Toamnă gri

74104_10151183901131319_678757314_n

Ce toamnă gri, ce viață gri,

Ce sentimente gri îmi izbucnesc în piept.

Mi se oprește respirația, vocea mi se gâtuie,

Ochii îmi orbesc de atâta gri.

Plânge cerul ne-ncetat de două zile,

Să urce cineva la el să-l dea cu puțin ruj aprins.

Poate așa o să-nceteze să mai lăcrimeze,

Atât de abundent, atât de violent.

Plânge cu culoarea griului apăsător,

Căci ploaia e gri și ne îmbracă și pe noi în gri.

Toamna e și ea înveșmântată în gri,

Nicio rază de soare nu o pătrunde,

Frunzele nu mai sunt ca odinioară

Cărămizii și galbene, au putrezit,

Au trecut prea dintr-o dată din verde-n gri.

Copacii arată ca niște strigoi fioroși,

Se strâmbă la noi, ne-amenință cu ghearele crengilor

Ascuțite de vreme, ce siluete schiloade aveți.

Gri este culoarea tristeții, culoarea amărăciunii,

Culoarea durerii cele mai drastice din lume.

Afară-i vijelie, e frig, o atmosferă vitregă,

Vântul înțeapă și înjunghie, plesnește fața aspru,

Cântecul strigător al naturii este de-a dreptul sumbru.

Toamnă ploioasă, ești gri, ești urâtă, ești rea,

Cum ai putea tu să ne alini sufletele?!

Altă dată erai dulce și blândă, colorată, frumoasă,

Erai un cântec de privighetoare măiastră.

Acum ești gri, parcă ne prevestești tristețile,

Parcă ne anunți din timp bolile și problemele.

Mă faci să plâng, de ce te încăpățânezi să plângi cerule?!

Șterge cenușa, șterge griul din tine, înseninează-te.

Chiar dacă lași soarele să fie cu dinți,

Măcar tu să fii albastru pufos și senin.

O, toamnă gri, pictează-te iarăși în culori calde.

Suflete pereche

tandrete

Îmi odihnesc trupul pe pieptul tău,

Ce cald și ce tandru ești,

Emani iubire și tandrețe,

Ce bine mă simt, ce fin ești,

Îți iubesc corpul și zâmbetul,

Ador privirea ta seducătoare,

Ce buze pline și ce dulci…

Ești zeu, ești om, sau ce tu ești?

Îți simt palma suvă cum îmi

Mângâie creștetul, îmi șoptești

La ureche vorbe de dor, de-amor.

Respiri, trăiești acum cu mine

Nu doar clipa, ci eternitatea toată,

Aș vrea acest moment să nu

Se mai sfârșească niciodată.

Să stăm așa îmbrățișați de-a pururi,

Să ne privim în ochi neîncetat,

Să te adulmec, să-ți inspir aroma.

Aroma ta din lemn de mosc, tabac,

Ceva cedru și chiar ambră.

Ești puternic, te simt cu toată ființa,

Ești al meu, acum și mereu,

Suntem doar noi, numai noi doi.

Suflete pereche, același trup,

Același gând, același dor,

O unică și veșnică iubire.

Mă întreb oare atunci când vom

Muri… așa cum se moare deobicei,

Oare ne vom mai întâlni acolo, dincolo?

Acolo la Dumnezeu, dacă ne merităm

Locul și viața veșnică,

Sau poate ne vom despărți.

Dar știu că ce a unit Domnul,

Omul nu poate despărți și…

Prin urmare poate că nici moartea.

Privim același cer, ne rugăm aceluiași

Dumnezeu; pășim sincron pământul,

Avem aceleași vise, aspirații

Și chiar dacă ne mai ciondănim,

Știu că ne iubim și facem dragoste

Ca nimeni alții, cu pasiune și iubire.

Te ador suflete minunat…