Cine?

Mai mult decât am reușit,

N-aș putea să fac.

Mai mult decât ofer deja,

Nu am ce să mai dau.

Mai mult de atât,

Nu pot.

Atât sunt…

Altfel mă consum,

Ajung la epuizare

Și încep să nu mă mai recunosc.

Iar eu vreau să mă recunosc,

Când mă uit în oglindă,

Să zâmbesc,

Să-mi placă ce văd,

Să mă simt mândră

Că cea din imagine sunt eu,

Cea reală,

Cea pe care o plac oamenii,

Nu eu, cea ascunsă de ochii lumii.

Obișnuiesc să ofer,

Uneori parcă prea mult

Și uit să-mi ofer și mie

Câte ceva…

Uit să-mi ofer timp,

Îl dau altora,

Uit să-mi ofer mulțumire,

Mulțumesc mai mult oamenii dragi,

Uit uneori să mă iubesc,

Pentru că-i iubesc atât de mult pe ceilalți.

Uit de mine,

Dar oricât aș uita de mine,

Mereu reușesc să mă regăsesc.

Eu îmi sunt cea mai apropiată ființă,

Oricât m-aș bizui pe alții,

Eu sunt persoana pe care mă pot baza,

Eu sunt cea care mă poate ajuta

Și uneori,

Nimeni nu mă poate iubi ca mine.

Poate doar mama,

Dar asta este altă poveste.

Uit de mine cu bună știință,

Dar în final mă întorc tot la mine,

Căci eu mă aștept mereu cu brațele deschise,

Eu mă aștept cu o vorbă bună,

Cu un pahar de lapte cald,

Sau cu o mie de consolări.

Nu-mi găsesc scuze,

Mă oblojesc singură,

Îmi găsesc alinarea

Atunci când oamenii nu vor să o facă

Sau nu au timp.

Căci în fond,

Dacă eu nu mă iubesc,

Cine să o facă?!

Jocurile Foamei

2

Uitasem să vă spun, am terminat de citit acum vreo două săptămâni trilogia „Jocurile Foamei” de Suzanne Collins și am văzut și cele 2 filme apărute până în prezent. Ce să spun, vă recomand aceste cărți, iar filmele după ce citiți cărțile! De ce?! Pentru că la început, filmele ar părea o nebunie dacă nu ești familiarizat cu povestea. Cred că există cele mai mici diferențe între cărți și filme, dintre toate poveștile citite și văzute de mine, iar filmele nu fac altceva decât să întregească imaginile formate din lectura cărților.

Mi-au plăcut cărțile teeeribil de mult, mult de tot. Întreaga poveste este extrem de bine gândită și foarte captivantă. Cărțile sunt dinamice, pline de suspans, pline de acțiune, cu intrigi bine conturate, pline de întâmplări neașteptate, întorsături bruște menite să facă firul epic și mai savuros, iar deznodământul surprinzător. Cărțile sunt mult mai bune decât filmele, în primul rând personajele sunt construite mult mai frumos, atât fizic cât și psihic și sufletește; apoi, misterul care învăluie fiecare capitol, fiecare rând și fiecare întâmplare, este mult mai mare și mai accentuat. Consider că regizorul filmelor a făcut tot ce a putut, a surprins esența, oarecum, însă cărțile sunt o adevărată capodoperă.

Vă spun sincer, dacă nu aș fi citit cărțile înainte, filmele nu cred că mi-ar fi plăcut, nu cred că aș fi trecut de prima jumătate a primului film. În primul rând pentru că ritualul dinaintea Jocurilor Foamei este relatat pe repede înainte și cam alambicat. Te întrebi, de ce?! Filmul nu redă scopul ritualului dinaintea Jocurilor, nu ne face să înțelegem cultura celor din Capitoliu. M-aș fi întrebat, de ce peruci, de ce culori pestrițe, de ce haine extravagante?! Când în afara Capitoliului era o sărăcie lucie. Cărțile explică aceste detalii, filmele nu. În cărți lupta din inima sălbăticiei este relatată apoteotic, în filme… lasă puțin de dorit, mi-ar fi plăcut să se insiste mai mult pe talentele excepționale ale frumoasei Katniss. Iar Peeta, e cam prea nevolnic în filme, l-aș fi vrut mai activ, mai expresiv, mai complex, așa cum este în cărți.

Sunt diferențe dar și anumite completări minore între cărți și filme, cu toate acestea eu vă recomand cărțile din tot sufletul. Cred că este povestea care m-a impresionat cel mai mult în ultimii ani. Cineva spunea că „Jocurile Foamei” sunt genul de cărți pe care le citesc coafezele. Ei bine nu este așa, chiar sunt niște cărți de la care avem multe de învățat. Prin Jocurile Foamei înțelegem ce înseamnă altruismul, lupta pentru supraviețuire, noțiunea de suflet și viață, libertatea, speranța, iubirea, sacrificiul, supraviețuirea, pericolul, și adevărata esență a vieții. Toate acestea le găsiți și le puteți învăța din cărțile „Jocurile Foamei”. Aceste cărți instigă la gândire, la prețuirea vieții și a oamenilor pe care îi iubim.

            Să vă spun povestea Jocurilor Foamei?! Cred că nu are rost, vă sfătuiesc să cumpărați cărțile, le găsiți la reducere într-o mulțime de librării online, sau dacă totuși nu puteți să le cumpărați, le găsiți pe Scribd, gratuit. Aștept părerile voastre după ce citiți cărțile și vedeți filmele, merită. Lectură plăcută!

De la speranță la puterea exemplului…

    eveste.ro

         De curând am terminat de citit trilogia Jocurile Foamei de Suzanne Collins, ieri și astăzi am văzut și primele două filme, după primile două cărți. M-au impresionat, diferențele dintre cărți și filme sunt mici, infime. Deși cineva spunea că trilogia este genul acela de carți pe care le citesc coafezele, eu aș tinde să îl contrazic, povestea este redată exelent, cu o intrigă pe măsură. Este impresionant pentru că are la bază patru cuvinte puternice, importante pentru omenire: SPERANȚĂ, SOLIDARITATE, SACRIFICIU și LIBERTATE! Câți dintre noi găsim speranța în frică, câți reușim să mai fim uniți la vreme de revoltă, câți suntem în stare să ne sacrificăm pentru omenire sau pentru cineva drag?!

         Sacrificiul, mult mai puternic decât moartea. Speranța, mult mai puternică decât frica. Aceste puteri le avem în noi, sunt puternice, întăresc, fac minuni, dar câți dau frâu liber acestor puteri?! Tu te-ai sacrifica pentru cineva?! Ți-ai risca echilibrul și confortul pentru o speranță mai mică decât un fir de nisip și totuși, mai ardentă decât focul?! Răspunsul cred că este NU! În zilele noastre nu se mai sacrifică nimeni pentru nimeni. Deși, dacă privim în urmă, am făcut-o, ne-am sacrificat, ne-am revoltat și am luptat, în primul rând pentru LIBERTATE. Libertate fără de care nu ne-am mai simți oameni, ci animale captive și domesticite. Am fost cândva și noi închiși, ținuți în frâu prin foamete și frică, dar am luat frâiele și-am reușit să rupem lanțurile, eliberându-ne. Dacă acum este mai bine, nu știu. Nu am prins vremurile în care mâncarea era dată cu rația, în care munceam fără să reușim să agonisim nimic, în care ni se dădea apă, energie electrică și televiziune cu porția. Nu am prins, dar știu ce-au simțit părinții noștri, bunicii noștri, cei care au luptat și au devenit revoluționari. Revoluționarii care ne-au câștigat libertatea. Acum avem libertate de nu știm ce să facem cu ea, am depășit până și granițile ei nelimitate. Acele granițe încălcate care ne-au făcut de rușine, ne-am mocirlit și ne-am afundat în prostie. Înainte aveam un scop, acum nu-l mai avem. Profităm pur și simplu. De ce?! De tot!

        Fără speranță și cu libertate ce suntem?! Mulțime… oameni fără căpătâi, care pleacă de nicăieri și se îndreaptă spre nicăieri. Trăim, dar nu lăsăm nimic în urmă, puțini sunt cei care reușesc să creeze, să facă ceva, să lase ceva moștenire omenirii. Pentru că mai mult decât noi înșine, contează generațiile viitoare care ne vor urma. Generații pe care le putem inspira sau îi putem transforma în niște proști, încă dinainte de a se naște. Puterea exemplului, de asta avem nevoie. Fiecare dintre noi trebuie să-și dorească să fie un exemplu pentru celelalt. Doar așa vom evolua de la stadiul de mulțime, la oameni adevărați, făcuți din trup, suflet și rațiune. Foarte puțini au cele trei particularități, unii sunt din trup și suflet, alții numai din trup și rațiune. Lipsind o singură particularitate, destabilizăm echilibrul firesc. Ce bine ar fi dacă de mici i-am educa pe copii noștri să se îngrijească atât de trup, cât și de suflet și de minte. Doar așa vom deveni exemplu și vom realiza moștenirea lor. Și astfel îi vom răsplăti pe predecesorii noștri pentru libertatea pe care ne-au redobândit-o.

          SPERANȚĂ – SOLIDARITATE – SACRIFICIU – LIBERTATE – PUTEREA EXEMPLULUI!

Fotograf nuntă – Jadoris.com

Dacă Dumnezeu nu mi-ar fi deschis calea spre psihologie, filosofie și blogging, cel mai mult și cel mai mult mi-ar fi plăcut să fiu o artistă fotograf. De ce?! Pentru că fotografia spune mai multe decât 1000 de cuvinte, pentru că fotografia este nemuritoare și îngheață în timp amintirea, împreună cu sentimentele și emoția surprinsă. Arta fotografică nu este cu nimic mai prejos decât literatura, poezia, filmul sau muzica, ba din contră, aș spune că fotografia este cu mult mai complexă decât oricare dintre ele. Fiecare om o poate interpreta și reinterpreta în fel și chip, pe baza ei se poate naște și poezia, și povestea, și filmul, și muzica. Doar privid fotografia, îți vei da seama de tot ce a vrut ea să nască: dragoste, frumos, emoție, dor, tristețe, nefericire, artă, câte și mai câte. Nu trebuie decât să fii puțin deschis și astfel fotografia îți va pune la picioare o lume nebănuită.

În curând postul se va încheia, sărbătorile vor trece la fel de repede cum au sosit. Multe povești de dragoste se vor înfiripa în această perioadă și astfel îndrăgostiții vor avea liber să se căsătorească, în orice zi a anului, cu excepția zilelor de post. Ador nunțile, încă nu am avut una și pentru mine, dar am fost însă invitată, și da, le ador. Mai ales cuplul de miri îi iubesc și astfel ajung la concluzia că neapărat trebuie să existe și o echipă de fotografi care să surprindă întocmai momentele cele mai frumoase și mai emoționante ale nunții. Fotograful este cel care va realiza dovezile nunții, fotografiile fiind acele amintiri nemuritoare. Doar privind fotografiile de la nuntă vei rememora la nesfârșit emoția de atunci. Și dacă sunt păstrate cu sfințenie, de ele se vor putea bucura și copii, și nepoții și chiar și strănepoții. Tare mult mi-ar fi plăcut să fiu fotograf și să merg sâmbătă de sâmbătă la nunți, să îi fotografiez și să mă hrănesc cu fericirea lor, cu frumusețea lor, cu emoția lor și cu bucuria lor. Nimic nu-ți oferă acea doză de optimism și de pozitivitate, decât fericirea unor oameni îndrăgostiți.

Nunta

Cu această ocazie vă recomand echipa Jadoris.com, Fotograf Nunta In Timisoara, Sibiu, Cluj, Brasov. Echipa Jadoris este formată din Adina și Andrei, niște tineri frumoși, uniți de o dragoste pătimașă, dar și de iubirea pentru fotografie. Probabil că fotografia i-a unit și i-a făcut să fie un cuplu atât de solid. Când împarți aceeași pasiune cu cineva, fără să vrei devii ca unul cu celălalt. Lor le place extrem de mult să spună povești prin fotografii și, spun ei, se bucură de fiecare poveste ca și cum ar fi a lor. Ei reușesc să surprindă spontaneitatea, imprevizibilul și momentele unice, și încearcă, împreună, să redea povestea în modul lor unic și inconfundabil, o poveste ce va dăinui peste ani. Adina și Andrei sunt din Sibiu, dar se deplasează, pentru a fi prezenți la o nuntă, oriunde în țară și-n străinătate, totul din iubire pentru oameni și fotografie.

Dacă nu sunteți convinși, vă sugerez să aruncați un ochișor pe galeria lor de fotografii de nuntă, foto ședințe de familie, portofolii, dar și peste celelalte ședințe foto pe care ei le-au realizat cu măestrie.

         Îngheață-ți nunta și dragostea în timp, cu fotografiile realizate de Adina și andrei. 🙂

Photography

Se caută Cenușărese pentru pantofi de poveste

        Lume lume, blogolume se caută Prinți și Cenușărese, numai unul și una pentru pantofii magici de la Leofex.ro. Ești iubitori de pantofi, visezi la pantoful de cristal care să îți facă viața mai frumoasă?! Consideri că o ținută fără un pantof de calitate nu este completă?! Atunci ai poposit unde trebuie! Aici găsești pantofii mult visați, aici ai ocazia de a-i purta și în plus ești plătit pentru asta! Strașnic nu?!

       Leofex.ro prin Campania Shoe Tester angajează cu contract de colaborare, 20 de persoane, fete și băieți, pentru a îndeplini rolul de tester pentru pantofi din colecția nouă, primăvară-vară 2013!!

 vizual-testatori-pantofi-national

 

 

                   Ce trebuie să faci?!

         Păi este simplu, depune-ți CV-ul pe adresa de email ( cariere@leofex.ro) în care să specifici următoarele: vârsta, sexul, numărul pe care îl porți la pantofi, greutatea și modelul de pantofi pe care dorești să îl porți din colecția primăvară-vară 2013. Dacă ai puțin noroc și dai dovadă că ești o persoană pasionată de pantofi și modă, atunci vei fi selectat în marea campanie și astfel vei purta perechea de pantofi dorită, timp de o săptămână și în pluuuus vei fi remunerat cu suma de 150 de lei!!

Iar tu, te angajezi prin asta să faci un raport de purtabilitate care să descrie cel puțin următorii trei parametrii: aspect, comoditate și mix&match, adică cât de bine se adaptează pantofii purtați la articolele tale de îmbrăcăminte.

        În locul tău m-aș grăbi puțin cu depunerea CV-ului, înscrierile se fac în perioada 1-31 martie, apoi primești pantofi și te bucuri de o testare de vis, privilegiu pe care nu îl poate avea oricine… de asta poți fi sigur. Mai multe detalii pe Facebook Leofex România, eu zic să te grăbești nu este o ocazie cu care te întâlnești de două ori.

      

               Cine este Leofex.ro?!

        Pentru cine nu știe și are totuși nevoie de mai multe detalii legate de Compania Leofex.ro vreau să îl înștiințez că Leofex Prod. activează în domeniul producției și comercializării încălțămintei încă din 1999. Și-a început activitatea cu 3 angajați, realizând un număr de 20 de perechi de pantofi pe zi. Astăzi, produsele Leofex se găsesc în peste 200 de magazine din toată țara și numărul lor este în creștere!!

Leofex.ro are misiunea de a realiza pantofi de cea mai bună calitate, adresându-se unui public matur având gusturile și preferințele deja stabilite. Produse clasice sau elegante, inevitabil te bucuri de modele desăvârșite în tendințele cele mai exigente ale modei.

Fie că ești bărbat sau femeie, fie că îți permiți luxul de a nu te uita la preț sau dimpotrivă ai un buget bine stabilit, fie că vrei pantofi clasici sau sofisticați, Leofex.ro îți pune la dispoziție cea mai diversificată gamă de pantofi existentă. Chiar dacă adopți stilul sport sau elegant, aici găsești ceea ce îți dorești bazându-te pe calitate și exclusivitate.

Femeile își pot achiziționa de pe Leofex.ro atât ghete, pantofi sport, balerini, pantofi eleganți, botine, saboți, mocasini, cizme, sandale cât și pantofi casual… de tine depinde ceea ce alegi, de gusturile tale dar și de comoditatea de care tălpile tale au nevoie. Poți alege tocul foarte înal, mediu sau chiar deloc… anul acesta se poartă pantoful cu personalitate, adică acea pereche de pantofi care să te pună în valoare și să te scoată din tiparele femeii obișnuite.

Bărbații sunt și ei la fel de privilegiați, aici găsesc ghete, pantofi sport, pantofi eleganți, sandale, mocasini, pantofi casual și chiar saboți. Cartea de vizită a bărbatului se află în pantofii pe care îi poartă. După calitatea pantofului îți dai seama de felul bărbatului de a fi, pantofii grăiesc mai mult decât îți vor dezvălui ei vreodată.

Și în plus, pe lângă cei mai grozavi pantofi, Leofex.ro are și cele mai râvnite accesorii, atât pentru femei cât și pentru bărbați, curele și genți după gustul fiecăruia. Un pantof de calitate, o curea spectaculoasă și o geantă sofisticată fac mai mult decât o mie de alte accesorii sau brizbrizuri cu care omul are obiceiul să se împopoționeze. Atât pantofii cât și curelele și gențile sunt confecționate din cele mai bune materiale, cu cele mai minuțioase cusături, oferindu-ne niște produse la rang de artă. Leofex.ro impresionează prin bunul gust!

 

                          Colecția Primăvară-Vară 2013, o colecție de vis!

 

        Haide să te familiarizez un pic cu colecția primăvară-vară 2013 de la Leofex.ro pentru a putea astfel să îți alegi mai ușor perechea de pantofi dorită… știi, pentru Campania Shoe Tester sau, de ce nu, pentru a fi cu un pas înaintea tuturor în achiziționarea unor pantofi după ultimul răgnet.

·         Ești bărbat, te îmbraci mai mult casual, a venit primăvara și ai început să porți blugi mai deschiși și cămăși mai vaporoase… îți place să te simți lejer dar totuși să dai un plus de personalitate ținutei tale… atunci Pantofii Casual Bărbați 698 sunt ceea ce cauți. Sunt din piele întoarsă, albaștri, cu detalii deosebite… ți se potrivesc, nu?!

 barbati-pantofi-eleganti-velur-avio-698-021-285x326

 

·         Ești femeie, ești o fire veselă și energică, te bucuri de viață și-ți place să mergi mult pe jos, să te plimbi, să te bucuri de soare, de venirea anotimpului călduț… te îmbraci casual sau sport, însă îți păstrezi feminitatea?! Atunci Mocasinii Femei 452 sunt alegerea ideală. Din piele întoarsă sau velur, roșii, roz, negrii sau albaștrii, acești mocasini sunt nota de culoare a ținutei tale.

 femei-mocasini-rosu-452-02-285x326

 

·         Bărbatului elegant și sofisticat îi trebuie o pereche de pantofi pe măsura siguranței de care dă dovadă. Pentru un bărbat puternic și conștient de puterea lui de seducție îi recomand Pantofii Eleganț Bărbați 510. Ieși din sfera unui tipar impus de mult apus și îndrăznește să porți acești pantofi gri de piele intoarsă, aducând un plus de fantezie imaginii tale de bărbat seducător.

 barbati-elegant-gri-510-02-285x326

 

·         Femeilor le stă bine în fustă, femeile sunt deosebite, elegante, sublime… este păcat ca în anotimpul cald să nu te bucuri de ținutele inedite pe care le poți purta. Fie că ești adepta pantalonilor scurți sau îți plac fustele și rochițele, Sandalele Negre din Piele Întoarsă Femei 301 sunt alegerea perfectă pentru femeile tinere care vor și pot să arate sexi. Aceste sandale sunt mai mult decât o încălțăminte, sunt o modalitate stilată de a fi în tendințe bucurându-te de stilul tău senzual și jucăuș. Frumoase, nu?!

 femei-sandale-negru-piele-intoarsa-301-01-285x326

 

Leofex.ro prin Campania Shoe Tester este mai mult decât un job, este ocazia inedită să fii altfel, să fii îndrăzneț și îți oferă șansa să schimbi ceva din stilul tău vestimentar, adoptând unul mai calitativ și mai special. Profită de această oportunitate, bucură-te de o săptămână pe picior mare și fii în pas cu moda. Dă frâu liber pasiunii tale pentru pantofi și aplică la jobul fascinant de tester pentru pantofii marca Leofex.ro.

Lasă în urma ta pașii unor pantofi de poveste!

 testator-pantofi-national-600x204