Atârnă…

trandafiri-pe-perete

Pe perna mea astăzi atârnă florile dorului,

Nu știu cine le-a pus acolo,

Cert este că-mi dau fiori.

Miros a dragoste și speranță

Și totuși îmi macină sufletul la interior.

Florile dorului sunt înșelătoare,

Par frumoase, gingașe,

Ca oricare alte flori,

Însă înăuntrul lor se ascund lacrimi de sânge,

Păreri de rău… cuvinte grele,

Toate visurile spulberate de el…

De mine… de noi,

Nu mai există noi!

Scutur perna de dorul cu parfum de rouă

Și o arunc nervoasă înapoi în pat.

Am plecat de lângă ea,

Îmi aduce aminte de el.

Până și pernei mele îi e dor de el,

De mult nu și-a mai pus obrazul pe noi,

De mult nu i-am mai simțit parfumul dulce de tabac și mosc.

Buzele lui nu ne-au mai căutat

Și vocea nu ne-a mai alintat.

Ne iubea în egală măsură,

Perna îl odihnea,

Alina îl înnebunea.

Unde ești TU…?!

Ai plecat și ne-ai lăsat în urmă!

Dar nu-i nimic,

În curând voi găsi un alt stăpân pernei și inimii mele.

Arunc florile dorului etern

Și le înlocuiesc cu gândurile bune.

Speranța mă caută prin așternuturi,

Ar fi cazul să o las să mă găsească!

Acum!

Dincolo de aparențe…

Sunt sigură că dincolo de aparențe,

Se află un suflet, sensibil și dulce.

Dar mă întreb, de ce nu vrei să îl arați?

Ce te reține?!

Ce te face să crezi că aceste aparențe

Ți se potrivesc și te avantajează?!

Expresiile te trădează…

Vrei să pari sigură,

Dar în adâncul sufletului

Ești de o fragilitate deosebită.

Vrei să pari fericită,

Dar seara, când pui capul pe pernă,

Te îmbrățișează singurătatea.

Vrei să pari mulțumită,

Dar lacrimile ți se scurg

Pe lenjeria din mătase,

De culoarea inimii albastre.

Vrei să pari puternică precum o stâncă,

Dar iubirea te înfricoșează.

Vrei să pari veselă,

Dar tristețe ți se scurge prin toți porii.

Ți se citesc pe chip toate temerile.

Din spatele zâmbetului,

Contrar dinților tăi albi,

Buzele-ți sunt înfometate de sărutări.

Ai vrea să iubești,

Dar nu știi cum să o faci mai bine.

Ți-e teamă să te lași purtată de valul pasiunii,

Intensitatea ardentă a inimii

Te îndeamnă să pui câte un pas înapoi.

Dă-ți jos măștile, renunță la ele,

Rând pe rând, aruncă-le una câte una,

Și vei simți eliberarea.

Vei vedea că încet, încet,

Grimasele ascunse se vor relaxa,

Chipul tău îș va redobândi naturalețea

Și va reflecta întocmai ceea ce simți.

Nu te speria că durerea

Te va schimonosi la față,

Este cel mai firesc simțământ,

Dă-ți voie să simți,

Este tot ce contează.

Într-o zi te vei simți liberă,

De tot și de toate,

Și-atunci vei putea zâmbi,

Pentru prima dată,

Cu toată inima.

Atunci vei realiza că viața este frumoasă,

Și că merită trăită.

Trăiește fiecare minut,

Ca și cum ar fi ultimul!

O singură viață ai,

Nu o irosi ascunzându-te!