Biblioteca Literelor Stacojii

Măritul maestru de isprăvi 2.o, Chinezu, a lansat o frumoasă acțiune numită Biblioteca Bloggerului Român. Această Bibliotecă presupune centralizarea cărților pe care bloggerii români le-au citit în anul 2013. Noi nu trebuie decât să facem un top 10 al cărților pe care le-am citit; dacă au fost mai puține, atunci topul va fi mai mic; dar dacă am citit mai multe, atunci le vom numi pe toate. Dar în top 10 intră cele mai frumoase cărți, bine, cele care ne-au plăcut nouă cel mai mult. Așaaa, facem topul, scriem articolul și i-l trimitem lui Chinezu până pe 31 ianuarie, ora 23:59. Apoi Chinezu centralizează topul, face calculele și ce mai trebuie, ne trimite nouă email cu rezultatele și împreună vom publica topul celor mai iubite cărți. Dar nu publicăm așa oricum, ci toți o dată, în aceeași zi, la aceeași oră. Fain, nu?! Împreună o să creem un manifest fără precedent, cred eu. Îmi place mult această „invenție” a lui Chinezu pentru că în primul rând instigă bloggerul la lectură, împreună facem cunoscute cele mai frumoase și mai citite cărți și astfel toată lumea are de câștigat. Pe mine toate aceste topuri m-au făcut să îmi notez o mulțime de cărți pe care sper că le voi citi în viitorul apropiat.

Chinezu

Acum că am trecut peste partea introductivă, trebuie să mă gândesc ce cărți am citit eu în 2013 și să dea naiba dacă mi le amintesc pe toate. Dar voi încerca să fac un excercițiu de memorie și astfel să mi le amintesc pe marea majoritatea. De citit am citit dintotdeauna, dar în ultimii ani m-am cam înstrăinat de acest obicei. De ce?! Din lipsa de timp în primul rând. Apoi cred că din comoditate. Dar pe la jumătatea anului 2013 am câștigat prima mea tabletă și de atunci mi-am făcut un program, în fiecare noapte de la 23:00 până la 02:00 noaptea, citesc pe tabletă. Știu că probabil îmi veți sări în cap, dar îmi place foarte mult. Important este că citesc, nu?! Mi se pare mult mai comod și mai odihnitor. Oricum, de când cu tableta, citesc mai mult ca niciodată.

Așa că, haideți să vă mărturisesc topul meu, cu strângere de inimă, cred că sunt cam puține cărți. 🙂

Top 10 cărți citite de mine:

 

  1. Jocurile Foamei (întreaga trilogie) de Suzanne Collins;
  2. Instrumente Mortale (primele trei cărți) de Cassandra Clare;
  3. Cântec de gheță și foc (în 2013 numai primul volum, acum sunt la cel de-al doilea) de George R.R Martin;
  4. Parfumul de Patrick Suskind;
  5. Saga Amurg (toată seria) de Stephenie Meyer;
  6. Maria de Marek Halter;
  7. Memoriile unei gheișe de Arthur Golden;
  8. Aleph de Paulo Coelho;
  9. Suleyman Magnificul și Sultana Hurrem de Isaure de Saint Pierre;
  10. Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde;

 

  Alte cărți:

  • Conspirația Satanei de Sir Gaby;
  • Secretele Monarhilor de Michael Farquhar;
  • Despre Lucrurile Ultime de Otto Weininger;
  • Maitreyi de Mircea Eliade;
  • Îngeri și Demoni de Dan Brown;
  • În numele prințesei moarte de Kenize Mourad;
  • Jurnalele Vampirilor (doar primul volum) de L.J. Smith;
  • Amintirea curvelor mele triste de G.G. Marquez;
  • Despre dragoste și alți demoni de G.G. Marquez;
  • Veronika se hotărăște să moară de Paulo Coelho.

După cum vedeți numai 20 de titluri, dar sunt mai mult de 20 de cărți, să nu râdeți de mine. 🙂 Eu mi-am făcut topul, acum vă rog pe voi dragi bloggeri, de la mic la mare, să participați și voi la acest manifest. Haideți să vedem împreună care sunt cele mai iubite cărți și astfel să îi încurajăm și pe alții să citească, pentru că nimic nu ne îmbogățește mai mult decât lectura unor cărți bune.

          Haideți, curaj, multe sau puține, fiți mândri că ați citit și numiți cărțile pe care le-ați citit în 2013. Succes, vă pup! :*

Portretul lui Dorian Gray

  dorian-gray-original        

         Astăzi vreau să vă fac încă o recomandare de film și anume ”Potretul lui Dorian Gray” (The Picture of Dorian Gray), este un film britanic din 2009, genul dramă horror. Este o ecranizare după romanul lui Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Gray, prima ecranizare a cărții a apărut în 1945, însă această versiune regizată de Oliver Parker și avându-l ca actor principal pe Ben Barnes în rolul lui Dorian Gray, îndrăznesc să spun că este cea mai reușită și chiar întrece cartea.

 pdg

 

         Am văzut filmul de trei ori, iar cartea am citit-o de două ori și fără să fiu absurdă pot afirma că filmul întrece cu mult cartea, cel puțin din punctul meu de vedere. Povestea lui Dorian Gray tratează o dorință care circulă dintotdeauna prin mintea oamenilor de pretutindeni, tinerețea veșnică. Și astfel acțiunea începe când tânărul Dorian Gray revină în sânul Londrei păcătoase, după o copilărie grea și plină de violență fizică, pentru a-și lua în primire moștenirea lăsată de unchiul său, cel care l-a și chinuit în primii ani ai vieții sale. În Londra intră un tânăr frumos sufletește și la chip, modest, cuminte, chiar naiv, dornic și plin de speranță, pentru a începe o nouă viață lipsită de griji și de restricții. Aflat în mijlocul unor oameni distinși, cu putere financiară, Dorian încearcă să se intergreze ajungând să se împrietenească cu carismaticul lord Henry Wotton (Colin Firth). Henry este cel care practic îl prezintă întregii societăți și îl introduce într-o lume cu adevărat seducătoare pentru Dorian. Ajuns cunoscut, pictorul Basil devine impresionat de frumusețea și inocența lui Dorian și îi propune acestuia să îi facă un portret perfect. Un portret care să imortalizeze pentru totdeauna frumusețea și sufletul excepțional al lui Dorian. Sedus peste măsură de propria sa imagine oglindită în portret, Dorian mărturisește cu toată ființa sa că și-ar vinde sufletul pentru a rămâne veșnic la fel de tânăr și de frumos cum era în pictură. Acele vorbe rostite de parcă ar fi fost o incantație menite să impresioneze diavolul, îl vor face pe Dorian să nu îmbătrânească și să nu se urâțească… Pictura se dovedește a fi un real succes, ea redând în totalitate calitățile eroului. Tabloul va avea pentru puțin timp un loc de cinste în imensa casă a lui Dorian, pentru că pictura ascunde un secret de neimaginat și astfel Dorian o ascunde în pod…

 dorian_gray04

 

          Nedespărțit fiind de aristocratul Henry ajunge să fie influențat de acesta în tot felul de acțiuni și pariuri. Henry este un bun cunoscător al oamenilor și știe foarte bine punctele slabe ale fiecăruia, un manipulator înăscut, și astfel va reuși să îl introducă pe Dorian într-o lume care nu va face altceva decât să îl dezumanizeze. Cu timpul, Dorian se implică în numeroase aventuri, care mai de care mai scandaloase, ajunge să se culce cu toate doamnele măritate, singure sau văduve din lumea bună, ba chiar cu fiicele acestora, organizează petreceri revoltătoare cu multă băutură, femei desfrânate, băieți homosexuali, ajungându-se chiar la a face dragoste cu bărbați și chiar acte de masochism. Dorian frecventează des bordelurile celebre cu Henry, ajunge să fumeze opium, se droghează și încet, încet inocența lui se șterge, trecând în tabăra răului. Deși se îndrăgostește de o actriță săracă, o necinstește și îi promite că o va lua de soție, el nu o va face niciodată, fiind influențat tot de Henry. Fata se sinucide și de atunci, Dorian se schimbă iremediabil. Nu mai simte remușcări și practic ajunge să nu mai aibă conștiință.

 56_1_01

 

          În timp ce sufletul său se degradează, tabloul său nu îl mai întruchipează pe frumosul Dorian, ci un Dorian care cu fiecare desfrânare sau păcat devine un monstru în pictură. Astfel dacă Dorian se rănea, tabloul sângera, iar rănile sale se vindecau instantaneu. Tabloul preia practic tot răul lui Dorian, răul și bătrânețea acestuia.

          Dorian reușește chiar să distrugă rapid tot ce atinge, acțiunea se accentuează când Dorian are o aventură cu Basil. Pictorul este de-a dreptul îndrăgostit de el. La primele semne de degradare, Dorian ascunde tabloul în podul casei, dându-și seama că acesta întruchipează sufletul său putred. Basil își dorește foarte mult să prezinte acel tablou la o expoziție și ajunge să îl preseze neîncetat pe Dorian să îi arate tabloul. Exasperat de insistențele acestuia, Dorian îl invită pe Basil în pod, unde îi dezvăluie secretul său, arătându-i tabloul. După care îl ucide și-i aruncă trupul, cu multă greutate, într-un râu.

         Amenințat de propriile fapte Dorian părăsește Londra și se întoarce după 20 de ani. 20 de ani care pe chipul său nu se vedeau, el arătând la fel de frumos și de tânăr ca atunci când avea 18 ani. Toți au rămas înmărmuriți de apariția lui Dorian, toți erau afectați de timp, cu toții bătrâni, numai Dorian nu. Lordul Henry are acum o fiica care îi trezește un interes sincer lui Dorian. Cade și ea pradă farmecului răpitor al lui Dorian și se îndrăgostesc. Dorian ar fi vrut să își schimbe viața, însă bătrânul său prieten conștient de defectele și de puterea distrugătoare a lui Dorian, va face totul pentru a împiedica împlinirea acestei iubiri. Dorian moare ”ajutat” de Henry, iar odiosul tablou revine la forma inițială… întruchipându-l pe minunatul și frumosul Dorian.

25_portretulGRADIENT_36f6da5d7e

           Cartea prezintă câteva diferențe majore… în primul rând înfățișarea lui Dorian, fiica lui Henry nu există, iar faptele sale scandaloase nu sunt atât de accentuate, unele dintre ele lipsesc cu desăvârșire, se păstrează în schimb mitul frumuseții și al tinereții veșnice.

            Vă recomand cu mare drag acest film, Portretul lui Dorian Gray, în primul rând pentru că este un film excepțional, o poveste clasică cu numeroase învățăminte. Mie mi-a plăcut extraordinar de mult, iar actorul ce-l întruchipează pe Dorian, deși nu este un zeu ca și trup, are un chip fantastic, un zâmbet fermecător și o privire cu adevărat răpitoare, are ceva demonic în ochi, ceea ce îl face pe Ben Barnes să joace rolul lui Dorian Gray într-un mod apoteotic.

            Vizionare plăcută, dragii mei!