citisem cu puțin timp în urmă Cartea „Jurnalul unui Infidel și îmi plăcu atât de mult, încât îmi dădu acea doză de curaj pentru a face marele pas cu Cătălin. În sinea mea eram hotărâtă, voiam să fac dragoste cu el. Eram dispusă să-mi asum această nebunie, dar în niciun caz nu voiam să fac eu primul pas. Așa că l-am lăsat pe Cătălin să se străduiască în continuare, să se chinuie să mă convingă, să mă seducă ca pe nimeni alta. Și mă surprinse într-o după amiază, în liftul clădirii în care lucram. Eram o vampă? Probabil că da! Cu Cătălin îmi plăcea să mă simt ca o vampă, mă săturasem să fiu tot timpul tratată cu respect. Nu eram o păpușă fragilă din porțelan, așa cum mă trata Darius, cu multă delicatețe. Eram o femeie în toată regula, vulcanică, mistuită de un foc atât de puternic, încât numai Cătălin putea să stingă văpaia. Vampă? Probabil… dar pentru mine dragostea și sexul nu însemnaseră niciodată același lucru. Poate că-i eram infidelă lui Darius, cu trupul… însă sufletul meu era al lui, indiferent ce s-ar fi întâmplat, a doua zi, zorii zilei aveau să mă prindă numai lângă Darius.

       Și inevitabilul se produse… din nou. Ieșisem împreună de câteva ori, ne sărutasem de o mie de ori fugitiv pe holurile îngrunate de oameni, îmi furase atât de multe atingeri, încât simțeam că nu mai pot rezista niciun minut departe de trupul lui Cătălin. Darius era plecat din oraș, așa că am profitat de moment și am plecat cu Cătălin la un hotel retras de la marginea orașului. Acolo mi-am împlinit visul. Eu am fost a lui și el a fost al meu, pentru o noapte am fost un singur trup. Deși de-atunci nu ne-am mai întâlnit niciodată, am refuzat orice contact ulterior cu el, nici acum nu-mi ies din minte amintirile acelei nopți. A fost un vis pe care mi l-am împlinit. Dacă mi-aș fi refuzat această plăcere, probabil că relația mea cu Darius s-ar fi dus de râpă și-aș fi rămas cu neîmplinirea de a nu fi încercat. Probabil că aș fi rămas singură…

      Nici acum nu-mi iese din cap mirosul lui… Cătălin mirosea într-un mod unic și inconfundabil. Parfuml lui era un mix năucitor de tabac, whisky fin, miere, lemn rar și flori de iris… emana un sex-appeal amețitor. Trupul lui, descătușat de haine și inhibiții, părea al unui zeu… era brunet, înalt, cu pielea ușor închisă și ochii negrii, ca negura Iadului. Îmi zâmbea așa cum numai un bărbat sigur pe el poate să zâmbească. În brațele lui m-am simțit ușoară ca un fulg, mângâierile lui era parcă dintr-o catifea electrizantă, îmi trezea fiecare simț… cu fiecare sărut mă simțeam și mai a lui… eram îmbătată de-atâta iubire. Am fost a lui și am făcut dragoste așa cum nu mai făcusem de mulți ani. Cu el am atins un apogeu atât de puternic, încât totul părea ireal… ireal și dulce. Pentru un moment am crezut că inima mi se opri. Dar respiram, respirația accelerată și ochii mei larg deschiși, mă convinseră că încă eram vie, în brațele lui puternice. Fu o noapte de neuitat, lungă și plină de nebunie… am trecut prin toate stările, ne-am iubit romantic și animalic. Ne-am comportat ca doi îndrăgostiți și în același timp ca doi oameni ce își cumpăraseră trupurile… dar așa cum începu, se și sfârși…

        Spre dimineață el a adormit, eu am făcut un duș, i-am scris un bilet și am plecat. L-am rugat să nu mă mai caute niciodată. Nu l-am sărutat de adio, ar fi însemnat că îl iubeam. Nu m-am uitat în urmă, dar într-un colț al ochiului o lacrimă mi se ivi. Iar eu am adormit în patul meu, cu perna rece a lui Darius în brațe și cu gândul că eram o fidelă… infidelă. Oare era posibil așa ceva?!

Interzis…

Cândva, cuvântul ce ne definea

Era INTERZIS!

Era plăcut fiind periculos și temător,

Mă simțeam vie…

Sângele îmi clocotea în vene,

Inima-mi bătea cu putere,

Iar fiecare minut petrecut cu tine

Părea foc, pasiune și atracție, nebună!

Și fiecare minut ce ne ținea departe,

Însemna un izvor nesecat de dor.

Da, era frumos să ne aruncăm

Priviri pe furiș și zâmbete reținute,

Sub ochii celor care nu ne lăsau să ne iubim.

Îți mai amintești mângâierile fugitive?

Ne mușcam buzele de teamă,

Dar sentimentul era mai presus de noi.

Era prea frumos…

Ne-au prins…

Ne-au certat…

Ne-au pedepsit…

Ne-au despărțit…

Ne-au învins…

Ne-am lăsat învinși.

N-am îndrăznit să fugim împreună,

Frica ne-a paralizat,

Teama că nu o să ne descurcăm

Ne-a făcut să ne abandonăm,

Să renunțăm să mai luptăm.

Ne-am consolat în brațele altora…

Ne-am lăsat iubiți de alții…

Eu stau acum în patul meu,

Anii au trecut,

Focul s-a stins,

Dar a rămas cenușa,

Dorul de tine

Și dorul acelor vremuri senine…

Tu oare îți mai amintești de mine?

Împreună…

Fiecare face ce vrea,

Fiecare își urmărește interesul propriu,

Fiecare o ia pe drumul său,

Fiecare are un vis,

Fiecare suferă la un moment dat,

Fiecare dintre noi ne simțim singuri,

Mai devreme sau mai târziu.

Fiecare avem câte o teamă,

Fiecare avem câte o durere,

Fiecare are câte o pasiune,

Fiecare își încearcă norocul,

Fiecare se lovește de ghinion

În viața lui.

Fiecare am gustat succesul,

Pe fiecare ne-a lovit eșecul.

Fiecare dintre noi iubim,

Fiecare om comite greșeli,

Fiecare face câte o gafă.

Uneori ne comportăm

De parcă am fi singuri pe lume,

Dar nu suntem,

Și nici nu vom fi vreodată.

Dacă am încerca să ne unim forțele,

Să tragem cu toții în același sens,

Să ne grupăm și să ne regrupăm,

Dacă n-am mai fi fiecare pentru el

Și-am fi fiecare pentru fiecare,

Atunci fericirea poate ar avea sens,

Ar prinde contur.

Și reușita ar fi mult mai frecventă,

Decât eșecul sau ghinionul.

Suntem egoiști din fire,

Ne temem că celălalt ne poate lua

Șansa de sub nas,

Credem că ni s-ar putea fura destinul,

Dar nu e așa.

Unde-s mulți puterea crește.

Învățăm unii de la alții,

Ne ajutăm,

Ne sfătuim și reușim.

De unul singur totul pare greu,

Totul pare aproape imposibil.

Am fost născuți să fim împreună,

Să ne iubim și să ne ajutăm,

Cine alege să facă și să dreagă singur,

Singur va sfârși

Și-n derizoriu va muri.

Fiecare, n-are sens,

Nu înseamnă nimic.

Împreună este totul,

Împreună este cheia!

Dans în ploaie…

                    „Cine crede că soarele îl face fericit, înseamnă că n-a dansat niciodată în ploaie.”

 

        Uneori soarele, cu toată frumusețea lui, ajunge să orbească, să-ți fure voința, vederea și gândirea. Frumusețea lui arde, în caz că te expui prea mult darului său prețios numit căldură. Nu de puține ori soarele a fost asemănat cu dragostea. Însă, pe cât este dragostea de strălucitoare și de frumoasă, pe atât este de periculoasă, exact ca soarele. Când iubești nu vezi, n-auzi, nu gândești, ci numai simți și ai în fața ochilor același chip. Ai încercat să te uiți vreodată la soare vreme îndelungată?! Nu-i așa că după, în ochi îți persistă aceeași lumină orbitoare, pentru mult timp?!

        Pe mine soarele mă năucește, mă îmbată atât de tare, încât după ce mă expun prea mult la el, am dureri în tot corpul. Îmi place soarele, dar numai în zilele cele mai triste și mai mohărâte. În rest, prima și cea mai intensă dragoste a mea, este ploaia. Soarele e pasiunea, iubirea stârnită din atracție fizică, însă ploaia este ca o dragoste pentru toată viața. Ploaia vine cu o iubire calmă, lină, sigură, răcoritoare, reconfortantă și revitalizantă. Apa dă viață, ploaia dă foc sentimentelor contradictorii, spală sufletul și-l lasă curat, apt de a iubi profund, pentru totdeauna. Așa văd eu… asta-mi inspiră mie ploaia.

         Apropo, ați dansat vreodată în ploaia?! Dansez în fiecare vară în ploaie. Simt pe piele stropii călduți ai cerului, mă las mângâiată de ploaie trup și suflet. Dau voie tălpilor mele goale să se bălăcească în băltocile calde de pe asfaltul fierbinte. Hainele mi se lipesc pe piele, părul îmi plânge ploaia dulce, lăsând-o să mi se prelingă pe față, pe gât, pe brațe, pe sâni… în acele momente mă simt liberă. În acele momente simt liniștea și fericirea îngemănate, pulsând prin venele mele.

        Ploaia mai și bate, uneori și înneacă. Însă, nu-i niciodată atât de aspră cum poate fi soarele. Ploaia purifică, scorbolește în suflet, curăță și vindecă. Așa cum iubirea împărtășită, la început doare, pentru că te simți debusolat, liniștea îți este tulburată; dar mai apoi, când te deschizi și înveți să o accepți, realizezi că este cel mai frumos dar pe care Dumnezeu l-a lăsat omului.

       Dansând în ploaie îmi deschid sufletul dumnezeirii, zâmbesc, râd, mă bucur, mă mișc, simt, iubesc și sunt fericită. Ploaia îmi oferă mie vindecare. Și-aștept în viața aceasta… acea ploaie de vară care să țină pentru tot restul vieții mele pe pământ. Încă aștept iubirea lină și sigură, lipsită de chin și suferință…

        Vouă vă place ploaia de vară?

Căi…

         Scriu… dar cărui fapt îi datorez această plăcere?! Când eram la școală, nimic nu uram mai tare decât scrisul, eseurile, rezumatele, cititul… logica, filosofia, psihologia… toate mi se păreau plictisitoare. Astăzi, iubesc exact ce uram atunci. De ce?! Nu știu… nebănuite sunt căile Domnului, dar mai ales, nebănuite sunt căile talentului.

         Acum ceva timp am fost obligată să trec printr-o schimbare majoră. Nu aveam ce face… nu aveam nimic mai bun de făcut decât să citesc. Apoi m-am întrebat… oare aș putea să scriu și eu?! Oare mi-aș putea așterne gândurile, cumva?! Într-o manieră cât de neînsemnată ar fi ea?! Am reușit… dar ce-a ieșit… primul text… părea compunere de clasa a 4 a, atât era de slab și de neînsemnat. Nu m-a satisfăcut. Cu toate acestea m-am străduit la el încă vreo săptămână. L-am modificat, am șters, am adăugat… până ce am reușit să zâmbesc. Am simțit că-mi place. Primul meu text a fost despre sentimentele mele. Despre ce simțeam în acel moment. Despre mine, despre trăirile mele, despre ofurile mele. L-am păstrat în calculator până astăzi. L-am șters. De ce?! Pentru că nu mai sunt cea de-atunci. Nu mai sunt atât de tristă, de goală, de singură…

         Cuvintele îmi dau viață, fiecare literă umple câte un gol în inima mea. Într-un timp inima mea arăta ca o sită. Și când nu scriu, mă simt ca și cum am rămas fără energie. Fără energie, fără poftă, fără chef, fără viață, fără simțire. Nici eu nu mă înțeleg uneori. Dar scriu și-n scris mă văd așa cum sunt. Pentru că am învățat să scriu dezinhibat. Poate nu pentru publicul larg. Dar când scriu pentru mine, texte pe care le citesc doar eu, sunt scrise liber… sunt liberă ca pasărea cerului. Așa mă analizez. Așa văd ce-mi lipsește, ce trebuie să fac, unde trebuie să schimb ca să-mi fie bine, ca să-mi pot recâștiga liniștea. Pentru mine liniștea sufletească este cea mai importantă. Am trăit atât de mult timp în stres, cu frica în sân, încât acum, orice mic punct de stres mă deconcentrează total. N-am în cap decât rezolvarea problemei, pe care trebuie să o aplic în acel moment. Altfel n-am somn sau nu pot face nimic. „Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi”, adevărat proverb, îl aplic de fiecare dată când vine vorba de liniștea mea.

         Dar astăzi mulțumesc lui Dumnezeu sunt liniștită, mi-am descoperit pasiunea, o fructific și trag speranța că într-o zi va deveni vocație. Scriu… pentru cine scriu?! În primul rând pentru mine, dar și pentru cei care rezonează cu mine. Așa îmi vindec sufletul…

         Voi cum vă vindecați sufletul, cum vă purificați spiritul?! 

Calin…

Te chem… te-alung.

Te rog… te oblig.

Te ador… te detest.

Te iubesc… te urăsc.

Îți șoptesc… zbier.

Îți vorbesc… tac.

Te alint… te înjur.

Te mângâi… te lovesc.

Te ating… te pălmuiesc.

Te vreau… nu te mai vreau.

Mă înțelegi?!

Nici eu nu mă înțeleg.

Nimeni nu poate.

În mine se dă o luptă,

Între iubire și ură,

Între dorință și delăsare,

Între pasiune și scârbă.

Aș vrea să trăiesc lângă tine,

Și totuși, ceva nu mă lasă.

Poate că-i frica,

Poate că-i teama că o să-mi pierd libertatea.

Nici eu nu știu.

Nu încerca să mă înțelegi.

Nu-i nimic de înțeles.

Este doar mintea mea schizofrenică.

Care nu știe să trăiască în liniște.

Doar inima mea diformă,

Care nu știe să pulseze

Fără împunsăturile durerii.

Ei și ce dacă mă găsești zăcând,

Nu vreau decât să te impresionez.

Să te condiționez,

Să-ți fie milă,

Pentru ca mai apoi,

Să te pot alunga,

După voia inimii mele bolnave.

Îți zâmbesc.

Este un zâmbet mărșav.

Ceva din mine te-ar iubi,

Dar altceva te-ar devora.

Nu încerca să mă schimbi,

Nu o să reușești.

Poți doar să mă accepți așa cum sunt,

Și într-o zi…

Poate că voi învăța să fiu și eu un om.

O femeie, ca toate celelalte.

Iubitoare și calină.

Azi nu sunt și nici nu vreau să fiu.

Azi sunt posedată de viciile trecutului.

Astăzi nu-s ființă, nici femeie,

Astăzi sunt o arătare,

Gata să termine cu-această existență…

Mizeră… mizerie!

Prințesa Deluxe

Să vă povestesc o fază tare, care m-a amuzat luni de-a rândul. După o seară la club cu o prietenă, trebuia să dorm la ea acasă. Ajunse acasă, am mâncat împreună, am mai povestit despre cele întâmplate și hai să ne pregătim de baie. Eram măzgălite pe față de rimel și fard, așa că am rugat-o pe prietena mea, care intrase înaintea mea la duș, să îmi spună unde găsesc laptele demachiant. Cică în noptiera de lângă pat. Am căutat acolo, și când am dat cu ochii de minunățiile dinăuntru m-am înroșit până-n vârful urechilor. În spatele meu era ea goală, într-un prosop de baie, și mă privea râzând, văzându-mă pe mine stânjenită. Mi-am luat inima în dinți și i-am spus:

–          N-am găsit laptele demachiant.

–          Știu, îmi zise ea râzând.

–          Ai un întreg sex shop în sertarul ăla.

–          Știu, îmi răspunse ea dezinvoltă, dar nu orice sex shop, e SexShop Deluxe.

–          Văd, nu-ți lipsește nimic. Ai măști, cătușe, două vibratoare în două culori, un dildo impresionant, lubrefianți și o grămadă de alte minunății. Vladimir este capul nebuniilor?! I-am zis eu văzând că ea nu se sfiește să vorbească despre asta.

–          Nup, eu sunt cea care a deschis calea spre o viață intimă neîngrădită, Vlad nu face altceva decât să mă iubească și să mă adore de când cu aceste jucării. J Astfel nu are motive să mă înșele.

–          Ei, dar crezi că totul se rezumă la sex?! I-am spus eu.

–          Nu, dar contează, și știi și tu asta.

–          Ei, dar de ce îmi spuneai că nu este orice sex shop și că este un SexShop Deluxe? Am întrebat eu.

–          Păi… SexShop Deluxe oferă o colecție de jucării erotice de lux pentru viața intimă. Ceea ce îmi place este că acest magazin online garantează livrarea discretă și rapidă și pe deasupra oferă gratuit gel și baterii. Știu că nu este mult, dar cum ar fi să alerg prin oraș pentru bateriile potrivite?! SexShop Deluxe este ca un partener de zi cu zi pentru jocuri erotice de lux și de nebănuit. În fiecare săptămână ei pregătesc o ofertă specială, numită „produse la vânzare”, cu jucării erotice variate care aduc în dormitor experiențe noi și un sex mai bun. Colecția SexShop Deluxe oferă lux la prețuri mici, toate împreună cu un cadou gratuit. Super, nu?

–          Da, cred că da… nu mă pricep. Și viața voastră initimă s-a îmbunătățit de când cu aceste jucării?! Am întrebat eu.

–          Nu doar că s-a îmbunătățit, dar a explodat, când suntem doar noi doi, pasiunea și iubirea este la cote maxime. Aceste jucării ne-au făcut să ne cunoaștem și să ne iubim așa cum nu am făcut-o niciodată. Jucăriile ne-au unit și mai mult. Și ne iubim, altfel poate că nu am fi făcut acest pas.

–          Super… interesant…

În acea noapte am adormit gândindu-mă la jucăriile din sertar. Pentru asemenea jocuri ai nevoie de curaj, dar mult mai mult, ai nevoie de un partener pe măsură, o relație solidă bazată pe dragoste… Să vă spun cum am poreclit-o?! Prințesa Deluxe. 🙂

SexShop