Cine Ea?

2b0d30dc081f22cf45211fe1a6563417

Cine e EA?

Mereu s-a întrebat! Cine e Ea? Nu s-a născut din dragoste! Nu-și știe originea paternă. Nu a cunoscut niciodată afecțiunea unui tată devotat. Nu a venit pe lume din dragoste, ci a luat naștere din dorință, din pasiune, din poftă. Nu inocența a procreat-o, nu legătura dintre două suflete, ci legătura dintre două trupuri. Nu a cerut să se nască, nu a cerut să trăiască și totuși a făcut-o. Cum a luat prima gură de aer, s-a agățat de viață cu dinții. A devenit alinarea și pedeapsa celor din jur. A devenit ancora mamei ei, fericirea bunicului, veselia prietenilor, exemplul cunoscuților și otrava iubiților. Era un copil, habar n-avea că viața avea să-i dea de toate – bucurii, dezamăgiri, probleme, greutăți, lecții, dar și experiențe minunate, pe care le păstrează cu sfințenie în suflet. Le-a strâns pe toate, le-a adunat, le-a clasificat, pe unele le-a păstrat, pe altele le-a aruncat și totuși… astăzi se întreabă cine ea?!

Cine e Ea? De unde vine și încotro se îndreaptă? La ce visează? Ce-și dorește? Ce urmărește? Cum e ea? E bună? E rea? E frumoasă? E urâtă? E deșteaptă? E proastă? Cum e? A cui e? Își aparține sau le aparține. În fața ei sunt o grămadă de drumuri. Unele întunecate, altele luminoase! O atrage greul, o atrag enigmele, o atrag provocările și se aruncă în mijlocul lor bucuroasă. Niciodată n-a ales calea ușoară și niciodată n-a făcut așa cum ar face toată lumea. A fugit de când se știe de turmă! Nu se regăsește în ea! Mulțimea o sperie! Întotdeauna a ridicat capul mai sus decât ceilalți și a țintit mai sus decât au încurajat-o alții. Este o încăpățânată, nu ascultă pe nimeni și acolo unde este marea mai tulbure, se aruncă în valurile ei! Îi place să încerce pericolul, să îl testeze, să se joace cu el și își asumă fiecare daună pe care singură și-o aduce sufletului său plămădit din bine și rău. Binele nu o impresionează prea mult. Frumosul o plictisește. Ușorul nu o interesează. Nu știe să trăiască lin și nici nu vrea.

Și totuși cine este Ea? Urmează să descopere! Încă mai are de trăit, încă mai are de iubit, încă mai are de experimentat, încă mai are de testat, încă mai vrea să se joacă, încă se mai are pe sine. Când nu o să-și mai aparțină, probabil că din afară o să observe mai bine cine este ea. Oricum, nici nu este disperată să afle. Se lasă purtată de viață și are de gând să meargă înainte, până-n pânzele albe. Căci pânzele albe o vor învălui cu răcoarea lor și o vor face să-și dea seama că viața ei nu a fost o irosire de sine. Atât timp cât va continua să dăruiască, viața ei va avea întotdeauna sens… cel puțin pentru alții, dacă nu pentru Ea.

Substitui dragostea cu ciocolata…

image

       Mananc ciocolata, multa, felurita, de toate aromele si toate texturile. Mi-e o foame de dragoste, de-mi tremura amintirile in suflet. Nu stiu ce e cu mine… parca sunt posedata, de parca noaptea ma viziteaza „Zburatorul” si-mi fura somnul, si-mi fura linistea. Incerc sa substitui dragostea cu ciocolata… imi iese si nu-mi iese… ciocolata e dulce, e fina, e voluptoasa ca iubirea… imi hraneste trupul, imi amorteste dorinta… dar in acelasi timp, nu va putea vreodata sa inlocuiasca niste ochi negri care ma privesc cu drag.
      Incerc sa-mi umplu dorul de El… un el, care mi-a facut candva viata mai senina. Asociez aroma ciocolatei cu cafea, cu saruturile lui tari si moi, deopotriva. Nu incercati sa ma intelegeti, stiu eu ce spun. El mirosea tot timpul a ciocolata, o ciocolata invaluita in piele si tabac… straniu parfum, dar nici acum nu mi-a iesit din carne. Daca-mi miros incheietura mainii, inca ii simt prezenta. Sunt nebuna? Probabil… nebuna de dorul lui.
     Si gustul catifelat al ciocolatei imi aminteste de el, de palmele lui. Avea maini magice. Stia sa ofere tandrete, protectie si in acelasi timp barbatie. Mangaierile lui erau unice, de neuitat… posibil sa le fi uitat pe unele dintre ele, altele au ramas marcate pe piele, ca niste tatuaje pline de semnificatie. Ciocolata, multa ciocolata… alina-mi cu dulceata ta, pofta nebuna de el. Sterge-mi din minte amintirile, smulge-mi din suflet simtirile si reda-mi libertatea… reda-mi nebunia, reda-mi dezinvoltura… reda-mi exuberanta…
      M-am prostit… asa face dragostea, prosteste. As fi putut sa beau, m-as fi imbatat, m-as fi culcat si-as fi uitat… pana a doua zi… dar prefer sa ma droghez cu ciocolata… dac-as putea, mi-as injecta-o in vene, asa poate i-as simti din nou prezenta. Intr-un fel ciocolata mi-l alunga, dar il si apropie… ma face sa-l uit si ma face sa mi-l reamintesc de fiecare data… parca mai viu ca niciodata.
     Ciocolata… imi substituie dragostea, dar nu si prezenta lui. Ce fac? Simt ca-s la un pas de nebunie. Se moare din supradoza de ciocolata?!